ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1593/2016

Decizia nr. 1593/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună: anularea în parte a certificatului de înregistrare desen/model industrial, al cărei titular este pârâta, cu privire la modelul industrial "Ghiveci C.” în care este inclus și modelul industrial "Tavă C.”; obligarea pârâtei SC B. SA să depună la dosarul cauzei certificatul de înregistrare model industrial; obligarea D. să înainteze, la cererea instanței, actele, documentele și informațiile necesare judecării prezentei cereri; obligarea D. să publice în E. hotărârea judecătorească de anulare pronunțată în cauză; obligarea pârâtei SC B. SA să publice pe cheltuiala sa, într-un ziar de largă circulație la nivel național, hotărârea judecătorească de anulare pronunțată în cauză, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 11 noiembrie 2010, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei de interes în promovarea prezentei cereri, excepție care a fost unită cu fondul.

Prin sentința civilă nr. 519 din 14 martie 2013 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA și D., a dispus anularea parțială a certificatului de înregistrare a modelului industrial, cu privire la modelul industrial 1 ("Ghiveci C."), a obligat D. să publice în E. hotărârea de anulare, a obligat parata SC B. SA la plata sumei de 14.052,61 lei cheltuieli de judecată către reclamantă și a respins ca neîntemeiată cererea de publicare a hotărârii într-un ziar de largă circulație.

Analizând excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, instanța a găsit-o neîntemeiată față de faptul că reclamanta SC A. SRL deține un drept exclusiv asupra modelului industrial „ghiveci pentru flori”, fiind titulară a certificatului de înregistrare model industrial, iar prin prezenta acțiune tinde să își protejeze drepturile exclusive asupra modelului său anterior.

Interesul invocat de reclamanta SC A. SRL este unul legitim, născut și actual, personal și direct, existând în momentul introducerii cererii de anulare a modelului pârâtei, fiind justificat de prejudiciul la care s-ar expune reclamanta în cazul neintroducerii acțiunii prin posibila stânjenire a activităților comerciale ale acesteia ori conflictul cu modelul a cărui anulare se solicită.

Interesul reclamantei SC A. SRL este justificat și prin calitatea de societate comercială având un obiect de activitate similar cu cel al pârâtei SC B. SA, în materia modelelor interesul având o sferă mai largă de aplicabilitate.

Asupra fondului, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat anularea certificatului de înregistrare model industrial, în ceea ce privește modelul industrial 1 „Ghiveci C.” pentru lipsa de noutate și lipsa caracterului individual.

Asupra lipsei de noutate, instanța a reținut că aceasta rezultă din împrejurarea că pârâta SC B. SA a comercializat produse ce încorporau modelul său cu mai mult de un an înainte de înregistrarea acestuia (înregistrarea având loc la data de 15 iunie 2009) astfel cum reiese din factura fiscală din data de 23 martie 2005 care certifică faptul că au fost vândute la SC F. SRL Afumați cantitatea de 90 bucăți „ghiveci de flori C.”, cantitatea de 75 bucăți „ghiveci de flori C.”, cantitatea de 75 bucăți „tavă ghiveci C.”

De asemenea, din factura fiscală din 23 martie 2005 rezultă că au fost vândute la mănăstirea x Oradea cantitatea de 6 bucăți „Ghiveci de flori C.”

Instanța a reținut, de asemenea, că print-screen-ul de pe pagina web a SC B. SA din anul 2006 reprezintă o altă probă certă că pârâta a procedat la autodivulgarea modelului „Ghiveci C.” cu mulți ani înaintea datei depunerii cererii de înregistrare la D.

Din acest înscris rezultă publicarea pe site a produselor „ghiveci C.” și „tavă ghiveci C.” la dimensiunile constructive de 20 cm, 25 cm, 30 cm, 35 cm, 40 cm, 45 cm, 50 cm, precum și anul când produsele au fost aduse la cunoștința publicului, respectiv, 2006.

Instanța a reținut astfel că constituie publicitate anterioară, distructivă de noutate, împrejurarea că produse din gama modelului solicitat la protecție se află deja în portofoliul de produse standard al societății pârâte, care le-a expus și comercializat cu mult timp înaintea datei depozitului reglementar.

Așa fiind, instanța a reținut că prima condiție de registrabilitate a modelului - cea a noutății nu este îndeplinită, produsul descris ca model în cererea de înregistrare fiind făcut public prin utilizarea lui în comerț anterior perioadei de 12 luni ce a precedat depunerea cererii de înregistrare, element distructiv de noutate potrivit art. 7 alin. (1) coroborat cu alin. (2) lit. b), din Legea nr. 129/1992 în vigoare.

Cu privire la lipsa caracterului individual al modelului pârâtei, instanța reține, din comparația modelului, al pârâtei SC B. SA cu modelul al reclamantei SC A. SRL, că diferențele dintre aceste sunt nesemnificative, iar impresia globală pe care o produce modelul pârâtei asupra utilizatorului avizat nu este diferită de cea produsă asupra utilizatorului avizat de modelul anterior al SC A. SRL.

