ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 544/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 544/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate

Prin acțiunea înregistrată și completă pe rolul

Curții de Apel Constanta, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC T.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F., A.N.A.F.

- D.G.A.M.C., A.N.A.F. - D.G.A.M.C. - A.I.F. și A.N.A.F. - D.G.S.C., anularea

R.I.F. F/M.C. nr. 26 din 01 martie 2011, a deciziei de impunere, privind

obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de R.I.F., F/M.C. nr. 26

din 01 martie 2011, emise de către A.N.A.F., D.G.A.M.C. - A.I.F., prin care

s-au stabilit ca bază impozabilă suplimentar suma de 1.247.071 lei,

reprezentând: 743.979 lei T.V.A. si accesorii la T.V.A. in valoare de 503.092

lei;, obligarea pârâtelor in solidar la restituirea sumei de 1.247.071 lei,

compusă din: 743.979 lei reprezentând T.V.A. conform adresă de compensare din 04

aprilie 2011, 503.868 lei reprezentând accesorii T.V.A. prin adresa de

compensare din 04 aprilie 2011 stabilite in temeiul R.I.F. F/M.C. nr. 26 din 01

martie 2011, a deciziei de impunere, privind obligațiile fiscale suplimentare

de plata stabilite de R.I.F., F/M.C. nr. 26 din 01 martie 2011, emise de către

A.N.A.F.- D.G.A.M.C - A.I.F., obligarea pârâtelor, în solidar, la plata dobânzii,

conform art. 21 alin. (4) coroborat cu art. 124 alin. (1) și alin. (2) din C.

proc. fisc. pentru suma de lei pe care societatea a achitat-o prin compensare,

conform adresei din 04 aprilie 2011 precum și obligarea la plata cheltuielilor

de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

Prin completarea la

acțiune, reclamata a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 280 din 12

iulie 2011 emisă de A.N.A.F. - D.S.C., precum și a actelor de control,

respectiv raportul de inspecție fiscală nr. 26 din 01 martie 2011 și a Deciziei

de impunere nr. 26 din 01 martie 2011.'

Motivând acțiunea,

reclamanta a arătat că organul de control fiscal a efectuat inspecția fiscală

în perioada 08 decembrie 2010-28 februarie 2011, în urma căreia a stabilit:

- pct. l. -

societatea a dedus eronat T.V.A. în valoare de 133.448 lei aferentă prestărilor

de servicii efectuate de SC C.F.R. M. SA având la bază ca document justificativ

"chitanța diverse încasări", invocând încălcarea art. 155 alin. (5) lit.

c) și e) din Legea nr. 571/2003 .

Fată de această

reținere reclamanta a susținut că operațiunile efectuate sunt reale, sunt

efectuate in mod cronologic si sistematic și au la bază înscrisuri ce dobândesc

calitatea de document justificativ.

Cheltuielile au

constatat în: tarif cântărire vagoane C.F.R., tarif orar utilizare vagoane,

tarif avizare vagoane C.F.R.; ele au fost efectuate în scopul realizării de

venituri impozabile conform art. 21 alin. (10 Legea nr. 571/2003, T.V.A.

aferentă acestor cheltuieli a fost considerată T.V.A. deductibilă potrivit art.

126 alin. (1) din Legea nr. 571/200; cheltuielile au fost efectuate cronologic

si sistematic, având caracter obligatoriu pentru a putea intra in posesia

mărfurilor vândute de SC C.F.R. M. SA conform contractelor in derulare la acea

dată, astfel permițând valorificarea si realizarea de venituri pentru

societate.

Organul de control a

anulat printr-o decizie unilaterală înregistrarea deductibilității T.V.A.

aferentă acestor cheltuieli efectuate în mod real, pe baza "Chitanța

diverse încasări", înscris legal ce are calitatea de document justificativ

și conține informațiile cerute de art. 155 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 571/2003:

denumirea/numele persoanei impozabile care a emis factura - SN T.F.M. C.F.R.M.

SA și numele cumpărătorului de bunuri sau servicii: - SC T.T. SRL ; ambele

identificate cu adresa sediului, codul unic de înregistrare, numărul de

înmatriculare în registrul comerțului și contul bancar.

