ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3035/2016

Camera de Consiliu

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Cererea de chemare în judecată

.

Prima instanță investită.

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, contestatoarea Universitatea X a solicitat în contradictoriu cu intimatul A anularea tuturor actelor și formelor de executare silită  începute în  dosarul de executare nr .119/2015, aflat pe rolul BEJ  B, încetarea executării silite începute în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3255/2014, pronunțată de Tribunalul  Timiș – Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 1361/30/2014, la data de 09.09.2014 și decizia nr. 4503/10.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara la data de 10.06.2015, întoarcerea executării și anularea încheierii din data de 21.07.2015 prin care au fost stabilite cheltuielile de executare.

În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 711-717, art. 719 și art. 722 Cod de procedură civilă,  Legea  nr. 138/2014, legea nr. 554/2004 actualizată prin legea nr. 138/2014.

Prin sentința civilă nr.1525 din 10.02.2016, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de către instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea UNIVERSITATEA "X", în contradictoriu cu intimatul A, în favoarea Tribunalului Timiș.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că în dosarul de executare nr.119/2015 al BEJ B s-a formulat cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.3225/2014 a Tribunalului Timiș, din parcurgerea acesteia rezultând că ne aflăm în prezența unei acțiuni în contencios administrativ.

În această materie, Legea nr.138/2014 a introdus o modificare legislativă, imperativul adoptării actului normativ fiind determinat de faptul că executările silite au rămas pe toate palierele într-un vid legislativ cauzat de declararea neconstituțională a articolului 650 alineatul (1) din Codul de procedură civilă din 2010 în forma anterioară datei de 16.07.2015, potrivit căreia instanța de executare era judecătoria din circumscripția biroului executorului judecătoresc.

În noua reglementare, articolul 650 alineatul (1) stabilește că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Or, în materia contenciosului administrativ, Legea nr.138/2014 a stabilit modificarea articolelor 24 și 25 din Legea 554/2004 în sensul următor:

”Art. 24 - (1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate, instanța de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din Codul de procedură civilă.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.

(5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanței de executare va solicita autorității publice relații referitoare la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligația nu a fost integral executată, instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părților.

Art. 25 - (1) Instanța de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț), instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancțiunea și penalitățile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie și de încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc.

(2) Cererile prevăzute la art. 24 alin. (3) și (4) se judecă în camera de consiliu, de urgență și sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

(3) Hotărârea pronunțată în condițiile art. 24 alin. (4) este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la comunicare. Dacă hotărârea a fost pronunțată de curtea de apel ea va fi supusă recursului, în același termen.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, și pentru punerea în executare a hotărârilor de contencios administrativ date pentru soluționarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.”

Prin urmare, se constată că în materia contenciosului administrativ, legiuitorul a înțeles să introducă o modificare cu privire la competența în materia executării silite, instanța de executare fiind cea care a soluționat fondul litigiului, observându-se că în textele anterior citate referirile poartă numai asupra acestui concept, fără a mai fi evocată judecătoria, definiția data de articolul 2 alineatul (1) litera ț) vizând conceptul general de instanță de executare, fără a lega explicarea termenului de o anumită procedură din ansamblul dispozițiilor privitoare la executarea silită.

Pe cale de consecință, raportat la natura litigiului de fond și la titlul executoriu, instanța a apreciat întemeiată excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

La data de 27.05.2016, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr.1529/PI/NCA/2016 din 13 iulie 2016, Tribunalul Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatoarea UNIVERSITATEA „X”, în  contradictoriu cu  intimatul A,  în favoarea Judecătoriei Sector 3 București – Secția Civilă.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3255/09.09.2014 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.1361/30/2014,  rămasă definitivă prin Decizia nr. 4503/10.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, creditorul A a formulat cerere de executare silită, în vederea recuperării sumei de 800 lei – reprezentând cheltuieli de judecată și a eliberării diplomei de licență de către debitoarea Universitatea X, formându-se dosarul execuțional nr. 119/2015 al B.E.J. B.