Lipsa caracterului individual al modelului pârâtei derivă din aceeași impresie globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat raportat la impresia produsă tot asupra unui asemenea utilizator, de modelul reclamantei, ambele modele fiind aplicate la produsul ghiveci, eventualele mici diferențe dimensionale, sunt detalii nesemnificative pentru utilizatorul avizat, prin ipoteză, cumpărătorul frecvent al unor astfel de produse și în consecință, atent la caracteristicile estetice ale acestuia și care înregistrează doar detaliile semnificative ale produsului la care se aplică modelul.

Față de cele reținute, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 129/1992, raportat la art. 22 alin. (3) lit. a) și la art. 6 alin. (3) și (4), art. 7 alin. (1) și art. 2 lit. f) din Legea nr. 129/1992, a admis în parte acțiunea, a dispus anularea parțială a certificatului de înregistrare a modelului industrial, cu privire la modelul industrial 1 ("Ghiveci C.") și, în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (3) din Legea nr. 129/1992, a obligat D. să publice în E. hotărârea de anulare.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâta, ca parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de14.052,61 lei, astfel cum rezultă din factura depusă la dosar.

Instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care s-a solicitat publicarea hotărârii într-un ziar de largă circulație, apreciind că nu se impune luarea acestei măsuri pentru repararea prejudiciului cauzat reclamantei.

Împotriva sentinței tribunalului pârâta SC B. SA a declarat apel.

În motivarea apelului se arată că sentința civilă apelată este lovită de nulitate, fiind emisă cu încălcarea gravă de către instanța fondului a dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 3 și 5 din V.C.P.C.. Instanța fondului nu a consemnat și analizat în sentința apelata nici apărările concrete ale pârâtei și nici motivele pentru care acestea au fost ignorate/înlăturate.

Apelanta pârâtă a mai arătat că dispozițiile mai sus menționate sunt edictate de legiuitor sub sancțiunea nulității hotărâri întrucât sunt menite să asigure respectarea dreptului la apărare al părților și posibilitatea exercitării controlului de legalitate și temeinicie de către instanța superioara.

Se precizează că o analiză de ansamblu a sentinței apelate demonstrează ca instanța fondului a consemnat și analizat atât în practicaua, cât și în considerentele sentinței, exclusiv susținerile actualei intimate-reclamante SC A. SRL și/sau ale expertului-parte al acesteia.

Instanța nu a motivat în niciun fel în cuprinsul sentinței apelate de ce a ignorat/înlăturat apărările pârâtei și de ce a consemnat și a analizat exclusiv susținerile SC A. SRL si/sau ale expertului-parte al acesteia.

Prin neconsemnarea apărărilor concrete ale pârâtei în practicaua hotărârii și în considerente și prin neanalizarea acestora în cuprinsul considerentelor, instanța fondului a încălcat nu doar dispozițiile exprese ale art. 261 alin. (1) pct. 3 și 5 din V.C.P.C., ci și principiul egalității de arme, principiul respectării dreptului la apărare a pârâtei garantat prin Constituția României și prin Convenția Europeana a Drepturilor Omului, precum și principiul rolului activ al instanței. Mai mult, aceeași conduita greșita a fost adoptata de instanța fondului și în ceea ce privește apărările formulate în cauza de către parata D., în cuprinsul sentinței apelate fiind consemnat exclusiv faptul ca „la data de 01 octombrie 2012 D. a depus întâmpinare" (pag. 4 alin. (1)

1

din sentința).

Apelanta pârâtă a susținut că modelul nr. 1 „Ghiveci C.", aparținând pârâtei și protejat prin Certificatul de înregistrare desen/model industrial, îndeplinește condiția noutății, în cauză nu există niciun element distrugător de noutate, în sensul dispozițiilor art. 7 alin. (1). coroborat cu alin. (2) lit. b) din Legea nr. 129/1992.

Se arată că deși îi revenea, în calitate de reclamantă, sarcina probei, SC A. SRL nu a făcut dovada existentei unei identități între modelul incorporat în produsele comercializate în anul 2005 și modelul înregistrat la D. în anul 2009.

Modelul înregistrat de SC B. SA. în anul 2009 este un model total diferit și nou față de modelul incorporat în produsele comercializate prin cele doua facturi din 23 martie 2005.

Apelanta pârâtă consideră că în mod cert, instanța fondului, ca și actuala intimata-reclamanta, au făcut o confuzie evidenta intre denumirea data unui anumit produs comercializat în anul 2005 (în speță „ghiveci C."), care poate reprezenta eventual elementul verbal al unei mărci, și modelul industrial protejat în anul 2009. Simplul fapt ca produsul din 2005 și modelul din 2009 poartă același nume nu poate conduce în niciun caz, în absenta oricăror probe în acest sens, la concluzia ca acestea ar fi identice.

