ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 447/2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 13 decembrie 2013, sub nr. de Dosar x/2013, reclamanta SC A. SA - în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., a solicitat obligarea pârâților Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Statul Român Reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice la plata dobânzii legale aferente sumei de 6.279.173 RON, începând cu data de 13 decembrie 2010 și până la achitarea debitului principal, cuantumul sumei datorate cu acest titlu la data sesizării instanței fiind, conform susținerilor reclamantei, de 1.608.881,82 RON.

Prin Sentința civilă nr. 1705 din 18 decembrie 2014, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SA, având ca obiect pretenții.

Apelul declarat de reclamanta SC A. SA - în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie prin Decizia civilă nr. 467 A din 9 octombrie 2015.

Prin Decizia nr. 1530 de la 29 septembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SA - prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. împotriva Deciziei nr. 467 A din 9 octombrie, a casat decizia recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 159A de la 20 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2013, a admis apelul declarat de apelanta - reclamantă SC A. SA - prin lichidator B. S.P.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 1705 din 18 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

A schimbat sentința apelată în sensul că:

A admis cererea formulată de reclamanta SC A. SA - prin lichidator B. S.P.R.L. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. A obligat pârâta, către reclamantă, la plata sumei de 1.470.015 RON, reprezentând dobânda legală pentru perioada cuprinsă între 13 decembrie 2010 - 16 octombrie 2014, precum și la plata dobânzii legale calculate ulterior datei de 16 octombrie 2014, până la data achitării integrale a debitului. A obligat pârâta, către reclamantă, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.000 RON, reduse conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., pentru fond și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON, reduse conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., pentru apel.

Prin încheierea din cameră de consiliu de la 7 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în Decizia civilă nr. 159A de la 20 februarie 2017, în sensul că a obligat pârâții, către reclamantă, la plata sumei de 1.470.015 RON, reprezentând dobânda legală pentru perioada cuprinsă între 13 decembrie 2010 - 16 octombrie 2014, precum și la plata dobânzii legale calculate ulterior datei de 16 octombrie 2014, până la data achitării integrale a debitului. A obligat pârâții, către reclamantă, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.000 RON, reduse conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., pentru fond și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON, reduse conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., pentru apel.

Pentru a pronunța Decizia civilă. nr. 159A de la 20 februarie 2017, instanța de apel a reținut, în esență, că:

Prin Sentința civilă nr. 411 din 24 martie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. x/2007, s-a dispus obligarea pârâtei A.A.A.S. la plata sumei de 6.279.173 RON, cu titlu de daune, către SC A. SA - prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. Această hotărâre a devenit definitivă la data soluționării apelului declarat împotriva sa prin Decizia civilă nr. 731A de la 13 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Reclamanta și-a fundamentat pretențiile pe împrejurarea că, deși se află în posesia unei hotărâri judecătorești care reprezintă un titlu executoriu, prin care pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (actuala A.A.A.S.). a fost obligată la plata unei sume de bani, acesta nu a executat obligația care îi revenea.

În litigiul soluționat prin Sentința civilă nr. 411 din 24 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2007, nu s-a analizat îndreptățirea sa la plata dobânzii legale, astfel încât în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 371

2

din vechiul C. proc. civ.

Împrejurarea vizând neexecutarea voluntară sau silită a acestei hotărâri nu a fost contestată de pârâți.

Potrivit art. 1531 din C. civ., normă a cărei incidență în cauză a fost reținută de instanța de recurs:

"Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului".

Totodată, conform art. 1535 din C. civ.:

"În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic".

De asemenea, art. 1381 din C. civ. statuează că:

"Orice prejudiciu dă dreptul la reparație. Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. Dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor".

Prin decizia în interesul legii nr. 2/2014, s-a statuat că:

"Principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a neexecutării sau a executării cu întârziere de către debitor a obligației de plată, cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), astfel încât debitorul-pârât datorează atât reactualizare, cât și dobânzi penalizatoare la debit în raport cu prevederile art. 1535 și urm. C. civ.

Această decizie are în vedere, așa cum rezultă neîndoielnic din dispozitivul său, situația drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești definitive având ca obiect drepturi salariale neachitate salariaților bugetari, a căror executare a fost suspendată prin O.G. nr. 71/2009.