Arată reclamanta că

în cadrul soluționării contestației se reia punctul de vedere al organului

fiscal fără a se face o interpretare proprie.

- pct. 2. în luna

noiembrie 2008, SC T.T. SRL a dedus T.V.A. in valoare de 595.482 lei aferentă

unor avansuri pentru utilaje. În luna noiembrie 2009, SC T.T. SRL a înregistrat

un număr de 7 facturi emise de SC S.C.M.R. SA, reprezentând contravaloare

utilaje în sumă de 2.300.710 lei, fără a storna avansurile plătite in luna

noiembrie 2008.

Referitor la acest

punct, reclamanta a arătat că avansurile au fost acordate în luna noiembrie

2008 pentru cumpărarea de utilaje care nu se aflau in proprietatea SC S.C.M.R.

SA, fiind achiziționate in leasing. În anul 2009 nu au fost stornate avansurile

acordate pentru utilaje in anul 2008, deoarece utilajele achiziționate in anul

2009 erau cu totul altele decât cele pentru care au fost plătite avansurile

anterioare.

Întrucât împotriva

societății comerciale SC S.C.M.R. SA a fost deschisă procedura de insolvență,

reclamanta nu a mai putut valorifica drepturile obținute prin acordarea

avansurilor, reclamanta fiind înscrisă la masa credală cu suma fără T.V.A., T.V.A.-ul

încasat de către SC S.C.M.R. SA fiind virat la bugetul de stat.

- pct. 3 - societatea

a dedus T.V.A. în valoare de 15.049 lei aferentă achizițiilor de combustibil

utilizat pentru vehicule ce nu se încadrează in excepțiile prevăzute de art. 1451

alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare.

Referitor la

concluziile de la acest punct, reclamanta a arătat că folosirea autovehiculelor

în scop de afaceri generează cheltuieli (întreținere, funcționare, reparații,

combustibil etc.) deductibile din punct de vedere fiscal, potrivit art. 126

alin. (1), art. 128, art. 137 din Legea nr. 571/2003.

De aceea, a arătat

reclamanta că, pentru a justifica deducerea T.V.A. pentru achizițiile de

combustibil, a emis Decizia internă nr. 1695 din 30 aprilie 2009 prin care,

începând cu data de 01 mai 2009, conform H.G. nr .488/2009 pentru completarea

Normelor de aplicare a Legii nr. 571/2003 si O.U.G. nr. 34/2009, în perioada 01

mai 2009 - 31 decembrie 2010, anumite mijloace de transport din proprietatea SC

T.T. SRL sunt utilizate exclusiv de angajații societății, personal cu funcții

de conducere si de administrare a societății, pentru activități de exploatare si

realizare de venituri impozabile (comerț deșeuri fier vechi, inspecție

calitativa si cantitativa a mărfii, intervenții, protecția obiectivelor,

bunurilor și valorilor împotriva oricăror acțiuni ilicite care lezează dreptul

de proprietate, existența materiala a acestora, precum si protejării

persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viața,

integritatea fizica sau sănătatea).

Concluzionând,

reclamanta a arătat că în mod eronat organul de control si organul de

soluționare a contestației a apreciat faptul că reclamanta datorează suma de

749.230 lei reprezentând T.V.A., pe cale de consecință și suma de 503.868 lei

accesoriile acestor sume au fost impuse in mod nefondat.

În drept, a invocat

dispozițiile Legii nr. 82/1991, H.G. nr. 518/1995, H.G. nr. 111 din 07

februarie 2002, O.G. nr. 92/2003, Legea nr. 571/2003, art. 2, art. 2 alin. (1) lit.

h), art. 8, art. 10, art. 10 alin. (1) coroborat cu alin. (3), art. 11 alin.

(1) lit. a), art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2004, Legea nr. 85/2006

precum si orice alte dispozițiile legale incidente în speță.

formulate în cauză

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta A.N.A.F. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, față

de nerespectarea de către reclamantă a prevederilor art. 205-218 C. proc. fisc.