Cu ignorarea nejustificată a apărărilor apelantei pârâte, instanța fondului a apreciat ca fiind „proba certa" o imagine de pe web-site-ul SC B. SA contrafăcută cu rea-credință de către intimata-reclamantă.

Apelanta pârâtă consideră că instanța fondului a dat dovadă de superficialitate în analizarea probelor din dosar, dar și a susținerilor părților. În condițiile în care SC B. SA a învederat faptul ca SC A. SRL se folosește de o imagine contrafăcuta, instanța fondului nu avea niciun fel de argument pentru a considera acel print-screen ca fiind o „proba certa".

În analiza noutății și caracterului individual al modelului SC B. SA instanța fondului nu a ținut cont de dispozițiile exprese ale art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 129/1992. Concluziile instanței, axate pe pretinsa identitate între modele și pe existenta unor diferențe nesemnificative sunt, în aceste condiții, total greșite.

Apelanta pârâtă consideră că instanța fondului a fost în mod cert indusă în eroare de către intimata-reclamanta, efectuarea unei analize comparative care nu tine cont de dispozițiile 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 129/1992 și de cele ale art. 24 alin. (4) din H.G. nr. 211/2008.

În opinia apelantei pârâte, instanța fondului, în compararea celor doua modele, s-a raportat în mod nelegal la o serie de fotografii ale unor produse ale intimatei-reclamante și ale SC B. SA și nu la reprezentările grafice ale modelelor, așa cum au fost acestea înregistrate la D.

Se precizează că sensul dispozițiilor legale mai sus menționate este acela că, ori de cate ori trebuie realizată o analiză comparativă între două modele, pentru a se stabili întinderea protecției acestora, aceasta analiza se va face exclusiv prin raportare la reprezentările grafice ale modelelor, așa cum au fost acestea depuse la D. de către solicitanți. Apărările concrete ale SC B. SA sub acest aspect au fost ignorate în mod nejustificat de către instanța fondului.

Se precizează că modelul „Ghiveci C." aparținând SC B. SA îndeplinea toate condițiile legale pentru a fi înregistrat, având caracter individual. Diferențele față de modelul aparținând intimatei-reclamante sunt semnificative, iar impresia globala produsa de acest model utilizatorului avizat este total diferita de cea produsa de modelul intimatei-reclamante.

În opinia apelantei pârâte, cheltuielile de judecată acordate intimatei-reclamante sunt nejustificat de mari, prin raportare la volumul redus de muncă prestat de către apărătorii aleși ai acesteia.

Prin sentința apelată, instanța fondului a obligat apelanta la plata către intimata-reclamanta a sumei de 14.052,61 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, justificate prin factura seria din 28 septembrie 2012, emisă de către SCA G. SRL.

Prin raportare la volumul redus de muncă prestat de către firma de avocați SCA G. SRL și la faptul că aceasta a asistat SC A. SRL la doar două termene de judecată, instanța fondului ar fi trebuit să facă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) din V.C.P.C. și să reducă în mod corespunzător onorariul avocațial care nu era în acord cu munca prestată.

Analizând lucrările dosarului în raport cu motivele de apel formulate, Curtea a reținut următoarele:

Prin primul motiv de apel formulat se invocă nulitatea sentinței apelate, apreciindu-se că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. civ., întrucât instanța nu a consemnat și analizat în sentință apărările pârâtei și nici motivele pentru care acestea au fost înlăturate.

Susținerea apelantei că din sentință lipsesc mențiunile prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. a fost apreciată ca neîntemeiată. Astfel, așa cum s-a reținut și în doctrină, mențiunile de la pct. 1-4 ale alin. (1) din art. 261 formează practicaua hotărârii. În prezenta cauză s-a dispus amânarea pronunțării, așa încât cerințele de la pct. 3 sunt cuprinse în încheierea de amânare a pronunțării, care face parte integrantă din sentința apelată.

Referitor la cerințele cuprinse la pct. 5 al alin. (1) din art. 261 C. proc. civ., Curtea a constatat că prin sentința apelată s-a analizat atât excepția lipsei de interes invocată de pârâta în întâmpinare, cât și întrunirea sau nu în prezenta cauză a condițiilor de înregistrare referitoare la noutate și la caracterul individual, răspunzându-se implicit la susținerile părților referitoare la aceste aspecte. De asemenea, instanța a arătat motivele pentru care a înlăturat anumite probe ce fuseseră administrate.

Prin urmare, sentința apelată întrunește exigențele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns în mod special tuturor argumentelor invocate de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns acestor argumente în mod implicit.

Criticând greșita reținere de către instanță a neîndeplinirii condiției noutății, apelanta a susținut că facturile invocate de reclamantă în susținerea unor comercializări distructive de noutate nu sunt însoțite de imagini ale produselor comercializate - în care să fie încorporat modelul industrial și nici nu identifică produsele și modelele prin elementele lor caracteristice și că doar în situația în care modelul „Ghiveci C." înregistrat la D. în anul 2009 era identic cu modelul/desenul încorporat în produsele vândute de apelantă în anul 2005 s-ar fi putut pune în discuție noutatea modelului ce face obiectul Certificatului de înregistrare eliberat SC B. SA.

