ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.09.2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1340/2016

HOTĂRÂRE
13.09.2016
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1340/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1340/2016

Asupra recursului,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată

la 3 iunie 2014

pe rolul Tribunalului

Brașov,

secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta

, în contradictoriu

cu pârâții B. și C. a solicitat să se constate încetate de plin drept

contractele de vânzare-cumpărare autentificate la B.N.P., D., din 14 aprilie 2004

și la B.N.P., Asociați E. și F., din 29 octombrie 2007, ca efect al

intervenției pactului comisoriu de gradul IV; să se constate încetarea de plin

drept a calității de proprietar a pârâților asupra imobilelor construcții -

spațiul comercial nr. 105 Tronson A și spațiul comercial nr. 7 Tronson C,

ambele din cadrul Complexului comercial Orizont 3000, ca efect al pierderii

dreptului de proprietate asupra imobilelor de către aceștia; să se dispună

obligarea, în solidar, a pârâților la predarea celor două spații comerciale și

a cheilor acestora, să se dispună evacuarea din cele două spații comerciale;

obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acțiune.

Prin cererea

înregistrată la 18 noiembrie 2014, reclamanta a depus la dosar completare și

modificare de acțiune, precizată la data de 12 ianuarie 2015, prin care a

arătat că solicită obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei totale de

171.954,13 euro, reprezentând:

- 85.126,77 euro, din

care: 3.094,58 euro debit și 82.032,19 euro penalități reprezentând

contravaloare chirie datorată și neachitată pe perioada decembrie 2009-iunie

2009, pentru spațiul comercial nr. 105 Tronson A, cu penalități de 2%/zi de

întârziere calculate până la data de 17 noiembrie 2004, la care se adaugă

penalități de 2%/zi de întârziere calculate între data de 17 noiembrie 2014 și

până la data plății efective;

- 86.827,36 euro, din

care: 3.006,69 euro debit și 83.820,67 euro penalități reprezentând

contravaloare chirie datorată și neachitată pe perioada noiembrie 2009-iunie

2009, pentru spațiul comercial nr. 7 Tronson C, cu penalități de 2%/zi de

întârziere calculate până la data de 17 noiembrie 2004, la care se adaugă

penalități de 2%/zi de întârziere calculate între data de 17 noiembrie 2014 și

până la data plății efective.

Prin sentința civilă

nr. 258/C din 2

martie 2015 pronunțată de Tribunalul Brașov,

secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal,

în

Dosarul nr.

x/62/2014

a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei,

invocată de pârâți.

A fost admisă

excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile scadente

în perioada decembrie 2009 -17 februarie 2011.

A fost admisă în

parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC A. SRL, în

contradictoriu cu pârâții B. și C. și, în consecință:

Pârâții au fost

obligați să plătească reclamantei suma de 1.597,28 euro cu titlu de chirie

restantă aferentă perioadei martie 2011-iunie 2012, fiind respinse restul

pretențiilor reclamantei.

A fost admisă cererea

reconvențională formulată de reclamanții-pârâți B. și C. în contradictoriu cu

pârâta-reclamantă SC A. SRL și, în consecință:

S-a constatat

nulitatea absolută parțială a următoarelor contracte încheiate de părți:

vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P., D., din 14 aprilie 2004, în

privința clauzei inserată în acesta cu următorul conținut: „În

situația în care chiria restantă și penalitățile de întârziere cumulate ating

plafonul de 1.000 euro, proprietarii imobilului identificat mai sus (reclamanții

reconvențional, n.n.) sub nr. 105 Tronson A pierd dreptul de proprietate asupra

spațiului comercial mai sus identificat, administratorul urmând să îl

valorifice, prin vânzarea către o terță persoană, fără trecerea vreunui termen,

somație sau hotărâre judecătorească.”

vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P., Asociați E. și F., din 29

octombrie 2007, în privința clauzei inserată în acesta cu următorul

conținut: „În situația în care chiria restantă cu penalitățile de

întârziere aferente și utilitățile restante cu penalitățile de întârziere

aferente ating plafonul de 1.000 euro, proprietara spațiului comercial

identificat mai sus (reclamanții reconvențional, n.n.) sub nr. 7 Tronson C,

pierde fără trecerea vreunui alt termen, somație sau hotărâre judecătorească

dreptul de proprietate asupra spațiului comercial mai sus identificat, aceasta

pierzând fără trecerea vreunui alt termen, somație sau hotărâre judecătorească

integral orice drept asupra spațiului comercial 7 Tronson C, clauză pe care o menționăm

