ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2063/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2063/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr. 2063/2016

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe roiul Tribunalului

București la data de 07 septembrie 2010, reclamanții A. și B. au

solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului București, prin

Primar General și prin Direcția Transporturi și Sistematizare a

Circulației, anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor

nr. 04 din 22 iulie 2010 și a dispozițiilor procesului verbal nr. 5

din 22 iulie 2010 emise de Municipiul București - Comisia de Aplicare a

Legii nr. 198/2004, și, în subsidiar, în măsura în care instanța

constată că nu se impune anularea, stabilirea unei despăgubiri

drepte, justă în raport de efectele produse de expropriere, respectiv 3000

euro/mp pentru cei 73 mp teren și 1000 euro/ml pentru cei 22 ml

construcție (împrejmuire) plus prejudiciul cauzat.

Prin

Sentința civilă nr. 1179 din 15 octombrie 2015 Tribunalul

București, secția IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată,

contestația formulată de reclamanți.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin

HCGMB nr. 267 din 02 noiembrie 2006 a fost aprobat Proiectul

"Supralărgire - Modernizare str. Gheorghe

Ionescu-Șișești, între șos. București-Târgoviște

și str. Ion Ionescu de la Brad", proiect ce necesita exproprierea mai

multor imobile, printre care și cel ce face obiectul prezentei cauze, o

primă evaluare a acestuia fiind realizată în aprilie 2007 - 265.976

lei.

Prin

H.G. nr. 592 din 23 iunie 2010 a fost aprobată declanșarea

procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe

amplasamentul lucrării de interes local menționată anterior, iar

prin Hotărârea de stabilire a Despăgubirilor nr. 4 din 22 iulie 2010

s-a dispus consemnarea la dispoziția reclamanților a

despăgubirii în cuantum de 98.415 lei pentru exproprierea imobilului din

București, str. Gheorghe Ionescu-Șișești nr. 3 - teren în

suprafață de 73 mp și 22 ml împrejmuire.

Cât

privește prima critică adusă de reclamanți hotărârii

de stabilire a despăgubirilor, tribunalul a constatat că, potrivii

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, aceștia pot contesta numai

cuantumul despăgubirii, nu și transferul dreptului de proprietate către

expropriator asupra imobilului supus exproprierii. Prin urmare, chiar dacă

prin expertiza topografică efectuată în cauză s-a stabilit

că lucrarea de supralărgire a str. Gheorghe

Ionescu-Șișești putea fi realizată și pe latura din

dreapta, fără a mai fi necesară exproprierea terenului

reclamanților, instanța nu a verificat legalitatea hotărârii

contestate sub acest aspect.

Față

de dispozițiile exprese ale art. 9 din Legea nr. 198/2004, astfel cum au

fost cenzurate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 12/2015,

instanța a reținut că cuantumul despăgubirii cuvenită

expropriatului trebuie determinat prin raportare la momentul transferului

dreptului de proprietate, care, în cauză, a avut loc 26 octombrie 2010,

neputând fi primită solicitarea reclamanților de a se stabili acest

cuantum la momentul deposedării în fapt de imobil, respectiv anul 2008.

De

asemenea, nu a putut fi avută în vedere nici valoarea stabilită în

cadrul procedurii administrative, prin expertiza din august 2007,

întocmită de d-na expert C., valoare asupra căreia pârâta a revenit,

prin validarea raportului de evaluare din 2010. Astfel, ambele valori sunt

estimative, fiind stabilite în cadrul procedurii administrative. În

situația în care părțile declanșează procedura

judiciară, valoarea despăgubirii se stabilește în

condițiile art. 25 - 27 din Legea nr. 33/1994, cu respectarea Deciziei nr.

12/2015 a Curții Constituționale.

Cât

privește valoarea imobilului la momentul transferului dreptului de

proprietate, tribunalul a avut în vedere că doi din experții ce au

alcătuit comisia (cel desemnat de instanță și cel numit de

expropriator) au stabilit o despăgubire m cuantum de 21.316 euro (90.943

lei), inferioară celei stabilită de expertul numit de reclamanți

- 32.920 euro (140.445 lei).

