ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 778/2015

Decizia nr. 778/2015

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin B., C. (magistrat), D., E. și F., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri.

În fapt, reclamantul arată că pârâta C., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale cu ocazia soluționării unei plângeri penale împotriva pârâților D., E. și F. în Dosarul penal nr. x/P/2008 l-a favorizat pe acesta prin pronunțarea unei soluții favorabile pârâților, conținând erori judiciare.

Pentru erorile comise de magistrat cu ocazia soluționării cauzei penale reclamantul se consideră vătămată și pretinde obligarea acestuia în solidar cu Statul român și ceilalți pârâți la plata despăgubirilor cu titlu de daune morale.

În drept s-a reținut dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004.

În probațiune reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Pârâții nu s-au prezentat la judecată și nici nu au solicitat administrarea de probe în apărare.

Pârâtul Statul Român prin B. a înțeles să invoce excepția inadmisibilității acțiunii încă în fața Judecătoriei Bolintin Vale, anterior declinării competenței materiale, tribunalul citând părțile cu mențiunea de a se prezenta în vederea discutării excepției pentru termenul din 12 noiembrie 2013 când s-a rămas în pronunțare cu privire la această excepție.

Prin sentința civilă nr. 1373 din 25 septembrie 2013 a Judecătoriei Bolintin Vale s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulate de reclamantul A. în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu.

Prin sentința civilă nr. 103 din 12 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul Statul Român prin B. și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâților C., D., E., F. și Statul Român prin B. atât ca inadmisibilă cât și ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut faptul că reclamantul, în calitate de pretinsă persoană vătămată, a formulat o plângere penală ce a format obiectul Dosarului nr. x/P/2008 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale instrumentată de d-na C. (pârât) în calitate de procuror, ceilalți pârâți fiind presupușii făptuitori ai unor fapte penale afirmate de reclamant.

În contextul adoptării unei soluții nefavorabile reclamantului acesta din urmă pretinde săvârșirea unei erori judiciare cu prilejul soluționării plângerii sale, motivație pentru care se consideră îndreptățit să primească de la pârâți (în solidar) suma de 100.000 euro reprezentând daune morale.

În conformitate cu prevederile art. 96 din Legea nr. 313/2004, statul răspunde material pentru prejudiciile cauzate de magistrați prin erorile judiciare săvârșite cu rea credință sau gravă neglijență.

Pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale cazurile de răspundere sunt stabilite în C. proc. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 504 și următoarele.

Astfel, pentru a ocaziona primirea de despăgubiri având drept izvor eroarea judiciară în materie penală trebuie că persoana să fi fost condamnată definitiv pe nedrept, să fi fost privată de libertate să i se fi restrâns libertatea în mod nelegal.

Caracterul nelegal al măsurii trebuie să rezulte dintr-o ordonanță a procurorului sau hotărâre judecătorească definitivă.

Așadar, situația afirmată de reclamant în cuprinsul cererii sale introductive nu se subsumează niciuneia dintre cazurile pentru care se pot acorda despăgubiri, întrucât nu a fost subiectul vreunei măsuri nelegal adoptate de magistratul procuror pârât (dna C.) și nici nu există vreo ordonanță sau hotărâre judecătorească care să fi declarat măsurile adoptate ca nelegale, situație în care cererea reclamantului este inadmisibilă.

Pentru aceste motive, tribunalul a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul Statul Român prin B. și a respins acțiunea formulată de reclamantul A.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul-reclamant A., arătând următoarele:

Excepția de inadmisibilitate, ca orice excepții ce se invocă fie din oficiu de către instanța, sau de către părțile din cauza respectiva, se pune in discuția tuturor pârtilor, astfel că instanța de fond trebuia să acorde termen în acest sens, chiar dacă acestuia nu i s-a comunicat excepția, care trebuia in să fie formulată in scris și comunicată.

Prin aceasta, s-au incalcat principiile ce guvernează procesul civil: contradictorialitate, opozabilitate, apărare, oralitate, prin aceasta considerând ca instanța limitandu-se doar la a aprecia asupra excepției invocate, a motivat sub acest aspect.

Se susține că nu a avut posibilitatea de a solicita administrarea unor probe, însă, din inscrisurile depuse de apelantul-reclamant, instanța de fond putea să aprecieze asupra cuantumului ce considera că i se cuvine, paguba existând.

