ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 787/2017

Decizia nr. 787/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, anularea Deciziei de soluționare a contestației din 19 mai 2014, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 21 martie 2014 și înregistrat sub nr. (...) din 01 aprilie 2014, aferent Contractului de finanțare din 30 aprilie 2010, beneficiar A. SRL, reprezentând titlul de creanță emis în sarcina debitorului A. SRL prin care a fost somată să restituie suma de 296.939,68 lei, și exonerarea de la plata sumei de 296.939,68 lei, creanță bugetară stabilită în sarcina sa, conform titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal menționat.

La data de 05 august 2014, reclamanta a formulat completare la acțiune prin care a solicitat și suspendarea executării actelor contestate.

Prin Sentința nr. 3.309 din 3 decembrie 2014, Curtea de Apel București a respins cererea formulată de reclamantă având ca obiect suspendarea și anularea actelor administrative atacate, ca neîntemeiată.

3.1. Recursurile

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. SRL a formulat două cereri de recurs, una vizând soluția asupra suspendării, iar cealaltă referitoare la soluția asupra anulării actelor atacate, încadrând criticile în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

3.1.1. Criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta-reclamantă consideră că instanța de fond nu a argumentat susținerea conform căreia "nedepistarea neregulilor la momentul săvârșirii acestora de către beneficiar în diferitele etape procedurale de selecție sau implementarea proiectului, nu este un motiv care să atragă exonerarea răspunderii beneficiarului față de autoritatea contractantului".

Prevederile art. 8 alin. (5) din Anexa 1 la Ghidul Solicitantului presupun că au fost respectate condițiile de implementare, dar, ulterior, din diferite motive, acestea nu mai sunt respectate.

În speță, existența legăturilor comerciale între beneficiari au fost aduse la cunoștința autorității contractante și acceptate de către aceasta încă de la data încheierii contractului de finanțare, de unde rezultă că nu este un eveniment apărut ulterior momentului contractării sau momentului la care s-au decontat plățile, pentru a putea fi invocat în motivarea deciziei de soluționare a contestației.

Instanța de fond a declarat inaplicabile prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, potrivit cărora, obligația de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități și atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil, fără a motiva în drept soluția.

Instanța de fond nu a motivat și demonstrat avantajul obținut de către beneficiar, întocmai cu hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, care impune analizarea atât a circumstanțelor obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul nu a fost atins, dar și a circumstanțelor subiective, reluând doar motivarea intimatei.

Instanța de fond a motivat numai în aparență respingerea principiului neretroactivității legii, fără o precizare concretă a motivelor care nu permit aplicarea acestui principiu.

Întreaga motivație a instanței de fond nu are niciun fundament juridic acordat la legislația europeană, iar cele două regulamente invocate: 1.698/2005 și 1.083/2006, sunt abrogate.

3.1.2. Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 cu privire la întreprinderile legate și nu a ținut seama de prevederile art. 4

4

alin. (2).

Situația în care se află recurenta-reclamantă nu se încadrează în ipoteza legală, de asemenea, nici identitatea administratorilor celor două societăți nu își găsește reflectarea în ipotezele descrise de lege.

Se invocă și încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, citate la pct. 2.1.1.

Instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, întrucât nu a avut în vedere Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 12 septembrie 2013.

Pentru a putea fi declarat neeligibil proiectul trebuie să existe indicii care să dovedească existența unei coordonări deliberate între persoanele implicate în proiecte similare, simplul motiv că un proiect nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidați nefiind suficient.

Conflictul de interese trebuia dovedit de intimată, instanța de fond stabilind o culpă in abstracto a beneficiarului.

În ceea ce privește elementul subiectiv, instanța de fond nu a ținut seama de faptul că intimata doar a constatat existența unor elemente de fapt, cunoscute încă de la momentul depunerii cererii de finanțare.

