ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1036/2017

Decizia nr. 1036/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4075/2015 de la 01 iulie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins excepția netimbrării acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active, invocate de pârâta A. SA, ca neîntemeiate; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție invocată de aceeași pârâtă, ca neîntemeiată.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta A. SA; a constatat caracterul abuziv al clauzelor stipulate în convenția de credit bancar din 16 iulie 2007 la art. 12.2 teza a II a, art. 12.3 și art. 12.4.

A declarat nulitatea absolută a clauzelor menționate anterior; a dispus înghețarea cursului de schimb valutar CHF-LEU, pentru efectuarea plăților în temeiul contractului sus menționat, la valoarea de la momentul semnării contractului, respectiv la valoarea 1,8894 lei/CHF; a obligat pârâtele să procedeze la calcularea ratelor aferente contractului de credit sus menționat în funcție de valoarea leu/CHF de la momentul semnării contractului, respectiv la valoarea 1,8894 lei/CHF, aceste rate urmând să fie recalculate de la data semnării contractului și până la sfârșitul perioadei de contractare, respectiv 01 iulie 2037, reclamanta urmând să achite ratele aferente creditului contractat la valoare leu/CHF anterior menționată.

A obligat pârâtele să plătească reclamantei sumele achitate în plus în temeiul contractului sus-menționat, rezultate din diferența de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăți și cursul valutar valabil de la data semnării contractului de credit (1,8894 lei), sume la care urmează să se calculeze și dobânda legală aferentă, calculată de la data încasării fiecărei sume nedatorate și până la achitarea integrală a acestora de către pârâte.

A constatat caracterul abuziv al clauzelor stipulate în convenția de credit bancar din 16 iulie 2007 la art. 9.1 lit. a); a declarat nulitatea absolută a clauzei menționate anterior; a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 6359 CHF, în echivalent lei la cursul BNR din data efectuării plății, cu titlu de comision de acordare, sumă la care urmează să se calculeze și dobânda legală aferentă, calculată de la data încasării acestei sume nedatorate și până la achitarea integrală a acesteia de către pârâte.

A respins cererea reclamantei privind restituirea creditului în lei (cuprinsă în art. 12.2 teza I a din convenția de credit bancar din 16 iulie 2007) ca neîntemeiată; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la emiterea unui nou grafic de rambursare, care să prevadă restituirea creditului în lei, ca neîntemeiată.

A obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 11.160 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 1004/A de la 06 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta-pârâtă A. SA împotriva Sentinței civile nr. 4075 din 01 iulie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. și intimata-pârâtă C., prin mandatar A. S.A., ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență următoarele:

Cu privire la caracterul abuziv al comisionului de analiză dosar, în valoare de 6.365 CHF, prevăzut prin art. 9.1 lit. a), suma percepută, fixă și relativ derizorie, prin raportare la contraprestație a fost determinată just și a constituit contravaloarea unor servicii efectiv prestate de bancă anterior încheierii contractului și în legătura cu acesta, servicii care au profitat reclamantei.

Un atare comision nu este, în mod expres, interzis de lege, fiind astfel posibil a fi prevăzut în contractele de credit.

A reținut instanța de apel că termenii clauzei sunt clari, fără echivoc și ușor accesibili unei persoane cu un nivel de pregătire îndeobște acceptat ca mediu pentru consumator, precum și faptul că între tariful perceput și serviciile prestate nu există un dezechilibru de natură a conduce la concluzia unui comportament comercial inechitabil.

A constatat nelegală măsura admiterii cererii având ca obiect nulitatea clauzelor art. 12.2, 12.3 și 12.4 din contractul de credit.

Clauzele indicate nu întrunesc condițiile impuse a fi întrunite cumulativ prin art. 4 alin. (1) și (2) Legea nr. 193/2000, Curtea apreciind că, deși apelanta nu a produs probe concludente relativ la negociere, nu se poate reține cauzarea unui dezechilibru semnificativ și contrar bunei credințe, în detrimentul consumatorului.

Acesta pentru că de esența raportului juridic pe care îl implică actul de împrumut este restituirea unei valori identice celei împrumutate, ceea ce nu se poate realiza decât prin aplicarea necondiționată a principiului nominalismului monetar și, pe de altă parte, dată fiind natura riscului valutar, reaua voință, raportat la un element prin excelență obiectiv, fiind exclusă.

Riscul valutar constituie un element intrinsec contractului de credit solicitat și acordat în monedă străină, sens în care, în practica sa constantă a statuat instanța supremă.

În analizarea relei credințe și a disproporției dintre prestații nu poate fi înlăturată voința comună a părților exprimată în contract, aceasta neputând fi afectată prin impunerea cu forța hotărârii judecătorești a altor clauze străine de scopul urmărit la încheierea contractului, cu consecința modificării unor elemente esențiale ale acestuia.

Astfel, stabilizarea, înghețarea cursului de schimb CHF/leu raportat la data încheierii contractului, cu menținerea acestuia pe toata durata contractului, constituie o soluție nelegală, în vădită neconcordanță cu principiile ce guvernează contractul civil, respectiv cel de împrumut.