Deși în speță, hotărârea invocată de reclamantă nu este pronunțată în materia analizată de instanța supremă, Curtea a apreciat că, date fiind argumentele expuse de reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată, respectiv dezlegările obligatorii ale instanței de recurs-potrivit cu care, trebuie avut în vedere faptul că dobânda legală solicitată este aferentă creanței de 6.279.173 RON, deja stabilită printr-un titlu executoriu, respectiv lipsa de incidență a dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, prin raportare la decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 18/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - ca și starea de fapt a cauzei - se impune ca și în prezenta cauză, considerentele de principiu, subsumate analizei realizate de instanța supremă în cadrul acestei hotărâri obligatorii, să fie aplicate.

În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, Curtea a reținut că acestea trebuie îndeplinite în mod cumulativ.

În ceea ce privește condiția existenței prejudiciului, este evident faptul că prin neexecutarea un interval de timp considerabil a obligației de plată stabilite prin Sentința civilă nr. 411 din 24 martie 2010 a Tribunalului București, reclamanta a suferit un prejudiciu prin lipsirea sa de beneficiul pe care îl putea obține dacă s-ar fi aflat în posesia sumei respective.

Or, din momentul în care prin hotărâre judecătorească definitivă au fost stabilite în mod definitiv daunele înregistrate de reclamantă ca urmare a evingerii sale, acestea s-au transformat într-o creanță certă, lichidă și exigibilă, deci într-o obligație care, având ca obiect restituirea unei sume de bani, produce dobânzi legale până la completa ei achitare.

În cauză, deși reclamanta a recurs la executarea silită a titlului executoriu, acesta nu a putut fi realizată, aspecte care rezultă inclusiv din hotărârile judecătorești anexate, ca și din recunoașterea pârâtei.

Curtea a avut în vedere, totodată, că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 13 decembrie 2013.

Or, în aplicarea dispozițiilor art. 1531 alin. (1) alin. (2) teza întâi din C. civ., coroborat cu art. 1535 alin. (1) teza 2 din același act normativ, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Astfel, legea pornește de la ideea că lipsa de folosință a unei sume de bani provoacă creditorului, în situația de față, apelantei-reclamante, un prejudiciu constând în cuantumul dobânzii legale datorate pe perioada întârzierii la executare.

În plus, pârâta A.A.A.S. nu poate fi exonerată de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu, susținerile sale relative la lipsa fondurilor bănești, neputând avea valența unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, neputând înlătura aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Este real că în cazul acțiunilor îndreptate împotriva pârâtei A.A.A.S., ca instituție implicată în privatizare, prin decizia în interesul legii nr. 18/2011, s-a statuat că:

"societatea comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile către foștii proprietari (cum este și cazul reclamantei) trebuie despăgubită cu valoarea cu care aceste imobile figurau în bilanțul societății, …această valoare acoperă însă doar paguba efectiv suferită (damnum emergens). În baza principiului reparării integrale a prejudiciului, la valoarea imobilului evidențiată în bilanț trebuie adăugată rata inflației, calculată prin raportare la momentul plății despăgubirii (aceasta acoperind și beneficiul nerealizat - lucruum cesans)", însă, în cauză, instanța de recurs a statuat deja irevocabil, în primul ciclu procesual că nu sunt incidente prevederile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 și nici decizia în interesul legii nr. 18/2011, ci prevederile art. 1531 din C. civ.

Or, potrivit art. 315 din C. proc. civ., problemele de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către pârâți a sumelor de bani stabilite prin titlul executoriu în favoarea reclamantei.

Pârâții sunt instituții ale statului, iar conform art. 44 alin. (1) din Constituție, "creanțele asupra statului sunt garantate", ceea ce presupune cu necesitate și alocarea de fonduri destinate acoperirii unor creanțe de natura celei deținute de reclamantă.

Tot astfel, relativ de cerința legăturii de cauzalitate, între fapta ilicită și prejudiciu, Curtea a reținut că și acesta este dovedită, rezultând ex re.

Potrivit art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011:

"În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%", iar potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009:

"Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ".

Or, în cauza de față, dobânda legală solicitată de reclamantă nu derivă din exploatarea unei întreprinderi, ci din neexecutarea culpabilă de către pârâți a unei obligații de plată a unei sume de bani, stabilită printr-un titlu executoriu.

Curtea a avut în vedere, totodată, faptul că pentru calculul dobânzii legale în perioada de la 13 decembrie 2010 până la data de 1 septembrie 2011, sunt incidente prevederile O.G. nr. 9/2000, respectiv că pentru perioada de timp ulterioară datei de 1 septembrie 2011 sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, omologând raportul de expertiza tehnică realizat în cauză, în prima instanță, de către expertul C., în varianta depusă la data de 16 octombrie 2014.