Prin concluziile

scrise aceeași pârâta A.N.A.F. a invocat prescrierea acțiunii astfel cum a fost

completată, arătând că Decizia D.G.S.C. nr. 28 a fost emisă in 12 iulie 2011,

iar cererea prin care s-a solicitat anularea acestei decizii a fost depusă la

instanță la data de 08 februarie 2012, după cca. 7 luni de la data comunicării

actului administrativ, cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11

din Legea nr. 554/2004.

pronunțată în cauză

Prin încheierea de

ședință din data de 04 aprilie 2012, instanța a respins excepția tardivității

formulării cererii modificatoare a acțiunii inițiale și excepția

inadmisibilității acțiunii, ca nefondate, în condițiile în care reclamanta și-a

modificat acțiunea anterior datei la care a fost prima zi de înfățișare.

Totodată, instanța

reținut că, în raport de modificarea cererii de chemare în judecată, reclamanta

a parcurs procedura administrativ jurisdicțională reglementată de codul de

procedură fiscală, astfel că excepția inadmisibilității acțiunii, la acest moment

procedural, este nefondată.

Prin sentința nr. 290/CA

din 18 septembrie 2013 Curtea de Apel Constanța, a admis acțiunea modificată și

precizată de reclamanta SC T.T. SRL, în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F., A.N.A.F.

- D.G.A.M.C. și A.N.A.F. - D.G.A.M.C. - A.I.F., A.N.A.F. - D.G.S.C., având ca

obiect anulare act administrativ, ca nefondată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut, analizând cauza sub aspectul motivelor invocate și

a probelor administrate în cauză, următoarele:

Pentru pct. 1 din

decizia de impunere contestată, raportul de expertiză contabilă întocmit în

cauză arată că M.F.P. a răspuns prin adresa din 21 martie 1998 la solicitarea

expertului în sensul de a preciza dacă documentul "chitanța diverse

încasări" poate fi utilizată ca factură simplificată, răspunsul fiind că,

în respectarea dispozițiilor instituite prin Ordinul M.F. nr. 2226 din 27

decembrie 2006, acest document nu dă dreptul la deducerea T.V.A.-ului, dacă nu

sunt însoțite de facturi fiscale care conțin informațiile prevăzute la art. 155

alin. (5) din C. fisc.

Arată instanța că

plecând de la premisa de veridicitate a constatărilor organului fiscal,

prezumție relativă ce nu a fost răsturnată prin nicio dovadă contrară, în

condițiile în care sarcina probei incumba reclamantei, instanța reține că s-a

stabilit în mod corect de către pârâte că suma de 133.448 lei nu are drept de

deducere a taxei pe valoarea adăugată.

Referitor la pct. 2

al motivelor de fapt expuse în cererea de chemare în judecată, instanța a

arătat că reclamanta SC T.T. SA că în luna noiembrie 2008 a dedus T.V.A. în

valoare de 595.482 lei aferentă unor avansuri achitate în vederea

achiziționării unor utilaje. Ulterior, în noiembrie 2009, reclamanta a dedus T.V.A.-ul

aferent, fără a storna avansurile plătite în luna noiembrie 2008.

Reține în continuare

instanța că deși expertul contabil desemnat în cauză a susținut în concluziile

sale că societatea reclamantă a dedus corect T.V.A. la facturile de avans

utilaje în valoare de 595.482 lei, argumentând că „însăși plata în avans a

sumei indiferent de natura tranzacției dă exigibilitate taxei dacă există

factura fiscală înregistrată ca document justificativ", urmează a înlătura

această opinie, apreciind că este contrară spiritului și literei legii, pentru

următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 1342, alin. (2) din Legea nr. 571/2003 (C. fisc.), referitor

la exigibilitatea pentru livrări de bunuri și prestări de servicii, "Prin

derogare de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine:

b) la data la care se

încasează avansul, pentru plățile în avans efectuate înainte de data la care

intervine faptul generator'', iar pentru livrările de bunuri faptul generator

fiind momentul livrării acestor bunuri.

Taxa de dedus este,

potrivit dispozițiilor art. 1251, pct. 30 din Legea nr. 571/2003 „taxa aferentă

achizițiilor, care poate fi dedusa conform art. 145 alin. (2) - (4)."

