ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 544/2015

Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrată și completă pe rolul Curții de Apel Constanta, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC T.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F., A.N.A.F. - D.G.A.M.C., A.N.A.F. - D.G.A.M.C. - A.I.F. și A.N.A.F. - D.G.S.C., anularea R.I.F. F/M.C. nr. 26 din 01 martie 2011, a deciziei de impunere, privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de R.I.F., F/M.C. nr. 26 din 01 martie 2011, emise de către A.N.A.F., D.G.A.M.C. - A.I.F., prin care s-au stabilit ca bază impozabilă suplimentar suma de 1.247.071 lei, reprezentând: 743.979 lei T.V.A. si accesorii la T.V.A. in valoare de 503.092 lei;, obligarea pârâtelor in solidar la restituirea sumei de 1.247.071 lei, compusă din: 743.979 lei reprezentând T.V.A. conform adresă de compensare din 04 aprilie 2011, 503.868 lei reprezentând accesorii T.V.A. prin adresa de compensare din 04 aprilie 2011 stabilite in temeiul R.I.F. F/M.C. nr. 26 din 01 martie 2011, a deciziei de impunere, privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de R.I.F., F/M.C. nr. 26 din 01 martie 2011, emise de către A.N.A.F.- D.G.A.M.C - A.I.F., obligarea pârâtelor, în solidar, la plata dobânzii, conform art. 21 alin. (4) coroborat cu art. 124 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. fisc. pentru suma de lei pe care societatea a achitat-o prin compensare, conform adresei din 04 aprilie 2011 precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu. Prin completarea la acțiune, reclamata a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 280 din 12 iulie 2011 emisă de A.N.A.F. - D.S.C., precum și a actelor de control, respectiv raportul de inspecție fiscală nr. 26 din 01 martie 2011 și a Deciziei de impunere nr. 26 din 01 martie 2011.' Motivând acțiunea, reclamanta a arătat că organul de control fiscal a efectuat inspecția fiscală în perioada 08 decembrie 2010-28 februarie 2011, în urma căreia a stabilit: - pct. l. - societatea a dedus eronat T.V.A. în valoare de 133.448 lei aferentă prestărilor de servicii efectuate de SC C.F.R. M. SA având la bază ca document justificativ "chitanța diverse încasări", invocând încălcarea art. 155 alin. (5) lit. c) și e) din Legea nr. 571/2003 . Fată de această reținere reclamanta a susținut că operațiunile efectuate sunt reale, sunt efectuate in mod cronologic si sistematic și au la bază înscrisuri ce dobândesc calitatea de document justificativ. Cheltuielile au constatat în: tarif cântărire vagoane C.F.R., tarif orar utilizare vagoane, tarif avizare vagoane C.F.R.; ele au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile conform art. 21 alin. (10 Legea nr. 571/2003, T.V.A. aferentă acestor cheltuieli a fost considerată T.V.A. deductibilă potrivit art. 126 alin. (1) din Legea nr. 571/200; cheltuielile au fost efectuate cronologic si sistematic, având caracter obligatoriu pentru a putea intra in posesia mărfurilor vândute de SC C.F.R. M. SA conform contractelor in derulare la acea dată, astfel permițând valorificarea si realizarea de venituri pentru societate. Organul de control a anulat printr-o decizie unilaterală înregistrarea deductibilității T.V.A. aferentă acestor cheltuieli efectuate în mod real, pe baza "Chitanța diverse încasări", înscris legal ce are calitatea de document justificativ și conține informațiile cerute de art. 155 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 571/2003: denumirea/numele persoanei impozabile care a emis factura - SN T.F.M. C.F.R.M. SA și numele cumpărătorului de bunuri sau servicii: - SC T.T. SRL ; ambele identificate cu adresa sediului, codul unic de înregistrare, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și contul bancar. Arată reclamanta că în cadrul soluționării contestației se reia punctul de vedere al organului fiscal fără a se face o interpretare proprie. - pct. 2. în luna noiembrie 2008, SC T.T. SRL a dedus T.V.A. in valoare de 595.482 lei aferentă unor avansuri pentru utilaje. În luna noiembrie 2009, SC T.T. SRL a înregistrat un număr de 7 facturi emise de SC S.C.M.R. SA, reprezentând contravaloare utilaje în sumă de 2.300.710 lei, fără a storna avansurile plătite in luna noiembrie 2008. Referitor la acest punct, reclamanta a arătat că avansurile au fost acordate în luna noiembrie 2008 pentru cumpărarea de utilaje care nu se aflau in proprietatea SC S.C.M.R. SA, fiind achiziționate in leasing. În anul 2009 nu au fost stornate avansurile acordate pentru utilaje in anul 2008, deoarece utilajele achiziționate in anul 2009 erau cu totul altele decât cele pentru care au fost plătite avansurile anterioare. Întrucât împotriva societății comerciale SC S.C.M.R. SA a fost deschisă procedura de insolvență, reclamanta nu a mai putut valorifica drepturile obținute prin acordarea avansurilor, reclamanta fiind înscrisă la masa credală cu suma fără T.V.A., T.V.A.