Astfel,

cei doi experți numiți de instanță și de expropriator

au depus la dosar 3 contracte de vânzare-cumpărare, pe care instanța

le-a apreciat că pot fi utilizate drept comparabile în cauză întrucât

respectă condițiile impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Tribunalul

a constatat că nici reclamanții și nici expertul numit de

aceștia nu au depus la dosar contracte de vânzare-cumpărare privind

imobile comparabile, ci doar oferte de vânzare.

Cum

valoarea stabilită prin Raportul de expertiză efectuat de d-nii

experți D. și E., respectiv 21.316 euro (90.943 lei) este

inferioară celei stabilită de pârâtă - 98.415 lei, în raport de

dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, tribunalul a

respins, ca neîntemeiată, contestația.

Împotriva

acestei sentințe, la data de 12 noiembrie 2015 au declarat apel

reclamanții, fără a-l motiva, astfel încât calea de atac a fost

examinată în raport de prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., iar

prin Decizia nr. 4 A din data de 12 ianuarie 2016 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, apelul a fost respins, ca nefondat.

În

motivarea acestei decizii s-au reținut, în esență,

următoarele:

În

ceea ce privește prima chestiune invocată prin acțiune,

referitoare la oportunitatea exproprierii terenului în litigiu, s-a constatat

că, deși din concluziile expertizei în specialitatea topografie

rezultă că lucrarea de utilitate publică pentru care s-a

efectuat exproprierea, se putea realiza și pe partea dreaptă,

relevante sunt prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, care

prevăd că expropriatul poate contesta în fața organului judiciar

cuantumul despăgubirii, dar nu și transferul dreptului de proprietate

și, implicit, nici oportunitatea exproprierii terenului respectiv.

Cu

privire la cel de-al doilea aspect, relativ la cuantumul despăgubirii, s-a

reținut că dispozițiile art. 562 alin. (3) din noul C. proc.

civ. nu pot fi incidente în cauză, în condițiile în care

hotărârea de stabilire a despăgubirii și procesul-verbal datează

din 22 iulie 2010, deci anterior datei de 01 octombrie 2011 când a intrat în

vigoare noul C. civ. Din conținutul procesului verbal nr. 5 din data de 22

iulie 2010, rezultă că a avut loc o întrevedere a celor două

părți în cadrul procedurii administrative, ocazie cu care

reclamanții au declarat ca nu sunt de acord cu valoarea reparației.

Pe cale de consecință, instanța de apel a reținut că

cele consemnate în cuprinsul acestui proces-verbal fac dovada comunicării

cuantumului despăgubirii de către expropriator, precum și faptul

că reclamanților li s-a dat posibilitatea să-și exprime

punctul de vedere față de cuantumul despăgubirii.

S-a

mai reținut că, în mod corect instanța de fond s-a raportat la

Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, prin care s-a statuat

că evaluarea reparației trebuie realizată la momentul

transferului dreptului de proprietate, moment reprezentat în prezenta

cauză, potrivit prevederilor art. 15 din Legea nr. 198/2004, de data de 26

octombrie 2010, când a avut loc consemnarea sumei de bani acordate cu titlu de

despăgubire.

S-a

constatat că evaluarea porțiunii de teren expropriate, prin raportare

la prețurile de ofertare (așa cum a procedat expertul numit de

reclamanți în cadrul comisiei) nu poate fi considerată ca respectând

cerințele art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ce trebuie interpretate

în raport de decizia instanței de contencios constituțional.

