ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2048/2016

Decizia nr. 2048/2016 Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 4 București sub nr. 14.737/4/2016, petentul A. a solicitat încuviințarea executării silite în dosarul de executare nr. x/2016, la cererea creditorului Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Asigurare Logistică Integrată, împotriva debitorului B., în temeiul titlului executoriu constând în Sentința civilă nr. 3.529 din 02 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în Dosarul nr. x/300/2014, pentru recuperarea creanței în sumă de 781 lei, reprezentând contravaloare servicii aferente perioadei 03 iunie 2013 - 14 iunie 2016, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 15 iunie 2013 și până la data pieței elective.

În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 666 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.. Prin Sentința civilă nr. 7.283 din 27 iunie 2016, Judecătoria Sectorului 4 București și-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Deva. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Potrivit art. 666 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare. Or, conform art. 651 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria de la domiciliul sau sediul debitorului În materia executării silite sunt incidente dispozițiile art. 126 alin. (1) teza finală din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. potrivit cărora competența instanței de executare este o competența exclusivă, părțile neputând deroga de la aceasta în virtutea acordului lor de voință. Relevant pentru determinarea competenței instanței este domiciliul debitorului, și nu reședința acestuia având în vedere normele sus-menționate, precum și art. 108 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. care prevede ca dacă domiciliul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție se află reședința acestuia. Prin urmare, competența aparține instanței de la reședința pârâtului numai dacă nu se cunoaște domiciliul acestuia. Or, în prezenta cauză este cunoscut domiciliul debitorului, astfel încât competența instanței se determină în funcție de acesta și nu de reședința debitorului.

Astfel, constatând că în prezenta cauză domiciliul debitorului B. este în municipiul Deva, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Deva. Învestită prin declinare, Judecătoria Deva, prin Sentința civilă nr. 4.062 din 12 octombrie 2016, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 134 a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Potrivit art. 651 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., în materia încuviințării executării silite, competența teritorială a instanței are regim de ordine publică, fiind instituită în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului. În speță, potrivit informațiilor disponibile în baza de date DEPABD, debitorul B. domiciliază în municipiul București, sectorul 4, domiciliu pe care îl avea și la momentul sesizării executorului judecătoresc de către creditor. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 4 București, pentru argumentele ce succed: Potrivit art. 21 din Legea nr. 138 din 16 octombrie 2014, cu referire la modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., dispozițiile art. 650 alin (1) C. proc. civ. au fost modificate în sensul că: "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel." Normele procedurale referitoare la competența după materie sunt norme imperative prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, astfel încât acestea sunt de imediată aplicare, neexistând posibilitatea de a deroga de la aplicarea lor. Așa fiind, prin raportare la dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 rezultă că instanța competentă în soluționarea prezentei cauze este cea de la domiciliul/sediul debitorului.

Cum la data sesizării instanței, 13 iunie 2015, domiciliul debitorului B. era în București, sector 4, așa cum reiese din Fișa de evidență emisă de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, dosarul nr. x/4/2016 al Judecătoriei Deva, competența de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia se află domiciliul acestuia, respectiv, judecătoria sector 4, București. Pentru considerentele arătate, se stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 4, București.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulată de creditorul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Asigurare Logistică Integrată în contradictoriu cu debitorul B., având ca obiect încuviințare executare silită, în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2016. Procesat de GGC - ED