S-a mai susținut că simplul fapt că produsul din 2005 și modelul din 2009 poartă același nume nu poate conduce, în absența oricăror probe în acest sens, la concluzia că acestea ar fi identice.

Totodată, s-a susținut că print-screen-ul de pe pagina web a apelantei din anul 2006, invocat de reclamantă, nu putea fi reținut ca probă a lipsei de noutate întrucât această probă ar fi fost contrafăcută de reclamantă, iar fotografiile produselor la care face referire instanța nu sunt în niciun caz distrugătoare de noutate, întrucât au fost atașate/publicate pe website-ul apelantei abia ulterior înregistrării în anul 2009 a modelului industrial„ Ghiveci C."

Referitor la întrunirea sau nu în prezenta cauză a condiției noutății modelului industrial „Ghiveci C.", Curtea a reținut că este corectă susținerea apelantei în sensul că facturile, prin ele însele, nu pot fi considerate documente distructive de noutate întrucât nu cuprind imagini ale produselor comercializate pentru a putea fi analizate caracteristicile acestora.

Referitor la condiția noutății, din facturile depuse la dosar a rezultat că pârâta SC B. SA a comercializat ghivece din anul 2005.Apelanta a negat identitatea între modelul comercializat și cel care a fost înregistrat în 2009.

În apel a fost administrată proba testimonială, fiind audiat martorul H., angajat al apelantei SC B. SA și proiectant al familiei de ghivece C.. Din declarația acestuia rezultă că a proiectat familia de ghivece C. în anii 2003-2005. Mai susține martorul că ar fi îmbunătățit acest model prin scurtarea nervurilor și adăugarea unor raze pe nervuri și că se dorea și o bombare mai mare a ghiveciului, dar aceasta nu s-a mai realizat. A mai arătat că familia de ghivece C. cuprinde și modelele create de martor în perioada 2003-2005.

În raport de probele menționate, Curtea a constatat că, deși apelanta susține că ar exista diferențe între modelul de ghiveci C. proiectat în anul 2005 și cel înregistrat în 2009, nu a depus niciun act din care să rezulte că SC B. SA a realizat modificări la ghivecele C. proiectate în 2005. Astfel, pentru modelul proiectat în 2005 au fost depuse la dosar actele interne (comandă, fișa de recepție, proces-verbal de omologare internă) din care rezultă că realizarea unui model urma o anumită procedură internă în mai multe etape. De asemenea, din declarația martorului audiat - proiectant al modelului de ghiveci C. - rezultă că acesta avea în atribuții elaborarea proiectelor de matrițe. Or, pentru realizarea unor modificări la modelul inițial este evident că ar fi fost necesară modificarea proiectelor de matrițe și a matrițelor propriu-zise și că aceste modificări ar fi trebuit să urmeze aceeași procedură internă care să fie reflectată de aceleași acte ca și cele depuse în dovedirea elaborării modelului C. în anul 2005.

Susținerile SC B. SA din întâmpinarea citată sunt contrazise de declarația martorului, care susține că între modelul proiectat în 2003-2005 și cel din 2009 ar exista diferențe, operându-se scurtarea nervurilor și adăugarea unor raze pe nervuri.

Având în vedere că în prezenta cauză interesul SC B. SA este în sensul de a susține existența unor diferențe între modelul comercializat prin facturile din 2005 și cel înregistrat în anul 2009, contrar susținerilor din întâmpinarea citată, că martorul este angajat al SC B. SA și că nu s-a făcut vreo dovadă a realizării unor schițe și matrițe prin care să se concretizeze o modificare a modelului realizat în 2005, Curtea a apreciat că nu poate reține teza apelantei potrivit căreia modelul înregistrat în 2009 ar fi diferit de cel proiectat în 2005.

Astfel, această teză este confirmată doar de declarația martorului, care este în raporturi de subordonare cu SC B. SA, fără a fi susținută de actele de proiectare, recepție și omologare internă pentru modificările pretinse.

În schimb, teza contrară susținută de intimata-reclamantă este confirmată chiar de susținerile SC B. SA din întâmpinarea citată mai sus și de actele pe care chiar SC B. SA le-a atașat respectivei întâmpinări, acte din care rezultă că modelul Ghiveci C. a fost proiectat în 2004-2005, a fost comercializat începând din 2005, iar aspectul acestui model proiectat în 2004-2005 este identic cu cel supus înregistrării în 2009.

În raport de această concluzie, Curtea a constatat că, la momentul cererii de înregistrare a modelului Ghiveci C. din 2009, nu era îndeplinită condiția legală prevăzută de art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 129/1992 în forma în vigoare la momentul înregistrării.

