Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.03.2015
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1278/2015

HOTĂRÂRE
20.03.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1278/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1278/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1514 din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de A., în contradictoriu cu B. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității recursului, invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va respinge recursul ca tardiv formulat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, hotărârea prin care s-a soluționat acțiunea în contencios poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. De asemenea, potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de declarare a recursului este de 15 zile de la data comunicării hotărârii ce se atacă. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că sentința atacată a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 08 aprilie 2014 și că acesta a declarat recurs la data de 25 aprilie 2014 (fila 3 - dosar recurs), depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile. Conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 301 C. proc. civ. și că recurentul nu a pretins și nu a dovedit că ar fi fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac, printr-o împrejurare mai presus de voința sa, Curtea urmează să facă aplicarea dispozițiilor legale sancționatorii mai sus invocate și să decidă în sensul respingerii recursului, ca tardiv formulat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1514 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 martie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-03-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1036/2015
Curți asupra recursului; Examinând cererea de recurs formulată de reclamantul A., în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru constată următoarele: Conform art. 485 C. proc. civ., „termenul de recurs este de 30 zile
ÎCCJ 2015-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1280/2015
considerentele ce se vor arăta în continuare. Conform art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, hotărârea prin care s-a soluționat acțiunea în contencios poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la co
ÎCCJ 2012-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2951/2012
termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. și de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii" iar conform art.
ÎCCJ 2016-06-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1788/2016
Decizia nr. 1788/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 130 din 18 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis
ÎCCJ 2013-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 457/2013
fost comunicată recurenților reclamanți la data de 11 noiembrie 2011, iar recursul a fost înregistrat la data de 6 ianuarie 2012, prin poștă, potrivit plicului aflat la fila nr. 4 a dosarului, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă