ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2463/2015

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 6459/105/2014,

astfel cum a fost precizată la data de

25 septembrie 2014, revizuenta a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 1293

din 12 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr.

3957/105/2007, casarea acesteia și rejudecarea cauzei în raport de înscrisurile

nou depuse, respectiv sentința civilă nr. 959 din 8 noiembrie 2005 a

Tribunalului Prahova, solicitând evacuare a numitului P.A.A. din imobilul

situat în Ploiești str. B.V. și obligarea acestuia să-i plătească daune morale

în sumă de 100 milioane RON noi, arătând că înțelege să renunțe la despăgubiri

în echivalent cerute statului român și dorește sa se judece pentru recuperarea

imobilului menționat numai cu numitul P.A.A.

La data de 17 octombrie 2014,

revizuenta a depus la dosar o notă de ședință, prin care și-a precizat cererea

de revizuire, arătând câ solicită obligarea numitului P.A.A. să-i achite

contravaloarea celor trei apartamente situate în Ploiești, str. B.V. și anume

subsolul, parterul și etajul 3 și, totodată, să se constate că avocata F.A. a

făcut parte din Comisia de Aplicare a Legilor Fondului Funciar fiind și

apărătoarea numitelor S.M., T.V. și l.M. în toate acțiunile civile și penale

introduse în instanță, solicitând și obligarea acesteia la plata de daune

morale în sumă de 100.000,000 RON.

Prin sentința civilă nr. 2431 pronunțată

la 29 octombrie 2014, Tribunalul Prahova, secția I civilă,

a respins cererea de revizuire a sentinței

nr. 1293 din 12 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr.

3957/105/2007, ca inadmisibilă.

Instanța a reținut că, potrivit precizării

depusă la dosar la 25 septembrie 2014, revizuenta a solicitat revizuirea sentinței

nr. 1293 din 12 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova prin care a fost

respinsă, ca neîntemeiată, cererea de acordare de masuri reparatorii prin echivalent

prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Ploiești, str. B.V., subsol,

parte și etaj 3, apartament 3, ce ar fi aparținut autorului G.A., fiind preluat

în mod abuziv de către stat, cu motivarea ca imobilul a făcut obiectul Hotărârii

nr. 727/1997 a Comisiei Județene Prahova de aplicare a Legii 112/1995, prin care

s-a respins cererea de restituire in natura a imobilului, formulată de numitele

I.M., T.V.I. și S.M.E., în calitate de moștenitoare ale defunctului G.A.

Calificând temeiul juridic a cererii formulate,

ca fiind reprezentă de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Tribunalul a

reținut în sinteză, că revizuienta nu a precizat clar, prin notele de ședință succesiv

depuse, care este actul nou invocat, făcând totuși vorbire și de sentința civilă

nr. 1690, pronunțată în dosarul Tribunalului nr. 2638/2005, de care ar fi luat cunoștință

la data de 21 august 2014.

Instanța a reținut că, în sensul dispozițiilor

art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., o sentință judecătorească nu poate constitui

un "înscris nou", respectiv nu poate reprezenta un înscris doveditor reținut

de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus

de voința părților, cu atât mai mult cu cât hotărârea invocata a fost pronunțată

încă din data de 15 noiembrie 2006, iar revizuienta nu a justificat în niciun mod

împrejurările în care a luat cunoștință de aceasta abia la 21 august 2014, pentru

a se putea eventual verifica și termenul de revizuire prevăzut de art. 324 alin.

(1) pct. 4 C. proc. civ.

Pe de altă parte, s-a constatat de către

instanța de fond că sentința nr. 1690/2006, invocată de revizuentă, reprezintă o

hotărâre prin care a fost constatată perimată cererea de chemare în judecată formulată

de SC A. SRL în contradictoriu cu SC E. SA, nerezultând nici legătura cu fondul

prezentei cauze și nici modalitatea în care respectiva sentință ar putea avea un

efect direct asupra prezentei cauză și ar fi în măsură să modifice soluția pronunțată

în speță.

Prin decizia nr. 766 din 20 mai 2015, pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respins,

ca nefondat, apelul formulat de revizuenta

M.A., în nume propriu și în calitate de mandatar al intimatelor S.E., și M.N., împotriva

sentinței civile nr. 2431 din 29 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova

și au fost obligate apelantele la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Curtea de apel a reținut că este nefondată

critica hotărârii instanței de fond pe motivul că nu a fost admisă cererea revizuientelor

de a se judeca în contradictoriu cu numitul P.A.A. și cu avocat F.A.I., deoarece

în cale extraordinară de atac nu este posibilă schimbarea unei soluții care se bucură

de autoritate de lucru judecat, în contradictoriu cu alte părți decât cele ce au

figurat în litigiul inițial.

Totodată, s-a reținut că în mod corect

cererea de revizuire a fost respinsă, în cauză nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate

a acestei căi de atac, anume aceea ca înscrisurile, pe de o parte, să fi existat

la data pronunțării hotărârii atacate, iar pe de altă parte, să fi fost determinante

și să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

revizuenta M.A., în nume propriu, precum și în calitate de mandatar al intimatelor

S.E. și M.N., la data de 12 august 2015,

invocând faptul că hotărârea pronunțată

de instanța de apel este confuză și străină de obiectul și fondul cauzei.

Prin înscrisul depuse, revizuenta M.A.

a arătat că va depune motivele de recurs până la primul termen de judecată acordat

în cauză.