În aplicarea art. 453, raportat la art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a dispus obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reduse.

În acest sens, Curtea a avut în vedere faptul că reclamanta a anexat dovezi din care rezultă că a avansat în prima faza procesuală cu titlul de cheltuieli de judecată suma de 1.000 RON, reprezentând onorariu expert și suma de 10.964,58 RON, reprezentând onorariu avocat.

Dacă în ceea ce privește onorariul de expert, acesta are un cuantum rezonabil, respectiv că această cheltuială s-a dovedit a fi necesară soluționării cauzei, determinarea prin raportul de expertiza a cuantumului dobânzii legale fiind impusă de circumstanțele cauzei, în ceea ce privește onorariul de avocat solicitat de reclamantă acesta se impune a fi redus, conform criteriilor prevăzute de art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

În prima fază procesuală, deși au fost acordate patru termene de judecată, iar apărătorii angajați de reclamantă în cauză au reprezentat-o pe acesta în instanță, au formulat cererea de chemare în judecată și răspuns la întâmpinare și au propus probatorii, acestea au constat în înscrisuri reprezentate de hotărârile judecătorești deținute de reclamantă și expertiză, așadar fără ca aportul acestor apărători să poată fi caracterizat ca fiind substanțial.

În aceste condiții, totalul onorariului de avocat solicitat de 10.964,58 RON, apare ca fiind în mod vădit disproporționat, sub aspectul volumului de muncă prestată în concret în cauză și impus de problemele de drept dezbătute în prezenta pricină care nu antamează elemente de noutate. Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat raportat la criteriul legal al complexității cauzei, că suma de 5.000 RON, reprezentând parte din onorariul de avocat achitat de reclamanta în cauză, este rezonabilă și proporțională, pentru a fi acordată, în cauză, cu titlu de cheltuieli de judecată și, corelativ, pentru a fi suportată de intimații-pârâți care au căzut în pretenții.

În aplicarea art. 482 din C. proc. civ. cu referire la art. 451 din C. proc. civ., Curtea a dispus obligarea intimaților pârâți aflați în culpă procesuală la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON, în apel, cheltuieli reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere, același criteriu legal al complexității cauzei, respectiv faptul că în apel, au fost reluate aspectele dezbătute în etapele procesuale anterioare, că nu s-a formulat răspuns la întâmpinare de către apelanta-reclamantă, nu s-au administrat probatorii noi, astfel încât această sumă (parte din onorariul de 11.059,31 RON, achitat conform înscrisurilor aflate la Dosar apel nr. x/2013 și din onorariul în sumă de 10.964,58 RON, respectiv de 10.680,96 RON, achitat conform înscrisurilor aflate la Dosar apel nr. x/2013) poate fi apreciată ca rezonabilă și proporțională, pentru a fi acordată, în cauză, cu titlu de cheltuieli de judecată și, corelativ, pentru a fi suportată de intimații pârâți care au căzut în pretenții.

Pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. au declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 159A de la 20 februarie 2017 și a încheierii din camera de consiliu de la 7 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr. x/2013.

Motivele recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice sunt, în esență, următoarele:

În mod greșit instanța a considerat a fi necesară îndreptarea de eroare materială, în condițiile în care, deși este chemat în judecată și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta nu poate fi obligat la plata unor dobânzi pe considerentul neexecutării sentinței civile nr. 411/24.03.2010 de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Prin Sentința civilă nr. 411/2010, obligația de plată a fost stabilită în sarcina A.A.A.S. și nu în sarcina Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar faptul că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată și în contradictoriu cu statul nu presupune automat necesitatea de a obliga ambii pârâți chemați în judecată, înainte de a stabili efectiv și analiza care dintre aceștia au creat prejudiciul reclamantei.

Atât prin decizia de casare, cât și în rejudecarea apelului, s-a constatat faptul că este necesar, în ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale, a se întruni cumulativ existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate din fapta ilicită și prejudiciu.

Or, în condițiile în care, prin Sentința civilă nr. 411/2010 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu chematul în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între acesta și prejudiciul creat reclamantei.

Prin urmare, în speță, nu este îndeplinită condiția esențială a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, neexistând un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

În drept, a fost invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Motivele recursului declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. sunt, în esență, următoarele:

Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., vizează faptul că, în mod nelegal instanța de apel a admis cererea de chemare în judecată formulată de intimata-reclamantă SC A. SA - prin lichidator B. S.P.R.L.