O alta critica vizează motivarea instanței numai prin prisma art. 96 din Legea nr. 303/2004, deși în virtutea rolului său activ, instanța putea să identifice și aplicarea dispozițiilor art. 48 din Constituția României care nu condiționează obligarea Statului Român la repararea prejudiciului de existența unei hotărâri de condamnare, prin aplicarea dispozițiilor art. 504 C. proc. pen.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 - 288 C. proc. civ.

În dovedirea susținerilor, nu s-a solicitat încuviințarea niciunui mijloc de probă.

Intimatul Statul Român prin B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

În calea de atac a apelului, nu a fost administrat niciun mijloc de probă.

Prin Decizia civilă nr. nr. 136/A din 1 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat în cauză.

În ceea ce privește acțiunea promovată de către apelantul A., instanța a constatat că este întemeiată pe dispozițiile art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare în anul 2012.

În ceea ce privește critica cu privire la nerespectarea dreptului la apărare, a principiului oralității și disponibilității, deoarece instanța nu a pus în discuția contradictorie a părților excepția inadmisibilității și nu i-a oferit posibilitatea să își exprime punctul de vedere sub acest aspect, instanța de apel a constatat că este nefondată, având în vedere următoarele aspecte:

Excepția inadmisibilității a fost invocată de către intimatul Statul Român prin B., prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de la data de 22 mai 2013. întâmpinarea a fost comunicată apelantului A., astfel încât acest cunoștea poziția procesuală a părții adverse și împrejurarea că s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.

La data depunerii întâmpinării dosarul se afla pe rolul Judecătoriei Giurgiu, fiind ulterior, declinat la Tribunalul Giurgiu.

Ca efect al declinării, Tribunalul Giurgiu, fiind învestit cu soluționarea cauzei, a dispus citarea apelantului pentru termenul din data de 12 noiembrie 2013 cu mențiunea expresă că va fi pusă în discuție excepția inadmisibilității, invocate de către pârât.

Astfel, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, aflate la fila 8 din dosarul Tribunalului Giurgiu, instanța a adus la cunoștința apelantului împrejurarea că se va discuta excepția inadmisibilității, deși nu avea această obligație procedurală.

La termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2013, apelantul-reclamant nu s-a prezentat și nici nu și-a exprimat în scris poziția procesuală, astfel încât instanța de apel a constatat că toate garanțiile procedurale conferite de dreptul la apărare au fost respectat cu prisosință de către prima instanță.

Faptul că apelantul-reclamant nu a înțeles să își exprime poziția procesuală cu privire la excepția inadmisibilității invocate reprezintă opțiunea acestuia.

În acest context, instanța de apel a subliniat faptul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, care presupune libertatea părților de a-și formula apărările, pe care le apreciază ca fiind pertinente și concludente pentru soluționarea cauzei, niciuna dintre părți neputând fi obligată de către instanță să adopte o anumită poziție procesuală sau să își exprime poziția cu privire la incidentele procedurale apărute pe parcursul soluționării cauzei.

Critica referitoare la faptul că nu i s-a oferit posibilitatea să depună înscrisuri instanța de apel a respins-o ca nefondată, având în vedere că apelantul-reclamant avea obligația să depună înscrisurile de la data depunerii cererii de chemare în judecată, în conformitate cu art. 112 pct. 5 C. proc. civ.

Mai mult, apelantul-reclamant a avut posibilitatea să depună înscrisurile pe care le considera necesare oricând pe parcursul soluționării cauzei.

Cu privire la modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității, s-a reținut următoarele:

Pentru a se angaja răspunderea patrimonială a statului pentru repararea prejudiciilor cauzate de erorile judiciare provenite din alte dosare, decât cele penale, este necesar să se stabilească, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară

În cauza de față, nu s-a probat existența vreunei hotărâri judecătorești prin care să se angajeze răspunderea penală sau disciplinară, ci doar s-a susținut de către apelant să s-au comis erori judiciare cu ocazia soluționării plângerii penale de către procuror, iar simplele nemulțumiri ale părților cu privire la unele măsuri procedurale dispuse de către procuror nu constituie erori judiciare.

Prin urmare, instanța de apel a consluzionat că nu a fost probată existența vreunei fapte ilicite de natură a atrage răspunderea penală sau disciplinară a magistratului.