La data de 6 noiembrie 2015,

revizuenta M.A., în nume propriu, precum

și în calitate de mandatar al intimatelor S.E. șl M.N., a depus motivele recursului

formulat împotriva deciziei civile nr. 766 din 20 mai 2015, pronunțate de Curtea

de Apel Ploiești, invocând, în sinteză, faptul că hotărârea pronunțată de instanța

de apel este confuză și străină de obiectul și fondul cauzei, iar Curtea de Apel

Ploiești a dovedit lipsă de rol activ în a aprofunda aspectele de detaliu ale cauzei

care să ducă la dezlegarea pricinii litigioase ce are un aspect pur penal, raportat

la falsurile realizate în vederea emiterii dispoziție nr. 4410 din data de 7 mai

2004 a Primarului municipiului Ploiești.

Mai invocă, totodată, că instanța de apel

a pronunțat o hotărâre nelegală prin faptul obligării apelantelor la plata sumei

de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, fără a preciza către cine urma să

fie transmisă respectiva sumă, până la acest moment fiind obligată să plătească,

urmare a proceselor purtate, suma de 300 milioane RON, cu titlu de cheltuieli de

judecată, către numitul A.P., reprezentantul SC D. SRL.

Solicită admiterea cererii de recurs, casarea

deciziei nr. 766 din 20 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, anularea

dispoziției nr. 4410 din mai 2004, emisă de Primarul municipiului Ploiești și obligarea

reprezentantului SC D. SRL la a le preda, în natură, cele trei apartamente situate

în imobilul din Ploiești, str. B.V., jud. Prahova. Totodată, cer obligarea apărătoarei

SC D. SRL la plata sumei de 100 milioane cu titlu de daune cominatorii și daune

morale.

Analizând cu prioritate excepția de procedură

a tardivității recursului, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc.

civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea

nu dispune altfel.

Totodată, în temeiul art. 261 alin. (1)

pct. 7 C.proc. civ., „Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde (...) (7) calea

de atac și termenul în care se poate exercita".

Se constată că decizia nr. 766 din 20 mal

2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a fost primită de apelante

la data de 17 iunie 2015, în dispozitivul hotărârii fiind cuprinsă mențiunea „definitivă".

Ulterior, prin încheiere din data de 14

iulie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, din oficiu, a dispus îndreptarea

erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 766 din 20 mai 2015, pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, în sensul că, din eroare, în dispozitivul

hotărârii, s-a făcut mențiunea „definitivă", iar nu „cu recurs în termen de

15 zile de la comunicare", încheierea fiind comunicată apelantelor la data

de 30 iulie 2015.

Față de pronunțarea încheierii de îndreptare

eroare materială, din data de 14 iulie 2015, precum și în raport de dispozițiile

art. 261 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea, în forma

sa completă, a fost comunicată părților la data de 30 iulie 2015, iar nu Ia o dată

anterioară.

În raport de data comunicării, 30 iulie

2015, Înalta Curte constată că recursul formulat la data de 12 august 2015, a fost

depus în termenul de 15 zile de declarare a recursului, prevăzut de art. 301 C.

proc. civ., termen ce, în temeiul dispozițiilor art. 101 alin. (1) C. proc. civ.,

începe să curgă la data comunicării hotărârii, respectiv 30 iulie 2015 și se împlinește

la data de 15 august 2015.

Pentru aceste motive, urmează să fie respinsă,

ca nefondată, excepția tardivității recursului, invocată de intimatul Ministerul

Finanțelor Publice, prin întâmpinare.

Analizând excepția nulității recursului,

invocată de intimații Ministerul Finanțelor Publice și SC D. SRL, Înalta Curte urmează

să o admită, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (1)

C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

Termenul legal de exercitare a recursului

este de 15 zile de la comunicare, conform prevederilor art. 301 C. proc. civ., iar

potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., „Recursul se va motiva prin însăși cererea

de recurs sau înăuntrul termenului de recurs".

Înalta Curte reține că decizia civilă

nr. 766 din 20 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,

a fost comunicată la data de 30 iulie 2015, dată de la care a început să curgă termenul

de recurs de 15 zile care, potrivit celor arătate mai sus, s-a împlinit la data

de 15 august 2015.

Or, recursul a fost motivat la data de

6 noiembrie 2015, conform rezoluției de înregistrare a motivelor de recurs Ia Înalta

Curte de Casație și Justiție, deci cu depășirea termenului legai prevăzut de dispozițiile

art. 301 C. proc. civ.

Totodată, se constată că nu a fost identificat,

nici din oficiu și nici urmare a memoriului depus de recurente la data de 6 noiembrie

2015, vreun motiv de ordine publică, în sensul prevederilor art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., astfel că, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va constata nulitatea recursului, astfel cum a fost formulat.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, Înalta Curte va obliga pe recurente

la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata SC

D. SRL, conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, excepția tardivității

recursului, invocată de intimatul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Ploiești.

Admite excepția nulității recursului, invocată

de intimatele SC D. SRL și Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Ploiești.

Constată nul recursul declarat de recurenta-revizuentă

M.A., în nume propriu și ca mandatar al recurenteior-intimate S.E. și M.N. împotriva

deciziei nr. 766 din 20 mai 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Obligă pe recurente la plata sumei de 300

RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata SC D. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

10 noiembrie 2015.