-ul încasat de către SC S.C.M.R. SA fiind virat la bugetul de stat. - pct. 3 - societatea a dedus T.V.A. în valoare de 15.049 lei aferentă achizițiilor de combustibil utilizat pentru vehicule ce nu se încadrează in excepțiile prevăzute de art. 1451 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare. Referitor la concluziile de la acest punct, reclamanta a arătat că folosirea autovehiculelor în scop de afaceri generează cheltuieli (întreținere, funcționare, reparații, combustibil etc.) deductibile din punct de vedere fiscal, potrivit art. 126 alin. (1), art. 128, art. 137 din Legea nr. 571/2003. De aceea, a arătat reclamanta că, pentru a justifica deducerea T.V.A. pentru achizițiile de combustibil, a emis Decizia internă nr. 1695 din 30 aprilie 2009 prin care, începând cu data de 01 mai 2009, conform H.G. nr .488/2009 pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 571/2003 si O.U.G. nr. 34/2009, în perioada 01 mai 2009 - 31 decembrie 2010, anumite mijloace de transport din proprietatea SC T.T. SRL sunt utilizate exclusiv de angajații societății, personal cu funcții de conducere si de administrare a societății, pentru activități de exploatare si realizare de venituri impozabile (comerț deșeuri fier vechi, inspecție calitativa si cantitativa a mărfii, intervenții, protecția obiectivelor, bunurilor și valorilor împotriva oricăror acțiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existența materiala a acestora, precum si protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viața, integritatea fizica sau sănătatea). Concluzionând, reclamanta a arătat că în mod eronat organul de control si organul de soluționare a contestației a apreciat faptul că reclamanta datorează suma de 749.230 lei reprezentând T.V.A., pe cale de consecință și suma de 503.868 lei accesoriile acestor sume au fost impuse in mod nefondat. În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 82/1991, H.G. nr. 518/1995, H.G. nr. 111 din 07 februarie 2002, O.G. nr. 92/2003, Legea nr. 571/2003, art. 2, art. 2 alin. (1) lit. h), art. 8, art. 10, art. 10 alin. (1) coroborat cu alin. (3), art. 11 alin. (1) lit. a), art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2004, Legea nr. 85/2006 precum si orice alte dispozițiile legale incidente în speță.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.N.A.F. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, față de nerespectarea de către reclamantă a prevederilor art. 205-218 C. proc. fisc. Prin concluziile scrise aceeași pârâta A.N.A.F. a invocat prescrierea acțiunii astfel cum a fost completată, arătând că Decizia D.G.S.C. nr. 28 a fost emisă in 12 iulie 2011, iar cererea prin care s-a solicitat anularea acestei decizii a fost depusă la instanță la data de 08 februarie 2012, după cca. 7 luni de la data comunicării actului administrativ, cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea pronunțată în cauză Prin încheierea de ședință din data de 04 aprilie 2012, instanța a respins excepția tardivității formulării cererii modificatoare a acțiunii inițiale și excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondate, în condițiile în care reclamanta și-a modificat acțiunea anterior datei la care a fost prima zi de înfățișare. Totodată, instanța reținut că, în raport de modificarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a parcurs procedura administrativ jurisdicțională reglementată de codul de procedură fiscală, astfel că excepția inadmisibilității acțiunii, la acest moment procedural, este nefondată. Prin sentința nr. 290/CA din 18 septembrie 2013 Curtea de Apel Constanța, a admis acțiunea modificată și precizată de reclamanta SC T.T. SRL, în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F., A.N.A.F. - D.G.A.M.C. și A.N.A.F. - D.G.A.M.C. - A.I.F., A.N.A.F. - D.G.S.C., având ca obiect anulare act administrativ, ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, analizând cauza sub aspectul motivelor invocate și a probelor administrate în cauză, următoarele: Pentru pct. 1 din decizia de impunere contestată, raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză arată că M.F.P. a răspuns prin adresa din 21 martie 1998 la solicitarea expertului în sensul de a preciza dacă documentul "chitanța diverse încasări" poate fi utilizată ca factură simplificată, răspunsul fiind că, în respectarea dispozițiilor instituite prin Ordinul M.F. nr. 2226 din 27 decembrie 2006, acest document nu dă dreptul la deducerea T.V.A.-ului, dacă nu sunt însoțite de facturi fiscale care conțin informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din C. fisc. Arată instanța că plecând de la premisa de veridicitate a constatărilor organului fiscal, prezumție relativă ce nu a fost răsturnată prin nicio dovadă contrară, în condițiile în care sarcina probei incumba reclamantei, instanța reține că s-a stabilit în mod corect de către pârâte că suma de 133.448 lei nu are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată. Referitor la pct. 2 al motivelor de fapt expuse în cererea de chemare în judecată, instanța a arătat că reclamanta SC T.T. SA că în luna noiembrie 2008 a dedus T.V.A. în valoare de 595.482 lei aferentă unor avansuri achitate în vederea achiziționării unor utilaje. Ulterior, în noiembrie 2009, reclamanta a dedus T.V.A.