ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1522/2014

Deliberând asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 169 din 29 mai 2013, Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 2414/95/2012, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul P.S.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală și în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 13 iunie 2009 SC M.S. SA Târgu Jiu a formulat o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de inculpatul P.S.G., întrucât la data de 30 august 2005, în calitate de cumpărător a semnat contractul de vânzare-cumpărare prin care a dobândit de la SC I.M.S.

SA, imobilul teren și construcții ce alcătuiesc Complexul C. în condițiile în care societatea vânzătoare nu mai era proprietara acestui complex. A mai arătat că, ulterior încheierii contractului inculpatul a intabulat imobilul teren și construcții pe numele său, iar în anul 2009 ca urmare a unor debite avute de inculpat la D.G.F.P. Vâlcea, această instituție a declanșat procedura de executare silită fiind scos imobilul la vânzare prin licitație. Inculpatul P.S.G. era angajat în anul 2005 ca șofer la SC C.S. SA și îl cunoștea pe inculpatul U.D., administrator al SC I.M.S. SA. Inculpatul P.S.G. a declarat faptul că în anul 2005 lucra ca șofer la una din firmele controlate de M.N. și că la vremea respectivă deținea suma de 250.000 RON în vederea cumpărării unei locuințe.

Acesta a precizat că la solicitarea lui M.N. a fost de acord să-l împrumute cu suma respectivă, pentru o perioadă de timp, iar pentru această sumă s-a încheiat de către U.D. la inițiativa lui M.N. contractul de vânzare-cumpărare pentru Complexul C. Suma de 150.000 RON și 30.000 euro i-a dat-o lui U.D. în parcarea Hotelului "A.", cu o zi înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Inculpatul a declarat că nu cunoștea că imobilul nu mai aparținea societății vânzătoare, iar ulterior M.N. nu i-a restituit banii, iar imobilul a fost intabulat pe numele său în baza contractului de vânzare-cumpărare. În declarația dată, P.S.G. a susținut că în perioada decembrie 2004 - ianuarie 2005, inculpatul P.S.G.

a primit de la verișoarele sale C. și N. suma de 30.000 euro, bani pe care acesta i-a schimbat în lei în Râmnicu Vâlcea, iar ea deținea suma de 100.000 RON de la tatăl său. S-a constatat că între declarația sa și cea a soțului său există neconcordanță cu privire la suma declarată că provenea de la verișoare, în sensul că inculpatul P.S.G. declară că i-a dat lui U.D. bani în moneda euro, iar soția sa susține că după ce a luat banii de la verișoare, inculpatul i-a schimbat în lei. Din cercetările efectuate a rezultat că cele afirmate de inculpatul P.S.G. și de martorii P.M., F.G. și R.G. nu sunt reale. Din coroborarea probelor administrate a rezultat că învinuitul U.D. folosindu-se de calitatea sa de administrator al SC I.M.S.

SA a prezentat documente false la Biroul Notarului Public B.G., respectiv procesul-verbal al adunării generale a asociaților din 23 august 2005 și Hotărârea din 23 august 2005 în scopul ascunderii realității situației juridice a imobilului Complex C. și a încheiat contractul autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul Complexul C. în condițiile în care acest imobil nu mai aparținea societății sale. În faza acestui contract, inculpatul P.S.G., deși cunoștea că vânzarea nu este reală, nefiind plătit prețul a intabulat imobilele cumpărate pe numele său. Activitățile ilicite comise de cei doi învinuiți prin încheierea Contractului de vânzare-cumpărare din 30 august 2005 au determinat prejudicierea SC M.S.

SA Târgu Jiu, societate care a fost în imposibilitate de a-și exercita dreptul de proprietate asupra Complexului C. În anul 2004 între SC I.M.S. SA și SC M.S. SA a intervenit un contract de schimb având ca obiect printre altele și Complexul C., iar ulterior s-a pronunțat Sentința civilă nr. 891 din 15 octombrie 2004 a Judecătoriei Brezoi prin care s-a constatat că imobilul menționat este proprietatea SC M.S. SA. S-a precizat că este mai puțin important în prezenta cauză dacă inculpatul P.S.G. a dispus de suma de 250.000 RON pentru a putea cumpăra Complexul C., această împrejurare urmând să fie stabilită cu ocazia judecării procesului civil având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare, proces civil ce în acest moment este suspendat până la soluționarea definitivă a cauzei penale.

Tribunalul a apreciat că pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenții este necesar ca inducerea sau menținerea în eroare să se fi produs în așa fel încât cel înșelat nu ar fi încheiat convenția în condițiile stipulate sau cu alte cuvinte inducerea sau menținerea în eroare trebuie să fi avut rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea contractului. Eroarea în care se află partea vătămată este un element esențial al faptei și ea trebuie să rezulte nemijlocit din acțiunea inculpatului; prezentarea frauduloasă, denaturată sau alterată a realității trebuie să fie aptă de a inspira încrederea părții vătămate și de a o induce în eroare. Din examinarea materialului probator administrat așa cum s-a precizat mai sus a reieșit că inculpatul practic nu a avut niciun contact cu reprezentanții legali ai părții vătămate SC M.S.

