ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2053/2016
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2053/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2053/2016 Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția privind lipsa competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă , care primează oricăror cereri sau excepții, constată că se solicită strămutarea Dosarului nr. x/1371/2016/a23 al Tribunalului Specializat Mureș, având ca obiect o acțiune formulată după data intrării în vigoare a C. proc.
civ., iar în considerarea dispozițiilor art. 142 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora „cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia”, raportat și la dispozițiile art. 24 din același cod, urmează să admită excepția privind necompetența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, și să trimită cauza având ca obiect cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării procesului ce formează obiectul Dosarului nr. x/1371/2016/a23 al Tribunalului Specializat Mureș, instanței competente, respectiv Curții de Apel Târgu Mureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite excepția privind necompetența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, și trimite cauza având ca obiect cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării procesului ce formează obiectul Dosarului nr. x/1371/2016/a23 al Tribunalului Specializat Mureș, instanței competente, respectiv Curții de Apel Târgu Mureș. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2016.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.