ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 28/A/2017

Asupra apelului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 25 octombrie 2016, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 alin. (1) C. pen.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Cluj a reținut următoarele:

La data de 26 septembrie 2016, petentul A. s-a adresat Judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj cu plângere împotriva Ordonanței nr. 61/II/2 din 5 septembrie 2016 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și a Ordonanței de clasare din 12 august 2016 pronunțată în dosarul nr. x/P/2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj solicitând desființarea acestora și trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii în calitate de coautori de către numiții B. și C. (avocat), precum și de către numita D. a infracțiunii de tulburare de posesie prevăzută de art. 256 alin. (1) cu aplic. art. 77 lit. a) și e) C. pen.

Prin plângerea introductivă, petentul a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 256 alin. (1) C. pen. și a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională.

În motivarea excepției invocate, petentul a arătat că prin sintagma "prin violență sau amenințare" din noua reglementare a infracțiunii de tulburare de posesie din art. 256 C. pen. i se încalcă în mod abuziv garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată în mod egal, indiferent de titular stabilite prin art. 44 alin. (1) și (2) din Constituția României, se încalcă prevederile art. 17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 10 septembrie 1948 care prevede că "Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții" și art. 20 din Constituție care prevede că "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte".

În drept, a invocat prevederile art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992.

Cererea formulată este inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Rezultă din conținutul textului enunțat că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de împrejurarea că interpretarea dată de către instanța de contencios constituțional să aibă consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei neconstituționalitate este invocată și soluția dată asupra acțiunii penale și/sau civile de către instanța pe rolul căreia se află cauza trebuie să existe o relație de dependență, în sensul că soluția trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Prin sintagma "soluționarea pe fond a cauzei", folosită de legiuitor în cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru a desemna legătura obiectivă dintre chestiunea de drept supusă interpretării și procesul penal în curs, se înțelege dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relațiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecințelor de natură civilă.

Referindu-se la aceeași sintagmă prin Decizia nr. 498/2016, Curtea Constituțională a arătat că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

Este de observat că plângerea formulată în condițiile art. 340 C. proc. pen. constituie un drept procesual al părții de a sesiza instanța numai pentru realizarea controlului judecătoresc asupra soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată date de procuror. Soluționarea plângerii petentului nu îngăduie în fapt o judecată în ședință publică și nu permite părții să solicite administrarea de probe în condițiile prevăzute de art. 6 alin. (3) lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta procedură nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției, respectiv condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

Așa fiind, reținând că prin încheierea pronunțată în baza art. 341 C. proc. pen., limitativă sub aspectul actelor de dispoziție, nu se antamează și nu se dispune, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict (faptă, persoană și vinovăție), se constată că cererea formulată nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, cea privind legătura cu soluționarea cauzei, astfel că în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 se va respinge ca inadmisibilă cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 alin. (1) C. pen.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cuprinsă în dispozitivul încheierii din data de 25 octombrie 2016, pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, petentul A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, desființarea încheierii atacate și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 alin. (1) C. pen. în ceea ce privește sintagma "prin violență sau amenințare".

În motivele scrise, în esență, s-a susținut că cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 alin. (1) C. pen. în ceea ce privește sintagma "prin violență sau amenințare" îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, inclusiv pe aceea de a avea legătură cu soluționarea cauzei.

Față de incriminarea faptei prin C. pen. din 1969, de ocupare, în întregime sau în parte, fără drept a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia, art. 256 alin. (1) C. pen. referitor la infracțiunea de tulburare de posesie din noul C. pen. introduce sintagma "prin violență sau amenințare", încălcându-se astfel, în opinia petentului, prevederile art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și prevederile art. 20 alin. (1) din Constituția României.

Norma vizată are legătură cu soluționarea cauzei în sensul că declararea neconstituționalității sintagmei "prin violență sau amenințare" ar permite tragerea la răspundere penală a numiților B. și C. (avocat), precum și a numitei D. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prevăzută de art. 256 alin. (1) cu aplic. art. 77 lit. a) și e) C. pen.

Analizând calea de atac formulată, Înalta Curte reține următoarele:

Prioritar, învederează că, prin prisma noii reglementări procesual penale, împotriva încheierii prin care se respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale se poate exercita calea de atac a apelului.

În concret, deși art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevede că o astfel de încheiere (care este o hotărâre pronunțată în primă instanță) poate fi atacată cu recurs, în condițiile pronunțării acesteia după intrarea în vigoare a noii legi procesual penale, care nu mai reglementează calea de atac a recursului, Înalta Curte constată că, în aplicarea dispozițiilor menționate este necesar să se aibă în vedere dispozițiile privind situațiile tranzitorii, respectiv art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, potrivit cărora "hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă".

În ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 alin. (1) C. pen., instanța de control judiciar constată că este pronunțată de Curtea de Apel Cluj cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Astfel, referitor la admisibilitatea unei asemenea sesizări, Înalta Curte reține că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv:

a) excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b) excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c) excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, se constată că excepția a fost invocată de petentul A. în cursul soluționării plângerii formulate împotriva Ordonanței nr. 61/II/2/2016 a Procurorului general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Ordonanței nr. 246/P/12 august 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj; excepția invocată are în vedere neconstituționalitatea unui text legal în vigoare care nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Norma legală invocată ca neconstituțională, respectiv art. 256 alin. (1) C. pen., prevede că, "ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violență sau amenințare ori prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă."

Referitor la cerința ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că aceasta nu este realizată, având în vedere că îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. Fiind un incident apărut în cursul soluționării unei cauze, este necesar ca invocarea excepției de neconstituționalitate să fie justificată prin existența unui interes și să aibă relevanță în raport cu procesul în care a intervenit. Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate trebuie să o aibă în judecarea cauzei.

În cauză, se constată că, doar aparent sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. În realitate, așa cum rezultă din motivele scrise, nu se formulează o critică de neconstituționalitate, ci se dă o interpretare proprie textului în discuție; în concret, pe fondul nemulțumirii față de soluția dispusă de către procuror prin ordonanța de clasare din 12 august 2016 emisă în dosarul nr. x/P/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj - pe considerentul că fapta reclamată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, întrucât persoanele reclamate prin plângerea petentului nu au ocupat holul prin violență sau amenințare, așa cum cere art. 256 alin. (1) C. pen. -, apelantul petent A. dorește de fapt înlăturarea sintagmei în discuție din conținutul dispoziției legale menționate, aspect ce excede competenței instanței de contencios constituțional.

În acest context, se reține că instanța în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate nu se putea limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, în condițiile în care este necesar a verifica și măsura în care o astfel de excepție tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Mai mult, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza, inclusiv sub aspectul relevanței sau se tinde la modificarea legii.

Ca atare, se reține că excepția invocată, în concret, vizează o chestiune de aplicare a textului legal. Mai exact, criticându-se modul în care au fost redactate dispozițiile art. 256 alin. (1) C. pen., prin invocarea excepției de neconstituționalitate se tinde la modificarea prevederilor legale menționate și transformarea Curții Constituționale în legislator pozitiv, situație nepermisă de lege.

Prin urmare, față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 25 octombrie 2016, pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 alin. (1) C. pen.

Va obliga apelantul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 25 octombrie 2016, pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 alin. (1) C. pen.

Obligă apelantul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 februarie 2017.

Procesat de GGC - CL