Constatând

că în mod corect au fost utilizate drept comparabile cele 3 contracte de

vânzare-cumpărare încheiate la nivelul anului 2010, având ca obiect

terenuri situate în aceeași zonă, instanța a apreciat că

tribunalul a făcut o corectă administrare și apreciere a

probelor, dând eficiență concluziilor raportului de expertiză întocmit

de comisia de experți și constatând că valoarea

despăgubirii stabilită prin raportul de expertiză este

inferioară celei acordate de expropriator, în mod corect s-a dat

eficiență dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții, indicând motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Susțin

că, instanța de apel în mod greșit nu a luat în calcul

administrarea unui nou raport de expertiză tehnică și s-a

raportat la comparabilele reprezentate de contracte care sunt încheiate de

către aceleași părți și care reprezintă un singur

acord de voință. Consideră că expertiza trebuia

efectuată pe faza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, iar nu cu

luarea în considerare a unor contracte de vânzare-cumpărare deținute de

experți.

Arată

că opinia majoritară a raportului de expertiză tehnică nu

este în concordanță cu Decizia nr. 12/2015 a Curții

Constituționale, având în vedere că momentul exproprierii a avut loc

în anul 2008, când s-au consemnat și despăgubirile, iar în anul 2010

a avut loc o continuare a procedurii.

Mai

arată că înțeleg să se prevaleze de dispozițiile art.

4 (9) din Normele de aplicare a Legii nr. 198/2004 și de H.G. nr.

434/2009, care au fost încălcate de către instanța de apel, ceea

ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Analizând

recursul din prisma criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea în

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct 9 C. proc. civ., Înalta

Curte constată caracterul nefondat al acestuia, având în vedere

următoarele argumente:

Cu

titlu prealabil, instanța constată că în memoriul de recurs

reclamanții au invocat, în mod formal, incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 4, 7, 8 C. proc. civ., fără a formula critici concrete

subsumate fiecărui motiv de nelegalitate și fără a aduce

argumente structurate care să facă posibilă încadrarea și

analizarea căii de atac din această perspectivă, motiv pentru

care Înalta Curte va analiza recursul din perspectiva prevederilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., date fiind susținerile referitoare la momentul

transferului dreptului de proprietate și cuantumul despăgubirilor

acordate.

Astfel,

exproprierea, fiind o vânzare forțată determinată de motive de

utilitate publică, presupune ca persoana deposedată să

primească valoarea de înlocuire a bunului de care a fost lipsită, iar

dreapta și prealabila despăgubire de care trebuie să beneficieze

proprietarul în situația exproprierii [art. 44 alin. (6) din Constituție,

art. 1 din Legea nr. 33/1994] este cea menită să asigure

părții păstrarea aceleiași valori a activului patrimonial

prin înlocuirea dreptului real pierdut cu o valoare egală. Stabilirea

valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul

element necesar în scopul determinării, unei despăgubiri juste

și echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a

normelor constituționale.

Reținându-se

caracterul excepțional al cedării proprietății prin

expropriere și în scopul asigurării urni protecții depline

și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția

menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare

în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând

că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai

pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și

prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătoreasca".

Critica

reclamanților, în sensul că momentul în raport cu care se

stabilește valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat este

reprezentat de anul 2008, este nefondată.

Prealabil

analizei acestei critici, se constată că Hotărârea nr. 4 din 22

iulie 2010, contestată de reclamanți, a fost emisă în baza

dispozițiilor Legii nr. 198/2004.

Această

hotărâre fund emisă sub imperiul acestei legi, și

contestația formulată împotriva acestei hotărâri este

reglementată de dispozițiile Legii nr. 198/2004, chiar dacă nu

ar fi fost în vigoare la data introducerii contestației, având în vedere

principiul că legea civilă nu retroactivează, ea se aplică,

numai pentru viitor, astfel cum prevăd dispozițiile art. 15 alin. (1)

din Constituție, potrivit cu care "legea dispune numai pentru

viitor".

Art.

26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere art. 9 alin. (3) din Legea nr.

398/2004 (astfel cum acest din urmă text legal era în vigoare la data

emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor, contestată de

reclamanți, respectiv, Hotărârea nr. 4 din 22 iulie 2010), prevedea

că: "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea

administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză

(...)".

