ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 900/2017

Decizia nr. 900/2017 Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea adresată inițial Judecătoriei Iași și înregistrată sub nr. x/245/2016 reclamanta A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună exercitarea exclusivă a autorității părintești față de minorului C., și să se stabilească domiciliul acestuia la domiciliul său, situat în municipiul lași. Judecătoria Iași, secția civilă, prin sentința civilă nr. 9207 din 20 iulie 2016 a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță învestită a reținut în cauză o competență alternativă, respectiv aplicarea atât a dispozițiilor art. 107 C. proc.

civ. - instanța de la domiciliul pârâtului, dar și incidența art. 114 procedură civilă-instanța de la domiciliul persoanei ocrotite. Totodată, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 106 C. proc. civ., ocrotirea minorului se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege. Cum persoana ocrotită este minorul C., în interesul căruia reclamanta, mama acestuia, a promovat acțiunea și cum din probatoriul administrat în cauză a rezultat că minorul locuiește cu reclamanta în localitatea Verești, Suceava, Judecătoria Iași a stabilit că Judecătoria Fălticeni este competentă să soluționeze cauza.

Astfel învestită, prin declinare Judecătoria Fălticeni prin sentința civilă nr. 470 din 15 martie 2017 a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași și constatând intervenit conflictul negativ de competență a trimis cauza spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a se pronunța astfel această instanță a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 114 C. proc. civ. și faptul că trebuie avută în vedere locuința efectivă a minorului la data introducerii acțiunii. Judecătoria Fălticeni a apreciat că, la data sesizării instanței domiciliul minorului șl al mamei sale erau în municipiul Iași, context în care Judecătoria Iași este instanța competentă să soluționeze cauza.

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, pentru considerentele care succed: În speță, situația juridică invocată prin acțiune derivă din raportul de filiație dintre minor și părinții săi, ceea ce determină incidența regulilor în materia autorității părintești, definită ca ansamblu de drepturi și îndatoriri ce aparțin în mod egal ambilor părinți, care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului.

Astfel, potrivit art. 483 alin. (1) autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți Ca principală formă de ocrotire a minorului, autoritatea părintească este un concept juridic complex, care cuprinde drepturile pe care părinții le au cu privire la persoana șl la bunurile copilului minor, atât în raport cu acesta, cât și în raport cu terții, precum și obligațiile pe care calitatea de părinte Ic implică, în vederea creșterii copilului, pentru dezvoltarea lui fizică, mentală, spirituală, morală și socială. In acest sens dispozițiile art. 106 alin. (1) C. civ. (Cartea 1 „Despre persoane", Titlul III „Ocrotirea persoanei fizice" cap. I „Dispoziții generale) care prevăd că „Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (...).

Dispozițiile de drept comun, respectiv art. 107 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că cererea de chemare în judecată se introduce la Instanța in a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Norma de lege citată stabilește regula generală în materie de competență teritorială, astfel că în cazul în care se constată existența unei norme speciale se va acorda eficiență acesteia din urmă în virtutea principiului specialia generalius derogării. Potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ. dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

N.C.C. reglementează, în materia relațiilor de familie, o competență teritorială exclusiva în favoarea instanței de tutelă și de familie, instanță ce devine învestită să soluționeze litigiile „familiale", de natură patrimonială sau nepatrimonială și, de asemenea, să dispună măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale. Art. 114 C. proc. civ. se referă la cereri care se soluționează de către instanțele de tutelă și de familie, instanțe care nu sunt, încă, organizate. Până la acel moment, conform art. 76 din Legea nr. 76/2012 judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc.

civ., acestei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare. Cum în alcătuirea N.C.C. Titlul „Ocrotirea persoanei fizice" este cuprins în Cartea I „Despre persoane (art. 104-186) s-ar fi putut presupune că intenția legiuitorului a fost aceea de a cuprinde în sfera de aplicare a art. 114 doar a cererilor din acest titlu. Potrivit art. 106 alin. (1) C. civ., anterior menționat, ocrotirea minorului se realizează prin părinți, iar, potrivit art. 107 C. civ., „Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii". Potrivit dispozițiilor art. 486 C. civ., ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire ta exercițiul drepturilor sau ia îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă este cea care hotărăște, potrivit interesului superior al copilului.

Așadar, se constatată că, potrivit C. civ., cererile în materie de exercitare a autorității părintești revin în competența de soluționare a instanței de tutelă și de familie, în acest sens fund și art. 403 C. civ. care dispune că în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copii lor minori, ia cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.

Titlul IV cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea autorității părintești, locuința copilului și obligația de întreținere, dispoziții conform cărora instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486), la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau la exercitarea autorității părintești (art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.). Potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. civ. copilul minor locuiește la părinții săi, iar alin, 3 prevede că în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.

În aceste condiții, în sfera de aplicare a art. 114 C. proc. civ. intră atât cererile pe care legiuitorul le califică astfel (cererile menționate în Titlul III „Ocrotirea persoanei fizice", cererile privind ocrotirea copilului stabilite prin legi speciale, dacă nu se prevede o altă competență) cât și cereri care, deși sunt în competența instanței de tutelă sau de familie, nu sunt calificate ca atare de către legiuitor. Argumente în susținerea acestei interpretări a normei sunt dispozițiile art. 106 N.C.C., anterior menționat, care include măsurile de ocrotire a minorului prin părinți în sfera măsurilor de ocrotire a persoanelor fizice, dar și dispozițiile art. 265 N.C.C., potrivit cărora măsurile de ocrotire a minorului prin părinți, inclusiv cele privind exercitarea autorității părintești, se adoptă de către Instanța de tutelă competentă potrivit legii.

În speță, cerere principală, care vizează stabilirea domiciliului minorului, este o cerere în materie de tutelă și familie ce se soluționează de instanța de tutelă, fiind aplicabile, in materie de competență regulile edictate la art. 114 C. proc. civ., care reprezintă o dispoziție specială, ce instituie o competența teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din N.C.P.C. Minorul C. la data sesizării instanței locuia împreună cu mama sa, așa cum rezultă din actele cauzei, respectiv din copia cărții de identitate a reclamantei A. - fila 4 dosar judecătoria Iași, declarația martorei D. - fila 52 dosar Judecătoria lași, adresa Primăriei com.

Vulturești, județul Suceava, declarația reclamantei conținută în cererea acesteia de la fila 27 dosar judecătoria Fălticeni, prin care menționează că minorul locuiește la adresa sa din Iași. Determinarea instanței competente să soluționeze cererea dedusă judecății trebuie făcută prin raportare la data formulării acțiunii, respectiv 7 iunie 2016, iar nu ulterior, chiar dacă intervin modificări în ceea ce privește domiciliul părților în cauză, în acest sens fiind și dispozițiile art. 107 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul. Prin urmare, momentul determinării instanței competente este expres reglementat, respectiv aceia al sesizării instanței, fiind nerelevante orice schimbări ulterioare referitoare ia domiciliul reclamantei.

În speță, împrejurarea că ulterior datei formulării cererii de chemare în judecată reclamanta avea rezidența temporară în Italia nu are nici un efect cât privește determinarea instanței competente, întrucât din înscrisurile de la dosar, rezulta că partea a avut domiciliul pe raza municipiului Iași ia data sesizării instanței cu cererea de chemare în judecată. Prin urmare, față de cele reținute, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul minorul, respectiv Judecătoria Iași. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei În favoarea Judecătoriei lași Definitivă. Pronunțată în .ședință publică, astăzi 25 mai 2017.