Reclamanta nu a precizat motivele pentru care, în mod liber și neimpus a optat pentru un credit în CHF, rezultând că alegerea sa a fost determinată, în mod necesar de cursul deosebit de avantajos al monedei la data încheierii contractului, curs de altfel menținut o perioadă îndelungată, de natură a justifica alegerea sa.

Însă prefigurarea ca avantajoasă a monedei nu exclude pentru consumator, chiar în condițiile unei pregătiri acceptate ca medii, fie și în lipsa unei avertizări din partea băncii, a anticipării riscului valutar pe care îl implică derularea contractului pe o perioadă mai mult decât îndelungată.

Transformarea obligației consumatorului într-una extrem de oneroasă, chiar dacă determină o imposibilitate fortuită de executare, nu poate conferi clauzelor un caracter abuziv, situația intervenită subsumându-se riscului contractului.

Cu privire la teoria impreviziunii, sub imperiul vechiului C. civ., curtea a apreciat că, în lipsa unei reglementări exprese și a unei practici judiciare unitare, determinată cu certitudine de instanța supremă, nu se poate da eficiență instituției care asigură înlăturarea caracterului excesiv de oneros al contractului, cauzat de împrejurări independente de culpa contractanților.

Stabilizarea cursului monedei contractului, prin raportare la moneda națională, cu dată de referință data încheierii contractului, ar presupune încălcarea principiului nominalismului monetar.

Obligația din împrumutul în bani este întotdeauna pentru suma numerică din contract, în moneda menționată, chiar dacă prin raportare eventual la o altă monedă, valoarea acesteia a suferit modificări, debitorul fiind ținut a restitui acea sumă acordată prin contractul de împrumut.

Dispozițiile consacră regula generală aplicabilă în materia împrumutului de consumație, principala obligație a împrumutatului fiind aceea de a restitui suma împrumutată în aceeași calitate și cantitate, indiferent de modificarea prețului acelei monede, raportat la sistemul de referință ales de părți.

În consecință, riscul valutar, așa cum este definit prin art. 3 alin. (1) lit. j) din Norma B.N.R. nr. 17/2003, reprezintă riscul asumat deopotrivă de părțile contractului de a înregistra pierderi sau de a nu realiza profiturile estimate, ca urmare a fluctuațiilor pe piață ale prețurilor, ratei dobânzii și cursului valutar, factorii ce influențează schimbările de curs valutar și care sunt în afara controlului băncii.

Au fost înlăturate concluziile primei instanțe, referitoare la faptul că menținerea aceleiași monede a contractului - CHF - asigură respectarea principiului nominalismului monetar, rezultat al unei interpretări eronate a dispozițiilor art. 1578 alin. (2) C. civ.

Menținerea aceleiași monede impune menținerea valorii sale intrinseci, prin raportare la un element obiectiv, indiferent de sporirea sau scăderea prețului monedelor.

Cu privire la cererea având ca obiect denominarea monedei contractului, a constatat obligativitatea clauzelor contractului, raportat la art. 969 alin. (1) C. civ., apreciind că în lipsa constatării caracterului abuziv cu consecința nulității, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 193/2000, dispoziții ce constituie o excepție de la principiul libertății de voință, prevederile guvernează în continuare raporturile contractuale.

Relativ la moneda contractului, a reținut că alegerea acesteia nu contravine legislației în vigoare la data contractării creditului, respectiv prevederilor în vigoare cuprinse în art. 3 din Regulamentul BNR nr. 4/2005.

Pârâta A. SA a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 1004/A din 6 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., arătând, în esență, că există o vădită contradicție între considerentele deciziei recurate și dispozitiv, fapt ce nu poate fi îndreptat pe calea dispozițiilor art. 442 - 444 C. proc. civ.

Deși în considerente instanța a concluzionat că apelul este întemeiat, urmând a-l admite, întreaga motivare fiind clară, precisă, fermă în acest sens, în dispozitiv a menționat respingerea apelului.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că acesta este admisibil, completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. dispunând, prin încheierea din data de 05 aprilie 2017, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Intimata-reclamantă B. a depus punct de vedere cu privire la raport, arătând că nu este de acord cu concluziile acestuia și susținând nulitatea recursului.

Analizând hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta A. SA este fondat, urmând a-l admite, motivat de următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din noul C. proc. civ., hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Art. 175 din același cod statuează că: "(1)Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.

(2) În cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară."

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 din noul C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, hotărârea este casabilă dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție, însă în dispozitiv instanța a pronunțat o soluție contrară.

Înalta Curte constată că, deși în cuprinsul considerentelor, instanța a motivat apelul în sensul admiterii acestuia, arătând explicit că, raportat la dispozițiile art. 480 alin. (2) din noul C. proc. civ., va admite apelul, va schimba sentința apelată și va respinge pe fond acțiunea, dispozitivul conține soluția contrară, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 488 pct. 6 din noul C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 din noul C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. SA împotriva Deciziei civile nr. 1004/A din 6 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, în vederea rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. SA împotriva Deciziei civile nr. 1004/A din 6 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează Decizia civilă nr. 1004/A din 6 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Trimite cauza Curții de Apel București, secția a VI-a civilă în vederea rejudecării.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2017.

Procesat de GGC - NN