În raport de cele reținute mai sus, Curtea de apel a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că la data cererii de înregistrare a modelului a cărui nulitate se solicită a fi constată în prezenta cauză nu era îndeplinită condiția ca acest model să fie nou, acesta fiind utilizat în comerț anterior perioadei de 12 luni care a precedat depunerea cererii de înregistrare.

Referitor la condiția legală de înregistrare privind caracterul individual al modelului Ghiveci C., Curtea a reținut că aceasta era îndeplinită.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (3)-(5) din Legea nr. 129/1992 în forma în vigoare la data cererii de înregistrare, se consideră că desenele sau modelele sunt identice dacă trăsăturile lor caracteristice diferă numai în ceea ce privește detaliile nesemnificative. S-a reținut în raportul de expertiză faptul că aceste diferențe sunt semnificative, iar impresia globală pe care cele două modele o produc unui utilizator avizat este diferită.

La aceeași concluzie, a existenței unor diferențe între cele două modele care conferă caracter individual modelului Ghiveci C., a ajuns și D. în Raportul nr. 157/2009 întocmit de comisia pentru soluționarea opozițiilor atunci când a analizat opoziția formulată de SC A. SRL la înregistrarea modelului Ghiveci C. în 2009. În menționatul raport au fost reținute diferențele privind forma diferită a gulerului celor două ghivece, diferența de nivel a proeminenței muchiei unde se termină partea netedă de sub guler de la care pleacă striațiile spre baza ghiveciului, distanțele diferite între striații, diferențele de adâncime dintre muchii și faptul că la ghiveciul C. această adâncitură se estompează spre bază, estomparea progresivă spre bază a muchiilor ghiveciului C.

Prin urmare, Curtea a constatat că în mod greșit prima instanță a înlăturat concluziile raportului de expertiză întocmit de expert I., considerând că acesta ar fi contrazis de altă probă administrată, respectiv de punctul de vedere exprimat de expertul parte al reclamantei SC A. SRL de la fila 112 din vol. 1 al Tribunalului, în condițiile în care respectivul punct de vedere nu face o analiză proprie a asemănărilor și deosebirilor între cele două modele în dispută, ci doar critică, pe alte considerente, decizia de înregistrare a modelului C.

Însă, deși a fost considerat ca întemeiat motivul de apel prin care se susține că este greșită concluzia primei instanțe în sensul că cele două modele diferă doar cu privire la detalii nesemnificative și, prin urmare, că modelul Ghiveci C. avea caracter individual la data formulării cererii de înregistrare, acest fapt nu a fost de natură să conducă la modificarea soluției pronunțate prin sentința apelată, întrucât, așa cum s-a reținut mai sus, la data înregistrării modelul C. nu îndeplinea condiția de noutate cerută de lege și, în considerarea acestei împrejurări, soluția de anulare parțială a certificatului de înregistrare a modelului industrial, cu privire la modelul Ghiveci C. a fost considerată ca fiind corectă.

Nici criticile apelantei referitoare la cuantumul nejustificat de mare al cheltuielilor de judecată acordate de instanță nu au fost primite.

Astfel, Curtea a constatat că reclamanta a mai efectuat în cauză și alte cheltuieli în afară de onorariul de avocat plătit către SCA G. SRL: taxa judiciară de timbru, onorariu de expertiză. Prin urmare, prima instanță a acordat reclamantei doar o parte din cheltuielile care au fost dovedite în dosar. Totodată, reclamanta a mai avut angajat un avocat, care a reprezentat-o pe parcursul a doi ani și al cărui onorariu nu a fost solicitat în cauză.

Curtea a reținut că reducerea onorariului de avocat se poate face în condițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin raportare la valoarea și complexitatea cauzei și munca îndeplinită de apărător. Or, nici complexitatea și nici valoarea cauzei nu au putut justifica reducerea onorariului de avocat în prezenta cauză.

Cât privește invocarea împrejurării că ultimul apărător al reclamantei a participat la cauză doar la ultimele două termene de judecată, Curtea a constatat că acest fapt nu poate constitui un motiv de reducere a cheltuielilor de judecată în condițiile în care munca apărătorului este apreciată în raport cu volumul actelor pe care le-a avut de studiat în vederea asigurării apărării și cu timpul alocat studiului legislației și jurisprudenței relevante, numărul termenelor de judecată la care avocatul a participat fiind prea puțin relevant. Or, în prezenta cauză volumul de acte necesar a fi studiate a fost semnificativ, fiind necesară totodată și documentarea cu privire la raporturile anterioare dintre părți.

În consecință, în raport cu cele reținute mai sus, Curtea a respins apelul ca nefondat.

Totodată, constatând culpa procesuală a apelantei, Curtea, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pe aceasta la plata către intimată la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat în cuantum de 12.372,97 lei.