Raporturile juridice dintre SC A. SA - prin lichidator B. S.P.R.L. și A.A.A.S., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au fost definitiv și irevocabil tranșate, cererea de față având caracterul unei cereri accesorii raportat la cererea principală, neputând fi soluționată printr-un proces distinct, aceasta fiind în căderea instanței competente a judeca cererea principală.

Potrivit principiului accesorium sequitur principale, cererea ce face obiectul cauzei nu putea fi judecată decât odată cu cererea principală.

Sunt incidente dispozițiile art. 32

4

din O.U.G.. nr. 88/1997, iar asupra modalității de reparare a prejudiciului în cazul despăgubirilor solicitate s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 18/2011, în care se arată că "societatea comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile către foștii proprietari trebuie despăgubită cu valoarea cu care aceste imobile figurau în bilanțul societății", în condițiile în care, respectând dezideratul fixității capitalului social, în locul imobilului retrocedat trebuie înscrisă valoarea acestuia rezultată în urma procesului obligatoriu de reevaluare.

Această valoare acoperă însă doar paguba efectiv suferită (damnum emergens). În baza principiului reparării integrale a prejudiciului, la valoarea imobilului evidențiată în bilanț trebuie adăugata rata inflației, calculată prin raportare la momentul plății despăgubirii (aceasta acoperind și beneficiul nerealizat- lucruum cesans).

În conformitate cu prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată acestei probleme de drept este obligatorie, astfel că acordarea și a daunelor - interese moratorii, sub forma dobânzii legale, ar reprezenta o dublă despăgubire, determinând îmbogățirea fără justă cauză a intimatei.

Prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011, pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2011, s-a stabilit modul în care se acordă despăgubirile solicitate potrivit art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, prin actualizarea acestora la momentul efectuării plații.

În consecință, cererea de acordare a dobânzilor este nelegală, deoarece raporturile juridice dintre părți au fost soluționate prin Sentința civilă nr. 411/2010.

În al doilea motiv de recurs, întemeiat, de asemenea, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta invocă faptul că, în mod nelegal, instanța de apel a admis cererea intimatei și a obligat A.A.A.S. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata dobânzii legale, fiind încălcate dispozițiile art. 1531 și art. 1535 C. civ., raportat la O.G. nr. 13/2011.

În temeiul acestor norme, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării la scadență de către debitor a obligației de plată a unei sume de bani, rezultă că prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).

Intimata nu mai are posibilitatea legală de a solicita, pe cale separată, obligarea debitorului la plata altor dobânzi sau actualizări ( cea din urmă fiind în sarcina executorului judecătoresc, conform solicitării efectuate de reclamantă în Dosarul de executare nr. y/2011 al SCPEJ D..)

Sunt aplicabile dispozițiile art. 628 alin. (3) din noul C. proc. civ./art. 371

2

alin. (3) vechiul C. proc. civ., potrivit cărora " în cazul în care titlul executoriu nu conține nici un asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizarea în funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanța a devenit exigibilă și până la data plății efective a obligației cuprinse în oricare dintre aceste titluri".

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, întrucât un sunt îndeplinite cel puțin două din aceste condițiile prevăzute de legiuitor (fapta ilicită și vinovăția).

În mod nelegal a reținut Curtea incidența în cauză a art. 1381 din C. civ.

Prin decizia în interesul legii nr. 2/2014, s-a statuat că principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a neexecutării sau a executării cu întârziere de către debitor a obligației de plată, cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), astfel încât debitorul-pârât datorează atât reactualizare, cât și dobânzi penalizatoare la debit în raport cu prevederile art. 1535 și urm. C. civ.

În mod nelegal, în ceea ce privește condiția existenței prejudiciului, Curtea a reținut că prin neexecutarea un interval de timp considerabil a obligației de plată stabilite prin Sentința civilă nr. 411 din 24 martie 2010 a Tribunalului București, intimata a suferit un prejudiciu prin lipsirea sa de beneficiul pe care îl putea obține dacă s-ar fi aflat în posesia sumei respective.