Instanța de fond a încălcat prevederile O.U.G. nr. 66/2011 și ale art. 6 din Regulamentul CE nr. 658/2011, cu privire la principiul proporționalității, și-a însușit măsura dispusă de intimată, fără a analiza dacă a fost corectă determinarea cuantumului creanței bugetare stabilit în sarcina societății.

Instanța de fond nu a arătat care este avantajul obținut de recurenta-reclamantă, care să contravină schemei de ajutor și nu a analizat dacă au fost atinse obiectivele (specifice și operaționale) ale Măsurii 312.

Nici procedura în cadrul cifrei de afaceri a recurentei-reclamante a contractelor încheiate cu SC B. SRL nu a fost analizată de prima instanță, iar contractul de finanțare nu interzice închirierea utilajelor între două societăți beneficiare de proiecte FEADR.

3.2. Procedura de examinare a recursurilor în completul de filtru

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 16 decembrie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea de ședință din data de 28 ianuarie 2016, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursurile și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

2.3. Prin Decizia din 24 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat recursul formulat împotriva cererii de suspendare a actelor administrative atacate, în sensul că, cu opinie majoritară, a admis recursul A. SRL împotriva Sentinței nr. 3.309 din 3 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința recurată în sensul că a admis cererea de suspendare a executării Procesului-verbal din 01 aprilie 2014 și a Deciziei din 19 mai 2014 emise de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, până la soluționarea definitivă a cauzei.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului privind cererea de anulare a actelor administrative atacate, potrivit art. 498 și 499 C. proc. civ.

Analiza motivelor de casare.

Recurenta-reclamantă își întemeiază cererea de recurs pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că instanța de fond a avut în vedere doar dispozițiile art. 8 alin. (5) din Anexa 1 a Ghidului Solicitantului, a declarat inaplicabile prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, nu a demonstrat avansul obținut de către beneficiar și a motivat doar în aparență respingerea principiului neretroactivității legii.

Din dezvoltarea acestui motiv de recurs reiese împrejurarea conform căreia instanța de fond și-a motivat soluția pronunțată, însă recurenta-reclamantă este nemulțumită de însăși soluția adoptată și nu de faptul că, așa cum prevede pct. 6 "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază".

Argumentele recurentei-reclamante conduc la o analiză a sentinței primei instanțe din perspectiva disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce au fost deja cuprinse în cererea de recurs și urmează să fie analizate.

Principiul neretroactivității legii a fost respectat, avându-se în vedere și cele dispuse prin Decizia nr. 66 din 26 februarie 2015 a Curții Constituționale și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 26 mai 2016, pronunțată în Cauza C-260/14; C-261/14, județul Neamț și județul Bacău împotriva Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015 s-a declarat neconstituțional textul art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, considerându-se că permite aplicarea normelor de drept substanțial din O.U.G. nr. 66/2011, cu privire la nereguli săvârșite în intervalul temporal în care era în vigoare O.G. nr. 79/2000.

Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauzele C-260 din 14 și C-261 din 14 s-a statuat că principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale.

Înalta Curte consideră că în speță au fost aplicate în mod corect disp. O.U.G. nr. 66/2011, câtă vreme, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare a cărui anulare s-a cerut, nu s-a analizat și nu s-a reținut o încălcare a normelor în materia achizițiilor publice.

Numai în această din urmă împrejurare, instanța națională are obligația să verifice dacă au fost aplicate normele substanțiale din O.U.G. nr. 66/2011 la nereguli (din materia achizițiilor publice) săvârșite în perioada când era în vigoare O.G. nr. 79/2000 și dacă este vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare.

Recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 și a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-515/03, prin care a fost interpretat art. 4 alin. (8) din Regulament.

Hotărârea citată, precum și hotărârea mai recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-434 din 12 Slancheva, impun, pentru aplicarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulament, analizarea atât a unor elemente obiective, cât și a unor elemente subiective.

Instanța de fond a reținut că din împrejurările obiective ale speței se poate concluziona că finalitatea urmărită de schema de ajutor (FEADR) nu poate fi atinsă .

