ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 963/2015

Decizia nr. 963/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin sentința civilă nr. 230 din 24 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a respins excepția tardivității acțiunii, a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru formularea tardivă a plângerii prealabile și, în consecință, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantă.

2.1. Motivele de casare;

Împotriva soluției instanței de fond, reclamanta A. Sibiu a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, fiind invocate motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea parțială a hotărârii, în sensul respingerii excepției inadmisibilității acțiunii pentru formularea tardivă a plângerii prealabile, și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

2.2. Principalele argumente invocate;

Susține recurenta că în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă, fiind vorba despre un refuz nejustificat din partea autorității competente de a soluționa cererile sale de revocare a măsurii nr. 3 din Procesul-verbal din 22 august 2011. Solicită a se constata că procesul-verbal contestat este un act administrativ unilateral care poate fi atacat în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Mai arată că, în speță, procedura plângerii prealabile este lipsită de eficiență juridică, întrucât a solicitat prin mai multe cereri revocarea măsurii dispuse și, implicit, reanalizarea legalității actului atacat, autoritățile competente refuzând, în mod nejustificat, a le soluționa.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, B. a arătat că instanța de fond a apreciat în mod corect, întrucât contestația cu privire la revocarea măsurii nr. 3, prevăzută în procesul-verbal de control din 22 august 2011, a fost depusă la C. în data de 6 septembrie 2012, iar la sediul pârâtei a fost depusă contestația pentru revocarea măsurii nr. 3 în data de 17 octombrie 2012, cu depășirea termenului de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ.

S-a arătat că recurenta-reclamantă a susținut că a depus contestație împotriva procesului-verbal de control la data de 20 septembrie 2011, însă prin aceasta a contestat doar anumite aspecte referitoare la termenele impuse în anexa nr. 1 și nu s-a solicitat revocarea măsurii nr. 3.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) N.C.P.C., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 iunie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) N.C.P.C.

Ambele părți nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 8 octombrie 2014 completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul recurentei ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) N.C.P.C., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul recursului;

4.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că motivele de casare invocate de recurentă, respectiv cele prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu sunt incidente în cauza dedusă judecății, motiv pentru care sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică.

În susținerea criticilor de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de fond în mod netemeinic a recalificat excepția tardivității contestației în excepția inadmisibilității acțiunii pentru formularea tardivă a plângerii prealabile.

Instanța de control judiciar a constatat că motivarea hotărârii instanței de primă jurisdicție nu este contradictorie, ci, dimpotrivă, instanța de fond a soluționat excepțiile invocate în ordinea firească a efectelor soluționării acestora, motiv pentru care, sub acest aspect, hotărârea instanței este legală și temeinică.

De asemenea, instanța de control judiciar a reținut că recurenta-reclamantă, prin însăși cererea introductivă, a făcut referire la cererea sa din 6 septembrie 2012, prin care a solicitat autorității emitente revocarea măsurii și apoi a invocat cereri ulterioare acesteia, atât de revenire asupra revocării, cât și răspunsul autorității negativ la aceste solicitări, astfel încât nu poate fi reținută apărarea recurentei cu privire la refuzul nejustificat de soluționare a cererii, pentru care sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (5) teza finală din Legea nr. 554/2004, care prevăd că nu este necesară formularea unei plângeri prealabile.

Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu a atacat actul administrativ, care face obiectul acțiunii judiciare, pe calea recursului grațios în termenul de 30 de zile de la data comunicării actului, prevăzut de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ și nici în termenul extins, pentru motive temeinice, peste termenul arătat, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, prevăzut de dispozițiile art. 7 alin. (7) din același act normativ, astfel încât dezlegarea dată de instanța de fond cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile este întemeiată. Având în vedere formularea plângerii prealabile peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, în mod corect s-a reținut formularea tardivă a acestei plângeri. Nu există nicio contradicție cu privire la termenii utilizați de instanța de primă jurisdicție, astfel încât Înalta Curte reține corecta soluționare a excepțiilor invocate.

4.2.2. Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 496 din N.C.P.C., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 pct. 6 și 8 din N.C.P.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. Sibiu împotriva sentinței nr. 230 din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2015.