Curtea a avut, nelegal, în vedere faptul că această hotărâre judecătorească a devenit executorie, potrivit art. 371 din C. proc. civ. de la 1865, la data de 13 decembrie 2010, litigiul ce a făcut obiectul Dosarului inițial nr. x/2007 al Tribunalului București, fiind soluționat irevocabil la data de 21 februarie 2012, prin decizia civilă nr. 1131 din aceeași dată, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Nu este legală motivarea instanței de apel că, din momentul în care prin hotărâre judecătorească definitivă au fost stabilite în mod definitiv daunele înregistrate de reclamantă ca urmare a evingerii sale, acestea s-au transformat într-o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 1531 alin. (1) alin. (2) teza întâi din C. civ., coroborat cu art. 1535 alin. (1) teza 2 din același act normativ, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Însă, în cauză, așa cum s-a arătat nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale, în mod nelegal instanța de apel stabilind că recurenta nu poate fi exonerată de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu, justificat de lipsa fondurilor bănești.

În cazul acțiunilor îndreptate împotriva A.A.A.S., ca instituție implicată în privatizare, prin decizia dată în recursul în interesul legii nr. 18/2011, s-a statuat că:

"Societatea comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile către foștii proprietari trebuie despăgubită cu valoarea cu aceste imobile figurau în bilanțul societății, ...".

În cazul în care s-ar admite prezenta cerere de obligare a instituției publice și la plata dobânzii legale, ar fi o dublă despăgubire, acordată nelegal, suma prevăzută în titlu urmând să fie actualizată cu indicele de inflație la momentul plății - prin executorul judecătoresc.

În mod nelegal a reținut instanța de apel că A.A.A.S. și M.F.P. sunt instituții ale statului, iar conform art. 44 alin. (1) din Constituție, "Creanțele asupra statului sunt garantate", ceea ce presupune cu necesitate și alocarea de fonduri destinate acoperirii unor creanțe de natura celei deținute de intimată, în caz contrar executarea cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, în speță, se datorează daunele-interese sub forma dobânzii legale, dobânda datorată de debitor pentru neexecutare curgând, pentru sumele neachitate, în continuare până la data plății efective.

În mod nelegal a stabilit instanța de apel că pentru calculul dobânzii legale în perioada de la 13 decembrie 2010 până la data de 1 septembrie 2011, sunt incidente prevederile O.G. nr. 9/2000, respectiv că pentru perioada de timp ulterioară datei de 1 septembrie 2011 sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 și, de asemenea, în mod nelegal a fost omologat raportul de expertiză tehnică realizat în cauză, în prima instanță, de către expertul C., în varianta depusă la data de 16 octombrie 2014.

În considerarea celor expuse, instanța de apel a acordat despăgubiri de două ori, atât actualizarea în cadrul procedurii de executare silită, la care se adaugă și cheltuielile de executare, precum și dobânda legală, ce face obiectul prezentului litigiu și duce la îmbogățirea fără justă cauza a acesteia, cauzând un prejudiciu A.A.A.S. și Statului Român.

Al treilea motiv de recurs, întemeiat, de asemenea, pe dispozițiile art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ., privește faptul că, în mod nelegal, instanța de apel a obligat A.A.A.S. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.000 RON, reduse conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., pentru fond și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON.

Nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 453 din C. proc. civ., privind acordarea acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată, deoarece nu se poate reține în cauză culpa procesuală a A.A.A.S., deoarece prin apărările depuse în cauza și-a susținut interesele legale, a aplicat dispozițiile legale, nu a tergiversat nejustificat soluționarea cauzei, iar prezenta acțiune în pretenții este neîntemeiată.

Aprecierea caracterului rezonabil, real și necesar al cuantumului cheltuielilor de judecată de către instanța de judecată, trebuie să se facă nu prin raportare la valoarea obiectului cauzei, ci prin raportare la munca efectiv depusă de avocat, care să justifice realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată.

În prezenta cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții, respectiv, existența culpei procesuale drept temei de acordare a cheltuielilor de judecată face ca să existe însă o proporție între culpa procesuală în sine pe de o parte și prejudiciul cauzat părții adverse, respectiv cheltuielilor de judecată avansate de aceasta, pe de altă parte.

De asemenea, pentru acordarea cheltuielilor de judecată este necesară probarea efectuării lor pe baza documentelor justificative, în condițiile art. 452 C. proc. civ., care trebuie depuse la dosarul cauzei în original, înainte ca instanța să rămână în pronunțare, condiții neîndeplinite în cauză.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 27 septembrie 2017, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de ședință din data de 22 noiembrie 2017 a fost admis în principiu recursul de face obiectul prezentei cauze, fixându-se termen la data de 21 februarie 2018.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursurile nu sunt fondate pentru considerentele care urmează:

Recursul declarat de recurenta - pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS:

Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează faptul că cerere ce face obiectul cauzei nu putea fi soluționată decât odată cu cererea principală, având caracterul unei cereri accesorii și neputând fi soluționată printr-un proces distinct. Argumentează, de asemenea, recurenta-pârâtă că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 republicată și că asupra modalității de reparare s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în complet competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 18/2011.

