ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1530/2016

Decizia nr. 1530/2016

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta SC A. SA - în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar B. SPRL, a solicitat obligarea pârâților Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice la plata dobânzii legale aferente sumei de 6.279.173 lei, începând cu data de 13 decembrie 2010 și până la achitarea debitului principal, cuantumul sumei datorate cu acest titlu la data sesizării instanței fiind, conform susținerilor reclamantei, de 1.608.881,82 lei.

Prin Sentința civilă nr. 1705 din 18 decembrie 2014 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SA, având ca obiect pretenții.

Apelul declarat de reclamanta SC A. SA prin lichidator B. SPRL împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 467 A din 09 octombrie 2015.

Împotriva acestei decizii reclamanta SC A. SA prin lichidator B. SPRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat, în esență, că prin reținerea de către instanța de apel că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 și Decizia nr. 18/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a încălcat principiul disponibilității care guvernează procesul civil, modificând obiectul și cauza pricinii.

Recurenta arată că nu a solicitat contravaloarea imobilului ci repararea prejudiciului suferit ca urmare a neîndeplinirii de către pârâte a obligației de plată a sumei de 6.279.173 lei stabilită prin titlul executoriu, respectiv Sentința civilă nr. 411 din 24 martie 2010 executorie la data de 13 decembrie 2010, temeiul de drept al acțiunii nefiind nicidecum O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, fiind astfel aplicate greșit dispozițiile art. art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997.

Recurenta subliniază că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale, iar temeiul de drept în baza căruia dobânda este datorată este dat de art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 și chiar dacă reclamanta a solicitat și actualizarea cu rata inflației, acordarea dobânzii legale până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație, nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1531 noul C. civ.

Recurenta prezentând practica judiciară, consideră că în mod nelegal instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1535 alin. (1) noul C. civ. și art. 518 noul C. proc. civ. cu privire la Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, întrucât această deciziei privea nu doar aplicarea dispozițiilor vechiului C. civ., cât și aplicarea prevederilor art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) noul C. civ.

Recurenta consideră că pentru calculul dobânzii legale în perioada de la 13 decembrie 2010 la zi sunt incidente două acte normative și anume O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, aplicabilă de la data de 13 decembrie 2010 până la data de 01 septembrie 2011 și O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești prin care a fost abrogată O.G. nr. 9/2000, aplicabilă de la data de 01 septembrie 2011 până în prezent.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel București.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă SC A. SA prin lichidator B. SPRL a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 31 martie 2016, în unanimitate, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 01 aprilie 2016.

În urma comunicării raportului, nu au fost depuse puncte de vedere.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Decizia pronunțată în apel este nelegală pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Prin Sentința civilă nr. 411 din 24 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2007, s-a dispus obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata sumei de 6.279.173 lei, cu titlu de daune către SC A. SA prin lichidator judiciar B. SPRL.

Reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar B. SPRL, prin prezenta acțiune a solicitat obligarea pârâților Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice la plata dobânzii legale aferente sumei de 6.279.173 lei, începând cu data de 13 decembrie 2010 și până la achitarea debitului principal, cuantumul sumei datorate cu acest titlu la data sesizării instanței fiind, conform susținerilor reclamantei, de 1.608.881,82 lei.

În drept, reclamanta și-a motivat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale și art. 3 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 13/2011.

Având în vedere că obiectul acțiunii formulate de reclamantă vizează exclusiv acordarea dobânzii legale aferente creanței de 6.279.173 lei, deja reținută printr-un titlu executoriu, se constată că în mod eronat instanța de apel, prin decizia recurată, a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 prin raportare la Decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 18/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Această manieră de soluționare a cauzei echivalează cu necercetarea fondului deoarece, din considerentele acesteia nu rezultă o cercetare a aspectelor de fapt și de drept ce țin de fondul pricinii, realizându-se de fapt o cercetare a unei acțiuni cu o cauză diferită de cea care a învestit instanțele, fiind încălcat astfel principiul disponibilității, iar instanța motivând decizia pe dispoziții legale ce nu sunt incidente cauzei.

Totodată, este de reținut că în cazul neexecutării unei obligații care are ca obiect o sumă de bani, se prezumă că lipsa de folosință a acesteia produce creditorului un prejudiciu, constând în dobânda legală datorată pe perioada întârzierii la executare, potrivit art. 1531 C. civ. În consecință, creditorul este îndreptățit să pretindă plata dobânzii legale, fără a fi obligat să facă dovada pagubei și a legăturii de cauzalitate între prejudiciul suferit și fapta culpabilă a debitorului.

În contextul relevat, Înalta Curtea constatând că instanța de apel nu a procedat, în mod efectiv, la cercetarea fondului cauzei prin prisma analizei susținerilor părților, a înscrisurilor dosarului și a temeiului de drept invocat, fără referiri la motivele de nelegalitate invocate de reclamant și la caracterul fondat sau nefondat al acestora, nu satisface exigențele unei analize a raportului juridic dedus judecății, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate prin cererea de chemare în judecată.

Procedând în această modalitate, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității și nu a soluționat, de fapt, fondul cauzei, astfel încât având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu art. 497 coroborat cu art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea cauzei în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată și a temeiului de drept invocat și în funcție de acesta aplicarea dispozițiilor legale incidente.

La rejudecarea apelului, instanța va avea în vedere și incidența Deciziei în interesul legii nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SA - prin lichidator judiciar B. SPRL împotriva Deciziei nr. 467 A din 9 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2016.

Procesat de GGC - CT