ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 253/2017

Decizia nr. 253/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Ploiești

la data de 9 septembrie 2013, sub nr. x/42/2013

, reclamanta SC A. SRL a formulat, în contradictoriu cu pârâta B. Ploiești, contestație împotriva Deciziei nr. 295 din 10 iulie 2013 emisă de C. din cadrul D. Dâmbovița, prin care i s-a respins contestația administrativă exercitată împotriva Deciziei de impunere nr. 411 din 26 aprilie 2013, precum și cerere de suspendare a executării deciziei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Prin Încheierea de ședință din 25 octombrie 2013, instanța a luat act de renunțarea reclamantei la soluționarea capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării deciziei contestate până la soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 218 din 03 noiembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins

cererea

formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. Ploiești,

ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, cu privire la susținerea că este deductibil fiscal provizionul în sumă de 1 133 368,38 lei constituit în legătură cu vânzările către SC E. SRL, că, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor și provizioanelor, numai în conformitate cu acest articol.

Rezultă că data de la care este deductibil provizionul constituit este data declarării deschiderii procedurii falimentului pe baza hotărârii judecătorești, iar din documentele aflate la dosarul cauzei se constată că procedura simplificată a falimentului împotriva debitorului SC E. SRL a fost deschisă prin sentința nr. 122 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, dată cu care este, deci, deductibil provizionul constituit.

Opinia expertului F. a fost, de asemenea, în sensul că societatea reclamantă în mod eronat a înregistrat în evidențele contabile, în anul 2008, suma de 1.133.368 lei, reprezentând constituire provizion clienți incerți (SC E. SRL).

În ceea ce privește constatarea că reclamanta a înregistrat în mod greșit în contul de cheltuieli suma de 25 094 lei, instanța de fond a reținut că prin raportul de expertiză s-a apreciat că o parte din această sumă este deductibilă fiscal, respectiv aceea de 12.615 lei, cheltuială cu serviciile de marketing-telefonie fixă, considerând că în privința acestora sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003.

În ceea ce privește cheltuielile în sumă de 7 379 lei, reprezentând cheltuieli cu biletele de avion și cazare la Hotel x și, respectiv, 5.100 lei, reprezentând contravaloare bilete la Balul Vienez, punctul de vedere al expertului a fost în sensul că aceste cheltuieli nu sunt deductibile fiscal, întrucât reclamanta nu a dovedit faptul că au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, adică în interes de serviciu.

Referitor la suma de 12.615 lei, cheltuială cu serviciile de marketing-telefonie fixă, în privința căreia expertul a opinat în sensul că sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003, instanța a considerat că este greșită opinia expertului, deoarece nu se coroborează cu nicio altă probă din dosarul cauzei, iar atributul aplicării dispozițiilor legale incidente în cauză revine oricum instanței de judecată, nu expertului.

Curtea de apel a mai apreciat că, deși achiziționarea serviciilor de marketing-telefonie fixă s-a efectuat în baza unui contract de prestări servicii al cărei beneficiar este reclamanta, iar prestator SC G. SRL, în cauză nu au fost depuse documente doveditoare ale efectuării acestor cheltuieli, nefiind suficientă doar existența înțelegerii contractuale.

În ceea ce privește cheltuiala de 2.031.864 lei, reprezentând onorarii avocați plătite Casei de avocatură H. din Londra, în litigiul comercial dintre SC A. SRL și societatea SC I. LTD din Marea Britanie - Londra, instanța a arătat că expertul desemnat a reținut că, în anul 2008, reclamanta a încheiat cu SC I. LTD două contracte pentru furnizarea de oțel beton bare și un contract pentru furnizare sârmă colac și că, la data de 14 ianuarie 2009, firma a notificat SC A. SRL despre rezilierea celor trei contracte, la data de 23 februarie 2009 formulând cerere de chemare în judecată a societății reclamante, prin care a solicitat obligarea SC A. SRL la plata de despăgubiri pentru o pretinsă încălcare a contractelor de furnizare de oțel beton, reprezentând diferență de preț dintre prețul prevăzut în contractele sus menționate și prețul obținut de către SC I. LTD din vânzarea acelorași mărfuri către alte societăți.

Curtea a înlăturat însă punctul de vedere al expertului referitor la necesitatea efectuării cheltuielii de 2.031.864 lei, reprezentând onorarii avocați plătite Casei de avocatură H. din Londra, în litigiul comercial al SC A. SRL cu firma SC I. LTD din Marea Britanie - Londra, doar prin prisma existenței unui litigiu între părțile contractante mai sus menționate, fără a se dovedi și existența unui raport contractual în ceea ce privește acordarea de servicii de consultanță și reprezentare juridică între societatea aflată în litigiu și casa de avocatură.

Or, conform prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, sunt considerate cheltuieli deductibile numai acele care sunt efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

Totodată, aceste cheltuieli au fost incluse eronat în contul 471 - cheltuieli în avans, referindu-se la o perioadă următoare, deși contravaloarea acestor servicii trebuia înregistrată în momentul primirii facturilor pentru serviciile prestate.

Împotriva sentinței civile nr. 218 din 03 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că sentința pronunțată de Curtea de Apel Ploiești este nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea greșită a normelor de drept material.

A arătat recurenta reclamantă că, deși în cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize contabile, instanța de fond a înțeles sa nu țină cont în totalitate de concluziile expertului desemnat.

Astfel, deși expertul concluzionează că din suma de 25.094 lei (reprezentând cheltuieli constatate de către organul fiscal ca fiind greșit înregistrate) este deductibilă fiscal suma de 12.615 lei, fiind incidente în privința acestora dispozițiile art. 21 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003, instanța de fond înțelege să ignore acest aspect, motivând că la dosarul cauzei nu se află alte probe. O astfel de interpretare este nelegala, instanța făcând ca expertiza contabilă sa fie lipsită de rezultat.