În dosarul execuțional nr. 119/2015 al B.E.J. B, s-a emis încheierea de încuviințare a executării silite din 15.07.2015, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din  21.07.2015, înștiințarea adresată debitoarei, și s-a înființat poprirea pentru suma totală de 2.049 lei (reprezentând debit - 800 lei, și cheltuieli de executare silită -1249 lei), debitoarea formulând contestație la executare împotriva executării silite însăși.

Potrivit art. 650 alineatul (1) NCPC (în forma sa în vigoare la data formulării cererii de executare silită – 11.08.2015) instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Conform art. 2 lit. ț din Legea 554/2004, prin instanță de executare se înțelege  instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ.

În ceea ce privește competența instanței de executare în materia contenciosului administrativ, Tribunalul arată, că aceasta este una limitată, datorită specificului cauzelor pe care le soluționează instanța de contencios administrativ, și se circumscrie doar cauzelor arătate prin dispozițiile legii speciale, derogatorie de la dreptul comun, respectiv în art. 24 din Legea 554/2004, astfel: „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate, instanța de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din Codul de procedură civilă.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.”.

Din lecturarea textului legal de mai sus, Tribunalul a reținut că, dispozițiile art. 24 din Legea nr.554/2004 au o aplicabilitate specială, respectiv doar în materia contenciosului administrativ, obligația executării din oficiu și termenele scurte stabilite prin Legea nr.554/2004 exprimând cerința respectării principiului legalității și a exigențelor termenului rezonabil în procedura administrativă și în procedura de executare a obligațiilor impuse autorităților publice prin hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele de contencios administrativ.

Aplicarea acestor măsuri derogatorii de la procedura executării silite reglementate de dreptul comun, presupune preexistența unei culpe din partea autorității obligate prin titlul executoriu, respectiv a conducătorului acesteia, constând în nerespectarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, termen în care autoritatea publică era obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ.

Din interpretarea art. 24 din Legea nr.554/2004, rezultă fără echivoc, că aceste măsuri speciale de executare silită (derogatorii de la executarea silită de drept comun) sunt rezervate exclusiv situațiilor expres și limitativ arătate prin textul de lege, respectiv atunci când autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative.

De altfel, și soluțiile instanței de executare în materia contenciosului administrativ sunt limitate la măsurile expres prevăzute de legea specială (aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului autorității, stabilirea penalităților de întârziere).

Mai mult, aceste cereri (de aplicare a amenzii și stabilirea penalităților) în vederea executării dispozițiilor vizând actul administrativ cuprinse în titlul executoriu, pot fi formulate exclusiv de creditor, nicidecum de alte persoane (executorul judecătoresc, etc.).

Per a contrario

,  în ipoteza în care creditorul urmărește punerea în executare a unor dispoziții de drept comun – cum este și cea în speță (recuperarea cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei), apelând la un executor judecătoresc, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun privind executarea silită, cuprinse în codul de procedură civilă (art. 622-913).

În aceste condiții, văzând dispozițiile art. 24 și 25 din Legea nr.554/2004, instanța de contencios administrativ este instanța de executare numai în privința cererilor formulate de creditor în vederea aplicării măsurilor prevăzute la art. 24 alin. 3-4 (aplicare amendă pentru conducătorul instituției, penalități de întârziere), tribunalul neavând posibilitatea legală să dispună alte măsuri (ex. să soluționeze cereri de investire/încuviințare executare silită, să încuviințeze eșalonarea sau amânarea plății debitului, să încuviințeze executarea lucrărilor pe cheltuiala debitorului, etc.),  dispozițiile cu caracter special fiind de strictă interpretare.

În acest sens, sunt edificatoare dispozițiile art. 25 din Legea 554/2004, care arată că „Instanța de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț), instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancțiunea și penalitățile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie și de încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc.”.

