ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 646/2017

Decizia nr. 646/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 6 februarie 2015,

reclamanta A.

a formulat contestație împotriva rezoluției

nr. x/IJ/4229/DIJ/2014 din data 15 ianuarie 2015 emisă de Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus clasarea sesizării reclamantei referitoare la săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 de către judecătorul B. de la Tribunalul Dâmbovița, care a soluționat Dosarul nr. x/284/2011.

Prin sentința civilă nr. 2276 din 18septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Cristina Marilena Gogescu, în temeiul art. 78 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond,

reclamanta A.

a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând, admiterea plângerii.

Sub aspectul căii de atac, recurenta a apreciat că hotărârea atacată este supusă apelului și nu recursului, întrucât potrivit art. 78 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea respinsă conform alin. (2) este supusă numai apelului.

Trecând peste recalificarea căii de atac, contrar aprecierii instanței de fond (care a respins cererea fără a se pronunța pe fond, reținând că niciuna din părți nu a solicitat introducerea în cauză a terțului Inspecția Judiciară), recurenta susține că Inspecția Judiciară nu poate fi terț în cauză, întrucât prin cererea de chemare în judecată a fost criticată însăși soluția dată de Inspecția Judiciară, unde legitimare procesual pasivă o are în mod categoric emitentul actului supus cenzurii instanței de contencios administrativ, așa cum rezultă din motivarea plângerii sale,în care se critică rezoluția emisă de Inspecția Judiciară.

Recurenta consideră că nu îi poate fi imputabil faptul că nu a fost conceptată în calitate de pârâtă și această parte. Astfel, hotărârea pronunțată denotă mai mult decât un formalism excesiv și o interpretare forțată a plângerii sale.

Legal citată, intimata-pârâtă B. nu a depus întâmpinare în cauză.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3)C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 23noiembrie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluția instanței de recurs;

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prealabil, se impune precizarea că hotărârea atacată în cauză este supusă recursului și nu apelului, întrucât potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursuri declarate împotriva hotărârilor curților de apel. Într-adevăr, art. 78 alin. (5) C. proc. civ. prevede că hotărârea prin care cererea a fost respinsă în condițiile alin. (2) este supusă numai apelului, însă norma cuprinsă în Cod nu este aplicabilă în contenciosul administrativ, fiind incompatibilă cu regimul instituit prin normele speciale ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, conform cărora hotărârile pronunțate în primă instanță în această materie pot fi atacate numai cu recurs, nefiind susceptibile de apel. De altfel, în considerentele sentinței, s-a prevăzut că aceasta poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Rezultă că împotriva sentinței ce face obiectul prezentei cauze putea fi exercitată calea de atac a recursului și că nu se impune recalificarea căii de atac a recursului.

Obiectul acțiunii recurentei îl constituie, după cum bine s-a reținut, verificarea legalității, respectiv solicitarea recurentei-reclamante de anulare a Rezoluției nr. x/IJ/4229/2014 din data de 15 ianuarie 2015, emisă de Inspecția Judiciară, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,republicată.

Instanța de fond, în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și a art. 78 alin. (2) C. proc. civ., a apreciat că prezentul litigiu nu poate fi soluționat fără participarea terțului Inspecția Judiciară, în calitatea sa de emitent al actului administrativ supus cenzurii pe calea contenciosului administrativ.

Dat fiind însă refuzul exprimat al reclamantei de a solicita introducerea în cauză a terțului, precum și lipsa unui răspuns din partea magistratului pârât la solicitarea scrisă a instanței în sensul dacă apreciază necesară introducerea în cauză a emitentului rezoluției, instanța a respins acțiunea, în temeiul art. 78 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., fără a se pronunța pe fond.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

Conform dispozițiilor art. 78 C. proc. civ.:

„

(1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc.

(2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond.

(3) Introducerea în cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe.

(4) Când necesitatea introducerii în cauză a altor persoane este constatată cu ocazia deliberării, instanța va repune cauza pe rol, dispunând citarea părților.

(5) Hotărârea prin care cererea a fost respinsă în condițiile alin. (2) este supusă numai apelului.

”

De asemenea, potrivit art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, „instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept”.

Procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilității, intervenția forțată a terților într-un litigiu pendinte poate avea loc, în principiu, doar la inițiativa părților.

În ceea ce privește articolul 78 C. proc. civ., acesta reglementează două ipoteze esențialmente distincte, respectiv (i) introducerea obligatorie a unui terț în proces, în cazurile expres prevăzute de lege și în procedura necontencioasă și (ii) introducerea facultativă în cauză a unui terț, la solicitarea părților sau a măcar a uneia dintre ele, dar la „recomandarea” instanței, sub sancțiunea, lăsată la aprecierea instanței, de respingere a cererii, fără abordarea fondului. Așadar, în

cazul procedurii contencioase, legiuitorul a adoptat o „soluție de compromis între principiul disponibilității și imposibilitatea obiectivă a instanței de a soluționa cauza fără participarea terțului.”

