ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 867/2016

Decizia nr. 867/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civila nr, 1964 din 24 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apei Ploiești, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 3546 din 12 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții C. Prahova și D. - com. Păulești, cauză venită spre rejudecare potnvit Deciziei civile nr. 2255 din 18 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și justiție. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, la data de 27 noiembrie 2015, expertul E. a solicitat completarea Deciziei nr. 1964, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la data de 24 noiembrie 2015, în Dosarul nr. x/105/2009**.

În motivarea cererii, s-a învederat că în speță, instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de majorare a onorariului de expert, ce a fost depusă Ia dosarul cauzei la data de 23 septembrie 2015. Prin decizia nr. 105 din data de 2016, pronunțata de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/105/2009** a fost admisă, în parte, cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 1964 din 24 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, formulata de expertul E., în sensul că s-a dispus majorarea onorariului expertului cu suma de 400 lei, în sarcina de plată a C. Prahova. Instanța a reținut că la fila 151 a dosarului de apel este depusă cererea formulată de către petent, expert desemnat în cauza, de majorare a onorariului ce i-a fost acordat, de la suma de 800 iei, conform încheierii de ședință din data de 14 martie 2015, la suma de 1.600 lei, cerere asupra căreia instanța de apel a omis a se pronunța.

S-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 285 alin. (3) C. proc. civ., prevederile alin. (1) al aceluiași articol, referitoare la completarea hotărârii în situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal ori accesoriu, sau asupra unei cereri conexe sau incidentale, se aplică și în cazul în care instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor experților, martorilor, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor cu privire la drepturile acestora, motiv pentru care nu sunt întemeiate apărările formulate de intimații-rec! amanți în sensul că este inadmisibilă cererea formulată, completarea hotărârii neputând fi solicitată, în accepțiunea acestora, decât de către părți.

Referitor la temeinicia cererii formulată de către expert, curtea a constatat că solicitarea expertului de majorare a onorariului ce i-a fost stabilit prin încheierea de ședință din data de 14 martie 2015, de Ia 800 lei la 1.600 lei, este întemeiată doar în parte, instanța urmând a dispune majorarea onorariului la cuantumul de 1.200 lei. Astfel, lucrarea întocmită de către petent este cea mai amplă dintre cele dispuse în cauză, ceea ce atestă existența unui volum mai mare de muncă, fapt de natură să justifice o majorare a onorariului, însă nu o dublare a acestuia, cu atât mai mult cu cât în cauză onorariile stabilite pentru ceilalți doi experți, care au întocmit lucrări cu aceleași obiective, au rămas de 800 lei.

Prin recursul declarat la data de 17 februarie 2016, întemeiat pe dispozițiile art. 304alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., intimatul C. Prahova a solicitat modificarea Deciziei nr. 105 din data de 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în sensul respingerii cererii de majorare a onorariului de expert, ca nefondată. Recurentul a arătat că era util a fi fost depus la dosarul cauzei, înainte de începerea activității de expertiză, o evaluare a costurilor expertizei în care să apară distinct onorariul solicitat de expert pentru efectuarea lucrării, diferit sau identic decât cel fixat de instanță, la care să adauge taxele și impozitele, plus cheltuielile aferente pentru efectuarea expertizei, precum și cheltuieli cu materiale consumabile.

In acest fel, instanța și părțile puteau să fie informate asupra costurilor expertizei, instanța urmând să se pronunțe asupra respectivei evaluări. In consecință, a arătat recurentul, majorarea de onorariu s-a făcut netemeinic și nelegal. Analizând cu prioritate, in temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316 și. art. 298 C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat de pârâtul C. Prahova, pentru neîncadrare în motivele de nelegalitate expres reglementate de art. 304 C. proc. civ., invocată de intimatul E., Înalta Curte constată că recurentul-pârât a indicat motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul și anume, cele reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pe care le-a și dezvoltat, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței de apel, raportat la dispozițiile legale care reglementează procedura de completare a unei hotărâri, pe care instanța de recurs urmează a le analiza atât din perspectiva încadrării lor în dispozițiile legale menționate, dar și a caracterului lor fondat sau nefondat în circumstanțele speței. Prin urmare, cum recursul reclamantei apare ca fiind motivat, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității acestui recurs, ca nefondată. Asupra recursului formulat, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca. nefondat, având în vedere următoarele considerente: Înalta Curte reține ca, potrivit dispozițiilor art. 281 1 alin. (1) și (3) C.proc.civ.

,,(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. (3) Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor." Se constată că, potrivit dispozițiilor legale mai sus-menționate, pot să recurgă la procedura reglementată prin dispozițiile art. 281 1 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., între alții, șt experții, pentru situația în care instanța a omis să se pronunțe cu privire ia cererile formulate de aceștia. În speță, curtea de apel a reținut, în mod corect, că expertul a formulat cerere de majorarea a onorariului de expert la data de 14 martie 2015 pentru efectuarea raportului de expertiză în cauză, solicitând majorarea onorariului de la suma de 800 lei, cât a fost stabilit inițial de instanță, la suma de 1.600 lei, motiv pentru care, în raport de dimensiunea lucrării ce a fost efectuată, a admis în parte cererea acestuia în sensul majorării onorariului inițial stabilit cu suma de 400 lei. Înalta Curte reține că în cauză sunt incidente și prevederile art. 17 alin. (1) din O.G.

nr. 2/2000 „Organul îndreptățit să dispună efectuarea expertizei judiciare numește expertul sau, după caz, specialistul, indică în scris, prin încheiere sau prin ordonanță, obiectul expertizei și întrebările la. care trebuie sa răspundă acesta, stabilește data depunerii raportului de expertiză, fixează onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, și comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare numele persoanei desemnate să efectueze expertiza.", precum și cele ale art. 202 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora „încheierea de numire (n.n. a experților) va stabili și plata experților'’. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 213 alin. (2) C. proc.

civ. „La cererea experților, ținând seama de lucrare, instanța le va putea mari plata cuvenită prin încheiere executorie dată cu citarea părților". Rezultă că, potrivit dispozițiilor legale ale art. 17 din O.G. nr. 2/2000 și art. 202 C. proc. civ., în cazul în care dispune efectuarea unei expertize, instanța fixează inițial un onorariu provizoriu și avansul pentru cheltuielile care ar urma sa ie facă expertul, iar după depunerea expertizei, ținând seama de lucrarea efectuată, instanța poate încuviința prin încheiere executorie mărirea acestui onorariu.

Se reține că, în raport de dispozițiile legale mai sus-citate, sunt nefondate criticile formulate de recurent, în sensul că nu poate fi admisă o cerere de majorare a onorariului de expert în absența unei informări prealabile asupra eventualelor costuri ale expertizei, Astfel, în vederea aprecierii asupra caracterului fondat al cererii de majorare a onorariului de expertiză, legiuitorul nu introduce vreo condiție specială, care să se raporteze la evaluarea provizorie inițială a respectivului onorariu, instanța apreciind asupra cererii de majorare numai în raport de caracteristicile lucrării efectuate. Totodată, în raport de prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., precum și de prevederile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., Înalta Curte constată că nu pot să facă obiect al analizei în recurs criticile privind caracterului netemeinic la dezlegării date de Instanță prin decizia nr. 105 din 20 ianuarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul promovat în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respmge excepția nulității recursului invocată de intimatul E. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul C. Prahova împotriva Deciziei nr. 105 din 20 ianuarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2016.