ÎCCJ, Decizia nr. 218/2017

Decizia penală nr. 218/2017

Asupra contestației de față:

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Decizia nr. 246/A din data de 30 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2016 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 15/F din 31 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul A. Totodată, a fost desființată hotărârea atacată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că, în mod greșit, judecătorul fondului a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen., cu consecința admiterii cererii formulate în acest de sens de acuzat.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că inculpatul A. nu a recunoscut activitatea infracțională, așa cum a fost descrisă prin rechizitoriu, acesta, prin apărările formulate, urmărind să obțină o soluție de achitare sub aspectul lipsei elementelor de tipicitate ale infracțiunii de fals în declarații sub aspectul laturii subiective, împrejurare care reprezintă, în realitate, o modificare a bazei factuale din actul de sesizare a instanței, operațiune ce nu este permisă în procedura simplificată, întrucât forma de vinovăție cerută de lege pentru ca un anumit comportament să intre în sfera ilicitului penal întregește circumstanțele care caracterizează faptele ce i-au fost imputate.

Într-o atare situație, existând o contradicție între măsura de realizare a judecății în procedura simplificată a recunoașterii de vinovăție, ce s-a fundamentat doar pe probele administrate la urmărire penală și pe înscrisurile noi depuse de inculpat la instanță, și modul în care a fost dezlegat raportul juridic de drept penal substanțial, prin pronunțarea unei hotărâri de achitare pentru lipsa elementelor de tipicitate, inclusiv a intenției, sub aspectul infracțiunilor de fals în declarații, instanța supremă a reținut că singura soluție ce se impune a fi dată este aceea de trimitere a cauzei spre rejudecare, reținând că în raport cu atitudinea procesuală a inculpatului trebuia efectuată cercetarea judecătorească, conform procedurii comune, care implica administrarea de probe atât în acuzare, cât și în apărare, cu consecința rezolvării acțiunii penale în una din modalitățile prevăzute de art. 396 C. proc. pen.

O interpretare contrară ar echivala cu o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat atât de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în art. 6 parag. 1, cât și de legislația națională în art. 8 C. proc. pen., dar și a principiilor aflării adevărului și a dublului grad de jurisdicție în materie penală, garantat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenție, întrucât, în eventualitatea pronunțării unei soluții de condamnare, pentru prima dată, direct în apel, ca urmare a rejudecării fondului cauzei și administrării de probe potrivit procedurii de drept comun, s-ar ajunge la încălcarea dreptului la apărare al inculpatului A., precum și la eludarea dispozițiilor legale și convenționale privind dublul grad de jurisdicție.

În consecință, pentru considerentele anterior dezvoltate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis apelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a desființat hotărârea atacată cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului, în condițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii contestatorul inculpat A. a formulat la data de 5 iulie 2017 contestație în anulare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2017 la data de 7 august 2017, fiind fixat termen în mod aleatoriu la data de 25 septembrie 2017.

La termenul din data de 25 septembrie 2017, cauza a fost amânată la cererea contestatorului pentru angajarea unui apărător, fiind stabilit termen la data de 23 octombrie 2017.

La termenul din data de 23 octombrie 2017, la interpelarea președintelui completului de 5 judecători contestatorul inculpat A. a precizat că nu este asistat de avocat la acest termen, din cauza lipsei posibilităților financiare, deși anterior a solicitat amânarea judecării cauzei pentru a-și angaja un apărător ales. De asemenea, a precizat că temeiul de drept al cererii sale este dat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și de dispozițiile art. 425

1

C. proc. pen. și că nu a formulat contestație în anulare, întrucât cunoaște că anterior Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia penală nr. 326 pronunțată la data de 22 septembrie 2017 în Dosarul nr. x/1/2017 a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 246 din data de 30 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 al aceleiași instanțe.

Față de precizările contestatorului inculpat în sensul că în cauză a formulat contestație, potrivit dispozițiilor art. 425

1

C. proc. pen. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere, totodată și declarația de abținere formulată de doamna judecător B., cauza a fost amânată la data de 27 noiembrie 2017.

Prin încheierea din data de 13 noiembrie 2017 a fost admisă declarația de abținere formulată de doamna judecător B.. Totodată, la aceeași data a fost respinsă declarația de abținere formulată la data de 13 noiembrie 2017 de domnul judecător C.

La termenul din data de 27 noiembrie 2017 nefiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probatorii de administrat, Înalta Curte, completul de 5 judecători, a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbateri.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestator, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III

1

C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 425

1

C. proc. pen. alin. (1): "calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel."

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, examinând actele și lucrările dosarului prin raportare la dispozițiile legale incidente în speța dedusă judecății, constată că decizia contestată este una definitivă.

În cauză, contestatorul inculpat a exercitat calea de atac a contestației împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca principiul unicității căilor de atac reglementate de lege și dispozițiile legale ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în conformitate cu prevederile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 246/A din data de 30 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul inculpat va fi obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 246/A din data de 30 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - CT