ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 349/A/2015

Deliberând asupra contestației în anulare de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/1/2015 la data de 28 aprilie 2015, condamnata A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 306 din 2 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2013.

În cuprinsul cererii, contestatoarea condamnată A. a învederat că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică întrucât instanța de apel nu a procedat la încetarea procesului penal având în vedere că există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.

Astfel, s-a arătat, în esență, faptul că, în cursul cercetării judecătorești, prin O.G. nr. 68/2013, publicată în M. Of. nr. 389 din 29 iunie 2013 au fost aduse modificări la O.U.G nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură care, prin art. 28 alin. (2) prevedea că, în cazul în care managerul are studii de specialitate corespunzătoare, acesta are dreptul să participe, în mod direct sau indirect, la realizarea de proiecte în cadrul instituției pe care o conduce, pentru care poate beneficia de remunerații, în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, s-a arătat că, prin această modificare, legiuitorul a complinit această lacună a legii, în sensul că, de la data introducerii acestei dispoziții nu vor mai exista nelămuriri cu privire la posibilitatea managerului unei instituții publice de a fi remunerat, în temeiul Legii nr. 8/1996, pentru activitățile sale creatoare.

Față de acest aspect, s-a solicitat să se aibă în vedere faptul că, datorită introducerii acestei dispoziții legale extrapenale, elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art. 253

1

C. pen. nu mai este prevăzut ca un aspect antisocial, managerul având dreptul de a participa direct sau indirect la realizarea de proiecte, în schimbul obținerii unor foloase, în sensul art. 28 din O.U.G. nr. 189/2008.

Dat fiind faptul că erau întrunite condițiile prevăzute de art. 28 din O.U.G nr. 189/2008, respectiv studii de specialitate corespunzătoare, contestatoarea fiind absolventă a Universității B., Facultatea de Arte, cu specializarea Regie, film și TV, a Universității Naționale de Educație Fizică și Sport cu specializarea Gimnastică ritmică, a cursurilor de Management în Cultură, organizat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și având și calitatea de manager al C. București, s-a apreciat că trebuie să se dispună încetarea procesului penal.

S-a mai arătat că incompatibilitatea între funcția de manager și calitatea de autor al unei opere de creație, în cadrul aceleiași instituții a cărei încălcare atrage sancțiuni pe planul răspunderii penale, a fost lămurită în noua reglementare, astfel că soluția care trebuia dispusă în cauză era cea de încetare a procesului penal și nu cea de condamnare.

S-a mai subliniat faptul că art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției prevedea, în mod expres, faptul că funcționarii publici pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice.

Contestatoarea a mai arătat că, în ipoteza în care ar fi avut calitatea de funcționar public, așa cum, în mod greșit, s-a reținut în raportul de evaluare și de către instanța de apel, nu s-ar fi aflat, în niciun caz, în situația unui conflict de interese din cauza încheierii acelor contracte, întrucât, în opinia sa, prevederea legală, anterior menționată, permite funcționarului public să exercite activități în domeniul creației literar artistice.

De asemenea, în motivarea cererii, contestatoarea a mai arătat faptul că, deși nu avea calitatea de funcționar public, a procedat potrivit Recomandării nr. 10/2000 a Consiliului Europei, adoptată de Comitetul Miniștrilor, care stabilește, prin art. 13 că, în sarcina funcționarului public, obligația personală de a lua măsuri, în vederea evitării conflictului de interese și de a se conforma oricărei decizii finale care îi permite să se retragă din situația în care se găsește sau să renunțe la avantajul care se află la originea acestui conflict.

În acest sens, contestatoarea a apreciat că a fost în concordanță cu aceste recomandări în sensul că, prin abținerea de la vot în ședințele Consiliului Administrativ din 17 noiembrie 2006, 8 noiembrie 2007 și 16 noiembrie 2008, nu a participat la luarea deciziilor privind încheierea contractelor în cauză.

