ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1386/2017

Decizia nr. 1386/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin sentința civilă nr. 353/C din 06.05.2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a admis în parte acțiunea reclamantului A. în nume propriu și în calitate de administrator al SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, s-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru imobilul în suprafață de 97 mp, identificat prin nr. cadastral 176807 Oradea, proprietatea SC B. SRL și imobilul în suprafață de 155 mp, identificat prin nr. cadastral 176807 Oradea, proprietatea reclamantului A., la suma de 31.000 lei, a fost obligată pârâta, în favoarea reclamanților, la plata acestei despăgubiri, au fost respinse celelalte capete de cerere.

În fapt, în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, ca urmare a exproprierii terenurilor în suprafață de 97 mp, respectiv 155 mp, prin hotărârile nr. 3 și 4 din 23.12.2013, s-a stabilit despăgubirea la suma de 3.880 lei, respectiv suma de 6.200 lei, în favoarea reclamanților. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, instanța a reținut că imobilul supus exproprierii are o valoare de piață de 31.000 lei, evaluarea fiind făcută de comisia de experți conform standardelor internaționale de evaluare. În raportul de expertiză s-a ținut cont și de restricțiile legale de construire prevăzute de O.G. nr. 43 din 28 august 1997 privind regimul drumurilor.

Instanța s-a raportat la această valoare, având în vedere raportul inițial de expertiză, dar și opinia expertei C., care a aratat că terenul expropriat este un teren aflat în zona cu restricții de construire, fiind în imediata apropiere a șoselei care a fost modernizată și, prin urmare, nu poate avea valoarea de piață a unui teren construibil, așa cum reiese din completarea la raportul de expertiză. Totodată, valoarea terenului era diferită în anul 2008, la data achiziționării lui, față de cea de la momentul efectuării raportului de expertiză. În ce privește prejudiciul cauzat proprietarului ca urmare a exproprierii terenului din litigiu, s-a reținut că nu s-au produs probe din care să rezulte în ce constă acest prejudiciu în mod concret, experții mărginindu-se a face supoziții cu privire la modalitatea în care ar fi fost folosit acest teren de către reclamanți.

Astfel, conform opiniei expertei C., având în vedere că terenul este situat în zona cu restricții de construire, fiind în imediata apropiere a șoselei care a fost modernizată, prin utilizarea acestuia s-ar fi încălcat prevederile O.G. nr. 43/1997, astfel că nu s-ar fi putut obține venituri din folosirea lui. Susținerile reclamanților în sensul că sunt îndreptățiți la plata sumei ce reprezintă rata credit aferenta suprafeței expropriate, proporțional cu rata achitată pentru rambursarea creditului, sunt neîntemeiate, întrucât la data achiziționării terenului acesta a avut o valoare, în funcție de care s-a acordat creditul, însă la data efectuării raportului de expertiză, prețul este altul, iar prin achitarea valorii actuale a terenului expropriat se realizează o corectă și justă reparare a prejudiciului suferit de reclamanți.

Prin decizia civilă nr. 350/A/2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-a admis apelul reclamantului, s-a schimbat în parte sentința, în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților la suma de 62.900 lei, la care se adaugă suma de 104,87 lei, reprezentând contravaloarea impozitului achitat pentru terenul expropriat. Prin decizia civilă nr. 2100 din 08 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-au admis recursurile reclamantului A., în nume propriu și administrator al SC B. SRL și de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a fost casată decizia și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 381 din 24 mai 2017, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis apelul reclamantului A. în nume propriu și în calitate de administrator al SC B. SRL Oradea, în contradictoriu cu intimata pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București, și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a schimbat în parte sentința, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților la suma de 64.000 lei, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței.

Din considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut faptul că a intrat în puterea lucrului judecat dispoziția privind respingerea cererii reclamanților de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință, reprezentând chiria optenabilă pe mp/teren, fiind totodată tranșat aspectul legat de contravaloarea impozitului solicitat, (reținându-se, în decizia de casare, faptul că, creditul contractat de reclamat în vederea dobândirii terenului reprezintă prețul terenului expropriat, iar plata impozitului pentru acest teren, constituie exercitarea prerogativei de proprietar, astfel că acestea nu pot fi incluse în noțiunea de prejudiciu, astfel cum e reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994).