În acest scop, trebuie identificate indiciile care dovedesc existența unei coordonări deliberate între persoanele în cauză, legături juridice sau economice între persoanele implicate.

O importanță deosebită o reprezintă faptul că obiectivul schemei de ajutor nu poate fi îndeplinit.

Or, Măsura 312 are ca obiective generale:

- îmbunătățirea infrastructurii fizice de bază în spațiul rural;

- îmbunătățirea accesului la serviciile publice de bază pentru populația rurală;

- creșterea numărului de sate renovate;

- creșterea numărului de obiective de patrimoniu din spațiul rural sprijinite.

Recurenta-reclamantă, urmare a încheierii contractului de finanțare și a achiziționării utilajelor agricole ar fi trebuit să-și ofere serviciile populației rurale, însă aceasta presta servicii numai unui alt beneficiar de fonduri nerambursabile FEADR și către societăți comerciale în care avea calitatea de asociat.

Este evident astfel că obiectivul general al măsurii nu a fost atins, constatarea fiind suficientă în scopul dovedirii obținerii unui avantaj care contravine dreptului comunitar, în sensul disp. art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011.

În speță, s-a dovedit că nu au fost finanțate două proiecte independente și acestea nu au condus la dezvoltarea zonei în care funcționează.

Mai mult, prin prestarea de servicii reciproce sau către societăți la care sunt asociați, faptul că există și o relație de rudenie de gradul I (mamă-fiică), sunt îndeplinite prevederile art. 4

4

și art. 4

5

din Legea nr. 346/2004, întreprinderile fiind legate în sensul că prima beneficiară - Întreprinderea Individuală C. este administrator al SC B. SRL, căruia îi sunt prestate serviciile, iar utilajele achiziționate de prima beneficiară și cea de-a doua beneficiară SC A. SRL (recurenta-reclamantă) sunt complementare.

Elementele subiective și indicatorii de fraudă pentru dovedirea creării de condiții artificiale au fost în mod corect identificate de prima instanță, respectiv similitudinile dintre cele două proiecte și legăturile dintre beneficiari.

Culpa recurentei-reclamante nu a fost stabilită in abstracto, astfel cum invocă recurenta prin motivele de recurs, ci pe baza indicatorilor de fraudă, dovediți în speță și care au condus la eludarea regulii de minimis în acordarea schemei de ajutor.

În mod corect judecătorul fondului a arătat că nu sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, deoarece autoritatea publică ce are competențe în domeniul fondurilor europene nu a putut depista încă de la depunerea cererilor de finanțare eludarea schemei de ajutor.

Numai cu ocazia controalelor efectuate la beneficiari s-a putut stabili împrejurarea prestării serviciilor reciproce sau către alte societăți la care sunt asociați, de unde rezultă că nu se poate vorbi de o eroare a autorității competente, în sensul disp. art. 5 alin. (3) din Regulament.

Cu privire la încălcarea de către instanța de fond a principiului proporționalității, criticile sunt nefondate, în considerentele sentinței sunt invocate atât dispozițiile contractului de finanțare, cât și cele ale O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la consecințele constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului și la cum este definită neregula.

Și prevederile Regulamentului (CE) nr. 65/2011 se referă la recuperarea sumelor deja plătite în funcție de gravitatea neconformității, or, cât timp s-a apreciat că însuși obiectivul măsurii a fost eludat, sancțiunea nu poate fi decât aceea a recuperării întregii sume.

Înalta Curte consideră că celelalte argumente și critici aduse prin motivele de recurs referitoare la cifra de afaceri, îndeplinirea obligației de nemodificare a proiectului, nedovedirea conflictului de interese, neinterzicerea închirierii utilajelor între cele două societăți beneficiare de proiecte FEADR sau nemenționarea greșită a Regulamentului (CE) 1698/2005 de către judecătorul fondului nu conduc la modificarea soluției primei instanțe, fiind nerelevante, în contextul analizei criteriilor de fraudare a schemei de ajutor.

Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 3.309 din 3 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2017.

Procesat de GGC - ED