ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1070/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1070/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1070/2017
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
I. Obiectul
cauzei;
Prin cererea înregistrată
pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 28 martie 2016, reclamanții A., B.
și C., în contradictoriu cu pârâta SC D. SA, au solicitat obligarea
pârâtei la plata de despăgubiri pentru prejudiciul produs în urma
accidentului rutier soldat cu decesul fiicei și a surorii lor, după cum
urmează: câte 1.000.000 lei, cu titlu de daune morale, pentru reclamantul A.,
tatăl victimei decedate și pentru reclamanta B., mama victimei
decedate, 250 000 lei, cu titlu de daune morale, pentru reclamanta C., sora
victimei decedate, precum si 7.091,44 lei, pentru reclamanta B., cu titlu de
daune materiale.
2.
Hotărârea pronunțată de tribunal în primă
instanță;
Prin
sentința nr. 1929 din 13 iulie 2016, Tribunalul Ilfov, secția civilă,
a admis acțiunea
și
a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamanților A.
și B. câte 1.000.000 lei și reclamantei C. 250.000 lei, reprezentând
daune morale.
Totodată,
pârâta a fost obligată să plătească reclamantei
Creangă Aneta-Rodica suma de 7.091,44 lei daune materiale.
3.
Hotărârea pronunțată de curtea de apel;
Curtea
de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 1781
din 3 noiembrie 2016,
a
admis apelul declarat de pârâta SC D. SA, a schimbat, în parte, sentința
Tribunalului Ilfov, în sensul că a admis, în parte, acțiune și a
obligat-o pe pârâtă să plătească reclamanților A.
și B. câte 150.000 lei și reclamantei C. 50.000 lei, cu titlu de
daune morale.
Restul
dispozițiilor din sentința apelată, au fost menținute.
Instanța
de apel a reținut că sunt întemeiate criticile pârâtei cu privire la
modalitatea în care tribunalul a cuantificat daunele morale acordate
reclamanților.
S-a
reținut că la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru
daunelor morale trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, dreptul
reclamanților de a primi o compensație materială față
de prejudiciul moral suferit, iar, pe de altă parte, această
compensație materială să nu ducă la o îmbogățire
fără justă cauză.
S-a
apreciat că, întrucât nu este posibilă identificarea unor criterii
științifice exacte pentru stabilirea cuantumului daunelor morale,
aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea prețului
suferinței fizice și psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă
aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale
prejudiciului și implicația acestuia, pe toate planurile sociale ale
reclamanților.
În consecință,
instanța de apel a apreciat că acordarea unor daune morale în
sumă de 150.000 lei pentru fiecare dintre părinți și 50.000
lei pentru sora victimei este de natură să acopere prejudiciul moral
suferit de aceștia, fiind respectate în același timp principiul
echității și proporționalității în sensul
existenței unui just echilibru între prejudiciul suferit și
reparația acordată.
Cererea
de recurs;
Împotriva deciziei
pronunțată de instanței de apel, pârâta a declarat recurs,
invocând ca temei de drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și
8 C. proc. civ.
Procedura
derulată în recurs;
În temeiul
art. 493 alin. (2) C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului
asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport
reținându-se că decizia atacată nu este suspus căii de atac
a recursului.
Raportul
întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a
fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în
conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod, iar
recurenta-pârâtă și intimații-reclamanți au depus puncte de
vedere la raport.
Constatându-se
încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C.
proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data
de 16 iunie 2017, fără citarea părților.
6.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
;
Analizând
recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de
excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în
cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit
dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri
pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și
pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.
proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 pentru
prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele
măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum
și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind
C. proc. civ. "în procesele pornite începând cu data intrării în
vigoare a prezentei legi și până la data de 1 ianuarie 2019 (conform
modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 95/2016) nu sunt supuse recursului
hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1
lit. a) - lit. i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
republicată, în cele privind navigația civilă și
activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări
sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor
cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani
în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.
Totodată,
potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă
mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în
judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași
pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o
legătură care să facă necesară judecarea lor
împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea
valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei
pretenții în parte„.