Acest motiv de recurs nu poate fi reținut.

Prin Decizia de casare nr. 1530 din 29 septembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat: "Având în vedere că obiectul acțiunii formulate de reclamantă vizează exclusiv acordarea dobânzii legale aferente creanței de 6.279.173 RON, deja reținută printr-un titlu executoriu, se constată că în mod eronat instanța de apel, prin decizia recurată, a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 prin raportare la decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 18/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție."

Conform dispozițiilor art. 501 alin. (1) din noul C. proc. civ., "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul."

Raportat la acest text de lege, instanța de rejudecare a fondului după casare trebuie să soluționeze cauza în cadrul celor stabilite în decizia de casare, în sensul că modul în care instanța de recurs a rezolvat, în speță, problemele de drept puse în discuție este obligatoriu.

Regula de drept stabilită de art. 501 alin. (1) din noul C. proc. civ., cu privire la obligativitatea problemelor de drept dezlegate, decurge atât din natura controlului judiciar, cât și din principiul ierarhiei instanțelor judecătorești. În măsura în care, la situația de fapt stabilită de instanța de fond, norma legală aplicabilă rămâne aceeași și instanța de casare a dat o anumită interpretare normei de drept respective, care se presupune a fi cea corectă, această interpretare se impune judecătorilor fondului.

Raportat la aceste considerente, având în vedere că instanța de casare a stabilit că, raportat la faptul că obiectul acțiunii vizează exclusiv acordarea dobânzii legale și că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, prin raportare la decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 18/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceste aspecte fiind obligatorii pentru judecătorii fondului, ele nu pot constitui obiectul criticilor de recurs după casare.

Motivul de recurs, prin care se invocă faptul că instanța de apel a admis în mod nelegal cererea reclamantei și a obligat pârâții la plata sumei reprezentând dobânda legală, va fi, de asemenea, înlăturat.

Prin Decizia de casare nr. 1530 din 29 septembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat: "Totodată, este de reținut că în cazul neexecutării unei obligații care are ca obiect o sumă de bani, se prezumă că lipsa de folosință a acesteia produce creditorului un prejudiciu, constând în dobânda legală datorată pe perioada întârzierii la executare, potrivit art. 1531 C. civ. În consecință, creditorul este îndreptățit să pretindă plata dobânzii legale, fără a fi obligat să facă dovada pagubei și a legăturii de cauzalitate între prejudiciul suferit și fapta culpabilă a debitorului." Instanța de casare a stabilit, de asemenea, că "La rejudecarea apelului, instanța va avea în vedere și incidența Deciziei în interesul legii nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție".

Pentru considerentele expuse mai sus, cu privire la obligativitatea problemelor de drept dezlegate, pe care instanța nu le mai reia, argumentele recurentei sunt nefondate.

Motivul de recurs prin care se invocă nelegala obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată nu poate face obiectul analizei în recurs, argumentele vizând aspecte de netemeinicie și nu nelegalitate, fapt ce contravine dispozițiilor art. 483 alin. (3) din noul C. proc. civ.

Recursul declarant de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice:

Argumentele recurentului, în sensul că în mod nelegal a fost obligat la plata dobânzii legale, ca urmare a neexecutării de către A.A.A.S. a Sentinței civile nr. 411 din 24 martie 2010, în care cererea de chemare în garanție formulată față de acesta a fost respinsă, precum și că nu este îndeplinită condiția esențială a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, neexistând un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, nu pot fi reținute.

Art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbție cu Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului statuează că "Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, denumită în continuare A.A.A.S., este instituție de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea ministrului economiei."

Art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 definește autoritatea publică: "orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică".

Conform dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Constituție, "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege."

Raportat la dispoziția constituțională, care consacră cu caracter general garantarea creanțelor asupra statului, în condițiile legii, precum și la faptul că pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului este o instituție a statului, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat, aspect pentru care nu se mai impune analiza celorlalte argumente invocate de recurent în susținerea acestuia.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS și de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei civile nr. 159A din 20 februarie 2017 și a încheierii din 7 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS împotriva Deciziei civile nr. 159A din 20 februarie 2017 și a încheierii din 7 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva acelorași hotărâri, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2018.

Procesat de GGC - LM