Aceeași critică o aduce sentinței recurate în ceea ce privește faptul că nu au fost reținute concluziile expertului nici referitor la suma de 2.031.864 lei, reprezentând onorarii avocațiale plătite Casei de avocatură H. din Londra, instanța înțelegând să interpreteze în alt sens prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.

A mai arătat recurenta reclamantă că nu poate fi considerată vinovată de acțiunile sau inacțiunile partenerilor de afaceri, atât timp cât aceasta a acționat legal, înregistrând în contabilitate toate documentele justificative.

De asemenea, a susținut că SC A. SRL a respectat prevederile art. 36 alin (1) lit. a) din Legea nr. 82/1991, a constituit în mod legal provizionul în valoare de 1.133.368,38 lei, motiv pentru care nu poate fi obligată la plata impozitului pe profit pentru o sumă datorată de către un client incert și care până în prezent a rămas neîncasată.

Susținerile organului de control nu trebuiau primite deoarece la data constituirii provizionului SC E. SRL figura în Buletinul Insolvenței, fiind o certitudine faptul că situația sa financiară este în declin.

II. Procedura în fața instanței de recurs;

Intimata - pârâtă B. Ploiești nu a formulat întâmpinare în cauză.

Prin Încheierea de ședință din 1 noiembrie 2016, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare;

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta reclamantă a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin raportare la dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal considerate incidente.

În acest context, Înalta Curte reține că, în cauză, inspecția fiscală a vizat perioada 01 ianuarie 2008-31 decembrie 2012 în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată și impozitul pe profit, organele de inspecție constatând că, în anul 2008, recurenta reclamantă a înregistrat în evidența contabilă cheltuieli deductibile fiscal în sumă de 1.133.368 lei, reprezentând constituire provizion clienți incerți - SC E. SRL.

În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare: „Contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor și provizioanelor, numai în conformitate cu prezentul articol, astfel:

j) provizioanele constituite în limita unui procent de 100% din valoarea creanțelor asupra clienților, înregistrate de către contribuabili, altele decât cele prevăzute ia lit. d), f), g) și i), care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2007; creanța este deținută la o persoană juridică asupra căreia este declarată procedura de deschidere a falimentului, pe baza hotărârii judecătorești prin care se atestă această situație; nu sunt garantate de altă persoană; sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului; au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului”.

În raport cu aceste dispoziții legale exprese, data începând cu care este deductibil provizionul constituit este data deschiderii procedurii falimentului prin hotărâre judecătorească, fiind irelevantă sub aspectul în discuție împrejurarea că societatea respectivă ”figura în Buletinul Insolvenței”.

Așa fiind și cum din documentele aflate la dosar reiese că procedura simplificată a falimentului împotriva debitorului SC E. SRL a fost deschisă la data de 14 aprilie 2009, prin sentința nr. 122/2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în mod corect instanța de fond a reținut că suma de 1.133.368 lei era nedeductibilă pentru anul 2008, fiind deductibilă fiscal abia pentru anul 2009.

În ceea ce privește susținerile recurentei reclamante în sensul că deducerea cheltuielilor de 25.094 lei era întemeiată, întrucât societatea desfășoară activități care impun acțiuni de promovare și prezentare a obiectului său de activitate, acestea nu pot fi reținute, de vreme ce din documentele înfățișate rezultă tocmai faptul că societatea nu a justificat utilitatea achizițiilor respective.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., sunt considerate cheltuieli deductibile numai acelea care sunt efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

Or, în cauză în mod legal s-au considerat nedeductibile fiscal achizițiile de bunuri și servicii efectuate de către societate, ca: marketing - telefonie fixă, participare Bal Vienez, bilete de avion etc., nefiind relevate, nici legătura acestor acțiuni cu obiectul de activitate al societății, nici - mai ales - consecințele pe care acestea le-au avut asupra realizării de venituri de către recurenta reclamantă.

Totodată, corect a reținut instanța de fond - în raport cu acestea și dispoziții legale - faptul că sunt cheltuieli nedeductibile fiscal cheltuielile de asistență juridică, reprezentând onorarii de avocați în procesul SC I. LTD - Londra, întrucât acest contract nu s-a materializat în activități prevăzute de contract, nefiind înregistrate achiziții, livrări de bunuri sau prestări de servicii în legătură cu contractul, ci doar cheltuielile cu avocații mai sus menționate.

În privința acelor opinii ale expertului judiciar care nu au fost reținute de instanță, Înalta Curte arată că, într-adevăr, judecătorul nu este ținut de concluziile expertizei dispuse, în măsura în care acestea nu se coroborează sau chiar sunt contrazise de celelalte probe administrate sau de dispozițiile legale aplicabile, instanța de judecată fiind suverană în aprecierea probelor și având obligația doar de a motiva înlăturarea totală sau parțială a unei probe, ceea ce în speță s-a realizat.

În sfârșit, așa cum instanța supremă arată constant în practica sa, motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. îi sunt circumscrise situațiile în care instanța de fond aplică un act normativ care nu este incident în speță sau dă eficiență unei norme generale în condițiile în care exista o normă specială aplicabilă ori dă o interpretare greșită în raport cu conținutul evident al textului de lege aplicabil.

Or, în speță, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în raport cu situația de fapt reținută din probele înfățișate de părți, astfel că recursul reclamantei este nefondat.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia;

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței nr. 218 din 03 noiembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 februarie 2017.