Din

interpretarea sistematică a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994

și a prevederilor art. 21 - 27 din aceeași lege, care

reglementează procedura judiciară a exproprierii, rezultă

fără dubiu că raportul de expertiză la care se referă

art. 26 din Legea nr. 33/1994 este cel efectuat prin intermediul instanței

de judecată.

Curtea

Constituțională a pronunțat Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015

prin care a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr.

198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de

construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară

modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri

naționale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de

expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică sunt neconstituționale.

Curtea

Constituțională a arătat că legea specială, respectiv

Legea nr. 198/2004, cuprinde o dispoziție derogatorie față de

cea generală - Legea nr. 33/1994 - în materia exproprierii pentru

lucrări de construcție de autostrăzi și drumuri

naționale, în privința momentului realizării transferului de

proprietate. Astfel, spre deosebire de legea generală - Legea nr. 33/1994

- unde transferul dreptului de proprietate se realizează la momentul

plății despăgubirii impuse prin hotărârea

judecătorească de expropriere, cu consecința stabilirii

cuantumului despăgubirii prin raportare la un moment temporal cât mai

apropiat de realizarea transferului, legea specială prevede că

transferul dreptului de proprietate operează fie la momentul

plății despăgubirii stabilite pe cale administrativă, ceea

ce echivalează cu recunoașterea faptului că stabilirea cuantumului

acestei despăgubiri se raportează la momentul transferului dreptului,

fie la momentul consemnării despăgubirii menționate,

ipoteză în care stabilirea cuantumului despăgubirii pe cale

judiciară nu se mai raportează la momentul transferului dreptului, ci

la un moment ulterior, respectiv cel al pronunțării hotărârii

judecătorești prin care se stabilește întinderea

despăgubirii, și nu la cel al transferului dreptului de proprietate.

Având în vedere soluția normativă a legii speciale în privința

momentului de la care operează transferului dreptului de proprietate,

aspect asupra căruia legiuitorul este liber să aprecieze, beneficiind

de o anumită marjă de apreciere în considerarea obiectului propriu de

reglementare a Legii nr. 198/2004, respectiv construcția de

autostrăzi și drumuri naționale, Curtea a constatat că o

atare măsură trebuie corelată, în mod logic, cu stabilirea

despăgubirilor la valoarea imobilului de la data exproprierii.

Așadar, stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură

conexă și indisolubil legată de momentul transferului dreptului

de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic

ce se naște între expropriat și expropriator, iar nu de vreun alt

moment ulterior stabilit aleatoriu.

Cum

de la data de 3 martie 2015, când a fost publicată în Monitorul Oficial al

României, decizia a devenit obligatorie pentru instanțe, în mod corect

instanțele au făcut aplicarea acesteia în speța de

față.

Prin

urmare, critica referitoare la data transferului dreptului de proprietate ca

reper temporal pentru stabilirea comparabilelor de interes pentru efectuarea

expertizei de stabilire a despăgubirilor, trebuie analizată în

contextul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în raport cu cele statuate

prin Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015,

Data

transferului dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator, în

contextul legii speciale, spre deosebire de procedura exproprierii

derulată în baza dreptului comun - Legea nr. 33/1994, este cea

stabilită prin dispozițiile art. 15 din Legea nr. 198/2004.

Astfel,

această normă specială prevede: "Transferul imobilelor din

proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a

unității administrativ teritoriale și în administrarea

expropriatorului operează de drept la data plății

despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data

consemnării acestora, în condițiile prezentei legi."

Prin

urmare, în ceea ce privește momentul la care se stabilește valoarea

de circulație a terenului, ea reper temporal pentru stabilirea

comparabilelor de interes pentru efectuarea expertizei de stabilire a

despăgubirilor, în contextul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în

raport cu cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr.

12/2015, spre deosebire de procedura exproprierii derulată în baza

dreptului comun - Legea nr. 33/1994, este cea stabilită prin

dispozițiile art. 5 din Legea nr. 198/2004, anterior menționat

și nu la momentul efectuării raportului de expertiză.