-ul aferent, fără a storna avansurile plătite în luna noiembrie 2008. Reține în continuare instanța că deși expertul contabil desemnat în cauză a susținut în concluziile sale că societatea reclamantă a dedus corect T.V.A. la facturile de avans utilaje în valoare de 595.482 lei, argumentând că „însăși plata în avans a sumei indiferent de natura tranzacției dă exigibilitate taxei dacă există factura fiscală înregistrată ca document justificativ", urmează a înlătura această opinie, apreciind că este contrară spiritului și literei legii, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 1342, alin. (2) din Legea nr. 571/2003 (C. fisc.), referitor la exigibilitatea pentru livrări de bunuri și prestări de servicii, "Prin derogare de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine: b) la data la care se încasează avansul, pentru plățile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator'', iar pentru livrările de bunuri faptul generator fiind momentul livrării acestor bunuri. Taxa de dedus este, potrivit dispozițiilor art. 1251, pct. 30 din Legea nr. 571/2003 „taxa aferentă achizițiilor, care poate fi dedusa conform art. 145 alin. (2) - (4)." În condițiile în care se achită sume ce reprezintă avans pentru încheierea ulterioară a unei tranzacții economice este posibilă deducerea taxei la data exigibilității acesteia, care poate fi data încasării avansului, însă numai sub rezerva realizării acelei tranzacții, acesta fiind scopul final al exercitării dreptului de deducere. În lipsa realizării unei achiziții de bunuri nu se poate vorbi de existența unei tranzacții economice, fapt ce face pe deplin aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr. 571/2003 "la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției." Așadar, organul de control fiscal a apreciat corect că reclamanta a dedus eronat suma de 595.482 lei cu titlul de T.V.A. pentru avansurile plătite prin facturile fiscale din noiembrie 2008, în valoare de 3 279 600 lei. Tranzacțiile economice realizate în luna noiembrie 2009 sunt distincte față de cele care au fost avute în vedere de organul fiscal la stabilirea sumei contestate de reclamanta SC T.T. SRL prin prezenta acțiune judiciară, neavând nicio legătură cu aplicarea normelor fiscale asupra avansurilor achitate în noiembrie 2008. Totodată, instanța a constatat că este lipsită de relevanță susținerea reclamantei în sensul că nu a putut storna facturile de avans pentru că au fost achiziționate alte utilaje în anul 2009, iar în prezent societatea vânzătoare se află în procedura insolvenței. Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 1342 C. fisc. și a celor cuprinse la art. 145, alin. (2) C. fisc., se reține că organul fiscal a stabilit corect în soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 26 din 01 martie 2011 că societatea verificată nu are drept de deducere a T.V.A.-ului în sumă de 595.482 lei aferentă avansurilor achitate în luna noiembrie 2008, nefiind încheiată nicio tranzacție economică în continuarea acestor plăți. În ceea ce privește pct. 3 al motivelor de fapt expuse de reclamantă în cererea sa de chemare în judecată, referitoare la deducerea T.V.A.-ului în sumă de 15.049 lei aferentă achizițiilor de combustibil utilizat pentru vehicule ce nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 1451, alin. (1) din Legea nr. 571/2003, instanța a reținut pertinența și concludenta concluziilor exprimate de expertul contabil, acestea fiind exprimate în spiritul și litera legii. Pentru a fi aplicabil regimul de deducere aferent sumelor folosite pentru achiziția de combustibil este necesar ca reclamanta să se regăsească într-una din situațiile de excepție reglementate de art. 1451 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, după cum urmează: „(1) În cazul vehiculelor rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depășească 3.500 kg și care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând și scaunul șoferului, nu se deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor acestor vehicule și nici taxa aferentă achizițiilor de combustibil destinat utilizării pentru vehiculele care au aceleași caracteristici, aflate în proprietatea sau în folosința persoanei impozabile, cu excepția vehiculelor care se înscriu în oricare dintre următoarele categorii: a) vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenție, reparații, pază și protecție, curierat, transport de personal la și de la locul de desfășurare a activității, precum și vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenți de vânzări și de agenți de recrutare a forței de muncă; b) vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru activitatea de taxi; c) vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către alte persoane, instruirea de către școlile de șoferi, transmiterea folosinței în cadrul unui contract de leasing financiar sau operațional; d) vehiculele utilizate în scop comercial, respectiv în vederea revânzării". Conchide instanța în sensul că aplicarea unui regim juridic derogator este posibilă numai în situația dovedirii ipotezei speciale care determină incidența acestor norme, astfel că în lipsa probațiunii sunt relevante regulile generale, respectiv cele care exclud din sfera de deducere a T.V.A.-ului sumele achitate pentru achiziția de combustibil.

