ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 315/2016

Decizia nr. 315/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 03 iunie 2011, reclamanta SC A. Govora SA în contradictoriu cu SC B. SRL a solicitat obligarea pârâtei de a emite o factură fiscală pentru suma de 29.831.846,22 RON, la care se adaugă TVA în sumă de 5.668.050,78 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de B. în temeiul contractului de administrare din data de 11 noiembrie 2008, încheiat între aceasta din urmă și A. Govora; obligarea B. la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta B. SRL a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând obligarea SC A. Govora SA la emiterea unei facturi fiscale la valoarea de 24.688.692 RON la care se adaugă TVA de 4.690.851 RON, valoare convenită de părți pentru prima de administrare acordată în temeiul contractului de administrare din 11 noiembrie 2008, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 13766 din 09 octombrie 2012 Tribunalul București a admis cererea principală obligând pârâta la emiterea unei facturi fiscale pentru suma de 29.831.846,22 RON, la care se adaugă TVA în cuantum de 5.668.050,78 RON, reprezentând contravaloare servicii prestate de pârâtă în temeiul contractului de administrare din data de 11 noiembrie 2008 și a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele:

Potrivit contractului de administrare și anexelor acestuia, a actului adițional din 21 mai 2009, reclamantei-pârâte A. Govora i-au fost alocate din rezerva de Noi Intrați aferentă perioadei 2008-2012 un număr de 1984177 EUA (respectiv certificate de emisii de gaze cu efect de seră), drept pentru care ulterior, îndeplinirea obligațiilor contractuale, reclamanta-pârâtă a transferat cu titlu de primă de administrare, către B., 510.000 certificate EUA obținute din rezerva de Noi Intrați.

B. a avut în primul rând calitatea de prestator al serviciilor efectuate în legătură cu obținerea cantității suplimentare de certificate EUA, iar, în al doilea rând, calitatea de beneficiar pentru serviciile de transfer a certificatelor EUA primite ca primă de administrare din partea reclamantei, iar A. Govora a avut în primul rând, calitatea de beneficiar al serviciilor efectuate în legătură cu obținerea cantității suplimentare de certificate EUA, iar în al doilea rând, calitatea de prestator pentru serviciile de transfer a certificatelor EUA transferate ca primă de administrare către B.

Părțile au încheiat actul adițional din 21 mai 2009 la contractul din 11 noiembrie 2008 în care au menționat că SC B. SRL și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind obținerea pentru SC A. Govora SA a alocării suplimentare din rezerva de Noi Intrați, fiind îndreptățită la obținerea primei de administrare.

Pârâta B. era cea dintâi societate care avea obligația de a emite factură fiscală către A. Govora, deoarece B. SRL este cea care a prestat prima operațiunea comercială constând în prestarea de servicii în vederea obținerii de către reclamantă, din rezerva de Noi Intrați, a unei cantități suplimentare de emisii de gaze cu efect de seră, operațiune ulterior căreia reclamanta urma să transfere către B. prima de administrare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC B. SRL București, solicitând desființarea sentinței apelate, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată și admiterea cererii reconvenționale.

Prin decizia civilă nr. 262 din 03 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, reținându-se în esență inexistența unui drept subiectiv al vreuneia dintre părți în virtutea căruia să pretindă celeilalte părți emiterea unei facturi fiscale, astfel încât în lipsa unui astfel de drept subiectiv civil, acțiunea este neîntemeiată.

Ca urmare a recursurilor declarate de ambele părți împotriva acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 381 din 5 februarie 2015, în urma admiterii acestora, a casat decizia recurată, fiind trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a reținut în motivarea deciziei că raportul juridic dintre părți derivă din contractul încheiat de acestea, fiind unul de drept privat și nu de drept fiscal, ceea ce denotă că dreptul subiectiv al părților rezidă în prevederile contractului de administrare de certificate de gaze cu efect de seră, ambele părți justificând un drept subiectiv în sens larg, în virtutea căruia fiecare dintre ele pretinde celeilalte emiterea unei facturi pentru o anumită valoare considerată de acestea ca fiind cea corectă.

Temeiul obligației de a face atât în ceea ce privește cererea principală, cât și cererea reconvențională are la bază convenția părților, efectele generate de derularea acesteia ceea ce impunea instanței de apel să le ia în considerare, cu respectarea dreptului disponibilității părților.

Prin decizia civilă nr. 995 din 11 iunie 2015 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă SC B. SRL ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

În temeiul contractului de administrare de certificate de gaze cu efect de seră, SC B. SRL a prestat în beneficiul A. Govora SA servicii de administrare a certificatelor de tip EUA, precum și servicii privind întocmirea și depunerea de documentații tehnice având ca finalitate obținerea de certificate EUA acordate în cadrul Planului de Alocare aprobat prin H.G. nr. 60/2008.