În situația inexistenței unui element, respectiv fapta ilicită, instanța de apel nu a mai analizat și celelalte elemente, respectiv existența unui prejudiciu moral sau material și a unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, reclamantul a declarat recurs, invocând ca temei de drept art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul susține că a solicitat suma de 100.000 euro care nu i-a fost acordată și, în opinia sa, instanțele anterioare erau obligate să se pronunțe asupra cuatumului cerut, chiar dacă ar fi estimat greșit valoarea prejudiciului. Chiar dacă plângerea i-a fost instrumentată de un procuror, în opinia sa, Statul Român răspunde pentru funcționarii săi, pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea obligațiilor de serviciu, inclusiv pentru îndeplinirea defectuoasă.

Recurentul reproșează instanței că, la termenul din 1 aprilie 2014, când s-a judecat pricina, a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de intimatul Statul Român, în 2 exemplare, situație în care instanța de judecată era obligată să acorde un termen pentru comunicarea acesteia, obligație imperativă ce nu a fost respectată.

Instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate de el, așa încât au fost încălcate principiile ce guvernează procesul civil român.

Faptul că nu a prezent în instanță, în opinia recurentului, demonstrează că nu a avut posibilitatea de a solicita administrarea unor probe, iar în lipsa oricăror contraprobe, nu înțelege cum instanța de judecată și-a format o „ opinie fondată „ și în consecință să respingă cererea de chemare în judecată. Pe de altă parte, recurentul arată instanța de judecată învestită cu cererea sa de chemare în judecată putea să aprecieze asupra cuantumului cerut, care i se cuvenea, mai ales că paguba exista și există.

A invocat o altă critică asupra motivării primei instanțe cu referire la art. 96 din Legea nr. 304/2004, care în virtutea rolului său activ trebuia să identifice și aplicarea dispozițiilor art. 48 din Constituția României.

Recurentul învederează instanței că actul dedus judecății a fost schimbat, în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în motivarea căreia reproșează modul în care i-a fost soluționată plângerea de către Judecătoria Bolintin Vale și susține că în mod greșit s-a constatat că plângerea sa este inadmisibilă, în condițiile în care nu s-a dispus administrarea de probe.

Recurentul consideră că este o victimă, întrucât i s-au creat nedreptăți, împrejurări care au condus la agravarea stării sale fizice și psihice, deteriorându-se continuu, ireversibil. Solicită poziția procesuală a intimatului și proba cu înscrisuri utile și necesare soluționării prezentei cauze. Invocă instanțe din Europa care sunt cunocute „ în drepturile omului."

Recurentul a depus mai multe precizări, prin care arată, în esență, că în caz de incompetență materială să se dispună declinarea instanței competente pentru tragerea la răspundere a celor vinovați, în sensul celor precizate în cererea de chemare în judecată. Mai consideră că i s-a făcut o discriminare între el și pârâți, aducându-i-se pagube materiale și morale. Invocă art. 5 și art. 16 din Constituția României, art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Recursul este nefondat conform considerentelor ce se vor arăta în continuare:

Prealabil examinării recursului declarat de reclamant este necesar a se stabili subsumarea criticilor acestuia în motivele de nelegalitate invocate.

Astfel, cu privire la neacordarea daunelor morale în cuantumul cerut sau aprecierea instanței în acordarea daunelor morale - ca urmare a înșelăciunii comise de către intimații persoane fizice - Înalta Curte le încadrează în art. 304 pct. 6 C. proc. civ., iar celelalte critici formulate de reclamant vor fi subsumate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă, că atâta timp cât acțiunea a fost respinsă pe excepția inadmsibilității, instanțele anterioare nu puteau să se pronunțe pe fondul cauzei. Deși, instanțele s-au pronunțat pe excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, se constată că, totuși, instanțele anterioare au reținut în considerente condițiile în care sunt incidente dispozițiile art. 998 C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală. Mai mult decât atât, arată modalitatea de soluționare a acestei excepții, cităm:

„Pentru a se angaja răspunderea patrimonială a statului pentru repararea prejudiciilor cauzate de erorile judiciare provenite din alte dosare, decât cele penale, este necesar să se stabilească, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

În cauza de față, nu s-a probat existența vreunei hotărâri judecătorești prin care să se angajeze răspunderea penală sau disciplinară, ci doar s-a susținut de către apelant să s-au comis erori judiciare cu ocazia soluționării plângerii penale de către procuror, iar simplele nemulțumiri ale părților cu privire la unele măsuri procedurale dispuse de către procuror nu constituie erori judiciare."