În condițiile în care

se achită sume ce reprezintă avans pentru încheierea ulterioară a unei

tranzacții economice este posibilă deducerea taxei la data exigibilității

acesteia, care poate fi data încasării avansului, însă numai sub rezerva

realizării acelei tranzacții, acesta fiind scopul final al exercitării

dreptului de deducere.

În lipsa realizării

unei achiziții de bunuri nu se poate vorbi de existența unei tranzacții

economice, fapt ce face pe deplin aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr. 571/2003

"la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului

cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are

un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacții pentru a reflecta

conținutul economic al tranzacției."

Așadar, organul de

control fiscal a apreciat corect că reclamanta a dedus eronat suma de 595.482

lei cu titlul de T.V.A. pentru avansurile plătite prin facturile fiscale din

noiembrie 2008, în valoare de 3 279 600 lei.

Tranzacțiile

economice realizate în luna noiembrie 2009 sunt distincte față de cele care au

fost avute în vedere de organul fiscal la stabilirea sumei contestate de

reclamanta SC T.T. SRL prin prezenta acțiune judiciară, neavând nicio legătură

cu aplicarea normelor fiscale asupra avansurilor achitate în noiembrie 2008.

Totodată, instanța a

constatat că este lipsită de relevanță susținerea reclamantei în sensul că nu a

putut storna facturile de avans pentru că au fost achiziționate alte utilaje în

anul 2009, iar în prezent societatea vânzătoare se află în procedura

insolvenței.

Prin urmare, în

aplicarea dispozițiilor art. 1342 C. fisc. și a celor cuprinse la art. 145, alin.

(2) C. fisc., se reține că organul fiscal a stabilit corect în soluționarea

contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 26 din 01 martie 2011

că societatea verificată nu are drept de deducere a T.V.A.-ului în sumă de 595.482

lei aferentă avansurilor achitate în luna noiembrie 2008, nefiind încheiată

nicio tranzacție economică în continuarea acestor plăți.

În ceea ce privește

pct. 3 al motivelor de fapt expuse de reclamantă în cererea sa de chemare în

judecată, referitoare la deducerea T.V.A.-ului în sumă de 15.049 lei aferentă

achizițiilor de combustibil utilizat pentru vehicule ce nu se încadrează în

excepțiile prevăzute de art. 1451, alin. (1) din Legea nr. 571/2003, instanța a

reținut pertinența și concludenta concluziilor exprimate de expertul contabil,

acestea fiind exprimate în spiritul și litera legii.

Pentru a fi aplicabil

regimul de deducere aferent sumelor folosite pentru achiziția de combustibil

este necesar ca reclamanta să se regăsească într-una din situațiile de excepție

reglementate de art. 1451 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, după cum urmează:

„(1) În cazul

vehiculelor rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul

rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depășească 3.500

kg și care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând și scaunul

șoferului, nu se deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor acestor

vehicule și nici taxa aferentă achizițiilor de combustibil destinat utilizării

pentru vehiculele care au aceleași caracteristici, aflate în proprietatea sau

în folosința persoanei impozabile, cu excepția vehiculelor care se înscriu în

oricare dintre următoarele categorii:

a) vehiculele

utilizate exclusiv pentru: intervenție, reparații, pază și protecție, curierat,

transport de personal la și de la locul de desfășurare a activității, precum și

vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele

utilizate de agenți de vânzări și de agenți de recrutare a forței de muncă;

b) vehiculele

utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru activitatea

de taxi;

c) vehiculele

utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea

către alte persoane, instruirea de către școlile de șoferi, transmiterea

folosinței în cadrul unui contract de leasing financiar sau operațional;

d) vehiculele

utilizate în scop comercial, respectiv în vederea revânzării".

Conchide instanța în

sensul că aplicarea unui regim juridic derogator este posibilă numai în

situația dovedirii ipotezei speciale care determină incidența acestor norme,

astfel că în lipsa probațiunii sunt relevante regulile generale, respectiv cele

care exclud din sfera de deducere a T.V.A.-ului sumele achitate pentru

achiziția de combustibil.

în cauză

Împotriva acestei

soluții a promovat recurs reclamanta SC T.T. SRL, fără a se indica temeiul de

drept al acestuia.