în mod expres, fără trecerea vreunui alt termen, somație sau hotărâre

judecătorească, fără beneficiul discuțiunii din partea beneficiarei prezentului

contract de vânzare-cumpărare, administratorul urmând să îl valorifice, prin

vânzarea către o terță persoană, fără trecerea vreunui alt termen, somație sau

hotărâre judecătorească și fără beneficiul discuțiunii din partea

beneficiarei”.

S-a luat act că

reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată, reclamanta-pârâtă fiind

obligată să plătească pârâților-reclamanți suma de 700 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Prin

încheierea din

9

iunie 2015

,

Tribunalul Brașov,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a î

ndreptat, din oficiu,

eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 258/C din 02

martie 2015 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. x/62/2014, în sensul

că perioada pentru care s-a admis excepția prescripției dreptului material la

acțiune este decembrie/noiembrie 2009-17 februarie 2011, în loc de decembrie

2009-17 februarie 2011, iar suma acordată reclamantei cu titlu de

pretenții este de 3.052,13 euro, în loc de 1.597,28 euro, cum din eroare

s-a menționat.

Ca o consecință,

alin. (2) și (4) din dispozitiv a avut următorul cuprins:

„Admite excepția prescripției

dreptului material la acțiune pentru pretențiile scadente în perioada

decembrie/noiembrie 2009 -17 februarie 2011.”

„Obligă pârâții să

plătească reclamantei suma de 3.052,13 euro cu titlu de chirie restantă

aferentă perioadei martie 2011-iunie 2012.”

Prin încheierea din

10 iulie 2015, Tribunalul Brașov,

secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a a

dmis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, și

în consecință: a îndreptat eroarea materială strecurată în practicaua

încheierii din data de 30 iunie 2015 (de îndreptare eroare materială din

sentința civilă nr. 258/C din 02 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Brașov

în Dosarul nr. x/62/2014), în sensul că se va nota data 30 iunie 2015, în loc

de 09 iunie 2015, cum din eroare s-a redactat.

Împotriva sentinței

civile

nr. 258/C din 2

martie 2015 și a încheierii din 9 iunie 2015 pronunțate de Tribunalul Brașov,

secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal,

a declarat

apel reclamanta SC A. SRL.

Prin Decizia civilă nr.

1458

/2015

din 6 noiembrie 2015,

pronunțată

de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a fost r

espins apelul declarat de reclamanta SC

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/62/2014;

A fost admis în parte

apelul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 258/C

din 2 martie 2015, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A obligat în solidar

pârâții B. și C. la plata sumei de 3.052,13 euro, chirie restantă cu dobânda

legală aferentă după data pronunțării hotărârii și până la data achitării

efective.

Au fost respinse

restul pretențiilor și menținute celelalte dispoziții, fiind compensate între

părți cheltuielile de judecată din apel.

Împotriva acestei

decizii, reclamanta SC A. SRL, prin administrator special H. și prin

administrator judiciar SC G. SPRL a declarat recurs.

Prin cererea de

recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc.

civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei

atacate, în sensul admiterii apelului și cererii de chemare în judecată,

pentru cuantumul

menționat în acestea și, respingerea în tot a cererii reconvenționale formulate

de pârâții-reclamanți.

Prima

critic

ă

a motivelor de recurs, se referă la constatarea nulității absolute a

dispoziției prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare cu privire la

penalitățile de întârziere de 2 %, pe care pârâții le datorau în caz de neplată

la termen a chiriei, calificată de către instanțe, ca fiind clauză abuzivă.

Având

în vedere că este o clauză care a fost analizată de instanțe, conform

revendicărilor pârâților de a fi considerată clauză abuzivă, aceștia arătând că

sunt consumatori în sensul definiției art. 2 din Legea nr. 193/2000, dar și a art.