„Așadar, situația afirmată de reclamant în cuprinsul cererii sale introductive nu se subsumează niciuneia dintre cazurile pentru care se pot acorda despăgubiri, întrucât nu a fost subiectul vreunei măsuri nelegal adoptate de magistratul procuror pârât (dna C.) și nici nu există vreo ordonanță sau hotărâre judecătorească care să fi declarat măsurile adoptate ca nelegale, situație în care cererea reclamantului este inadmisibilă."

Nefondate sunt și criticile recurentului cu privire la necomunicarea întâmpinării formulată de intimatul Statul Român, întrucât prima instanță și-a îndeplinit obligația de comunicare a actului de procedură, în vederea respectării dreptului la apărare și a nu îngrădi dreptul de acces la o instanță, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la 22 mai 2013 dată de Judecătoria Bolintin Vale - fila 170 dosar Judecătoria Bolintin Vale - și nu cum în mod eronat susține recurentul la 1 aprilie 2014. Din examinarea conținutului evocatei încheieri, rezultă că - practicaua încheierii - reclamantului prezent în instanță i s-a comunicat un exemplar al întâmpinării formulate de intimatul Statul Român, fila 170 dosar Judecătoria Bolintin Vale.

Trebuie remarcat faptul că, excepția inadmisibilității a fost pusă în discuția părților. Mai mult decât atât este de observat că instanța de judecată a dispus citarea apelantului pentru termenul din data de 12 noiembrie 2013, cu mențiunea expresă că va fi pusă în discuție excepția inadmisibilității, invocate de către pârât; excepția inadmisibilității a fost invocată de către intimatul Statul Român prin B., prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de la data de 22 mai 2013, comunicată recurentului A., astfel încât acesta cunoștea poziția procesuală a părții adverse și împrejurarea că s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.

La data depunerii întâmpinării dosarul se afla pe rolul Judecătoriei Giurgiu, fiind ulterior, declinat la Tribunalul Giurgiu.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, instanțele anterioare au respectat întocmai principiile ce guvernează procesul civil român, fără a mai fi enumerate.

De precizat că la termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2013, apelantul-reclamant nu s-a prezentat și nici nu și-a exprimat în scris poziția procesuală, astfel încât instanța de apel a constatat corect că toate garanțiile procedurale conferite de dreptul la apărare au fost respectate cu prisosință de către prima instanță.

Înalta Curte constată că, în speță au fost respectate și cu respectarea dispozițiile legale privind comunicarea actelor de procedură, în speță evocata întâmpinare astfel încât nu este incident pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., precum și faptul că a fost respectat principiul contradictorialității, referitor la excepția inadmisibilității.

De aceea, urmează să fie respinse și celelalte susțineri ale recurentului cu privire la imposibilitatea asigurării pregătirii apărării, în sensul solicitării de probe și cuantificarea pretinselor pagube sub forma daunelor morale.

De asemenea, în spiritul dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța anterioară, în mod corect, a confirmat soluția tribunalului de respingerea a acțiunii reclamantului ca inadmisibilă, în considerarea căreia a statuat că, cităm: „ situația afirmată de reclamant în cuprinsul cererii sale introductive nu se subsumează niciuneia dintre cazurile pentru care se pot acorda despăgubiri, întrucât nu a fost subiectul vreunei măsuri nelegal adoptate de magistratul procuror pârât (dna C.) și nici nu există vreo ordonanță sau hotărâre judecătorească care să fi declarat măsurile adoptate ca nelegale."

De subliniat că reclamantul a formulat o plângere penală ce a format obiectul Dosarului nr. x/P/2008 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale instrumentată de d-na C. (pârât) în calitate de procuror, ceilalți pârâți fiind presupușii făptuitori ai unor fapte penale afirmate de reclamant.

În atare condiții, nu se poate reține incidența textelor legale invocate de recurent, ceea ce demonstrează că motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă toate celelalte critici cu privire la nepronunțarea asupra tuturor motivelor formulate.

Concluzionând, Înalta Curte constată că nu au fost încălcate pretinsele dispoziții legale invocate de către recurent, cu referire la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 48 din Constituția României, ci dimpotrivă acestea au fost respectate, iar, în ceea ce privește susținerile recurentului privind administrarea de probe, Înalta Curte urmează să fie respinse ca nefondate, întrucât în calea de atac a recursului, controlul judiciar se face numai din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 136/A din 1 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 136/A din 1 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2015.