Nu a fost primită cererea apelantei de reducere a cheltuielilor de judecată solicitate și dovedite de intimata-reclamantă, întrucât în raport de complexitatea și valoarea cauzei și de munca prestată de apărător nu s-a reținut că onorariul de avocat solicitat ar fi nejustificat de mare.

Prin urmare, Curtea a obligat apelanta la plata către intimată a sumei menționate mai sus, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva Deciziei nr. 284/A din 29 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta SC B. SA.

Aceasta a arătat că decizia civilă recurată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Se arată că instanța de apel a schimbat în mod nelegal cauza cererii de chemare în judecată, luând în considerare caracterul distructiv de noutate al susținerii ei din întâmpinarea depusă pe rolul Tribunalului Bihor în anul 2009, fără a pune în discuția părților acest aspect, încălcând astfel în mod grav dispozițiile art. 294 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., precum și principiul contradictorialității, al dreptului la apărare și dreptul la un proces echitabil.

În acest sens, se susține că instanța de apel a menținut dispozitivul hotărârii primei instanțe, însă a modificat în totalitate considerentele acesteia, cu privire la cerința noutății modelului industrial.

Intimata-reclamanta nu a invocat, în fața primei instanțe, prin cererea de chemare în judecată, lipsa de noutate a modelului, astfel că este evident că instanța de apel a schimbat cauza cererii de chemare în judecată. Schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată intervine nu doar în situația în care se schimba temeiul de drept, ci și atunci când se schimbă temeiul de fapt al cererii.

În condițiile în care instanța nu a pus această împrejurare în discuția părților, se susține că s-a încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, precum și dreptul la un proces echitabil, principii a căror încălcare este prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. sub sancțiunea nulității.

Se mai arată că instanța de apel a aplicat în mod greșit în prezenta cauză dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 129/1992, în forma în vigoare la momentul înregistrării modelului respectiv, menținând soluția de anulare parțială a certificatului de înregistrare a modelului industrial. Contrar celor reținute de instanța de apel, modelul „Ghiveci C.” al pârâtei îndeplinea condițiile de înregistrare, inclusiv condiția noutății impusă de art. 6 alin. (1) - (2) din Legea nr. 129/1992 .

Se arată că susținerea instanței de apel este greșită și nelegală, deoarece aceasta a ignorat cu desăvârșire înscrisurile depuse la termenul din 29 aprilie 2015, prin care se probau exact modificările aduse în anul 2008 asupra modelului creat în 2005 și, totodată, noutatea modelului depus la înregistrare în anul 2009.

Se susține că este evident că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile legale, reținând că modelul pârâtei„Ghiveci C.” nu ar îndeplini condiția noutății, în realitate, modelul îndeplinește în totalitate condițiile impuse de art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 129/1992, inclusiv condiția noutății, întrucât:este un model nou, creat în lunile iulie - august 2008, conform înscrisurilor depuse la dosar;a fost depus la înregistrare la data de 15 iunie 2009, deci în termenul de 12 luni de la data aducerii la cunoștința publicului a modelului;este un model diferit de modelul creat în perioada 2003 - 2005.

Se mai susține că instanța de apel a încălcat în mod grav dispozițiile art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., menținând în mod nelegal soluția primei instanțe de obligare a pârâtei la plata unor cheltuieli de judecată în valoare 14.052,61 lei. Totodată, instanța de apel ar fi obligat-o în mod greșit pe pârâtă la plata sumei de 12.372,97 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de intimata-reclamantă în apel.

Din actele dosarului, rezultă ca SCA G. SRL a asistat pe intimata-reclamantă numai la ultimele două termene în fața primei instanțe, respectiv, la termenul din 22 noiembrie 2012, când a fost discutată cererea suplimentară de probatorii formulată de către această firmă de avocați, cerere care a fost respinsă ca tardiv formulată, și la termenul din 14 februarie 2013, când au fost puse concluzii pe fondul cauzei.

Prin raportare la volumul redus de muncă prestat de către firma de avocați SCA G. SRL și la faptul că aceasta a asistat pe reclamanta SC A. SRL la doar două termene de judecată, se susține că instanța fondului ar fi trebuit să facă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și să reducă în mod corespunzător onorariul avocațial care nu era în acord cu munca prestată.

Se arată că,prin motivele de apel, pârâta a criticat numai mărimea onorariului de avocat ce urma a fi suportat cu titlu de cheltuieli de judecată, sens în care a arătat că prezența la doar două termene și munca redusă prestată de apărătorul SC A. SRL nu justifica obligarea sa la plata unui asemenea onorariu, munca respectivului avocat fiind una redusă.

Mai mult, în apel, instanța a obligat-o la plata în întregime a cheltuielilor de judecată solicitate de către intimata-reclamantă - 12.372,97 lei - în condițiile în care, din considerentele deciziei recurate, rezultă că, în realitate, instanța de apel a admis în totalitate criticile legate de caracterul de noutate și de caracterul individual al modelului depus la înregistrare în anul 2009. În fapt, instanța de apel, prin decizia recurată a schimbat în totalitate considerentele sentinței pronunțate de prima instanță, atât cu privire la condiția noutății, cât și cu privire la condiția caracterului individual al modelului.

