ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 166/A/2016

Asupra apelului de față

În

baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 31 martie 2016, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SCP A. și Asociații împotriva ordonanței din data de 16 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin ordonanța din data de 16 noiembrie 2015 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin încheierea din data de 06 martie 2016, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 279 C. proc. pen., a înlăturat omisiunea vădită din încheierea din camera de consiliu din data de 31 martie 2016 privind stabilirea datei pronunțării cu privire la cererea petentei SCP A. și Asociații de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor invocate.

Prin încheierea din 06 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenta SCP A. și Asociații.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut următoarele:

Judecătorul de cameră preliminară a reținut că excepția de neconstituționalitate invocată de petenta SCP A. și Asociații se referă la neconstituționalitatea disp. art. 50 alin. (4) C. proc. pen., art. 63 C. proc. pen. și art. 341 alin. (8) C. proc. pen., care contravin pe de o parte art. 129 din Constituția României privind folosirea căilor de atac, și pe de altă parte disp. art. 5, 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În

esență, s-a motivat că prin absența acordării posibilității exercitării unei căi de atac încheierii pronunțate în conformitate cu dispozițiile art. 341 C. proc. pen., respectiv hotărârii prin care s-a declinat competența, sunt încălcate atât dispozițiile constituționale arătate, cât și dispozițiile convenției, nefiind respectate drepturile la o cale de atac, la un recurs efectiv și la un proces echitabil.

Sub aspectul admisibilității, s-a invocat că articolele sunt prevăzute de C. proc. pen. și au strânsă legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În

raport de aceste dispoziții, Judecătorul de cameră preliminară a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu poate fi admisă, textele a căror neconstituționalitate se invocă neavând incidență în cauza de față.

Judecătorul de cameră preliminară a reținut că sesizarea instanței are ca obiect plângerea petentei împotriva ordonanței procurorului întemeiată pe disp. art. 341 C. proc. pen., ordonanță prin care s-a dispus, pe de o parte, disjungerea cauzei cu privire la unii dintre intimați și declinarea competenței unui alt organ de parchet, iar pe de altă parte, soluții de clasare cu privire la doi intimați, avocați, a căror calitate a atras competența materială a Curții.

Reținând cele dispuse conform ordonanței, judecătorul de cameră preliminară nu a putut aprecia incidența în cauză a articolelor a căror neconstituționalitate s-a invocat, doar pentru că acestea reglementează asupra unor instituții de procedură, în contextul în care în esență soluționarea pe fond a plângerii raportat la conținutul acesteia nu s-a întemeiat pe aceste articole, iar prin dispozițiile declinării și disjungerii s-a constatat că dreptul petentei nu este în nici un mod afectat, cercetările urmând a se efectua în continuare.

Dreptul părților din proces de a invoca excepții de neconstituționalitate este recunoscut în sensul de a semnala posibile neconcordanțe ale textelor legale în vigoare cu legea fundamentală, nu de a exprima nemulțumiri ale acestora referitoare la modul de reglementare asupra unor instituții, astfel încât judecătorul de cameră preliminară, apreciind că cererea petentei invocă doar formal neconformitatea textelor cu Constituția, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că nu se impune pronunțarea în mod distinct asupra cererilor denumite excepții de neconvenționalitate, prin care, în esență, s-a invocat nerespectarea acelorași drepturi, dar prin raportare, de această dată, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel, în termen legal, petenta SCP A. și Asociații:

În

esență, a susținut că soluția pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală este nelegală, având în vedere că a omis a se pronunța asupra admisibilității excepției de neconstituionalitate invocată de petentă și nu a înaintat dosarul Curții Constituționale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 47/1991 și în conformitate cu prevederile art. 146 lit. d) din Constituția României.

Examinând apelul formulat de petenta SCP A. și Asociații, raportat la datele cauzei și criticile formulate, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar,

Înalta Curte constată că prima instanța s-a pronunțat asupra admisibilității excepției de neconstituționalitate asupra art. 50 alin. (4) C. proc. pen., art. 63 C. proc. pen. și art. 341 alin. (8) C. proc. pen., prin încheierea din data de 06 aprilie 2016, prin care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenta SCP A. și Asociații.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În

acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a

aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate (în acest sens, și decizia nr. 3991 din 09 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În

aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilității excepției de neconstituționalitate de către judecătorul în fața căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale și eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În

consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În

analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de petentă, în fața Curții de Apel București și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 50 alin. (4) C. proc. pen., art. 63 C. proc. pen. și art. 341 alin. (8) C. proc. pen., fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei „indiferent de obiectul acesteia”.

Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, se constată că excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textelor de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestora, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Or, în cauză, o asemenea contradicție nu a fost invocată. Autorul excepției tinde în fapt la modificarea textelor legislative, prin completarea acestora, ceea ce nu ține de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul puterii legislative.

În

concret, petentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (4) C. proc. pen., art. 63 C. proc. pen. și art. 341 alin. (8) C. proc. pen., urmărind modificarea textelor de lege, respectiv acordarea posibilității exercitării unei căi de atac împotriva încheierii pronunțate în conformitate cu dispozițiile art. 341 C. proc. pen., respectiv împotriva hotărârii prin care s-a declinat competența.

Neconstituționalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia și nu poate fi dedusă pe calea interpretării proprii a autorului excepției, căci în acest fel, s-ar atribui reglementării un sens pe care legiuitorul nu l-a prevăzut in terminis. Curtea Constituțională s-a pronunțat constant în acest sens, de pildă prin Decizia nr. 122 din 16 martie 2004, publicată în M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2004 și prin Decizia nr. 748 din 12 mai 2009, publicată în M. Of. nr. 460 din 03 iulie 2009.

În

concluzie, Înalta Curte constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Față de aceste aspecte invocate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de petenta SCP A. și Asociații împotriva încheierii din data de 31 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În

temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de petenta SCP A. și Asociații împotriva încheierii din data de 31 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă apelanta petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 aprilie 2016.