ÎCCJ, Decizia nr. 299/2017
ÎCCJ, Decizia nr. 299/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia civilă nr. 299/2017
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin decizia nr. 627 din 30 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A., în temeiul art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 707/Ap din 7 decembrie 2016 a Tribunalului Satu Mare, secția civilă, și împotriva sentinței civile nr. 9969 din 29 noiembrie 2000 a Judecătoriei Satu Mare.
Împotriva deciziei menționate a declarat recurs A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2017.
II. Procedura de filtrare a recursului
Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este admisibil în principiu, sub rezerva depunerii de către recurent a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, datorată conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 23 octombrie 2017, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.
Raportul a fost comunicat recurentului și intimatului la data de 3 noiembrie 2017, conform dovezilor de înmânare aflate la dosar.
III. Considerentele Înaltei Curți
În procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., analizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu, se constată că recursul nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia „La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii (...).”
În acest sens, se reține că, deși prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, comunicat la data de 3 noiembrie 2017, recurentului A. i-a fost adusă la cunoștință obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, datorată conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, acesta nu și-a îndeplinit obligația menționată, devenind astfel incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia „(...) cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității (...)”.
Pentru considerentele arătate, completul de filtru este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 627 din 30 martie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2017.
Fără cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2017.