Cererea nu indică

vreo critică concretă a soluției primei instanțe ci constituie în o reluare a

argumentelor aduse în fața instanței de fond, astfel că Înalta Curte apreciază

că temeiul de drept poate fi dat de dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ.

Prin Notele scrise

depuse la primul termen de recurs recurenta afirmă că „instanța de fond a ajuns

la niște concluzii greșite nesusținute de probe, și cum instanța de control „nu

poate determina care sunt probele și raționamentele logice sau juridice avute și

în vedere de judecătorul fondului (...) se impune casarea cauzei și trimiterea

acesteia spre rejudecare”.

A.N.A.F., prin

întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța

de fond în mod corect a reținut referitor ia suma de 133.448 lei reprezentând T.V.A.

aferenta prestărilor de servicii efectuate de SC C.F.R. M. SA ca aceasta a fost

dedusa eronat.

Față de dispozițiile

legate incidente în cauza reprezentate de art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003

privind C. fisc. coroborate cu Ordinul M.F. nr. 2228 din 27 decembrie 2006

documentul "chitanța diverse încasări" nu dă dreptul la deducere T.V.A.-ului,

dacă nu sunt însoțite de facturi fiscale care conțin informațiile prevăzute

prin art. mai sus menționat.

De asemenea, conform

dispozițiile art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.,

coroborate cu pct. 46 (1) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de

aplicare a C. fisc. și cu prevederile art. 155 alin. (5) din C. fisc.,

potrivit cărora, prima condiție care trebuie îndeplinita pentru exercitarea

dreptului de deducere a T.V.A., este ca recurenta să dețină pentru taxa

datorată sau achitata aferenta serviciilor care l-au fost ori urmează să îi fie

prestate în beneficiul sau, o factură care să cuprindă informațiile minime

obligatorii prevăzute expres la art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003

privind C. fisc.

În mod corect a

reținut instanța de fond ca recurenta reclamanta nu are dreptul de deducere a T.V.A.,

raportat ia premisa de veridicitate a constatărilor organului fiscal ce nu a

fost răsturnata prin nicio dovada contrară, în condițiile în care sarcina

probei incumba recurentei reclamante.

Furnizorul SC C.F.R.

M. SA în calitate de persoana impozabila care a efectuat diverse prestări de

servicii către recurenta avea obligația de a emite facturi fiscale pentru

serviciile prestate in perioada 01 ianuarie 2008-20 februarie 2009,

reprezentând cântărire vagoane, manevra A.P.C., avizare, orar utilizare

vagoane.

În ceea ce privește

suma de 595.482 lei cu titlu de T.V.A. corect a reținut instanța de fond ca

aceasta a fost in mod eronat dedusa pentru avansurile plătite prin facturile

fiscale din noiembrie 2008.

Potrivit

dispozițiilor art. 1342 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 din C. fisc. referitor

la exigibilitatea pentru livrări de bunuri și prestări servicii,

"Prin derogare de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei

intervine; b) la data la care se încasează avansul, pentru plățile în avans

efectuate înainte de data la care intervine faptul generator", iar pentru

livrările de bunuri faptul generator fiind momentul livrării acestor bunuri.

Față de dispozițiile

legale incidente în cauza corect a reținut instanța de fond ca plata unor sume

de bani în contul unei societăți comerciale vânzătoare, cu titlu de avans

pentru achiziționarea unor utilaje, nu da dreptul de deducere a T.V.A.-ului

aferent acestei sume decât în situația in care tranzacția a fost finalizată.

În absenta unei

livrări de bunuri, plata unui avans rămâne fără finalitate economică, neputând

fi dedus de T.V.A.-ul aferent sumei achitate cu acest titlu.

De asemenea, în mod

corect s-a reținut ca este lipsită de relevanță susținerea reclamantei in

sensul ca nu a putut storna facturile de avans pentru ca au fost achiziționate

alte utilaje in anul 2009, iar în prezent societatea vânzătoare se afla în

procedura insolventei.