Conform anexei nr. 2 la contract, în cazul în care, urmare a serviciilor de realizare a documentației tehnice, administratorul va obține un număr de certificate suplimentar față de valoarea estimată în caietul de sarcini, A. Govora urma să transfere către B. un procent de 50% din aceste certificate, drept prima de administrare.

La data de 15 decembrie 2010 A. Govora a emis factura fiscală pentru suma de 24.688.692 RON plus TVA 5.925.286,08 RON reprezentând 510.000 certificate EUA. La rândul său, B. a emis factura fiscală din 03 mai 2011 pentru suma de 24.688.692 RON plus TVA 4.690.857,48 RON reprezentând prestări servicii conform actului adițional din 21 mai 2009.

Apelanta B. a prestat servicii ce au condus la obținerea de către intimata A. Govora a unei cantități suplimentare de certificate de emisii de gaze cu efect de seră.

Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în prima judecare a apelului, la data încheierii actului adițional din 21 mai 2009, un număr de 705.328 certificate intraseră deja în contul intimatei A. Govora, astfel încât prima operațiune comercială constând în prestarea de servicii pentru obținerea unor certificate suplimentare a fost efectuată de către apelanta B.

Prima instanță a expus considerentele pe care și-a întemeiat soluția cât privește chestiunea de drept ce necesita a fi lămurită în cauză și anume, căreia dintre părți îi revenea obligația de a emite prima factură fiscală în raport de ordinea derulării operațiunilor dintre acestea.

În ceea ce privește prețul ce urma să fie plătit pentru prestarea de servicii de către apelantă, s-a constatat că acesta nu este prevăzut în contract.

Cu privire la acest aspect, părțile prezintă poziții divergente.

Curtea a apreciat că nu poate fi validat juridic punctul de vedere al apelantei în sensul că prețul a fost stabilit de către părți de acord prin emiterea de către intimata A. Govora la data de 15 decembrie 2010 a facturii fiscale.

Această factură fiscală nu poate fi interpretată ca fiind un acord asupra prețului, din moment ce o factură fiscală nu reprezintă decât un instrument financiar contabil al intimatei, astfel încât nu i se poate atribui o valoare juridică a unui eventual act adițional al contractului de administrare, prin care părțile să fi convenit valoarea serviciilor prestate, astfel cum tinde să acrediteze ideea apelantă.

Prin raportul de expertiză s-a stabilit că factura emisă de către intimata A. Govora la data de 15 decembrie 2010 are o valoare totală 0, motiv pentru care a fost corectată ulterior prin emiterea facturii fiscale din data de 06 mai 2011.

În lipsa dovedirii unui acord în acest sens între părți în stabilirea prețului serviciilor, instanța este obligată să se raporteze la dispozițiile legale în vigoare de drept comercial și fiscal, în raport de care apare ca fiind corectă soluția primei instanțe de obligare a apelantei-pârâte la emiterea unei facturi fiscale la o valoare de 29.831.846,22 RON, la care se adaugă TVA în sumă de 5.668.050,78 RON, reprezentând prețul de referință, prețul de închidere al acestor certificate de pe piața de tranzacționare Bluenext din ziua transferului, la cursul RON/euro publicat de B.N.R.

Curtea de Apel a avut în vedere dispozițiile art. 40 C. com. și art. 137 alin. (1) lit. e) C. fisc.

Nu poate fi reținut argumentul apelantei în sensul că acest preț i s-ar fi impus în urma constatărilor efectuate de organele fiscale în urma controlului exercitat la societatea intimată A. Govora, ci valoarea la care trebuie emisă factura fiscală rezultă din cuprinsul dispozițiilor legale enunțate anterior.

Potrivit art. 3 din H.G. nr. 780/2006, certificatul de emisii de gaze cu efect de seră reprezintă titlul care conferă dreptul de a emite o tonă de dioxid de carbon echivalent într-o perioadă definită și care este transferabil.

Transferul acestor certificate, având în vedere că acestea reprezintă titluri care constată dreptul de proprietate al purtătorului, reprezintă transferul dreptului de proprietate în favoarea deținătorilor certificatelor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. SRL, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de apel, în rejudecare, a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, cauza a fost soluționată cu încălcarea aspectelor de drept dezlegate de instanța de recurs având în vedere că examinarea dreptului subiectiv dedus judecății o realizează printr-o analiză fiscală a pretențiilor asumate prin contract, identificând, în mod eronat, ca temei și izvor, al obligației de a face, dispozițiile fiscale. Instanța a pronunțat o soluție nelegală, care nu reflectă și nu are ca temei raportul juridic și dispozițiile legale de drept privat.

