ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 890/2016

HOTĂRÂRE

13.04.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 890/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 890/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 12 iunie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și B., obligarea pârâților de rândul 1-3, în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit, prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil prin titlu executoriu, de la data emiterii acestuia și, în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor care i se datorează cu titlu de drepturi salariale, conform sentinței și deciziei pronunțate în favoarea sa, precum și obligarea pârâtului de rândul 4 la virarea către ceilalți pârâți a sumelor de bani necesare pentru plata către reclamant a drepturilor bănești cuvenite.

Prin sentința nr. 601/LM din 18 noiembrie 2015, Tribunalul Bihor, secția I civilă, în baza art. 127 C. proc. civ., a admis excepția de necompetență facultativă teritorială și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Cluj.

În esență, tribunalul a dat prevalență, având în vedere și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și scopul urmărit de legiuitor de a se asigura o garanție a imparțialității, interpretării extensive a prevederilor cuprinse la art. 127 C. proc. civ., care are în vedere nu doar instanța la care activează efectiv judecătorul, procurorul, grefierul sau asistentul judiciar ci și curtea de apel în circumscripția căreia se află instanța la care acesta își desfășoară activitatea.

Prin sentința civilă nr. 701 din 29 februarie 2016, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Bihor. A constatat ivit conflictul negativ de competență. A sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Tribunalul a constatat că în speță, reclamantul, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, avea calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, instanță în circumscripția Tribunalului Bihor, competent a soluționa cauza.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, în considerarea argumentelor ce succed:

Dispozițiile art. 127 C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

În cea dintâi situație, potrivit legii, reclamantul „va sesiza una din instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”.

Ca atare, pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanțele competente, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror la parchetul care funcționează pe lângă aceste instanțe.

Se constată însă că în cauză nu este îndeplinită această condiție, având în vedere că din actele dosarului rezultă că reclamantul nu funcționează ca procuror la parchetul de pe lângă instanța competentă a judeca cauza, respectiv Tribunalul Bihor, ci în cadrul parchetului de pe lângă o judecătorie aflată în circumscripția teritorială a respectivei instanțe (Judecătoria Salonta).

Prin urmare, Tribunalul Bihor nu reprezintă instanța unde reclamantul „își desfășoară efectiv activitatea” potrivit dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., sens în care textul legal ce a stat la baza declinării de competență dispusă de Tribunalul Bihor în favoarea Tribunalului Cluj nu este aplicabil și nu poate justifica învestirea acestuia din urmă cu judecarea litigiului.

În consecință, văzând dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 și faptul că reclamantul își are locul de muncă la parchetul de pe lângă o instanță din subordinea Tribunalului Bihor, în favoarea acestuia va fi determinată competența de soluționare a cauzei.