Decizia nr. 1070/2017 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1929/2016 a Tribunalului Ilfov

Hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță; Prin sentința nr. 1929 din 13 iulie 2016, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamanților A. și B. câte 1.000.000 lei și reclamantei C. 250.000 lei, reprezentând daune morale. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei Creangă Aneta-Rodica suma de 7.091,44 lei daune materiale.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel; Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 1781 din 3 noiembrie 2016, a admis apelul declarat de pârâta SC D. SA, a schimbat, în parte, sentința Tribunalului Ilfov, în sensul că a admis, în parte, acțiune și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamanților A. și B. câte 150.000 lei și reclamantei C. 50.000 lei, cu titlu de daune morale. Restul dispozițiilor din sentința apelată, au fost menținute. Instanța de apel a reținut că sunt întemeiate criticile pârâtei cu privire la modalitatea în care tribunalul a cuantificat daunele morale acordate reclamanților. S-a reținut că la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daunelor morale trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, dreptul reclamanților de a primi o compensație materială față de prejudiciul moral suferit, iar, pe de altă parte, această compensație materială să nu ducă la o îmbogățire fără justă cauză. S-a apreciat că, întrucât nu este posibilă identificarea unor criterii științifice exacte pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea prețului suferinței fizice și psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului și implicația acestuia, pe toate planurile sociale ale reclamanților. În consecință, instanța de apel a apreciat că acordarea unor daune morale în sumă de 150.000 lei pentru fiecare dintre părinți și 50.000 lei pentru sora victimei este de natură să acopere prejudiciul moral suferit de aceștia, fiind respectate în același timp principiul echității și proporționalității în sensul existenței unui just echilibru între prejudiciul suferit și reparația acordată.

Cererea de recurs; Împotriva deciziei pronunțată de instanței de apel, pârâta a declarat recurs, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Procedura derulată în recurs; În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că decizia atacată nu este suspus căii de atac a recursului. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod, iar recurenta-pârâtă și intimații-reclamanți au depus puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 16 iunie 2017, fără citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului ; Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 1 ianuarie 2019 (conform modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 95/2016) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - lit. i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte„. Prin urmare, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale susmenționate, rezultă că în situația în care mai mulți reclamanți formulează o singură cerere de chemare în judecată împotriva aceluiași pârât, în baza unor raporturi juridice distincte, neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, stabilirea instanței competente nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci în funcție de valoarea fiecărei pretenții în parte. împrejurarea că reclamanții, în virtutea dispozițiilor care reglementează coparticiparea procesuală activă voluntară și a principiului disponibilității procesului civil, au ales să formuleze împreună cererea de chemare în judecată, în cadrul căreia fiecare a solicitat pretenții proprii față de pârâtă, nu poate justifica, în mod legal, adiționarea valorii pretențiilor lor. În cauză, prin cererea de chemare în judecată, fiecare dintre reclamanți a solicitat obligarea pârâtei la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale și materiale ca urmare a accidentului rutier soldat cu decesul fiicei și, respectiv surorii acestora. Din conținutul cererii de chemare în judecată, aflată la filele 8-12 din Dosarul nr. x/93/2016 al Tribunalului Ilfov, rezultă că sumele solicitate de fiecare dintre reclamanți în parte, sunt câte 1.000.000 lei reprezentând daune morale pentru reclamantul A., tatăl victimei decedate și pentru reclamanta B., mama victimei decedate, 250 000 lei pentru reclamanta C., sora victimei decedate, precum si 7.091,44 lei pentru reclamanta B., cu titlu de daune materiale, sub pragul valoric stabilit drept criteriu pentru exercitarea căii extraordinare de atac a recursului. De asemenea, se constată că reclamanții nu se află într-o situație de coparticipare procesuală activă obligatorie, fiecare dintre aceștia fiind îndreptățiți să se adreseze instanței, în mod separat, pentru acordarea de despăgubiri ca urmare a decesului rudei lor, soluția pronunțată în oricare dintre cererile de chemare în judecată neavând nicio înrâurire asupra soluțiilor pronunțate în celelalte cereri. împrejurarea că același eveniment, respectiv accidentul de circulație, a reprezentat cauza pentru formularea aceleiași cereri de chemare în judecată, nu poate avea drept consecință determinarea valorii obiectului dedus judecății prin cumularea tuturor pretențiilor reclamantelor, devreme ce, raportul juridic dintre fiecare reclamant în parte și pârâtă este distinct, solicitarea de acordare a despăgubirilor morale întemeindu-se pe legătura de rudenie pe care fiecare a avut-o cu victimele accidentului. Analizând legalitatea căii de atac și din perspectiva dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte sau pe cauze diferite, competența se stabilește în raport de valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte, iar în situația existenței mai multor capete principale de cerere, întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, deduse judecății prin aceeași cerere de chemare în judecată, instanța competentă se determină în funcție de pretenția care atrage competența instanței de grad mai înalt, se constată că din conținutul cererii de chemare în judecată niciunul dintre reclamanți nu a solicitat despăgubiri care să depășească valoarea prag de 1.000.000 lei. În consecință, Decizia nr. 1781 din 3 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, nu mai poate fi supusă controlului judecătoresc, prin exercitarea căii extraordinare a recursului. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Așa fiind, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză. PENTRU