Pronunțarea soluției a avut la bază expertiza contabilă administrată în ciclul procesual casat și a nesocotit principiul nemijlocirii administrării probelor.

Au fost încălcate principiul dreptului la apărare și principiul contradictorialității întrucât instanța a pronunțat hotărârea fără a pune în dezbaterea contradictorie a părților concluziile raportului de expertiză, întocmit în ciclu procesual casat.

Recurenta susține că nu a putut să prezinte argumentele juridice cu privire la concludența răspunsurilor raportului de expertiză.

De asemenea, instanța a soluționat cauza în baza unor prevederi legale pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuția contradictorie a părților, schimbând temeiul juridic al cererilor, precum și obiectul lor, fapt inadmisibil.

Obiectul acțiunilor în prezenta cauză nu l-a reprezentat determinarea prețului serviciilor de administrare, care este o acțiune cu natură juridică distinctă și specifică.

Au fost nesocotite principiul dreptului la apărare și principiul contradictorialității, principii care reprezintă o garanție a asigurării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - decizia are la bază dispoziții legale străine de natura pricinii, fiind construită o motivare în drept care nu corespunde mecanismului contractual de drept privat și totodată nu corespunde nici obiectului cererilor deduse judecății.

Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - decizia este dată cu aplicarea greșită a legii de drept substanțial, respectiv dispozițiile legale de drept privat care guvernează acest raport juridic.

Motivarea în drept este construită exclusiv pe dispoziții de drept fiscal, iar în privința dispozițiilor art. 40 C. com. această motivare este străină de natura pricinii întrucât prezenta acțiune nu este o acțiune în determinarea prețului contractului de administrare.

În speță, prețul contractului de administrare este clar determinat, fiind exprimat într-o cantitate de bunuri - 510.000 certificate de gaze cu emisii de seră de tip EUA.

Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv obligațiile cuprinse în contractul de administrare ce face obiectul prezentului litigiu, schimbându-i natura acestuia.

Instanța nu a avut în vedere natura serviciului de administrare prestat de recurentă, care avea caracter continuu și care nu s-a consumat în totalitate la acel moment.

De asemenea, instanța de apel a schimbat natura contractului de administrare prin modificarea conținutului obligației de prestare a serviciilor de administrare reținând în mod greșit că prima de administrare s-ar datora pentru întocmirea documentațiilor în vederea obținerii de certificate de către A. Govora.

Determinarea valorică a prețului administrării, având ca obiect certificate, nu se poate raporta la o altă valoare decât cea agreată de părți.

Instanța de apel lipsește de conținut și obiect acțiunea reclamantei A. Govora de emitere a facturii de o anumită valoare în data de 15 decembrie 2010.

Determinând în mod greșit faptul că obiectul contractului de administrare l-ar reprezenta doar întocmirea documentației tehnice în vederea obținerii de certificate, instanța de apel a schimbat în mod inadmisibil conținutul obligației de aministrare cuprinsă în contractul încheiat de părți.

Recurenta solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În cauză, intimata SC A. Govora SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În ce privește motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și de art. 315 alin. (1) C. proc. civ.:

Instanța de apel a reținut ca temei al pretențiilor apelantei tocmai contractul de administrare încheiat între părți și a realizat o analiză amplă a obligațiilor ce revin fiecăreia dintre părți din convenția încheiată, stabilind totodată situația de fapt și ordinea cronologică a operațiunilor derulate.

Așa fiind, nu au fost încălcate dispozițiile legale ale art. 304 pct. 5 și nici dezlegările problemelor de drept statuate prin decizia de casare. Nu s-a reținut în niciun caz o analiză fiscală a pretențiilor asumate prin contract astfel cum susține recurenta. Obiectul cauzei constă în obligația de a emite o factură fiscală care să conțină un preț al prestațiilor executate. Considerentele privind consecințele fiscale derivate din raportul juridic contractual nu înseamnă că s-au reținut ca temei și izvor al obligației de a face, dispozițiile fiscale.

S-a reținut de către instanța de apel că potrivit contractului de administrare încheiat între părți, recurenta-pârâtă B. SRL a prestat în beneficiul A. Govora SA servicii de administrare a certificatelor de tip EUA (emisii de gaze cu efect de seră), precum și servicii privind întocmirea și depunerea de documentații tehnice având ca finalitate obținerea de certificate EUA acordate în cadrul Planului Național de Alocare aprobat prin H.G. nr. 60/2008.