Analizând

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că la dosarul de

fond, se află ordinul de plată din data de 20 octombrie 2010, precum

și adresa Primăriei Municipiului București prin care s-a

comunicat reclamanților ca s-a procedat la consemnarea sumei de 98.415

lei, urmând ca pârâta să preia posesia terenului la data de 26 octombrie 2010.

Prin

urmare, în mod just raportul de expertiză tehnică întocmit în

cauză s-a raportat la comparabile aferente anului 2010, susținerile

reclamanților în sensul că transferul dreptului de proprietate ar fi

avut loc în anul 2008 neputând fi primite.

În

atare condiții, cum reclamanții au înțeles să-și asume

demersul judiciar prin intermediul căruia au înțeles să conteste

cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, aceștia trebuie

să-și asume și momentul în raport de care urma să se

stabilească judiciar despăgubirea, neputând solicita, contrar normei

de drept, calcularea despăgubirii la un alt moment.

De

asemenea, nici susținerea că art. 4 alin. (9) din Norma

metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004, conform căruia

"orice documentație tehnică sau de evaluare realizată anterior

intrării în vigoare a prezentei legi se consideră

valabilă", este incidentă cauzei, nu poate fi

reținută, întrucât aplicarea de către expropriator a

procedurilor de stabilire a despăgubirilor prevăzute de legea

specială este de imediată aplicare în materia exproprierii pentru

realizarea lucrărilor de construcție de autostrăzi și

drumuri naționale, prin emiterea unei hotărâri care să

poată fi contestată ulterior de cel interesat, sub aspectul

cuantumului despăgubirilor, la instanța judecătoreasă

competentă.

Per

a contrario, dacă s-ar proceda altfel, în sensul celor invocate de

recurenți, dispozițiile din Legea nr. 198/2004 privind modul de

stabilire a despăgubirilor în faza judiciară, în cazul

contestării de către expropriat a cuantumului despăgubirii consemnate

în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) din

aceeași lege, ar fi lipsite de eficiență juridică.

De

altfel, aspectul legat de incidența în cauză a dispozițiilor art

4 alin. (9) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004, nu

poate fi primit întrucât acest text, deși imperativ, are în vedere

existența unei documentații de evaluare care să fi fost

realizată în cadrul procedurii de expropriere ce s-a finalizat cu

hotărârea care face obiectul contestației adresată instanței

de judecată. Or, în speța pendinte, câtă vreme procedura

demarată în baza Legii nr. 33/1994 nu a fost finalizată, fiind

abandonată, iar expropriatorul a declanșat o nouă procedură

de expropriere în baza Legii nr. 184/2008, fiind astfel emisă

Hotărârea nr. 4 din 22 iulie 2010 de către Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 a Municipiului București, dispozițiile invocate de

recurenți nu își găsesc aplicabilitatea.

După

cum reiese în mod explicit din art. 26 din Legea nr. 33/1994, sarcina

stabilirii prețului "obișnuit" de vânzare revine

instanței de judecată, obligație ce rezultă și din

dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora

"Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta

și cu pretențiile formulate de părți și va

hotărî".

Aceasta

înseamnă că, în aprecierea coroborată a probelor, instanța

de judecată poate da eficiență doar acelor dovezi care

conturează o anumită situație de fapt și să le

înlăture pe cele contrare.

La

întocmirea raportului de expertiză efectuat în cauză, expertul

desemnat de către instanță și cel ales de către

expropriator au avut în vedere trei contracte de vânzare-cumpărare

încheiate în anul 2010 (două încheiate între aceleași

părți, pentru terenuri aflate în vecinătatea celui al

reclamanților și unui pentru un imobil mai îndepărtat, dar în

aceeași unitate administrativ-teritorială), în timp ce raportul

expertului ales de către reclamanți s-a bazat exclusiv pe oferte de

vânzare. Prin urmare, chiar dacă două dintre contractele de

vânzare-cumpărare au fost încheiate între aceleași părți -

F. și SC G. SRL, acestea reprezintă un acord de voință

și nu pot fi înlăturate, câtă vreme privesc imobile similare

celui în cauză, situate în București, str. Gheorghe

Ionescu-Șișești.