SA neinducându-i pe aceștia în eroare și neprezentându-le fapte adevărate ca mincinoase sau fapte mincinoase ca adevărate. Mai mult U.D. (conform declarației acestuia) reprezentantul legal al vânzătoarei SC I.M.S. SA cunoștea situația juridică a imobilului și a acceptat întocmirea contractului de vânzare-cumpărare cu inculpatul P.S.G. În esență, s-a constatat că faptei inculpatului sub aspectul laturii obiective îi lipsește elementul material pentru a putea fi pus în discuție aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. Și sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de înșelăciune se săvârșește cu intenție directă calificată prin scop, ceea ce în prezenta cauză nu este definit, respectiv probatoriul administrat nu converge spre ipoteza că inculpatul a avut intenția de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj care a arătat că întreg materialul probator a confirmat săvârșirea de către inculpat P.S.G. a infracțiunii de înșelăciune, constând în aceea că a semnat în calitate de cumpărător contractul de vânzare-cumpărare, cunoscând că imobilul nu mai aparținea vânzătorului, atestând fictiv că s-a achitat prețul de 250.000 RON, iar ulterior a intabulat imobilul pe numele său, obținând în acest mod un beneficiu injust, și prejudiciind SC M.S. SA Târgu Jiu. Prin Decizia nr. 345 din 7 noiembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat P.S.G., a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, împotriva Sentinței penale nr. 169 din 29 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 2414/95/2012, ca nefondat, iar cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că nu împărtășește criticile parchetului referitoare la caracterul fictiv al Contractului de vânzare-cumpărare din 30 august 2005, câtă vreme actul de dispoziție a fost consimțit de către proprietarul înscris în cartea funciară - SC I.M.S. SA, fiind irelevantă împrejurarea că acesta fusese înstrăinat anterior, printr-un act de schimb sub semnătură privată validat prin hotărâre judecătorească, iar subdobânditorul SC M.S. SA nu a efectuat niciun fel de formalități de înscriere a dreptului de proprietate astfel dobândit la cartea funciară și nu s-a înscris în evidențele fiscale cu acest imobil. Totodată, nu sunt întemeiate nici criticile parchetului privind pretinsa imposibilitate a inculpatului de a achita prețul contractului de vânzare-cumpărare, respectiv 250.000 RON.

Astfel, deși s-a reținut prin actul de sesizare a instanței că inculpatul P.S. era un simplu angajat și se prezumă că nu dispunea de o asemenea sumă de bani, înscrisurile depuse la dosar de acesta dovedesc că acesta a îndeplinit funcția de administrator la SC V.S. SA. și SC V.T. SA (firme controlate de numitul M.N.) și chiar dacă a deținut această calitate doar scriptic, fiind persoană interpusă, Curtea a reținut că această împrejurare dă naștere unei prezumții cel puțin la fel de puternice - aceea că inculpatul a fost remunerat de numitul M.N. corespunzător unei funcții de asemenea răspundere și importanță, ținând cont nu doar de riscurile patrimoniale la care se expunea acesta în cazul atragerii răspunderii solidare pentru datoriile societății și care nu puteau fi compensate doar printr-un salariu de șofer, dar și de faptul că inculpatul putea dispune oricând, de bunurile societăților administrate.

Prin urmare, SC M.S. SA care nu și-a îndeplinit obligația de a se înregistra la organele fiscale ca plătitor de taxe și impozite pentru imobilul Complex C., în scopul evitării unei eventuale urmăriri silite imobiliare, se prevalează tocmai de această împrejurare pentru a obține desființarea contractului și a împiedica executarea silită asupra aceluiași imobil, pretinzând că este titulara dreptului de proprietate și că prin fapta inculpatului i-a fost vătămat acest drept. În aceste condiții, fapta inculpatului de a semna în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul Complex C., încheiat cu SC I.M.S. SRL nu numai că nu constituie o activitate de inducere a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte reale, dar nu a fost nici realizată în scopul obținerii unui folos material injust.

Dimpotrivă, demersul judiciar al părții vătămate SC M.S. SA care a reclamat săvârșirea infracțiunii de înșelăciune tinde la procurarea unui asemenea folos, acțiunea civilă alăturată celei penale vizând tocmai sustragerea imobilului de la executare silită. Curtea a reținut că nu este posibilă deturnarea legii penale de la scopul legitim stabilit de art. 1 C. pen. în scopul satisfacerii intereselor materiale imediate ale unei persoane juridice care se pretinde în mod nereal a fi victima unei induceri în eroare, cu consecința tragerii la răspundere a inculpatului pentru o faptă care în mod evident nu este prevăzută de legea penală, așa cum legal și temeinic a reținut prima instanță, în mod just dispunându-se achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. b) C. proc. pen. Împotriva Deciziei nr. 345 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat P.S.G. a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la data 7 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., criticând decizia sub aspectul că instanța de apel - a cărei hotărâre este recurată - a invocat că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013. Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că această critică nu se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen., care, în speță, poate fi examinat, deoarece, așa cum s-a arătat, recursul a fost motivat în termen. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată. Așa cum s-a statuat în mod constant în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, examinarea unei cauze în recurs, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen. anterior, nu poate duce la reformarea situației de fapt reținută de către prima instanță de control judiciar. Ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin invocarea art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., ce are în vedere situația în care "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii", nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menționat, deoarece solicitarea că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., și că temeiul corect al achitării inculpatului ar fi fost, eventual, cel prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc.

pen., nu se circumscrie art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. Față de considerentele expuse, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 345 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat P.S.G. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat P.S.G., în sumă de 200 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 345 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat P.S.G. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat P.S.G., în sumă de 200 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 6 mai 2014. Procesat de GGC - AZ