ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1199/2016

Decizia nr. 1199/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cadrul procesual;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2/2012, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. - C., D. și E.:

- anularea deciziei comisiei de specialitate - „Științe administrative" din cadrul C. din 17 octombrie 2011, prin care s-a decis să nu se avizeze titlul științific de doctor în drept, conferit reclamantei;

- anularea Ordinului nr. 6556 din 13 decembrie 2011 emis de pârâtul nr. 2;

- constatarea refuzului nejustificat al pârâților de a recunoaște reclamantei, în condițiile legii, titlul științific de doctor în drept, conferit de Universitatea de Stat din Moldova;

- obligarea pârâtului D. să emită ordinul prin care să recunoască reclamantei titlul științific de doctor în drept, în baza diplomei obținute în Republica Moldova;

- obligarea pârâților la plata sumelor de 30.000 lei cu titlu de daune morale și 30.000 lei cu titlu de daune materiale.

B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, invocând și excepția lipsei capacității procesuale pasive a C. și E., întrucât instituțiile în discuție nu au personalitate juridică proprie, fiind doar organe consultative al B.

Prin sentința nr. 6424 din data de 12 noiembrie 2012 Curtea de Apel București a respins ca nefondate excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât B. și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C., precum și acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B. - C., D. și E.

Pentru a hotărî astfel asupra excepțiilor invocate, instanța de fond a avut în vedere obiectul acțiunii principale, faptul că deși comisiile de specialitate nu au personalitate juridică proprie, ele sunt organisme consultative ale B., iar contestația reclamantei este formulată împotriva deciziei Consiliului și a Ordinului nr. 6556 din 13 decembrie 2011, acte administrative în sensul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că la data de 27 mai 2011 reclamanta a susținut teza de doctorat în cadrul Universității de Stat din Moldova, prin Hotărârea F. nr. AT/5/4 din 8 iulie 2011 i s-a conferit gradul științific de doctor în drept, iar la 30 septembrie 2011 a depus la E. cererea privind recunoașterea/echivalarea diplomei de doctor din Republica Moldova.

Prin adresa din 20 decembrie 2011 E. a comunicat reclamantei faptul că în urma verificării documentației depuse, Comisia de specialitate „Științe administrative„ din cadrul C. din 17 octombrie 2011 a apreciat că teza nu îndeplinește standardele științifice specifice unei asemenea lucrări, decizia C. stând ulterior la baza emiterii ordinului contestat în prezenta cauză - Ordinul nr. 6556 din 13 decembrie 2011 privind neechivalarea titlului științific de doctor.

S-a mai reținut de către prima instanță că dispozițiile Acordului încheiat între cele două state, ratificat prin Legea nr. 39/1999, fac referire la recunoașterea reciprocă a titlurilor științifice, însă această recunoaștere nu este una automată, ea este condiționată de obținerea avizului favorabil din partea Consiliului național de atestare, aviz pe care reclamanta nu l-a obținut.

În aceste condiții și având în vedere dispozițiile legii contenciosului administrativ, instanța de fond a apreciat că nu se poate pronunța decât asupra modului în care instituțiile abilitate au respectat procedurile legale, pârâții B. și organismele abilitate din cadrul acestuia neputând fi obligate prin hotărâre judecătorească să emită ordinul de atestare a titlului universitar solicitat de către reclamantă, analiza științifică a activității didactice fiind de competența comisiilor specializate, astfel cum rezultă din Regulamentul C.

Întrucât ministrul pârât poate emite ordin de acordare a titlului științific numai pe baza confirmării acestuia de către Consiliul național, confirmare care, în speța de față, nu a avut loc, instanța de fond nu a reținut un refuz nejustificat al pârâților, în sensul legii contenciosului administrativ, reclamantei fiindu-i comunicat un refuz motivat și justificat de conferire a titlului științific de doctor în drept.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea nu este motivată, judecătorul fondului neanalizând susținerile din cererea de chemare în judecată.

Precizând că nu a învestit instanța cu o acțiune prin care să se constate valoarea juridică a tezei de doctorat, ci cu o acțiune în anulare a unui act administrativ motivat generic și abstract (refuzul pârâților de a recunoaște titlul științific de doctor în drept), recurenta arată că absența acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive și lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc al actelor administrative.

Instanța de fond, menținând în vigoare actele administrative atacate, a încălcat, la rândul său, normele de procedură care reglementează dreptul la un tribunal independent consacrat de art. 6 par. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reflectate în legislația română de art. 261 pct. (5) și art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

O altă critică adusă sentinței instanței de fond vizează neanalizarea concluziilor formulate în scris de către reclamantă referitoare la nulitatea deciziei comisiei de specialitate din cadrul C. din 17 octombrie 2011, pentru lipsa semnăturii unui număr de 15 membri. De asemenea, nu au fost analizate nici dispozițiile art. 19 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a E. de recunoaștere și echivalare a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, sancțiunea nulității fiind aplicabilă și ordinului nr. 6556/13 decembrie 2011.

