ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 27.11.2015

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 391/2015

HOTĂRÂRE

27.11.2015

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 391/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 391/2015

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/P/2013 din data de 07 octombrie 2014 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, a fost trimisă în judecată în stare de libertate inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 52 alin. (1) C. pen., raportat la art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (două acte materiale) și art. 52 alin. (1) C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatei A. că

a comunicat sau a pus la dispoziția martorei B. date nereale cu care acesta a completat Cererea unică de plată 2010 în numele SC C. SRL, în luna mai 2010 (două acte materiale), precum și că a solicitat martorului D., în luna noiembrie 2010, încheierea unor contracte de arendă (ale căror tipizate au fost puse la dispoziția martorului de către inculpată), antedatate sub aspectul momentului la care au fost încheiate, la solicitarea expresă a inculpatei A. (două acte materiale), fapte comise în concurs formal de infracțiuni, prin aceeași acțiune, respectiv de prezentare sau folosire a unor documente sau declarații false, inexacte sau incomplete fiind obținute necuvenit atât fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană (în speță fonduri - Fondul European pentru Garantare în Agricultură, sub forma de plăți directe în cadrul SAPS), cât și fonduri de la bugetul național (în cadrul schemelor de Plăți Naționale Directe Complementare - 1, reprezentând sprijinul pentru culturile înființate).

Prin sentința penală nr. 75/PI din 20 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/30/2014,

în baza art. 386 C. pen., s-a respins cererea de schimbare de încadrare juridică solicitată de inculpată din infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 52 alin. (1) C. pen., raportat la art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (două acte materiale) și art. 52 alin. (1) C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., în infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1968 și art. 215 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1968 și art. 33 lit. b) C. pen. de la 1968, în forma de participație a coautoratului impropriu.

În baza art. 386 C. pen., s-a dispus schimbarea de încadrare juridică solicitată de parchet din infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 52 alin. (1) C. pen., raportat la art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (două acte materiale) și art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen.

În baza art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen., art. 36 C. pen., toate cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata A., la o pedeapsă de:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie sub forma instigării la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., raportat la art. 52 alin. (3) C. pen. și art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară privind interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen., art. 36 C. pen., toate cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 38 alin. (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară privind interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatei pe o perioadă de 3 ani, termen de supraveghere stabilit în condițiile prevăzute de art. 92 C. pen., socotit de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Timișoara sau Atelierului de Muncă în Folosul Comunității Timișoara pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 25 C. proc. pen., raportat la art. 397 C. proc. pen., s-a constatat că partea civilă APIA București și-a recuperat integral prejudiciul; s-au respins în totalitate pretențiile solicitate.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 249 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor imobile ale inculpatei dispus prin ordonanța parchetului din data de 19 noiembrie 2014.

În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen. și art. 580 C. proc. pen., rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desființarea parțială a înscrisului intitulat „Cerere unică de plată pe suprafață 2010”, înregistrată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Consiliul Județean Timiș sub nr. TM/21024 din 14 mai 2010, aflată la fila 3 din volumul 3 dup, sub aspectul rectificării mențiunilor referitoare la „suprafața agricolă utilizată” și „suprafața agricolă solicitată pentru sprijin” de la 957,99 ha la 883,41 ha, precum și desființarea totală a înscrisului intitulat „Tabel centralizator al contractelor de arendă”, aflat la fila 37 din vol. 3 dup.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 2.200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Coroborând întregul material probator administrat în cauză, instanța a constatat că starea de fapt expusă în rechizitoriu a fost dovedită, însușindu-și-o în totalitate.

Împotriva sentinței Tribunalului Timiș a declarat apel inculpata A. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin Decizia penală nr. 534/A din 19 mai 2015 a Curții de Apel Timișoara s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 75/PI/2015, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/30/2014.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 100 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva Deciziei penale nr. 534/A din 19 mai 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a formulat recurs în casație inculpata A.

În motivarea cererii de recurs în casație inculpata a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. arătând că, la momentul trimiterii în judecată a inculpatei pentru coautorat impropriu la infracțiunea prevăzută de art. 18

din Legea nr. 78/2000 și infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen. - încadrare juridică pe care a apreciat-o ca fiind corectă - această formă de participație improprie nu era prevăzută în legislația penală românească, fiind reglementată doar începând cu data intrării în vigoare a C. pen. la 1 februarie 2014.

A învederat faptul că aceste critici au fost invocate atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel, însă prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice din coautorat impropriu în instigare improprie, iar instanța de apel, constatând greșeala instanței de fond în ceea ce privește reținerea instigării, a dispus schimbarea de încadrare în aceeași infracțiune reținută în forma complicității și a instigării, întrucât instigarea, ca formă principală a participației penale, absoarbe în conținutul ei complicitatea.

A arătat că, în rechizitoriu, într-o corectă apreciere în raport de faptele reținute în sarcina inculpatei, procurorul motivează de ce ne aflăm în situația unui coautorat impropriu și nu a unei instigări improprii sau a unei complicități improprii, ce care le exclude în mod clar. Apărătorul a considerat că aceasta este încadrarea juridică corectă câtă vreme inculpata nu a făcut simple acte de instigare, ci a pus la dispoziție date, înscrisuri care au fost doar completate de către persoanele audiate ca martori în prezenta cauză, B. și respectiv D.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului în casație, să se constate că încadrarea juridică inițială a fost cea corectă și că aceasta nu era prevăzută în legislația penală în vigoare la momentul comiterii faptei, respectiv anul 2010.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului în casație, Înalta Curte, prin încheierea din 16 octombrie 2015 a reținut că hotărârea atacată nu face parte din cele excluse în mod expres de art. 434 C. proc. pen., calea de atac a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen. și sunt îndeplinite și celelalte cerințe de formă prev. de art. 437 alin. (1) lit. a, b) și d) C. proc. pen.