De

asemenea, nu poate fi primită nici susținerea recurenților în

sensul că experții s-ar fi raportat la tranzacții care nu au

fost depuse în prealabil la dosarul cauzei, ci o dată cu raportul de

expertiză, câtă vreme aceștia sunt cei care au făcut o

propunere în fața instanței, dar nu au înțeles să

depună contracte de vânzare-cumpărare aferente anului 2010, pentru a

fi avute în vedere la întocmirea lucrării de expertiză.

Cu

privire la condiția ca despăgubirea pentru expropriere să fie

justă, la momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin

hotărârea judecătorească instanța este obligată

să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, precum și în art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

conform căreia "Despăgubirea acordată de către instanță

nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator

(...)".

O

asemenea reglementare nu poate fi considerată ca fiind contrară art.

1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, deoarece

în jurisprudența sa Curtea Europeană a învederat că statele

membre pot adopta o legislație prin care să stabilească

cuantumul despăgubirii, chiar sub valoarea reală a imobilului

expropriat, dacă măsura exproprierii este legală,

urmărește realizarea unui scop de utilitate publică și este

consecința unor reforme economice sau sociale (parag. 15 din cauza

Granitul contra României, hotărârea din 24 aprilie 2012). În sensul

că nu se poate aplica principiul restituirii în întregime a valorii

bunului expropriat statuează Curtea Europeană în jurisprudența

sa și în cauzele Papamichalopoulos et autres c. Grece din 31 octombrie

1995, cauza Scordino c. Italiei nr. 36813/97, § 249, Kozacioglu c. Turquie

[GC], nr. 2334 din 03 din 19 februarie 2009-

În

cauza de față, măsura exproprierii a fost luată pentru

realizarea unui obiectiv de utilitate publică - "Supralărgire -

Modernizare str. Gheorghe Ionescu-Șișești, între șos.

București - Târgoviște și str. Ion Ionescu de la Brad", iar

valoarea despăgubirii rezultată din raportul de expertiză

întocmit în cauză (opinia majoritară omologată), a fost

stabilită în funcție de criterii obiective (respectiv în raport de

prețurile de tranzacționare), care permit stabilirea unei

despăgubiri apropiate de valoarea reală a bunului. Constatând că

valoarea despăgubirii stabilită prin raportul de expertiză este

inferioară celei acordate de expropriator, în mod corect s-a dat

eficiența dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

contestația formulată de către reclamanți fiind respinsă,

ca neîntemeiată.

În

ce privește prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, Curtea a observat că necesitatea

despăgubirii proprietarului pentru privarea de proprietate nu este

însă prevăzută de reglementarea mai sus menționată,

dar a fost impusă de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului care a statuat că "o privare de proprietate pentru cauză

de utilitate publică nu se justifică fără plata unei

indemnizări, sub rezerva unor circumstanțe excepționale" -

Hotărârea din 23 septembrie 1982, pronunțată în Cauza Sporrong

și Lonnroth contra Suediei - deoarece, în absența indemnizării,

protecția asigurată de art. 1 din Primul Protocol adițional la

convenție ar fi iluzorie și ineficace. Indemnizarea trebuie să fie

rezonabilă, dar Convenția "nu garantează, în toate

cazurile, dreptul la o compensare integrală a pierderii suferite",

deoarece "obiective legitime, de utilitate publică, cum ar fi

realizarea unor reforme economice sau de justiție socială, pot milita

pentru o indemnizare (rambursare) inferioară valorii de piață a

imobilului - Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în

Cauza James și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii și

al Irlandei; Hotărârea din 9 octombrie 2003, pronunțată în Cauza

Biozokat A.E. c. Grecia.

În

raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat în cauză, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva

Deciziei nr. 4A din data de 12 ianuarie 2016 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2016.

Procesat

de GGC - GV