În aceste condiții, soluția legală ar fi fost aceea de a respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în apel sau, cel puțin, de reducere a acestora până la o valoare de cel mult 25% din suma solicitată.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Un prim motiv de recurs vizează incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susținându-se că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., deoarece instanța de apel ar fi schimbat cauza cererii de chemare în judecată, încălcând astfel principiul contradictorialității, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

În dezvoltarea acestor critici, se arată că s-au încălcat prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. deoarece instanța de apel a schimbat cauza juridică a cererii de chemare în judecată luând în considerare caracterul distructiv de noutate invocat în întâmpinarea depusă la Tribunalul Bihor, fără a pune în discuția părților acest aspect.

Acest motiv de recurs nu este fondat. Pentru a ne afla în prezența motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este necesar ca instanța să fi încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 C. proc. civ., text de lege care instituie regimul de drept comun al nulităților procedurale.

Dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că în apel

nu este permisă schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată.

Pe de altă parte, apelul este mijlocul procesual prin care partea, nemulțumită de hotărârea primei instanțe, solicită instanței superioare ierarhic reformarea hotărârii, apelul fiind, sub acest aspect, o cale de atac ordinară, de reformare și devolutivă. Cel mai semnificativ și caracteristic efect al apelului este “efectul devolutiv” care constă într-o reînnoire sau reeditare a judecății pricinii în fond, astfel că problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel.

Drept urmare, în contextul caracterului devolutiv al apelului, instanța putea analiza caracterul distructiv de noutate a modelului industrial, din perspectiva aspectelor de fapt și de drept relevate de părți în susținerea motivelor invocate în această fază procesuală.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susținut drept unul din motivele pe care și-a întemeiat acțiunea de anulare a certificatului de înregistrare a modelului industrial nr. 1 „Ghiveci C.” lipsa de noutate a acestuia. De asemenea, recurenta pârâtă a criticat, în cuprinsul motivelor de apel formulate „greșita reținere” de către instanța de fond a neîndeplinirii condiției noutății modelului industrial „Ghiveci C.” - condiție supusă deci analizei instanței de control judiciar, astfel că nu se justifică susținerea recurentei privind încălcarea principiului contradictorialității sau a dreptului la apărare, în ceea ce o privește, chestiunea în discuție fiind examinată de instanță.

Astfel,Curtea de apel a reținut în considerentele deciziei recurate, în contextul analizei condițiilor legale prevăzute de art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 129/1992 privind desenele și modelele industriale (în forma în vigoare la data cererii de înregistrare) că, la momentul înregistrării modelului „Ghiveci C.” din 2009 nu era îndeplinită condiția ca acest model să fie nou, acesta fiind utilizat în comerț anterior perioadei de 12 luni care a precedat depunerea cererii de înregistrare.

Analizarea de către instanța de judecată, cu ocazia interpretării și aplicării dispozițiilor legale incidente, a îndeplinirii sau neîndeplinirii condițiilor legale pentru ase putea dispune sau nu anularea certificatului de înregistrare a modelului, industrial cu privire la modelul industrial („Ghiveci C.”), și anume a condiției noutății stipulată în art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 129/1992 (în forma în vigoare la data cererii de înregistrare) nu constituie o schimbare a cauzei cererii de chemare în judecată, așa cum susține recurenta.

Instanța a răspuns punctual tuturor apărărilor pârâtei, și anume că, deși aceasta a susținut că ar exista diferențe între modelul „Ghiveci C.” proiectat în anul 2005 și cel înregistrat în 2009, nu a făcut dovada că SC B. SA a realizat modificări la ghivecele C. proiectate în 2005; că modelul proiectat de SC B. SA în 2005 a fost comercializat începând din 2005, și că modelul supus înregistrării în 2009 este identic cu cel din 2005, concluzionând că nu există diferențe între aceste două modele, nefiind îndeplinită condiția noutății.

Drept urmare, cum elementele cauzei avute în vedere de instanță au fost supuse dezbaterii și discuției părților, pentru ca acestea să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la îndeplinirea condițiilor legale sub aspectul noutății și al caracterului individual al modelului industrial,se conchide că nu s-a încălcat principiul contradictorialității și nici dreptul la apărare sau dreptul la un proces echitabil, criticile recurentei pe aceste aspecte urmând a fi considerate drept nefondate.

O altă critică formulată de recurenta SC B. SA vizează incidența motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivul de recurs invocat de recurenta SC B. SA privind aplicarea greșită a art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 129/1992 se susține că în mod eronat instanța nu ar fi reținut îndeplinirea condiției noutății modelului industrial deoarece prin întâmpinarea depusă de pârâtă ar fi recunoscut că „Ghiveciul C.”este un produs propriu al SC B. SA, că nu ar fi depus înscrisuri din care să rezulte că a realizat modificări la modelul proiectat în anul 2005 și că declarația martorului audiat este subiectivă, nefiind susținută de înscrisuri care să ateste modificările respective.

