ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1331/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1331/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1331/2016
Asupra cauzei civile de
față, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție la data de 19 februarie 2015, revizuenta A. a declarat recurs
împotriva Deciziei civile nr. 1163 R din 26 iunie 2014 pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
La termenul de judecată din data
de 26 martie 2015 stabilit, prin repartizare aleatorie, în vederea
soluționării cererii de recurs, instanța a dispus suspendarea
judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2
C. proc. civ., întrucât nicio parte nu s-a prezentat la strigarea cauzei
și nu a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă.
Prin rezoluția din data de 19 mai
2016, potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a
fost repusă pe rol, din oficiu, pentru a se verifica dacă sunt
întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 248 alin. (1)
C. proc. civ.
Analizând excepția
perimării, invocată din oficiu, Înalta Curte reține
următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 248
alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată,
contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de
reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva
incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții,
timp de un an.
Fiind un termen procedural, termenul
de perimare se calculează potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (3)
C. proc. civ., astfel încât acesta se împlinește în ziua anului sau lunii
corespunzătoare zilei de plecare.
În speță, părțile,
deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din
data de 26 martie 2015, stabilit pentru judecarea recursului, termen la care,
constatându-se că niciuna din părți nu a solicitat judecarea
cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2
C. proc. civ., a fost dispusă suspendarea pricinii.
Termenul de perimare de un an
prevăzut de lege a început să curgă la data
pronunțării încheierii de suspendare a judecății,
împlinindu-se la data de 26 martie 2016.
Așa cum rezultă din actele
și lucrările dosarului, se constată a fi cumulativ îndeplinite
cerințele perimării, respectiv, pricina a rămas în nelucrare în
tot timpul prevăzut de lege, de la momentul suspendării (26 martie
2015) și până la data repunerii pe rol a cauzei (19 mai 2016) trecând
mai mult de un an, timp în care niciuna dintre părți nu a întreprins
vreun demers pentru continuarea judecății și nici nu a fost
făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de
suspendare a cursului termenului de perimare.
Cum cauza a rămas în nelucrare
din vina părților pe perioada prevăzută de lege, Înalta
Curte constată că a operat sancțiunea prevăzută de
dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., judecata recursului
declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 1163 R din 26 iunie
2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a
civilă fiind perimată de drept.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul
declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 1163 R din 26 iunie
2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a
civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 9 iunie 2016.
Procesat
de GGC - CL