ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 867/2016

Decizia nr. 867/2016

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia civila nr, 1964 din 24 noiembrie 2015,

pronunțată de Curtea de Apei Ploiești, secția I

civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții

A. și B. împotriva sentinței civile nr. 3546 din 12 decembrie 2011,

pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții C.

Prahova și D. - com. Păulești, cauză venită spre

rejudecare potnvit Deciziei civile nr. 2255 din 18 septembrie 2014 a Înaltei

Curți de Casație și justiție.

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Ploiești, la data de 27 noiembrie 2015,

expertul E. a solicitat completarea Deciziei nr. 1964, pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești la data de 24 noiembrie 2015, în Dosarul nr.

x/105/2009**.

În motivarea cererii, s-a

învederat că în speță, instanța a omis să se

pronunțe asupra cererii de majorare a onorariului de expert, ce a fost

depusă Ia dosarul cauzei la data de 23 septembrie 2015.

Prin decizia nr. 105 din data

de 2016, pronunțata de Curtea de Apel Ploiești, secția I

civilă, în Dosarul nr. x/105/2009** a fost admisă, în parte, cererea

de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 1964 din 24 noiembrie 2015,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I

civilă, formulata de expertul E., în sensul că s-a dispus majorarea

onorariului expertului cu suma de 400 lei, în sarcina de plată a C. Prahova.

Instanța a reținut

că la fila 151 a dosarului de apel este depusă cererea formulată

de către petent, expert desemnat în cauza, de majorare a onorariului ce i-a

fost acordat, de la suma de 800 iei, conform încheierii de

ședință din data de 14 martie 2015, la suma de 1.600 lei, cerere

asupra căreia instanța de apel a omis a se pronunța.

S-a mai reținut că,

potrivit dispozițiilor art. 285 alin. (3) C. proc. civ., prevederile alin.

(1) al aceluiași articol, referitoare la completarea hotărârii în

situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui

capăt de cerere principal ori accesoriu, sau asupra unei cereri conexe sau

incidentale, se aplică și în cazul în care instanța a omis

să se pronunțe asupra cererilor experților, martorilor,

traducătorilor, interpreților sau apărătorilor cu privire

la drepturile acestora, motiv pentru care nu sunt întemeiate

apărările formulate de intimații-rec! amanți în sensul

că este inadmisibilă cererea formulată, completarea

hotărârii neputând fi solicitată, în accepțiunea acestora, decât

de către părți.

Referitor la temeinicia

cererii formulată de către expert, curtea a constatat că

solicitarea expertului de majorare a onorariului ce i-a fost stabilit prin

încheierea de ședință din data de 14 martie 2015, de Ia 800 lei

la 1.600 lei, este întemeiată doar în parte, instanța urmând a

dispune majorarea onorariului la cuantumul de 1.200 lei. Astfel, lucrarea

întocmită de către petent este cea mai amplă dintre cele dispuse

în cauză, ceea ce atestă existența unui volum mai mare de

muncă, fapt de natură să justifice o majorare a onorariului,

însă nu o dublare a acestuia, cu atât mai mult cu cât în cauză

onorariile stabilite pentru ceilalți doi experți, care au întocmit

lucrări cu aceleași obiective, au rămas de 800 lei.

Prin recursul declarat la data

de 17 februarie 2016, întemeiat pe dispozițiile art. 304alin. (1) pct. 9 C.

proc. civ., intimatul C. Prahova a solicitat modificarea Deciziei nr. 105 din

data de 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

I civilă, în sensul respingerii cererii de majorare a onorariului de

expert, ca nefondată.

Recurentul a arătat

că era util a fi fost depus la dosarul cauzei, înainte de începerea

activității de expertiză, o evaluare a costurilor expertizei în

care să apară distinct onorariul solicitat de expert pentru efectuarea

lucrării, diferit sau identic decât cel fixat de instanță, la

care să adauge taxele și impozitele, plus cheltuielile aferente

pentru efectuarea expertizei, precum și cheltuieli cu materiale

consumabile. In acest fel, instanța și părțile puteau

să fie informate asupra costurilor expertizei, instanța urmând

să se pronunțe asupra respectivei evaluări. In

consecință, a arătat recurentul, majorarea de onorariu s-a

făcut netemeinic și nelegal.