Prin această critică se contestă de către recurentă ignorarea de către instanță a înscrisurilor depuse de ea la termenul din 29 aprilie 2015 prin care ar fi probat modificările aduse în anul 2008 asupra modelului creat în 2005 și totodată, noutatea modelului depus la înregistrare în anul 2009 și anume: raport de reuniune din 10 iulie 2008, nota de lansare către proiectare din 14 iulie 2008, nota de lansare către Atelierele Matrițerie din 14 iulie 2008, procesul verbal de omologare întocmit de Serviciul Asimilări la 18 august 2008, fișa de probe de injecție din 18 august 2008.Se apreciază că modelul industrial în litigiu îndeplinește condiția noutății, reținerea de către instanță a situației contrare datorându-se ignorării de către instanță a înscrisurilor depuse de ea și a aprecierii eronate a declarației martorului audiat în cauză.

Recurenta-pârâtă invocă astfel aspecte privind neanalizarea unor înscrisuri și aprecierea unor mijloace de probă, critici care nu se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci motivului reglementat de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. ce viza netemeinicia hotărârii și era aplicabil în situația în care instanța nu s-ar fi pronunțat asupra unui mijloc de probă sau asupra unei dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Acest text de lege a fost abrogat prin art. I pct. 111 din O.U.G. nr. 138/2000, astfel că reevaluarea mijloacelor de probă administrate, solicitată de recurenta pârâtă prin acest motiv de recurs, cu consecința schimbării situației de fapt reținute de instanța de apel, excede limitelor controlului judiciar pe care îl poate exercita instanța de recurs, atribuțiile acesteia fiind circumscrise exclusiv verificării legalității deciziei recurate, în contextul motivelor expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Drept urmare, susținerile recurentei pe acest aspect vor fi înlăturate.

Ultimul motiv de recurs vizează încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. prin menținerea soluției primei instanțe de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, precum și prin obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea procesului în faza procesuală a apelului. Aceste critici nu sunt fondate.

Dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, textul relevând ideea prezumției de culpă procedurală a celui care a pierdut procesul. Prin obligarea pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea procesului la instanța de fond și în faza procesuală a apelului, Curtea de apel nu a încălcat prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. deoarece a reținut corect atitudinea procesuală a pârâtei SC B. SA ca parte căzută în pretenții față de soluțiile de admitere a acțiunii reclamantei și de respingere a apelului declarat de pârâtă.

Pe de altă parte, nici susținerea recurentei pârâte în sensul că, raportat la reținerea în considerentele deciziei invocate a caracterului fondat al unor critici ale pârâtei (privind caracterul de noutate și caracterul individual al modelului depus la înregistrare în anul 2009) trebuiau reduse cheltuielile de judecată, nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate deoarece ceea ce determină aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. este culpa procesuală a părții care a pierdut procesul,aceasta fiind stabilită în mod legal ca aparținând apelantei pârâte, prin respingerea apelului declarat de aceasta împotriva sentinței civile nr. 519 din 14 martie 2013 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

În ceea ce privește solicitarea recurentei pârâte de reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate și dovedite de reclamantă, întemeiată pe faptul că ar fi arătat în fața instanței de apel, că, prin raportare la volumul redus de muncă prestat de către firma de avocați SCA G. SRL trebuia să se facă aplicarea art. 274 alin. (3)C. proc. civ. în sensul reducerii acestor cheltuieli, nici aceasta nu este fondată.

Instanța de apel a procedat la o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în ceea ce privește obligarea apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată către intimata reclamantă SC A. SRL, constând în onorariu de apărător. Rațiunea pe care legiuitorul a avut-o în vedere atunci când a permis reducerea acestor cheltuieli de judecată a fost aceea de a proteja partea căzută în pretenții de la instituirea unei obligații excesiv de oneroase în sarcina sa, care își are izvorul într-un contract față de care are calitatea de terț. De aceea, pentru a asigura un just echilibru între dreptul părții ce a avut câștig de cauză de a-și recupera cheltuielile avansate și culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, instanța e îndrituită să realizeze această analiză, pe baza criteriilor legale. Drept urmare, acordarea acestor cheltuieli de judecată în cuantumul stabilit de Curtea de apel reprezintă o chestiune de apreciere din partea instanței, a îndeplinirii condițiilor de aplicabilitate a textului legal în funcție de criteriile legale statuate și anume, complexitatea și valoarea cauzei sau munca prestată de apărător, criterii pe care instanța le-a analizat în considerentele deciziei recurate.

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de recurenta pârâtă SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 284/A din 29 mai 2015 a Curții de Apel București și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei nr. 284/A din 29 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2016.