Recursul declarat în cauză Împotriva acestei soluții a promovat recurs reclamanta SC T.T. SRL, fără a se indica temeiul de drept al acestuia. Cererea nu indică vreo critică concretă a soluției primei instanțe ci constituie în o reluare a argumentelor aduse în fața instanței de fond, astfel că Înalta Curte apreciază că temeiul de drept poate fi dat de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Prin Notele scrise depuse la primul termen de recurs recurenta afirmă că „instanța de fond a ajuns la niște concluzii greșite nesusținute de probe, și cum instanța de control „nu poate determina care sunt probele și raționamentele logice sau juridice avute și în vedere de judecătorul fondului (...) se impune casarea cauzei și trimiterea acesteia spre rejudecare”.

Apărările intimatei A.N.A.F., prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond în mod corect a reținut referitor ia suma de 133.448 lei reprezentând T.V.A. aferenta prestărilor de servicii efectuate de SC C.F.R. M. SA ca aceasta a fost dedusa eronat. Față de dispozițiile legate incidente în cauza reprezentate de art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. coroborate cu Ordinul M.F. nr. 2228 din 27 decembrie 2006 documentul "chitanța diverse încasări" nu dă dreptul la deducere T.V.A.-ului, dacă nu sunt însoțite de facturi fiscale care conțin informațiile prevăzute prin art. mai sus menționat. De asemenea, conform dispozițiile art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., coroborate cu pct. 46 (1) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a C. fisc. și cu prevederile art. 155 alin. (5) din C. fisc., potrivit cărora, prima condiție care trebuie îndeplinita pentru exercitarea dreptului de deducere a T.V.A., este ca recurenta să dețină pentru taxa datorată sau achitata aferenta serviciilor care l-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul sau, o factură care să cuprindă informațiile minime obligatorii prevăzute expres la art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. În mod corect a reținut instanța de fond ca recurenta reclamanta nu are dreptul de deducere a T.V.A., raportat ia premisa de veridicitate a constatărilor organului fiscal ce nu a fost răsturnata prin nicio dovada contrară, în condițiile în care sarcina probei incumba recurentei reclamante. Furnizorul SC C.F.R. M. SA în calitate de persoana impozabila care a efectuat diverse prestări de servicii către recurenta avea obligația de a emite facturi fiscale pentru serviciile prestate in perioada 01 ianuarie 2008-20 februarie 2009, reprezentând cântărire vagoane, manevra A.P.C., avizare, orar utilizare vagoane. În ceea ce privește suma de 595.482 lei cu titlu de T.V.A. corect a reținut instanța de fond ca aceasta a fost in mod eronat dedusa pentru avansurile plătite prin facturile fiscale din noiembrie 2008. Potrivit dispozițiilor art. 1342 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 din C. fisc. referitor la exigibilitatea pentru livrări de bunuri și prestări servicii, "Prin derogare de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine; b) la data la care se încasează avansul, pentru plățile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator", iar pentru livrările de bunuri faptul generator fiind momentul livrării acestor bunuri. Față de dispozițiile legale incidente în cauza corect a reținut instanța de fond ca plata unor sume de bani în contul unei societăți comerciale vânzătoare, cu titlu de avans pentru achiziționarea unor utilaje, nu da dreptul de deducere a T.V.A.-ului aferent acestei sume decât în situația in care tranzacția a fost finalizată. În absenta unei livrări de bunuri, plata unui avans rămâne fără finalitate economică, neputând fi dedus de T.V.A.