ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3416/2015

Circumstanțele cauzei Prin cererea formulată reclamantul Orașul Râșnov, denumit în continuare U.A.T. Orașul Râșnov, a chemat în judecată pârâtul debitor Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună: obligarea pârâtului debitor la achitarea către U.A.T. Orașul Râșnov a sumei de 5.435.508,73 lei, sumă ce reprezintă cheltuieli eligibile efectuate de către reclamanta în calitate de beneficiar al subprogramului „Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă de la sursa Cheile Râșnoavei și extinderea rețelelor de canalizare menajeră în Orașul Râșnov, jud. Brașov”, în conformitate cu convenția nr. 2076 din 20.06.2008; obligarea pârâtei debitoare la achitarea către reclamanta a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1023 din 26 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Orașul Râșnov (U.A.T. Râșnov), în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 1023 din 26 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Orașul Râșnov a declarat recurs. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că hotărârea judecătorească contestată este nemotivată, precum și faptul că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurentul precizează că instanța de fond s-a limitat în a afirma faptul că: „Susținerile reclamantului referitoare la insecuritatea juridică sunt nefondate și nedovedite (...)”, nemotivând în niciun fel această concluzie. Mai mult, în continuarea aceleiași concluzii, instanța de fond afirmă faptul că: „(...) iar dincolo de acest aspect sunt și nerelevante”, fapt ce atrage incidența și a alin. (8) al aceluiași art. 488 din noul C. proc. civ. În mod cert concluzia instanței de fond potrivit căreia principiul insecurității juridice este nerelevant (și) în această speță este eronată, deoarece acest principiu este esențial pentru buna desfășurare a oricărui raport juridic.

Apărările formulate în cauză Intimatul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2015, recursul a fost admis în principiu.

Soluția instanței de recurs Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța de recurs a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În cauză, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În sistemul de drept procesual civil român căile de atac constituie un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre judecătorească. Motivarea în fapt și în drept este o condiție de esență a hotărârii judecătorești, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligație legală, cu precizarea că judecătorul trebuie să explice părților, atât în fapt, cât și în drept care au fost rațiunile care au determinat adoptarea soluției. Înalta Curte constată că există contradictorialitate între soluția pronunțată și considerentele sentinței. În concret, prima instanță a argumentat soluția pe lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în raport de prevederile art. III din O.G. nr. 3/2013, conform cărora: „(1) Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate convențiile de finanțare încheiate de către Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice cu autoritățile administrației publice locale pentru finanțarea obiectivelor de investiții din cadrul programului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 40/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 61/2007, cu modificările ulterioare, „(2) Predarea-preluarea convențiilor de finanțare prevăzute la alin. (1), precum și întreaga documentație aferentă acestora se va face pe bază de protocol în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, între Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.” Astfel, instanța de fond a constatat că a operat o transmisiune legală a drepturilor și obligațiilor pârâtului Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile (Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice) decurgând din contractul nr. 2076 din 20 iunie 2008 către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în temeiul textului de lege sus citat. Curtea de apel a mai reținut că reclamantul a formulat prezenta acțiune insistând asupra faptului că drepturile sale trebuie realizate în raport de pârât. Totodată, curtea de apel a mai avut în vedere și faptul că, potrivit art. 10.8 din convenție „în cazul în care, referitor la prezenta convenție, apar modificări ale legislației aplicabile, părțile au obligația să depună toate diligențele, conform noilor reglementări, astfel încât să nu se abată de la obligațiile stabilite în cuprinsul acesteia”. Așadar, instanța a considerat că părțile și-au asumat posibilitatea modificări legislației, prin art. 10 pct. 8 din Convenție, astfel că atât pârâtul, cât și reclamantul sunt obligați să respecte dispozițiile O.G. nr. 3/2013. Având în vedere aceste dispoziții, instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată, fără a analiza cauza pe fond și fără a avea în vedere apărările formulate de părți. Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a cauzei, pentru ca instanța de fond să analizeze litigiul sub toate aspectele. Față de soluția ce se va pronunța, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.