O altă critică invocată, a fost aceea că instanța de apel, constatând existența infracțiunii, nu a făcut aplicarea legii penale mai favorabile prin reținerea dispozițiilor art. 18 C. pen. anterior, în sensul că fapta reținută nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, motivat și de faptul că C. București nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În susținerea cererii, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. coroborat cu art. 396 și art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.

Prin Încheierea din 12 iunie 2015, pronunțată în prezenta cauză, s-a admis, în principiu, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 306 din 2 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2013, fixându-se termen la data de 25 septembrie 2015, cu citarea contestatoarei.

Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 674 din 19 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013 al Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. și art. 13 C. pen., s-a dispus achitarea inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 253

1

C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a lăsat nesoluționată latura civilă, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru netemeinicia soluției de achitare a inculpatei A.

Prin Decizia penală nr. 306 din 2 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2013, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 674 din 19 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, privind pe inculpata A.

S-a desființat în totalitate sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art. 253

1

alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen. a fost condamnată inculpata A. la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 81 C. pen. (1969), s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art. 82 C. pen. (1969).

În baza art. 359 C. proc. pen. (1968), s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969) privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

Examinând contestația în anulare formulată, în raport de criticile formulate și în temeiul art. 432 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii o pot formula. Limitarea exercitării căii de atac la anumite cazuri și condiții este expresia și consecința principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

În cuprinsul dispozițiilor art. 426 C. proc. pen., sunt prevăzute expres și limitativ cazurile în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Se constată că, în sarcina contestatoarei inculpate, s-a reținut săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, constând în aceea că, în perioada anilor 2006 - 2009, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de director al Circului (actualmente "C. București"), în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit acte (a încheiat acte juridice cu societatea comercială D. SRL și a emis Împuternicirea din 1 septembrie 2006), realizându-se astfel, direct sau indirect, foloase materiale pentru sine în valoare totală de 758.217 RON, prin producerea efectelor juridice a unui număr de 11 contracte și 9 anexe, în care figurau ca părți, instituția publică de cultură, respectiv inculpata sau societatea comercială D. SRL, în cadrul căreia inculpata avea calitatea de asociat.

Examinând motivele pe care se întemeiază contestația în anulare formulată, prin prisma dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., cu referire la art. 16 lit. h) C. proc. pen., respectiv existența unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege ce ar atrage încetarea procesului penal, cu argumentarea că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 253

1

C. pen., Înalta Curte reține că, în realitate, criticile invocate se referă la situația de fapt, reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel.

Înalta Curte constată că această critică echivalează cu o solicitare de cenzurare a probelor, or, acest aspect nu ține de nelegalitatea hotărârii, ci de interpretarea probatoriului, ceea ce nu poate forma obiectul controlului pe calea contestației în anulare.

De altfel, se constată o reiterare de către contestatoare a apărărilor formulate în apel, apărări ce constituie, în esență, și motive ale prezentei contestații în anulare, care vizează aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii atacate, iar, prin criticile invocate, se tinde către obținerea unei soluții de achitare și nu de încetare a procesului penal.

Analizând și celelalte motive invocate, prin raportare la aceleași dispoziții ale art. 426 lit. b) C. proc. pen., respectiv că instanța de apel nu a făcut aplicarea legii penale mai favorabile, prin reținerea dispozițiilor art. 18

1

C. pen. anterior, nemulțumirile cu privire la soluția dispusă de către instanța de apel, Înalta Curte constată că acestea sunt apărări care vizează fondul cauzei și care nu se încadrează nici măcar din punct de vedere formal în cazurile de contestație în anulare prevăzute expres și limitativ de lege.

Or, așa cum s-a arătat, Înalta Curte nu poate proceda la un asemenea examen, nu poate analiza conținutul mijloacelor de probă, nu poate da o nouă apreciere materialului probator și nu poate stabili o altă situație de fapt care să conducă la o soluție favorabilă contestatoarei, acestea fiind atributul exclusiv al instanței de fond și instanței de apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 432 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 306 din 2 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2013.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 306 din 2 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2013.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2015.

Procesat de GGC - N