Totodată s-a reținut că, formal, a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac - dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - și, față de toate aceste considerente, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație, cauza fiind trimisă la completului pentru judecarea pe fond.

Examinând pe fond recursul în casație formulat de către inculpata A., Înalta Curte, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate enumerate de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei exhaustiv, ci exclusiv sub aspectul legalității, respectiv al concordanței cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

În cauză, inculpata a fost trimisă în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 52 alin. (1) C. pen., raportat la art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (două acte materiale) și art. 52 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

Instanța de fond, respectiv Tribunalul Timiș, a respins cererea de schimbare de încadrare juridică solicitată de inculpată din infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 52 alin. (1) C. pen., raportat la art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1968 și art. 215 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1968 și art. 33 lit. b) C. pen. de la 1968, în forma de participație a coautoratului impropriu.

În baza art. 386 C. pen. s-a dispus schimbarea de încadrare juridică solicitată de parchet din infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 52 alin. (1) C. pen., raportat la art. 18

În baza art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen., art. 36 C. pen., toate cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata A., la o pedeapsă de:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie sub forma instigării la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., raportat la art. 52 alin. (3) C. pen., art. 18

din Legea nr. 78/2000, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară privind interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b), k) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen., art. 36 C. pen., toate cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 38 alin. (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 2 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară privind interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1), lit. a), b), k) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 91 C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatei pe o perioadă de 3 ani, termen de supraveghere stabilit în condițiile prevăzute de art. 92 C. pen., socotit de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Instanța de apel, Curtea de Apel Timișoara a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 75/PI/2015, pronunțată de Tribunalul Timiș.

Motivul indicat de inculpată în susținerea cazului de casare l-a reprezentat art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

În esență inculpata a susținut că deși, teoretic, încadrarea juridică a faptelor este una corectă, această formă de participație improprie nu era prevăzută în legislația penală românească la data comiterii faptelor, fiind reglementată doar începând cu data intrării în vigoare a C. pen. la 1 februarie 2014, motivele fiind larg argumentate în cererea depusă la dosar.

Verificând hotărârea atacată Înalta Curte reține că argumentele invocate de inculpată, în susținerea motivului de recurs în casație, au fost invocate și în fața instanței de apel - Curtea de Apel Timișoara - însă apelul a fost respins ca nefondat, fiind întrunită așadar și condiția prevăzută de art. 438 alin. (2) C. proc. pen.

Critica inculpatei este însă nefondată.

Inculpata se raportează în mod eronat doar la încadrarea juridică a faptei dată prin rechizitoriu - care a avut în vedere dispozițiile N.C.P. - întrucât, așa cum a reținut și instanța de apel, faptele acesteia, astfel cum au fost reținute în materialitatea lor, constituiau infracțiune și la data comiterii lor.

Astfel, conform dispozițiilor art. 52 alin. (3) ale C. pen. actual, constituie participație improprie la comiterea unei infracțiuni determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăție.

Acest text este identic cu cel prevăzut de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1968, în vigoare la data comiterii de către inculpată a faptelor.

Totodată, dispozițiile art. 18

din Legea nr. 78/2000 privind sancționarea fraudelor cu fonduri europene erau în vigoare la data respectivă. De asemenea era încriminată și comiterea infracțiunii de înșelăciune, textul actual al art. 244 alin. (1) C. pen. fiind aproximativ identic cu cel al art. 215 C. pen. din 1968, cu excepția termenului „folos material” care a fost înlocuit cu „folos patrimonial”, înlocuire ce nu produce însă nici un efect privind situația inculpatei.

Împrejurarea că, prin rechizitoriu, faptelor inculpatei li s-a dat o greșită încadrare juridică, fiind menționată într-adevăr o formă de participație ce nu exista la data comiterii faptelor, nu conduce la concluzia că inculpata ar fi fost condamnată pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală întrucât, în primul rând, faptele inculpatei constituiau infracțiuni, așa cum s-a arătat mai sus, iar în al doilea rând instanța de fond și instanța de apel au remediat această eroare reținând forma corectă de participație improprie.

Pe de altă parte, din susținerile orale ale apărătorului ales al inculpatei reiese că, în realitate, se solicită o reapreciere a probatoriului.

În această etapă procesuală, așa cum s-a arătat atât în doctrină, cât și în jurisprudența Înaltei Curți, instanța nu poate schimba ori analiza situația de fapt, ci doar poate constata fapta, așa cum a fost reținută de instanțele inferioare, nu este prevăzută de legea penală datorită neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracțiunii.

Din acest motiv se reține că în cadrul căii de atac a recursului în casație nu se poate înfăptui o nouă judecată bazată pe o readministrare a probelor sau pe o reapreciere a acestora, recursul în casație fiind o cale extraordinară de atac ce permite analiza legalității hotărârilor atacate prin raportare exclusivă la motivele expres și limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

În consecință, în baza art. 440 C. proc. pen., se va respinge cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 534/A din 19 mai 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 534/A din 19 mai 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezintă onorariul parțial al apărătorului din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 noiembrie 2015.

§ Cauze similare