Aspectul mai înainte

reliefat nu o împiedică pe recurentă să formuleze cerere de declarare a

creanței ceea ce s-a și întâmplat în fapt, împrejurare care face sa releve

conduita neconforma a reclamantei fata de regimul fiscal, aceasta înțelegând sa

solicite recuperarea întregii sume ce a fost achitată cu titlu de avans de ia

debitoarea aflata in insolvență si totodată sa deducă T.V.A.-ui aferent acestei

sume, tinzând astfel spre o îmbogățire fără just temei.

În ceea ce privește

motivul de recurs referitor la deducerea T.V.A.-ului în suma de 15.049 lei

aferenta achizițiilor de combustibil utilizat pentru vehicule ce nu se

încadrează in excepțiile prevăzute de art. 145

1

, alin. (1) din Legea

nr. 571/2003, instanța de fond in mod corect a reținut ca recurenta reclamanta

nu a făcut dovada ca vehiculele sale au fost utilizate pentru vreuna din

ipotezele reglementate la lit. a-d din art. 1451 din C. fisc.

Așadar, în mod temeinic

si legal s-a reținut in soluționarea cauzei ca "aplicarea unui regim

juridic derogator este posibila numai in situația dovedirii ipotezei speciale

care determina incidența acestor norme iar în lipsa probațiunii sunt relevante

regulile generale, respectiv cele care exclud din sfera de deducere a T.V.A.-ului

sumele achitate pentru achiziția de combustibil."

Referitor la capătul

de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecata solicită

instanței respingerea lui, ca neîntemeiat, având în vedere că nu sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1)

C. proc. civ.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

fapt și de drept relevante

Procedând la o

reanalizare a motivelor indicate de recurentă, se rețin următoarele.

privește suma de 133.448 lei reprezentând T.V.A., aferentă prestărilor de

servicii efectuate de SC C.F.R. M. SA, apreciată ca fiind dedusă în mod eronat,

refuzul a fost motivat în mod corect de lipsa documentelor justificative, o

„chitanță diverse încadrări”, precum cea prezentată, nu se încadrează în

documentele cerute de art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 (C. fisc.).

Factura fiscală din 12 ianuarie 2011 emisă de SC C.F.R. M. SA nu prezintă

condițiile minime prevăzute de H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de

aplicare a C. fisc., de altfel recurenta nedovedind prin înscrisurile

prezentate că situația concretă ar fi permis identificarea lucrărilor despre

care se face vorbire.

595.482 lei cu titlu de T.V.A., dedusă în mod eronat pentru avansurile aferente

facturilor fiscale emise în luna noiembrie 2008, se apreciază că nu s-a făcut

dovada livrării de bunuri, care ar fi permis restituirea taxei.

În lipsa acesteia, în

raport de argumentele de fapt invocate - intrarea societății beneficiare în

procedura insolvenței, recurenta nu poate beneficia de dreptul de deducere T.V.A.

declararea sumei de 15.049 lei reprezentând T.V.A. aferent achizițiilor de

combustibil, posibilitatea deducerii există doar atunci când s-a făcut dovada

utilizării autovehiculelor în scopul realizării de profit a societății. Ori,

cazul analizat nu se încadrează în prevederile art. 145

1

alin. (1)

din C. fisc. pentru a se putea deduce T.V.A. aferent combustibilului

achiziționat, autovehicule utilizate fiind de alt tip și masă utilă decât impun

normele aplicabile.

Interpretarea

societății recurente precum că doar utilizarea autoturismelor în scop personal

„nu ar permite” deducerea T.V.A. este eronată, T.V.A. fiind deductibil doar

pentru utilizarea autovehiculelor strict în scopul producerii veniturilor, ceea

ce nu s-a probat.

În concluzie Înalta

Curte apreciază că în mod temeinic și legal instanța de fond a respins acțiunea

reclamantei cu referire la toate cele trei sume incidente.

al soluției adoptate

Având în vedere că,

în raport de motivele analizate hotărârea instanței de fond este temeinică și

legală și în faza recursului nu s-au adus noi probe în combaterea acesteia,

Înalta Curte apreciază că recursul, neîncadrându-se în prevederile art. 304

1

C. proc. civ., urmează a fi respins ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC T.T. SRL împotriva sentinței civile nr. 290/CA din 18

septembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2015.