Prin
urmare, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale susmenționate,
rezultă că în situația în care mai mulți reclamanți
formulează o singură cerere de chemare în judecată împotriva
aceluiași pârât, în baza unor raporturi juridice distincte, neaflate
într-o legătură care să facă necesară judecarea lor
împreună, stabilirea instanței competente nu se face în funcție
de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci în funcție de
valoarea fiecărei pretenții în parte. împrejurarea că
reclamanții, în virtutea dispozițiilor care reglementează
coparticiparea procesuală activă voluntară și a
principiului disponibilității procesului civil, au ales să
formuleze împreună cererea de chemare în judecată, în cadrul
căreia fiecare a solicitat pretenții proprii față de
pârâtă, nu poate justifica, în mod legal, adiționarea valorii
pretențiilor lor.
În
cauză, prin cererea de chemare în judecată, fiecare dintre
reclamanți a solicitat obligarea pârâtei la plata unor sume de bani cu
titlu de daune morale și materiale ca urmare a accidentului rutier soldat
cu decesul fiicei și, respectiv surorii acestora.
Din
conținutul cererii de chemare în judecată, aflată la filele 8-12
din Dosarul nr. x/93/2016 al Tribunalului Ilfov, rezultă că sumele
solicitate de fiecare dintre reclamanți în parte, sunt câte 1.000.000 lei
reprezentând daune
morale pentru
reclamantul A., tatăl victimei decedate și pentru reclamanta B., mama
victimei decedate, 250 000 lei pentru reclamanta C., sora victimei decedate,
precum si 7.091,44 lei pentru reclamanta B., cu titlu de daune materiale, sub
pragul valoric stabilit drept criteriu pentru exercitarea căii
extraordinare de atac a recursului.
De
asemenea, se constată că reclamanții nu se află într-o
situație de coparticipare procesuală activă obligatorie, fiecare
dintre aceștia fiind îndreptățiți să se adreseze
instanței, în mod separat, pentru acordarea de despăgubiri ca urmare
a decesului rudei lor, soluția pronunțată în oricare dintre
cererile de chemare în judecată neavând nicio înrâurire asupra
soluțiilor pronunțate în celelalte cereri. împrejurarea că
același eveniment, respectiv accidentul de circulație, a reprezentat
cauza pentru formularea aceleiași cereri de chemare în judecată, nu
poate avea drept consecință determinarea valorii obiectului dedus
judecății prin cumularea tuturor pretențiilor reclamantelor,
devreme ce, raportul juridic dintre fiecare reclamant în parte și
pârâtă este distinct, solicitarea de acordare a despăgubirilor morale
întemeindu-se pe legătura de rudenie pe care fiecare a avut-o cu victimele
accidentului.
Analizând
legalitatea căii de atac și din perspectiva dispozițiilor art.
99 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora când
reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere
întemeiate pe fapte sau pe cauze diferite, competența se stabilește
în raport de valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei
pretenții în parte, iar în situația existenței mai multor capete
principale de cerere, întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași
cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă
legătură, deduse judecății prin aceeași cerere de
chemare în judecată, instanța competentă se determină în
funcție de pretenția care atrage competența instanței de
grad mai înalt, se constată că din conținutul cererii de chemare
în judecată niciunul dintre reclamanți nu a solicitat
despăgubiri care să depășească valoarea prag de 1.000.000
lei.
În
consecință, Decizia nr. 1781 din 3 noiembrie 2016 a Curții de
Apel București, secția a V-a civilă, nu mai poate fi supusă
controlului judecătoresc, prin exercitarea căii extraordinare a
recursului.
Legalitatea
căilor de atac presupune faptul că o hotărâre
judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac
prevăzute de lege.
Prin
urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot
folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau
retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această
regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile
art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin
care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele
prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie
făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.
Așa
fiind, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat în cauză.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
ca inadmisibil recursul declarat de pârâta SC D. SA împotriva Deciziei nr. 1781
din 3 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.
Fără
nicio cale de atac.
Pronunțată
în ședință publică astăzi, 16 iunie 2017.