Cea decizia nr. 18053/06 de Elżbieta Dorota SIERZPUTOWSKA împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 8 iulie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Giovanni Bonello, Președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 2 aprilie 2006, având în vedere decizia Curții de a examina în comun admisibilitatea și meritele cauzei (art. 29 § 3 din Convenție), Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 18 martie 2008, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, Elżbieta Dorota Sierzputowska, este un național polonez care s-a născut în 1949 și trăiește în Warszawa. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 iunie 1996, reclamantul a depus Curtea de District Warszawa (Sād Rejonowy) o cerere de compensare pentru suferința morală și daune asupra sănătății sale cauzate de o infecție contractată într-un spital public. A achiziționat hepatită C și o inflamație a cheagurilor de sânge ale venelor. La o dată necunoscută, cazul a fost remis Curtea Regională de Warszawa (Sād Okręgowy Într-o scrisoare din 8 decembrie 1998 avocatul reclamantului a solicitat instanței să accelereze procedurile și să înscrie o audiere. În audierea din 22 martie 1999, instanța a primit dovada unui martor. La 23 august 1999, 8 martie 2000, 31 ianuarie și 22 august, La 26 octombrie 2001, avocatul reclamantului s-a plângut de întârzierea procedurii și a solicitat să fie stabilită o dată de audiere. La 18 martie, 24 iunie și 9 octombrie 2002, Curtea regională Warszawa a pronunțat hotărâre. Într-o scrisoare din 19 februarie 2003, reclamanta s-a plâns la Președintele Curții regionale cu privire la întârzierea procedurii și la faptul că au existat intervale lungi între ședințele în cazul ei. Ea solicită accelerarea procedurii. La 3 martie 2003, președintele Curții Regionale a recunoscut întârzierea și a informat-o că a ordonat instanței să procedeze rapid cu apelurile. El a cerut scuze pentru întârziere. La 1 decembrie 2003, reclamanta solicită președintelui Curții de Apel să organizeze o audiere. Ea se bazează pe deteriorarea sănătății sale și pe necesitatea de a avea o operație suplimentară. La 2 decembrie 2003, reclamantul a fost informat că o audiere a fost programată pentru 8 ianuarie 2004. La 8 ianuarie și 4 martie 2004, Curtea de Apel Warszawa (Sād Apelacyjny ) a desfășurat audieri. La 4 martie 2004, Curtea de Apel Warszawa a pronunțat hotărârea. La 15 septembrie 2004, reclamantul a solicitat Curtea Regională de Warszawa să organizeze o audiere. Nu a primit niciun răspuns. La 25 octombrie 2004, a repetat cererea. La 2 noiembrie 2004, a fost informată că ședința a fost programată pentru 2 decembrie 2004. La 2 decembrie 2004, 8 februarie, 21 martie, 1 iunie, 10 august și 11 august 2005, instanța a desfășurat audieri. La 25 august 2005, Curtea Regională Warszawa a pronunțat hotărârea. Pe 2 martie 2006, reclamantul s-a plâns la Președintele Curții Regionale cu privire la întârzierea procedurii. La 17 martie 2006, a fost informată că, la 2 martie 2006, dosarul a fost transmis Curții de Apel. La 30 iunie 2006, reclamantul a depus o cerere de programare a unei audieri. La 10 octombrie 2006, Curtea de Apel Warszawa a pronunțat o audiere. La 24 octombrie 2006, Curtea Supremă a respins o hotărâre. La 10 martie 2007, reclamantul a depus un recurs de casație la Curtea Supremă (Sād Najwyższy) La 25 mai 2007, Curtea Supremă a refuzat să distreze recursul de casație deoarece nu a susținut nicio problemă de importanță generală. La 28 iulie 2005, reclamantul a depus o plângere la Curtea de Apel Warszawa în temeiul articolului 5 din Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na narszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki) („Legea din 2004”). Reclamantul a solicitat o hotărâre care declară că durata procedurii dinainte de Curtea Regională de Warszawa a fost excesivă și a solicitat accelerarea procedurii și o atribuire a unei juste satisfacții în valoare de 10.000 de zloți polonezi (PLN) (aprox. 2500 EUR). La 3 octombrie 2005, Curtea de Apel Warszawa a respins plângerea. Curtea a afirmat că Legea din 2004 nu a avut efect retroactiv și, prin urmare, a examinat reclamația reclamantului numai în ceea ce privește perioada între intrarea în vigoare a Legii din 2004 la 17 septembrie 2004 și data în care reclamația a fost depusă de solicitant. Tribunalul a constatat că, pe parcursul acestei perioade, nu s-a constatat nici o inactivitate sau întârziere nejustificată din partea instanței competente. Legea și practicile interne relevante Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru durata excesivă a procedurii judiciare sunt incluse în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§§-23, CEDH 2005-V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii și despre presupusa lor nedreptate. Lungimea dreptului de procedură Reclamantul se plânge în legătură cu durata procedurii. A invocat art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: "În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ..." Prin scrisoarea din 7 martie 2008, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește prin prezenta exprimarea - prin intermediul declarației unilaterale - recunoașterea acesteia a duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. Guvernul este dispus să plătească reclamantului o sumă de 18.000 PLN ca satisfacție echitabilă. În opinia Guvernului, suma menționată va oferi o soluție suficientă pentru orice prejudiciu moral și este mai mult decât adecvată având în vedere pragul maxim de compensare în temeiul Legii din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil („Legea 2004”). După cum s-a confirmat în jurisprudența Curții, remedierea prevăzută în Legea de 2004 este capabilă să furnizeze reclamanților soluții adecvate pentru daunele presupuse care rezultă din lungimea procedurii (Krasuski c. Polonia, hotărârea din 14 iunie 2005, cererea nr. 61444/00), îndeplinind astfel obligația de „remediare efectivă” în sensul art. 35 § 1 din Convenție. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să tranșeze acest caz din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice apariția cazului din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.” Într-o scrisoare din 7 aprilie 2008, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil de scăzută. Ea a susținut că suma propusă de guvern nu era adecvată și nu putea fi considerată ca fiind suficientă satisfacție pentru prejudiciile materiale și morale suferite de ea. Prin o scrisoare din 28 mai 2008, Guvernul a menținut propunerea și l-a completat cu următoarea formulă: „(...) Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. ...” Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte a unei cereri din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 §§ (c) permite Curtea, în special, să scoată un caz din lista sa în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți din cerere (art. 37 § 1 litera (c)). Curtea observă, de asemenea, că această decizie constituie o rezoluție finală a acestei plângeri numai în ceea ce privește procedurile dinaintea Curții, fără a aduce atingere utilizării de către reclamant a altor măsuri de remediere în fața instanțelor interne pentru a solicita o compensare suplimentară în ceea ce privește durata procedurii impugnate. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Denumirea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind presupusa nedreptate a procedurii Reclamantul s-a mai plângut, invocând art. 6 § 1 din Convenție, despre presupusa nedreptate a procedurii civile. Cu toate acestea, Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 19 din Convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante la Convenție. În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de convenție. În cazul în cauză, reclamantul nu a afirmat că nu a respectat dreptul său la o audiere echitabilă din partea instanțelor relevante. Într-adevăr, plângerile sale se limitează la o provocare a rezultatului procedurii. Evaluarea circumstanțelor cazului în ansamblu, Curtea nu constată nici o indicație că procedurile impugnate au fost efectuate injust. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat în ceea ce privește durata plângerii de procedură în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la reclamația de mai sus, în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenția; Declară restul cererii inadmisibil. Lawrence Early Giovanni Bonello Președintele grefierului
Application no. 18053/06
by Elżbieta Dorota SIERZPUTOWSKA
against Poland
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 8
July
2008 as a Chamber composed of:
Giovanni Bonello,
President,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi,
judges,
and Lawrence Early,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 2 April 2006,
Having regard to the Court’s decision to examine jointly the admissibility and merits of the case (Article 29 § 3 of the Convention),
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 18 March 2008 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Ms Elżbieta Dorota Sierzputowska, is a Polish national who was born in 1949 and lives in Warszawa. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J.
Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
1.
Main proceedings
On 7 June 1996 the applicant lodged with the Warszawa District Court
(Sąd Rejonowy)
a claim for compensation for moral suffering and damage to her health caused by an infection contracted in a public hospital. She
acquired hepatitis C and a blood clot-associated inflammation of the veins.
On an unknown date the case was referred to the Warszawa Regional Court (
Sąd Okręgowy
).
From 2 April 1997 to 11 May 1998 the court held 4 hearings, two of which were adjourned.
In a letter of 8 December 1998 the applicant’s lawyer requested the court to accelerate the proceedings and to list a hearing.
At the hearing held on 22 March 1999 the court heard evidence from one witness.
On 23 August 1999, 8 March 2000, 31 January and 22
August
2001 the court held hearings, two of which were adjourned.
On 26 October 2001 the applicant’s lawyer complained about the delay in the proceedings and asked for a hearing date to be fixed.
On 18 March, 24 June and 9 October 2002 the court held hearings.
On 23 October 2002 the Warszawa Regional Court gave judgment. The
parties appealed.
In a letter of 19 February 2003 the applicant complained to the President of the Regional Court about the delay in the proceedings and the fact that there had been lengthy intervals between the hearings in her case. She asked for the proceedings to be accelerated.
On 3 March 2003 the President of the Regional Court acknowledged the delay and informed her that he had ordered the court to proceed speedily with the appeals. He apologised for the delay.
On 1 December 2003 the applicant requested the President of the Court of Appeal to schedule a hearing. She relied on the deterioration of her health and the need to have a further operation.
On 2 December 2003 the applicant was informed that a hearing was scheduled for 8 January 2004.
On 8 January and 4 March 2004 the Warszawa Court of Appeal (
Sąd Apelacyjny
) held hearings.