2 din Directiva nr. 93/13/CEE și, solicitând aplicarea în cauză a normelor de

drept material care implică protecția legală a consumatorilor pe baza acestei

legislații speciale, recurenta susține că în mod greșit, instanțele au aplicat

normele de drept material în materia protecției consumatorilor unui contract

eminamente comercial.

Astfel,

prin

încadrarea în această categorie de consumator, instanțele au dezvoltat o teză

cuprinzând motive care sunt străine de natura cauzei, dar au și aplicat greșit

o normă de drept material.

În

acest sens, recurenta combate, tezele instan

țelor de judecată care apreciază că o

penalitate de 2% pentru fiecare zi de întârziere este exagerată și creează un

dezechilibru major.

O

altă critică vizează aplicarea de c

ătre instanță a sancțiunii nulității absolute

a pactului comisoriu de gradul IV cuprins în contractele de vânzare-cumpărare.

Astfel,

cele două

instanțe, în mod greșit au menținut dispozițiile cu privire la constatarea

nulității absolute a pactului comisoriu, stabilind că acesta este făcut în scop

speculativ, prin vânzarea bunului altei persoane și, astfel sunt îndeplinite

condițiile calificării cauzei contractului ca fiind o cauză ilicită.

Mai

arată recurenta că nu se sus

ține, din punct de vedere al raționamentului logic,

afirmația instanței potrivit căreia, în cauză ar fi vorba despre două contracte

distincte. Prin natura juridică a bunului imobil, este vorba de un singur

contract, putând însă determina conținutul principal și cel accesoriu al

acestuia.

În

acest sens, recurenta susține că pactul comisoriu nu are

efectul vânzării

bunului altuia, ca să poată duce la admiterea unei

nulit

ăți absolute pentru

cauză ilicită. Este evident că bunul aparține acelorași titulari ca și

chiriașii

terenului

și că se

referă la o situație, nu a unor proprietari terți, ci la o independență

generată de

regimul

juridic al propriet

ății

înstrăinate.

Astfel,

nefiind

îndeplinită

această condiție, analiza cauzei ilicite rămâne să se axeze numai pe aspectul

referitor la faptul că

introducerea

unui pact comisoriu

într-un

contract de acest tip este ilicită sau nu, aspect ce conduce la ideea că nu ne

aflăm în fața unei astfel de situații.

Prin întâmpinarea

depusă la 3 martie 2016, intimații-pârâți

au invocat excepția nulității recursului

pentru nerespectarea dispozițiilor art. 45 alin. (2) teza I,

coroborate cu

dispozițiile art. 45 alin. (1)

din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei

(vechea dispozi

ție

legală aplicabilă societăților insolvente), precum și pentru

nerespectarea

dispozi

țiilor

art. 486 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. proc. civ. privind lipsa semnăturii

mandatarului părții. De asemenea,

au invocat excepția

inadmisibilității

recursului pentru n

eîndeplinirea

condi

țiilor

prevăzute de art. 483 alin. (2)

raportat la dispozițiile art. 98 alin.

(2) din același cod, iar pe fond au

solicitat respingerea recursului și

menținerea deciziei atacate.

La 18 martie 2016,

reclamanta SC A. SRL

a depus răspuns la întâmpinarea intimaților, solicitând respingerea excepțiilor

invocate și înlăturarea susținerilor ca fiind nefondate.

Înalta

Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a

recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport

constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin

încheierea din camera de consiliu din data de 17 mai 2016 a fost încuviințat,

în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și

s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin.

(4) C. proc. civ.

Potrivit

dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a

recursului a fost comunicat părților la data de 23 mai 2016.

La

8 iunie 2016, recurenta-reclamantă a depus la dosar, punctul său de vedere la

raport, prin care a arătat că, în opinia sa, recursul este admisibil, având în

vedere că valoarea cumulată a debitului principal, a penalităților, precum și

al dobânzilor întrunește cerințele

impuse de art. 483 alin. (2)

Analizând

recursul formulat Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele

considerente:

Recursul are ca

obiect Decizia civilă nr. 1458

/2015 din 6 noiembrie 2015, prin care

Curtea de Apel

Brașov, secția civilă, a r

espins apelul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva

încheierii din 9 iunie 2015 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/62/2014;

A admis în parte

apelul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 258/C

din 2 martie 2015, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A obligat în solidar

pârâții B. și C. la plata sumei de 3.052,13 euro, chirie restantă cu dobânda

legală aferentă după data pronunțării hotărârii și până la data achitării

efective.

