ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2529/2009

Asupra contestației la executare de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Prin

decizia penală nr. 3340 din 18 decembrie 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 2464/1998, s-a respins recursul declarat de

inculpatul G.F.N. împotriva deciziei penale nr. 117 din 1 iulie 1998 a Curții

de Apel Suceava.

Din pedeapsa aplicată inculpatului a dedus

perioada arestării preventive de la data de 25 decembrie 1996 la 18 decembrie

1998.

A obligat inculpatul la plata sumei de

200.000 lei cheltuieli judiciare statului.

S-a reținut că prin sentința penală nr. 146

din 22 decembrie 1997 a Tribunalului Suceava a fost condamnat inculpatul G.F.N.,

la pedeapsa de 20 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzută de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de omor calificat

și deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. d) și art. 176 lit. a)

și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 113 din același cod.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut că, pe fondul unei stări de dușmănie, mai vechi, la 24 decembrie

1996, inculpatul, după un incident cu R.C. vecin de apartament într-o locuință

din orașul Vatra Dornei, l-a decapitat cu cuțitul pe el, cât și pe concubina

acestuia, A.A., pe casa scărilor, iar mai apoi a mânjit cu sângele acestora

ușile și pereții holului comun.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr.

117 din 1 iulie 1998, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

inculpatul, criticând-o pentru faptul că nu i s-a aprobat cererea de probe

suplimentare cu trei martori, cu care să dovedească o eventualitate legitimă

apărare ori circumstanța atenuantă a provocării.

Critica se mai referă și la încadrarea

juridică a faptei în ceea ce privește aplicarea art. 175 lit. d) și art. 176 lit.

a) C. pen., solicitând înlăturarea lor.

În sfârșit, se mai invocă și motivul că, deși

s-a recomandat în actele de expertiză medico - legală aplicarea art. 113 C.

pen., instanțele nu au luat această măsură.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor aflate

la dosar, se constată că instanțele de judecată au reținut temeinic situația de

fapt și vinovăția inculpatului, în concordanță cu întreg materialul probator

administrat în cauză, făcând și o încadrare juridică corectă a faptelor.

Așa cum s-a stabilit în dosar, la locul

săvârșirii infracțiunii nu se aflau alte persoane, în afara celor două victime,

decât inculpatul și concubina sa N.I.R., astfel că cererea inculpatului, în

fața instanței de apel, de a fi ascultați trei martori, cu care să dovedească o

legitimă apărare, ori circumstanța atenuantă a provocării, a fost just respinsă

de acea instanță, nefiind de natură a face vreo dovadă în acest sens.

De altfel, inculpatul în declarația de la

dosar urmărire penală a recunoscut în totalitate fapta, ca și în declarația

concubinei sale de la dosar urmărire penală, în care nu se întrezăresc nici

măcar elemente de provocare, cu atât mai mult o legitimă apărare.

Instanțele au reținut corect încadrarea

juridică a faptelor art. 175 lit. d) și art. 176 lit. a) C. proc. pen.,

deoarece din actele dosarului rezultă că victimele aveau o alcoolemie în sânge

de 2,55 gr. %o și 3,3 gr. %o, fiind deci într-o stare avansată de ebrietate ce

le-a creat neputința de a se apăra, iar faptul că a decapitat victimele,

aplicând 11 lovituri cu cuțitul lui R.C., tăindu-i nasul victimei A.A. și

înfigându-i apoi cuțitul în abdomen, iar în cele din urmă mânjind pereții și

ușile cu sânge victimelor, a provocat oroare și sentimente de groază și

insecuritate celor din jur, ceea ce constituie cruzimi în sensul art. 175 lit. a)

C. pen.

Ultima critică este neîntemeiată, deoarece

instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 113 C. pen., așa cum s-a recomandat

în actele medico - legale din dosar.

Față de cele arătate, rezultă că nici o

critică din cele susținute de inculpat, în recursul său, nu pot fi admise, ca

fondate, și cum nici la examinarea cauzei, din oficiu nu se constată alte

motive de casare, urmează a se respinge recursul, cu obligarea inculpatului la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

II.

La

data de 1 aprilie 2009 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, contestația la executare formulată de contestatorul

condamnat G.F.N. împotriva deciziei penale sus-menționate a Curții Supreme de

Justiție, iar la termenul de astăzi 1 iulie 2009, s-a indicat că aceasta este

întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen.

Din oficiu, Înalta Curte are în vedere că

dispozițiile legale sus-citate prevăd ca ipoteză pentru un caz de contestație

la executare pe cea „când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice

altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt

incident ivit în cursul executării”.

Pe de altă parte dispozițiile art. 461 alin. (2)

C. proc. pen., statuează că în ipoteza de mai sus [(cazul de contestație la

executare prevăzută de art. 461 lit. d) C. proc. pen.)] „contestația se face,

după caz la instanța prevăzută în alin. (l) sau (6) al art. 460 C. proc. pen.”.

Din examinarea art. 460 C. proc. pen., cu

denumirea marginală « procedura la instanța de executare » rezultă că la alin.

(l) se are în vedere instanța de executare, adică instanța ce a pronunțat

hotărârea ce se execută, iar la alin. (6) se are în vedere instanța în a cărei

rază teritorială se află locul de deținere.

Cum în speță, contestatorul condamnat G.F.N. se

află la Penitenciarul de maximă siguranță R. București, urmează a se constată

că instanța material competentă să soluționeze contestația la executare, de

față este Tribunalul București.

Așa fiind, urmează a se trimite spre

competentă soluționare contestația la executare formulată de contestatorul

condamnat G.F.N. la Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite spre competentă soluționare

contestația la executare formulată de  contestatorul condamnat G.F.N. împotriva

deciziei penale nr. 3340 din 18 decembrie 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția

penală, la Tribunalul București.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în

suma de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01 iulie

2009.