Critica recurentei, în sensul că Inspecția Judiciară nu poate fi terț în cauză, întrucât prin cererea de chemare în judecată a fost criticată însăși soluția pronunțată prin rezoluția de clasare emisă de Inspecția Judiciară, în care legitimare procesual pasivă o are în mod categoric emitentul actului supus cenzurii instanței de contencios administrativ, nu poate fi primită de instanța de control judiciar.

În aplicarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual și limitele cererii de chemare în judecată, instanța trebuind să se pronunțe asupra cererilor formulate și nu să facă aprecieri asupra a ce trebuia sau nu să solicite reclamantul.

În cauză,față de maniera imprecisă de formulare a cadrului procesual pasiv al cererii de chemare în judecată, în procedura de verificare a cererii și regularizare a acesteia, instanța a pus în vedere reclamantei, printre altele, să depună o precizare a acțiunii cu privire la numele și prenumele sau denumirea pârâtului/pârâților, inclusiv cu privire la domiciliul sau reședința ori sediul pârâtului/pârâților. Prin actul de procedură

înaintat instanței în procedura de regularizare a cererii (fila 21 dosar fond), reclamanta a precizat că cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu pârâta B., solicitând ca aceasta să fie citată la adresa locului de muncă, respectiv Tribunalul Dâmbovița.

Trebuie observat că, astfel cum rezultă din actele dosarului, recurenta-reclamantă nu a formulat o cerere de introducere în cauză a terțului Inspecția Judiciară, cum s-a consemnat prin încheierea de ședință din data de 2 iunie 2015 (fila 45 dosar fond). La același termen de judecată, reclamanta a reiterat că singura parte chemată în judecată este judecătorul cu privire la care s-a emis rezoluția atacată, respectiv pârâta B.. Prin urmare, instanța a luat act că nici la termenul din 2 iunie 2015 și nici prin actul de procedură înaintat instanței în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reclamanta nu a cerut introducerea în cauză a terțului Inspecția Judiciară.

Mai mult, cu ocazia exercitării căii de atac reclamanta și-a manifestat în mod expres voința de a se judeca în contradictoriu cu pârâtul magistrat, nu și cu Inspecția Judiciară.

Înalta Curte reține însă că i

ntroducerea terților în proces trebuie dispusă numai înaintea instanței de fond, altminteri fiind nesocotite prevederile art. 478 alin. (1) și ale art. 494 din C. proc. civ. și, implicit, și regula neîncălcării gradelor de jurisdicție prevăzute de lege.

T

extul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., avut în vedere de prima instanță, a fost interpretat în sensul că este suficient acordul uneia dintre părți (indiferent de calitatea sa procesuală) în privința introducerii terțului în cauză, neimpunându-se un acord de voință a tuturor părților inițiale.

Totuși, instanța de control judiciar constată că, prin încheierea din 2 iunie 2015, instanța a dispus acordarea unui nou termen de judecată în cauză pentru când a fost citată și pârâta B. cu mențiunea de a preciza dacă, față de art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 78 C. proc. civ., apreciază necesară introducerea în cauză a emitentului rezoluției de clasare, respectiv Inspecția Judiciară. Or, nici această parte nu a formulat o cerere de introducere în cauză a terțului Inspecția Judiciară.

Aceste texte de lege se coroborează cu cel prevăzut la art. 22 alin. (3) teza I C. proc. civ., din interpretarea acestora rezultând că instanța nu poate introduce în cauză, din oficiu, în calitate de parte, o terță persoană (potrivit principiului disponibilității), ci doar poate pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altui subiect de drept, iar dacă părțile se opun nu poate schimba cadrul procesual.

Se apreciază că interpretarea textelor de lege mai înainte citate este corectă, din moment ce judecătorul fondului nu s-a limitat numai la analiza ipotezei menționate de legiuitor, mai exact cea referitoare la obligația instanței de a pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a terțului atunci când consideră oportun acest lucru. Firește că în acest context, drept consecință, s-a dat prioritate principiului disponibilității în procesul civil, față de poziția exprimată de părți, respectiv aceea că

nici reclamanta și nici pârâta nu au solicitat introducerea în cauză a terțului emitent al rezoluției de clasare atacate, iar raportul juridic dedus judecății impune participarea și a terțului Inspecția Judiciară la judecată (pentru respectarea dreptului la apărare al acesteia, în calitate de emitent al actului a cărui anulare a solicitat-o reclamanta și pentru respectarea principiului contradictorialității)

,soluția a fost aceea a respingerii acțiunii,fără a se pronunța pe fond.

Soluția primei instanțe nu este caracterizată de un formalism excesiv, cum nefondat a susținut recurenta, în condițiile în care nu a dovedit că a solicitat introducerea în cauză a terțului emitent al actului administrativ atacat. Cert este să atitudinea procesuală a recurentei este aceeași și în calea de atac pendinte.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2276 din 18 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2017.