Având în vedere că legea specială reglementează în mod expres atribuțiile instanței de executare în materia contenciosului administrativ (limitată la aplicarea  respectiv acordarea sancțiunilor și penalitățile prevăzute la art.24 alin.3), rezultă că executarea silită pornită de un executor judecătoresc, urmează dispozițiile dreptului comun (art. 622-913 NCPC), iar contestația de executare este de competența judecătoriei – potrivit art. 650 NCPC.

Astfel fiind, în temeiul art. 130-132, 248 NCPC, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș și a declinat competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Sectorului 3 București.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art.135 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, în cauză, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.3255/09.09.2014 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr.1361/30/2014,  rămasă definitivă prin Decizia nr. 4503/10.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, creditorul A a formulat cerere de executare silită, în vederea recuperării sumei de 800 lei – reprezentând cheltuieli de judecată și a eliberării diplomei de licență de către debitoarea Universitatea X, formându-se dosarul execuțional nr. 119/2015 al B.E.J. B.

În dosarul execuțional nr. 119/2015 al B.E.J. B, s-a emis încheierea de încuviințare a executării silite din 15.07.2015, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din  21.07.2015, înștiințarea adresată debitoarei, și s-a înființat poprirea pentru suma totală de 2.049 lei (reprezentând debit - 800 lei, și cheltuieli de executare silită -1249 lei), debitoarea formulând contestație la executare împotriva executării silite însăși.

Potrivit art.24 și art.25 din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare:

„Art.24. – Obligația executării

(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate, instanța de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din Codul de procedură civilă.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.

(5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin.(4), compartimentul executări civile al instanței de executare va solicita autorității publice relații referitoare la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligația nu a fost integral executată, instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părților.

Art.25. – Instanța de executare

(1) Instanța de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin.(1) lit.ț), instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancțiunea și penalitățile prevăzute la art.24 alin.(3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie și de încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc.

(2) Cererile prevăzute la art.24 alin.(3) și (4) se judecă în camera de consiliu, de urgență și sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

(3) Hotărârea pronunțată în condițiile art.24 alin.(4) este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la comunicare. Dacă hotărârea a fost pronunțată de curtea de apel ea va fi supusă recursului, în același termen.

(4) Prevederile alin.(1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, și pentru punerea în executare a hotărârilor de contencios administrativ date pentru soluționarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.”

În conformitate cu dispozițiile citate, Înalta Curte reține că, în materia contenciosului administrativ și fiscal, instanța de executare (potrivit art. 2 alin.(1) lit.ț) din Legea nr.554/2004 – instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ) are doar competența de a aplica, respectiv de a acorda sancțiunea și penalitățile prevăzute la art.24 alin.(3) din Legea nr.554/2004.

Or, în cauză, litigiul are ca obiect

contestația la executare

formulată cu privire la procedura de executare a Sentinței civile nr.3255/09.09.2014 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr.1361/30/2014,  rămasă definitivă prin Decizia nr. 4503/10.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în vederea recuperării sumei reprezentând cheltuieli de judecată, iar nicidecum aplicarea, respectiv acordarea sancțiunii sau a penalităților prevăzute la art.24 alin.(3) din Legea nr.554/2004, pentru a atrage competența instanței de executare în materia contenciosului administrativ.

Pe cale de consecință, în virtutea normei de trimitere de la art.28 din Legea nr.554/2004, sunt incidente dispozițiile de drept comun ale art.651 din Codul de procedură civilă, aprobat prin Legea nr.134/2010 (forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.247 din 10 aprilie 2015, în vigoare la data de 15 mai 2015 când a fost introdusă prezenta contestație la executare), conform cărora:

„Art.651. – Instanța de executare

(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

(3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

(4) În toate cazurile instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.”

În speță, potrivit celor menționate în cuprinsul contestației la executare, sediul debitorului Universitatea „X” se află în circumscripția Judecătoriei Sector 3 București, căreia îi revine competența de soluționare a cauzei în temeiul art.651 alin.(1) și (3) din Codul de procedură civilă.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art.135 alin.(4) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe contestatoarea Universitatea X și intimatul A, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 04 noiembrie 2016.