Conform anexei nr. 2 la contract, în cazul în care, urmare a serviciilor de realizare a documentației tehnice administratorul va obține un număr de certificate suplimentar față de valoarea estimată în caietul de sarcini, intimata urma să transfere către recurenta B. un procent de 50% din aceste certificate, drept primă de asigurare.

Instanța de apel nu a încălcat principiul dreptului la apărare și principiul contradictorialității prin reținerea concluziilor raportului de expertiză întocmit în ciclu procesual anterior. Aceasta deoarece expertiza a fost efectuată pentru lămurirea unor împrejurări de fapt astfel cum prevăd dispozițiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ. Așa fiind, recurenta nu avea cum să prezinte argumente juridice cu privire la concludenta raportului de expertiză. Pe de altă parte, critici le referitoare la aprecierea probelor precum și la situația de fapt nu constituie motive de nelegalitate care să se circumscrie prevederilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Părților li s-a asigurat posibilitatea de a lua cunoștință de cuprinsul dosarului, de a propune probe, de a face apărări și de a-și prezenta susținerile.

În cauză nu s-a schimbat temeiul juridic al cererilor și nici obiectul lor, instanța de apel analizând motivele de apel invocate reținând dezlegarea dată problemelor de drept dată prin decizia de casare. Nu s-a reținut în considerentele deciziei recurate faptul că obiectul acțiunilor în prezenta cauză l-a reprezentat determinarea prețului serviciilor de administrare.

Decizia recurată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, astfel că sunt respectate în cauză prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Așa fiind, în cauză nu subzistă motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Cu toate că recurenta susține că prețul contractului de administrare este clar determinat, fiind exprimat într-o cantitate de bunuri, respectiv 510.000 certificate de gaze cu emisii de seră de tip EUA, în realitate, părțile nu au prevăzut în contract nicio mențiune cu privire la preț.

Mai mult chiar, astfel cum a reținut în mod corect instanța de apel, părțile prezintă poziții divergente sub acest aspect.

Astfel, B. consideră că valoarea corectă a facturii fiscale trebuie să o reprezinte suma de 24.688.692 RON la care se adaugă TVA de 4.690.851 RON, susținând că aceasta este valoarea convenită de părți pentru prima de administrare acordată în temeiul contractului de administrare din 11 noiembrie 2008, respectiv valoarea convenită și de către SC A. Govora prin emiterea facturii fiscale din 15 decembrie 2010.

Pe de altă parte, SC A. Govora apreciază că prețul corect este de 29.831.846,22 RON, la care se adaugă TVA în sumă de 5.668.050,78 RON, acesta fiind și cel prevăzut în factura din 06 mai 2011, emisă în urma constatărilor efectuate de organele fiscale și reprezentând prețul de închidere al unei platforme de tranzacționare private.

Instanța a procedat la raportarea la dispozițiile legale în vigoare de drept comercial și fiscal și a stabilit valoarea facturii fiscale la 29.831.846,22 RON, la care se adaugă TVA în sumă de 5.668.050,78 RON, reprezentând prețul de referință prețul de închidere al acestor certificate de pe piața de tranzacționare din ziua transferului, la cursul RON/euro publicat de B.N.R.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța de apel nu a interpretat greșit actul dedus judecății.

Raporturile juridice dintre părți au drept temei contractul de administrare și actul adițional la acesta, iar recurenta B. are în primul rând calitatea de prestator de servicii.

Instanța de apel nu a reținut că prima de administrare s-ar datora pentru întocmirea documentațiilor în vederea obținerii de certificate de către A. Govora.

În realitate s-au reținut următoarele:

„Deși contractul încheiat inițial de către părți a fost denumit ca fiind contract de administrare, este evident din cuprinsul obiectului acestuia faptul că apelanta B. s-a obligat să obțină în beneficiul A. Govora SA certificate de tip EUA (emisii de gaze cu efect de seră), precum și servicii privind întocmirea și depunerea de documentații tehnice având ca finalitate obținerea de certificate EUA. Ca urmare a prestării acestor servicii, intimata A. Govora și-a asumat obligația de a vira așa numita primă de administrare către B., primă ce a constat tocmai într-un număr de certificate EUA obținute din rezerva de Noi Intrați”.

Așa fiind, instanța de apel nu a schimbat conținutul obligației de administrare cuprinsă în contractul încheiat de părți.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei rec urate, reținând că instanța de apel a respectat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC B. SRL București împotriva deciziei nr. 995 din 11 iunie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 februarie 2016.