-ul aferent sumei achitate cu acest titlu. De asemenea, în mod corect s-a reținut ca este lipsită de relevanță susținerea reclamantei in sensul ca nu a putut storna facturile de avans pentru ca au fost achiziționate alte utilaje in anul 2009, iar în prezent societatea vânzătoare se afla în procedura insolventei. Aspectul mai înainte reliefat nu o împiedică pe recurentă să formuleze cerere de declarare a creanței ceea ce s-a și întâmplat în fapt, împrejurare care face sa releve conduita neconforma a reclamantei fata de regimul fiscal, aceasta înțelegând sa solicite recuperarea întregii sume ce a fost achitată cu titlu de avans de ia debitoarea aflata in insolvență si totodată sa deducă T.V.A.-ui aferent acestei sume, tinzând astfel spre o îmbogățire fără just temei. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la deducerea T.V.A.-ului în suma de 15.049 lei aferenta achizițiilor de combustibil utilizat pentru vehicule ce nu se încadrează in excepțiile prevăzute de art. 145 1 , alin. (1) din Legea nr. 571/2003, instanța de fond in mod corect a reținut ca recurenta reclamanta nu a făcut dovada ca vehiculele sale au fost utilizate pentru vreuna din ipotezele reglementate la lit. a-d din art. 1451 din C. fisc. Așadar, în mod temeinic si legal s-a reținut in soluționarea cauzei ca "aplicarea unui regim juridic derogator este posibila numai in situația dovedirii ipotezei speciale care determina incidența acestor norme iar în lipsa probațiunii sunt relevante regulile generale, respectiv cele care exclud din sfera de deducere a T.V.A.-ului sumele achitate pentru achiziția de combustibil." Referitor la capătul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecata solicită instanței respingerea lui, ca neîntemeiat, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Procedând la o reanalizare a motivelor indicate de recurentă, se rețin următoarele. 1. În ceea ce privește suma de 133.448 lei reprezentând T.V.A., aferentă prestărilor de servicii efectuate de SC C.F.R. M. SA, apreciată ca fiind dedusă în mod eronat, refuzul a fost motivat în mod corect de lipsa documentelor justificative, o „chitanță diverse încadrări”, precum cea prezentată, nu se încadrează în documentele cerute de art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 (C. fisc.). Factura fiscală din 12 ianuarie 2011 emisă de SC C.F.R. M. SA nu prezintă condițiile minime prevăzute de H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a C. fisc., de altfel recurenta nedovedind prin înscrisurile prezentate că situația concretă ar fi permis identificarea lucrărilor despre care se face vorbire. 2. Referitor la suma de 595.482 lei cu titlu de T.V.A., dedusă în mod eronat pentru avansurile aferente facturilor fiscale emise în luna noiembrie 2008, se apreciază că nu s-a făcut dovada livrării de bunuri, care ar fi permis restituirea taxei. În lipsa acesteia, în raport de argumentele de fapt invocate - intrarea societății beneficiare în procedura insolvenței, recurenta nu poate beneficia de dreptul de deducere T.V.A. 3. Referitor la declararea sumei de 15.049 lei reprezentând T.V.A. aferent achizițiilor de combustibil, posibilitatea deducerii există doar atunci când s-a făcut dovada utilizării autovehiculelor în scopul realizării de profit a societății. Ori, cazul analizat nu se încadrează în prevederile art. 145 1 alin. (1) din C. fisc. pentru a se putea deduce T.V.A. aferent combustibilului achiziționat, autovehicule utilizate fiind de alt tip și masă utilă decât impun normele aplicabile. Interpretarea societății recurente precum că doar utilizarea autoturismelor în scop personal „nu ar permite” deducerea T.V.A. este eronată, T.V.A. fiind deductibil doar pentru utilizarea autovehiculelor strict în scopul producerii veniturilor, ceea ce nu s-a probat. În concluzie Înalta Curte apreciază că în mod temeinic și legal instanța de fond a respins acțiunea reclamantei cu referire la toate cele trei sume incidente. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate Având în vedere că, în raport de motivele analizate hotărârea instanței de fond este temeinică și legală și în faza recursului nu s-au adus noi probe în combaterea acesteia, Înalta Curte apreciază că recursul, neîncadrându-se în prevederile art. 304 1 C. proc. civ., urmează a fi respins ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.