Au fost respinse

restul pretențiilor și menținute celelalte dispoziții, fiind compensate între

părți cheltuielile de judecată din apel.

Analizând

admisibilitatea recursului, conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Înalta

Curte reține că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel

în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse

numai apelului.

Potrivit art. 483 alin.

(1) C. proc. civ., „hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără

drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege

sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013,

astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2015 „în procesele pornite

începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31

decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile

prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi,

conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în

cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum

și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei

inclusiv (...).”

În speță, se constată

că valoarea totală a obiectului cererii, astfel cum a fost precizat, este de

171.954,13 euro,

reprezentând: 85.126,77 euro, din care: 3.094,58 euro debit și 82.032,19 euro

penalități reprezentând contravaloare chirie datorată și neachitată pe perioada

decembrie 2009-iunie 2009, pentru spațiul comercial nr. 105 Tronson A, cu

penalități de 2%/zi de întârziere calculate până la data de 17 noiembrie 2004,

la care se adaugă penalități de 2%/zi de întârziere calculate între data de 17

noiembrie 2014 și până la data plății efective, precum și 86.827,36 euro, din

care: 3.006,69 euro debit și 83.820,67 euro penalități reprezentând

contravaloare chirie datorată și neachitată pe perioada noiembrie 2009-iunie

2009, pentru spațiul comercial nr. 7 Tronson C, cu penalități de 2%/zi de

întârziere calculate până la data de 17 noiembrie 2004, la care se adaugă

penalități de 2%/zi de întârziere calculate între data de 17 noiembrie 2014 și

până la data plății efective.

În acest context, se

reține că suma de

171.954,13

euro, reprezentând

valoarea

totală a obiectului cererii, se situează sub pragul valoric impus de art. 18 alin.

(2) din Legea nr. 2/2013, modificat prin O.U.G. nr. 62/2015.

Totodată, se cuvine subliniat că în conformitate cu prevederile art.

98 alin. (1) C. proc. civ., ca regulă generală, la alin. (1) se prevede: „competența

se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de

cerere”, iar la alin. (2) se prevede că: „pentru stabilirea valorii, nu se vor

avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile,

penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data

scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății”.

Așa fiind, față de

faptul că valoarea pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată

se situează sub pragul de 1.000.000 lei prevăzut de dispozițiile legale

menționate, rezultă că hotărârea instanței de apel este definitivă și nu mai

poate

fi

atacată cu recurs.

Conform

art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea

judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în

condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Decizia ce formează

obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel

că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant

principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca inadmisibil, iar excepția nulității recursului nu

se mai impune a fi analizată.

Potrivit

dispozițiilor art. 453 alin. (1)

bliga recurenta-reclamantă

la plata

către intimații-pârâți B. și C. a sumei de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată, conform chitanței aflate la fila 188 din dosarul de recurs.

Respinge

ca inadmisibil recursul declarat de

recurenta-reclamantă SC A. SRL, prin

administrator special H. și prin administrator judiciar SC G. SPRL, împotriva Deciziei

nr. 1458/2015 din 6 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

civilă.

Obligă

recurenta-reclamantă

la

plata către intimații-pârâți B. și C. a sumei de 4.000 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Fără

nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 septembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1571/2017
susținut că părțile de uz comun ale spațiilor comerciale nu au făcut obiectul vânzării. La 1 aprilie 2015, reclamanta și-a modificat și completat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata debitului principal în c
ÎCCJ 2016-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 660/2016
Decizia nr. 660/2016 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B., s-a solicitat obligarea acestei
ÎCCJ 2018-11-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4806/2018
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2018 Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A.
ÎCCJ 2020-02-11
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 343/2020
Ședința publică din data de 11 februarie 2020 Asupra recursului, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată sub nr. x la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj la data de
ÎCCJ 2024-05-28
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1170/2024
Ședința publică din data de 28 mai 2024 Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: I. Obiectul litigiului: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II a Civilă la data de 16.07.2
Sursă