ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 427/2015

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin Încheierea de ședință de la data de 18

decembrie 2013 a Curții de Apel București instanța a luat act de cererea

reclamantei de renunțare la capătul de cerere privind excepția de nelegalitate invocată

și a dispus respingerea excepției de prematuritate a acțiunii ca neîntemeiată,

precum și respingerea excepției lipsei calității procesuale active a

reclamantei, ca neîntemeiată.

Instanța a admis

cererea de suspendare a executării H.G. nr. 740/2013 formulată de reclamanta

C.N.S.M. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Primul-Ministru

V.V.P. și intervenienta accesorie A.N.F.P., până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei.

Împotriva hotărârii

pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Guvernul României, criticând

hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică.

2.1. Motivele de

casare. Principalele argumente invocate

Recurentul a arătat

că motivele de casare se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și

8 noul C. proc. civ., urmând a demonstra că hotărârea a fost dată cu

încălcarea/aplicarea greșită a legii și cuprinde motive contradictorii.

Recurentul a susținut

că hotărârea primei instanțe privind suspendarea executării H.G. nr. 740/2013

nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, iar cele prezentate sunt

contradictorii.

S-a susținut, în

cadrul primului motiv de recurs formulat, faptul că dispozițiile legale dispun

că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe

care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis,

cât și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților.

Recurentul a susținut

că hotărârea instanței este criticabilă sub aspectul dispozițiilor art. 488 pct.

6 C. proc. civ., întrucât, deși cererea reclamantei s-a întemeiat pe

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a avut în vedere

dispozițiile art. 15 din actul normativ menționat, arătându-se și faptul că,

deși s-a adus la cunoștința instanței faptul că au fost executate dispozițiile

ce se solicită a fi suspendate și a fost invocată lipsa de interes a

intimatei-reclamante, totuși instanța a omis deliberat chestiuni esențiale din

apărările formulate.

O altă critică

formulată de recurent se referă la nelegalitatea soluției date asupra excepției

lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante raportat la

dispozițiile art. 52 din Constituția României și ale Legii nr. 554/2004.

Recurentul a arătat

că din motivarea instanței rezultă că s-a reținut faptul că reclamanta utiliza

doar o parte a imobilului menționat în H.G. nr. 740/2013, astfel încât nu era

permisă în nici un caz suspendarea integrală a actului. Totodată a fost

criticată soluția dată de instanța de fond și pentru aspectul faptului că a

fost reținută legitimitatea procesuală activă pentru drepturi ce decurg

dintr-un contract privat, soluție ce este contrară dispozițiilor art. 52 din

Constituția României coroborate cu prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din

Legea contenciosului administrativ, precum și în dezacord cu jurisprudența

constantă a instanței supreme.

Referitor la fondul

cererii de suspendare formulate, recurentul a criticat faptul că instanța de

fond în dezacord cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, care reglementează

o procedură specială și sumară, a analizat și și-a însușit nejustificat

susținerile verbale ale intimatei, care priveau exclusiv fondul litigiului.

intimatei

C.N.S.M. a solicitat

respingerea ca nefondat a recursului declarat de Guvernul României și

menținerea ca legală și temeinică a Încheierii din data de 18 decembrie 2013. A

răspuns pe larg la toate motivele de recurs formulate și a arătat că în mod

corect s-a dispus suspendarea actului administrativ atacat, întrucât a dovedit

îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea contenciosului administrativ.

Prin întâmpinarea

formulată de A.N.F.P. s-a solicitat admiterea recursului formulat de Guvernul

României și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de

suspendare a executării H.G. nr. 740/2013.

soluționare a recursului

4.1 Cu privire la

examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în

cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost

analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de

ședință din data de 24 iunie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493

alin. (4) noul C. proc. civ.

Părțile nu au depus

puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Prin Încheierea din 9

octombrie 2014 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul

raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de

admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul recurentului

Guvernul României ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin.

(7) noul C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2 Cu privire la

fondul recursului

4.2.1. Argumentele de

fapt și de drept relevante

Prin Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de

suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14

și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din

actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de

anulare a respectivului act administrativ.

În conformitate cu

dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau

a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond.

Dispozițiile art. 15

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd faptul că suspendarea executării

actului administrative unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru

motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente

pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța

poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

Verificând

considerentele sentinței recurate, Înalta Curte reține că acestea îndeplinesc

exigențele impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc.

civ., iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Nu poate fi primită

nicio critică făcută de recurent, instanța de control judiciar reținând că

instanța de fond a motivat soluția ce a fost luată, cu respectarea

dispozițiilor legale.

De asemenea, Înalta

Curte reține că, în mod corect, a fost dispusă suspendarea actului

administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, având în

vedere faptul că reclamanta a sesizat instanța de judecată și cu cererea de

anulare a H.G. nr. 740/2013, prin aceeași cerere în care a solicitat și

suspendarea actului, fiind astfel în ipoteza reglementată de dispozițiile art.

15 din Legea contenciosului administrativ, care permit suspendarea executării

actului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamanta prezintă cazul

bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire

la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate

de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a

atitudinii acesteia, fiind arătate și diligențele depuse de reclamantă și

efectele posibile și previzibile ale executării actului administrativ, iar

Înalta Curte reține că toate aceste situații sunt de natură a argumenta cazul

bine justificat.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete

ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de

drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă

iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Or, prin sentința

recurată, instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării

executării actului administrativ și a reținut că sunt indicate aspecte ale

cazului bine justificat și a iminenței unei pagube în raport cu natura măsurii

dispuse de autoritatea pârâtă.

Nici critica cu

privire la greșita soluționare a excepției privind lipsa calității procesuale

active a reclamantei nu poate fi primită de instanța de control judiciar,

reținând că, în mod corect, a fost dezlegată această excepție de instanța de

primă jurisdicție, care a reținut că reclamanta a afirmat o vătămare ce decurge

din adoptarea Hotărârii de Guvern atacate.

4.2.2. Soluția

instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 496 din noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 noul C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Guvernul României împotriva Încheierii din 18 decembrie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 februarie 2015.

Procesat de GGC - N