A mai arătat recurenta că titlul său științific nu se încadrează în situațiile reglementate de art. 19 alin. (1) din Regulamentul sus-menționat, astfel încât nu exista temei legal pentru respingerea cererii de recunoaștere.

Având în vedere ratificarea de către România și Republica Moldova a Convenției de la Lisabona, cu privire la recunoașterea atestatelor obținute în învățământul superior în statele din regiunea Europei, cu toate consecințele ce decurg din această Convenție, semnarea la 20 iunie 1998 de către aceleași state a Acordului privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, acordate de instituțiile de învățământ acreditate în România și în Republica Moldova, dar și semnarea la 26 august 2010 a Protocolului de amendare a Acordului, recurenta apreciază că Statul Român a recunoscut aprioric și competența științifică a instituțiilor de învățământ acreditate în Republica Moldova, asumându-și, implicit, rolul de a confirma și titluri pentru lucrări științifice față de care instituții de învățământ omologe din România ar fi putut manifesta o exigență sporită, cum se apreciază în cauză.

Organele administrative interne ale unui stat partener într-un tratat internațional, bilateral, sunt obligate a se abține de la adăugarea unor prevederi procedurale interne, de natură a lipsi de eficiență respectivul tratat internațional pe care statul român și l-a asumat în mod voluntar, conduita contrară fiind de natură a veni în contradicție și cu art. 31 alin. (5) din Legea nr. 590/2003.

A mai susținut recurenta că teza de doctorat, pe baza căreia i s-a acordat titlul de doctor în drept în Republica Moldova, a fost expertizată în strictă conformitate cu legislația Republicii Moldova și, mai mult de atât, asupra originalității științifice, novației lucrării și actualității referințelor bibliografice, s-au pronunțat experți în domeniu - conferențiari și profesori universitari din Republica Moldova, inclusiv din România.

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

Prin Decizia nr. 3283 din data de 17 septembrie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 6424 din 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel București.

Soluția instanței de control judiciar a fost anulată ca efect al admiterii contestației în anulare formulate în cauză, potrivit Deciziei nr. 242 din 5 februarie 2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin aceeași decizie fiind stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 14 aprilie 2016.

Cu ocazia rejudecării recursului, la termenul sus-menționat, recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise, un set de înscrisuri constând în copii ale adeverințelor, diplomei și hotărârii F. din Republica Moldova emise pe numele său, precum și acte normative aplicabile speței.

Înalta Curte, examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor art. 304 și 304

1

C. proc. civ., constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

Recurenta-reclamantă A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anulare a deciziei comisiei de specialitate - „Științe administrative" din cadrul C. din 17 octombrie 2011 și a Ordinului nr. 6556 din 13 decembrie 2011, solicitându-se totodată și constatarea refuzului nejustificat al pârâților de a recunoaște reclamantei, în condițiile legii, titlul științific de doctor în drept, conferit de Universitatea de Stat din Moldova, cu consecința obligării pârâtului D. să emită ordinul prin care să recunoască reclamantei titlul științific de doctor în drept, în baza diplomei obținute în Republica Moldova.

Motivele de nelegalitate invocate de reclamantă prin acțiunea introductivă au vizat, în esență, nemotivarea răspunsului dat cererii de recunoaștere a unui titlu științific de doctor, nerespectarea procedurii prevăzute la art. 7 din Legea nr. 39/1999, prin actele administrative contestate pârâții rezumându-se la a stabili să „nu se echivaleze titlul științific de doctor”, în condițiile în care solicitarea era una de „recunoaștere” a titlului deținut de reclamantă.

A mai apreciat recurenta că decizia comisiei de specialitate din cadrul C. din 17 octombrie 2011 este lovită de nulitate, aceasta fiind semnată de doar 4 dintre cei 19 membrii.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., „ hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde (…) motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Motivarea unei hotărâri judecătorești trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la „un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența” (Hotărârea Albina împotriva României).

Din examinarea considerentelor sentinței recurate se constată că instanța de fond nu a analizat efectiv motivele de nelegalitate invocate de reclamantă.

Astfel, deși a reținut că dispozițiile legii contenciosului administrativ obligă instanța să se pronunțe doar cu privire la modul în care instituțiile abilitate au respectat procedurile legale și nu îi permit să facă aprecieri asupra valorii științifice a lucrării reclamantei, judecătorul fondului nu a verificat și nu s-a pronunțat asupra pretinselor abateri de la legalitate a procedurii urmate de instituțiile pârâte, finalizată prin emiterea actelor administrative contestate în cauză.

În aceste condiții, se apreciază că sentința atacată nu răspunde exigențelor impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1)-(3) și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 6424 din 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2016.