ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2048/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2048/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr.
2048/2016
Asupra
conflictului negativ de competență, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la
Judecătoria Sectorului 4 București sub nr. 14.737/4/2016, petentul A.
a solicitat încuviințarea executării silite în dosarul de executare
nr. x/2016, la cererea creditorului Ministerul Afacerilor Interne -
Direcția Asigurare Logistică Integrată, împotriva debitorului
B., în temeiul titlului executoriu constând în Sentința civilă nr.
3.529 din 02 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2
București în Dosarul nr. x/300/2014, pentru recuperarea creanței în
sumă de 781 lei, reprezentând contravaloare servicii aferente perioadei 03
iunie 2013 - 14 iunie 2016, sumă ce va fi actualizată cu indicele de
inflație, la care se adaugă dobânda legală calculată de la
data de 15 iunie 2013 și până la data pieței elective.
În drept,
petentul a invocat dispozițiile art. 666 din Legea nr. 134/2010 privind C.
proc. civ..
Prin
Sentința civilă nr. 7.283 din 27 iunie 2016, Judecătoria
Sectorului 4 București și-a declinat competența de
soluționare în favoarea Judecătoriei Deva.
Pentru a
pronunța această soluție, instanța a reținut
următoarele:
Potrivit art.
666 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. în termen de maximum
3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita
încuviințarea executării de către instanța de executare.
Or, conform art. 651 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
instanța de executare este judecătoria de la domiciliul sau sediul
debitorului
În materia
executării silite sunt incidente dispozițiile art. 126 alin. (1) teza
finală din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. potrivit cărora
competența instanței de executare este o competența
exclusivă, părțile neputând deroga de la aceasta în virtutea
acordului lor de voință.
Relevant
pentru determinarea competenței instanței este domiciliul
debitorului, și nu reședința acestuia având în vedere normele
sus-menționate, precum și art. 108 din Legea nr. 134/2010 privind C.
proc. civ. care prevede ca dacă domiciliul pârâtului este necunoscut,
cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție se
află reședința acestuia.
Prin urmare,
competența aparține instanței de la reședința
pârâtului numai dacă nu se cunoaște domiciliul acestuia. Or, în
prezenta cauză este cunoscut domiciliul debitorului, astfel încât
competența instanței se determină în funcție de acesta
și nu de reședința debitorului.
Astfel,
constatând că în prezenta cauză domiciliul debitorului B. este în
municipiul Deva, competența de soluționare a cauzei aparține
Judecătoriei Deva.
Învestită
prin declinare, Judecătoria Deva, prin Sentința civilă nr. 4.062
din 12 octombrie 2016, a admis excepția necompetenței teritoriale
invocată de instanță din oficiu și a declinat
soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4
București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, în
temeiul art. 134 a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de
Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului
negativ de competență.
Pentru a
pronunța această soluție, instanța a reținut
următoarele:
Potrivit art.
651 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în materia
încuviințării executării silite, competența
teritorială a instanței are regim de ordine publică, fiind
instituită în favoarea judecătoriei în a cărei
circumscripție se află, la data sesizării organului de
executare, domiciliul sau sediul debitorului.
În
speță, potrivit informațiilor disponibile în baza de date
DEPABD, debitorul B. domiciliază în municipiul București, sectorul 4,
domiciliu pe care îl avea și la momentul sesizării executorului
judecătoresc de către creditor.
Înalta Curte,
competentă să soluționeze conflictul conform art 133 pct. 2
raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea
Judecătoriei sector 4 București, pentru argumentele ce succed:
Potrivit art.
21 din Legea nr. 138 din 16 octombrie 2014, cu referire la modificarea și
completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile art.
650 alin (1) C. proc. civ. au fost modificate în sensul că:
"Instanța de executare este judecătoria în circumscripția
căreia se află, la data sesizării organului de executare,
domiciliul sau după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care
legea dispune altfel."
Normele
procedurale referitoare la competența după materie sunt norme
imperative prevăzute sub sancțiunea nulității absolute,
astfel încât acestea sunt de imediată aplicare, neexistând posibilitatea
de a deroga de la aplicarea lor.
Așa
fiind, prin raportare la dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ.,
astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 rezultă că
instanța competentă în soluționarea prezentei cauze este cea de
la domiciliul/sediul debitorului.
Cum la data
sesizării instanței, 13 iunie 2015, domiciliul debitorului B. era în
București, sector 4, așa cum reiese din Fișa de evidență
emisă de Direcția pentru Evidența Persoanelor și
Administrarea Bazelor de Date, dosarul nr. x/4/2016 al Judecătoriei Deva,
competența de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea
judecătoriei în circumscripția căreia se află domiciliul
acestuia, respectiv, judecătoria sector 4, București.
Pentru
considerentele arătate, se stabilește competența de
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 4,
București.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cererii de chemare în judecată,
formulată de creditorul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția
Asigurare Logistică Integrată în contradictoriu cu debitorul B.,
având ca obiect încuviințare executare silită, în favoarea
Judecătoriei sectorului 4 București.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2016.
Procesat de