On 4 March 2004 the Warszawa Court of Appeal gave judgment. It
partly quashed the first-instance judgment and remitted the case.
On 15 September 2004 the applicant asked the Warszawa Regional Court to schedule a hearing. She did not receive any answer.
On 25 October 2004 she repeated her request.
On 2 November 2004 she was informed that the hearing had been scheduled for 2 December 2004.
On 2 December 2004, 8 February, 21 March, 1 June, 10
August and 11
August
2005 the court held hearings.
On 25 August 2005 the Warszawa Regional Court gave judgment. The
parties appealed.
On 2 March 2006 the applicant complained to the President of the Regional Court about the delay in the proceedings. On 17
March
2006 she was informed that on 2 March 2006 the case file had been transmitted to the Court of Appeal.
On 30 June 2006 the applicant lodged a request for a hearing to be scheduled.
On 10 October 2006 the Warszawa Court of Appeal held a hearing. On 24 October 2006 it gave judgment.
On 10 March 2007 the applicant lodged a cassation appeal with the Supreme Court (
Sąd Najwyższy)
.
On 25 May 2007 the Supreme Court refused to entertain the cassation appeal as it did not raise any issue of general importance.
2.
The applicant’s complaint under the 2004 Act
On 28 July 2005 the applicant lodged a complaint with the Warszawa Court of Appeal under section 5 of the Law of 17
June
2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time
(Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki)
(“the 2004 Act”).
The applicant sought a ruling declaring that the length of the proceedings before the Warszawa Regional Court had been excessive. She asked for the acceleration of the proceedings and an award of just satisfaction in the amount of 10,000 Polish zlotys (PLN) (approx.
EUR
2,500).
On 3 October 2005 the Warszawa Court of Appeal dismissed the complaint. The court held that the 2004 Act did not have a retroactive effect and, consequently, examined the applicant’s claim only in respect of the period between the entry into force of the 2004 Act on 17
September
2004 and the date on which the complaint had been lodged by the applicant. The
court found that, during that period, there had been no inactivity or undue delay on the part of the relevant court.
B.
Relevant domestic law and practice
The relevant domestic law and practice concerning remedies for the excessive length of judicial proceedings are stated in the Court’s decisions in the cases of
Charzyński v. Poland
no. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V and
Ratajczyk v. Poland
no. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the unreasonable length of the proceedings and about their alleged unfairness.
A.
Length of proceedings
The applicant complained about the length of the proceedings. She relied on Article 6 §
1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
Article 6 § 1
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
By letter dated 7 March 2008 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“(...) the Government hereby wish to express - by way of unilateral declaration — its acknowledgement of the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved. The Government are prepared to pay the applicant a sum of PLN 18,000 as just satisfaction.
In the Government’s view the aforementioned sum will provide sufficient redress for any moral damage and is more than adequate having regard to the maximum threshold of compensation under the Law of 17 June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time (“the 2004 Act”). As it has been confirmed in the Court’s case-law the remedy provided for in the 2004 Act is capable of providing applicants with appropriate redress for the alleged damage resulting from the length of the proceedings (
Krasuski v. Poland
, judgment of 14 June 2005, application no. 61444/00), thus satisfying the “effective remedy”-requirement within the meaning of Article 35 § 1 of the Convention.
The Government therefore invite the Court to strike the present case out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.
...”
In a letter of 7 April 2008 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low. She argued that the sum proposed by the Government was not adequate and could not be considered as sufficient just
-
satisfaction for the pecuniary and non-pecuniary damage sustained by her.
By a letter dated 28 May 2008 the Government maintained their proposal and supplemented it with the following formula:
“(...) The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months of the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
...”
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application or part of an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular
the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender v.
France
[GC], no.
Cocchiarella v.
Italy
[GC], no.
‑
....;
Majewski v.
Poland
, no.
52690/99, 11 October 2005; and
Wende and Kukówka v.
Poland
, no.
56026/00, 10 May 2007).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1(c)).
The Court further notes that this decision constitutes a final resolution of this complaint only in so far as the proceedings before the Court are concerned. It is without prejudice to the use by the applicant of other remedies before the domestic courts to claim further compensation in respect of the length of the impugned proceedings.
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly, it should be struck out of the list.
B.
Complaint under Article 6 § 1 of the Convention about the alleged unfairness of the proceedings
The applicant further complained, invoking Article 6 § 1 of the Convention, about the alleged unfairness of the civil proceedings.
However, the Court reiterates that, according to Article 19 of the Convention, its duty is to ensure the observance of the engagements undertaken by the Contracting Parties to the Convention. In particular, it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly committed by a national court unless and in so far as they may have infringed rights and freedoms protected by the Convention.
In the present case the applicant did not allege any particular failure to respect her right to a fair hearing on the part of the relevant courts. Indeed, her complaints are limited to a challenge to the result of the proceedings. Assessing the circumstances of the case as a whole, the Court finds no indication that the impugned proceedings were conducted unfairly.
It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the length of proceedings complaint under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Lawrence Early
Giovanni Bonello
Registrar
President