Analizând cu prioritate, in

temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316

și. art. 298 C. proc. civ., excepția nulității recursului

declarat de pârâtul C. Prahova, pentru neîncadrare în motivele de nelegalitate

expres reglementate de art. 304 C. proc. civ., invocată de intimatul E.,

Înalta Curte constată că recurentul-pârât a indicat motivele de

nelegalitate pe care își întemeiază recursul și anume, cele

reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care le-a și dezvoltat,

în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al

instanței de apel, raportat la dispozițiile legale care

reglementează procedura de completare a unei hotărâri, pe care

instanța de recurs urmează a le analiza atât din perspectiva

încadrării lor în dispozițiile legale menționate, dar și a

caracterului lor fondat sau nefondat în circumstanțele speței.

Prin urmare, cum recursul

reclamantei apare ca fiind motivat, Înalta Curte urmează să

respingă excepția nulității acestui recurs, ca

nefondată.

Asupra recursului formulat,

Înalta Curte urmează să îl respingă, ca. nefondat, având în

vedere următoarele considerente:

Înalta Curte reține ca,

potrivit dispozițiilor art. 281

1

alin. (1) și (3)

C.proc.civ. ,,(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis

să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau

accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere

completarea hotărârii în același termen în care se poate declara,

după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul

hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de

15 zile de la pronunțare. (3) Dispozițiile prezentului articol se

aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe

asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor,

interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor."

Se constată că,

potrivit dispozițiilor legale mai sus-menționate, pot să

recurgă la procedura reglementată prin dispozițiile art. 281

1

alin. (1) și  (2) C. proc. civ., între alții, șt experții,

pentru situația în care instanța a omis să se pronunțe cu

privire ia cererile formulate de aceștia.

În speță, curtea de

apel a reținut, în mod corect, că expertul a formulat cerere de majorarea

a onorariului de expert la data de 14 martie 2015 pentru efectuarea raportului

de expertiză în cauză, solicitând majorarea onorariului de la suma de

800 lei, cât a fost stabilit inițial de instanță, la suma de 1.600

lei, motiv pentru care, în raport de dimensiunea lucrării ce a fost

efectuată, a admis în parte cererea acestuia în sensul majorării

onorariului inițial stabilit cu suma de 400 lei.

Înalta Curte reține

că în cauză sunt incidente și prevederile art. 17 alin. (1) din

O.G. nr. 2/2000 „Organul îndreptățit să dispună efectuarea

expertizei judiciare numește expertul sau, după caz, specialistul,

indică în scris, prin încheiere sau prin ordonanță, obiectul

expertizei și întrebările la. care trebuie sa răspundă

acesta, stabilește data depunerii raportului de expertiză,

fixează onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare,

atunci când este cazul, și comunică biroului local pentru expertize

tehnice judiciare numele persoanei desemnate să efectueze expertiza.",

precum și cele ale art. 202 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora

„încheierea de numire (n.n. a experților) va stabili și plata

experților'’.

De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 213 alin. (2) C. proc. civ. „La cererea

experților, ținând seama de lucrare, instanța le va putea mari

plata cuvenită prin încheiere executorie dată cu citarea

părților".

Rezultă că, potrivit

dispozițiilor legale ale art. 17 din O.G. nr. 2/2000 și art. 202 C.

proc. civ., în cazul în care dispune efectuarea unei expertize, instanța

fixează inițial un onorariu provizoriu și avansul pentru

cheltuielile care ar urma sa ie facă expertul, iar după depunerea

expertizei, ținând seama de lucrarea efectuată, instanța poate

încuviința prin încheiere executorie mărirea acestui onorariu.

Se reține că, în

raport de dispozițiile legale mai sus-citate, sunt nefondate criticile formulate

de recurent, în sensul că nu poate fi admisă o cerere de majorare a

onorariului de expert în absența unei informări prealabile asupra

eventualelor costuri ale expertizei,

Astfel, în vederea aprecierii

asupra caracterului fondat al cererii de majorare a onorariului de

expertiză, legiuitorul nu introduce vreo condiție specială, care

să se raporteze la evaluarea provizorie inițială a respectivului

onorariu, instanța apreciind asupra cererii de majorare numai în raport de

caracteristicile lucrării efectuate.

Totodată, în raport de

prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., precum și de prevederile art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că nu pot să facă obiect al analizei în recurs criticile privind

caracterului netemeinic la dezlegării date de Instanță prin

decizia nr. 105 din 20 ianuarie 2016 a Curții de Apel Ploiești,

secția I civilă.

Pentru aceste motive, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează

să respingă, ca nefondat, recursul promovat în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respmge excepția

nulității recursului invocată de intimatul E.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul C. Prahova împotriva Deciziei nr. 105 din 20

ianuarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2016.