De asemenea, s-a tranșat cu putere obligatorie și aspectul privind ratele și dobânzile achitate de către reclamanți, statuându-se că, pentru exproprierea terenurilor, proprietarul beneficiază de despăgubirea stabilită la nivelul prețului de piață, calculat la data exproprierii, iar despăgubirea se acordă tocmai în considerarea calității de proprietar asupra terenurilor supuse exproprierii care presupune, printre altele, plata prețului pentru achiziționarea acestora și plata impozitelor. În rejudecare, s-a dispus refacerea raportului de expertiză.

În ciuda tuturor demersurilor întreprinse în cauză, atât din partea instanței, cât și a experților desemnați, nu s-a reușit a se obține contracte de vânzare-cumpărare încheiate la o dată cât mai apropiată de momentul exproprierii (09 iulie 2012), apelantul depunând în vederea efectuării expertizei doar două contracte de vânzare-cumpărare, unul încheiat în 2008, iar cel de-al doilea în 2010. În această situație, experții D. și E. au opinat că valoarea reală a terenului expropriat în suprafață de 252 mp este de 14.220 euro, respectiv 64.000 lei, și anume 56,42 euro/mp, estimarea fiind făcută cu metoda uzuală prevăzută în Standardele Internaționale de Evaluare IVS 2011. Raportul de expertiză nu a fost însușit de către expertul C., însă cum poziția sa e minoritară și cum acest expert nu a exprimat un punct de vedere concret privind valoarea imobilului în litigiu, opinia sa nu a fost reținută.

Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Tot în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în repetate rânduri, în aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1, faptul că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Așadar, cum din cuprinsul tuturor acestor dispoziții se desprinde ideea că nici o expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri, care să reprezinte valoarea reală a bunului expropriat, date fiind concluziile raportului de expertiză întocmit în apel, în rejudecare, care a cuantificat valoarea reală a imobilului expropriat la o valoare superioară celei stabilite de prima instanță, s-a apreciat a fi fondate criticile apelantului sub acest aspect. Împotriva deciziei civile nr. 381/A din 24.05.2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, au formulat cereri de recurs reclamanții SC B. SRL Oradea și A. și pârâta Compania Națională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, prin care au criticat-o pentru nelegalitate - au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. - sub următoarele aspecte: În concret, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, cu consecința casării deciziei recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, respectiv obligarea intimatei la plata integrală a despăgubirilor, în cuantum de 23.940 euro, reprezentând valoarea reală a imobilelor expropriate, dar și obligarea intimatei la plata sumei de 6.048 euro, sumă reprezentând lipsa de folosința a imobilelor expropriate. S-a susținut că instanța de apel a pronunțat hotărârea fără a ține seama de dispozițiile obligatorii ale Deciziilor Curții Constituționale nr. 12/2015 și nr. 380/2015, și nici de îndrumările Înaltei Curți de Casație și Justiție din decizia de casare nr. 2100 din 08 octombrie 2015. În drept, au fost invocate astfel dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, respectiv art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., coroborat cu art. 128 din Constituție. Instanța supremă a reținut ca fiind fondate criticile privind cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenurile expropriate, considerent pentru care a dispus restabilirea cuantumului despăgubirilor în raport de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii, preț rezultat din contracte de vânzare-cumpărare autentice încheiate cât mai aproape de acest moment.

S-a statuat și că sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” presupune prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unei constrângeri exagerate. Instanța supremă a conchis astfel că pentru stabilirea valorii despăgubirii se impune refacerea expertizei.

Curtea de Apel a dispus refacerea raportului de expertiză, însă comisia de experți nu a răspuns obiectivelor obligatorii dispuse de instanță în sarcina acestora.

Experții au menținut complectarea la raportul de expertiza depus la data de 28.03.2014, fiind avute în vedere Normele standardelor internaționale de evaluare IVS 2011, și nu prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data exproprierii, preț rezultat din contracte de vânzare-cumpărare autentice încheiate cât mai aproape de momentul iulie 2012. Instanța a validat astfel raportul de expertiza care reflecta un preț al imobilelor ulterior celui al transferului dreptului de proprietate și își motivează decizia că nu s-a reușit să se obțină contracte de vânzare-cumpărare încheiate la o dată cât mai apropiată de momentul exproprierii, iar recurenții-reclamanți au depus la dosar doar două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2008, respectiv 2010. Instanța de apel a apreciat ca fiind pertinentă, utilă și legală cauzei, „resuscitarea” raportului de expertiză din 2014 - proba care a atras casarea deciziei pronunțată în baza acestuia - și asupra căreia instanța supremă i-a stabilit nelegalitatea.

Expertiza tehnică întocmită în anul 2014 a determinat prețul în funcție de data întocmirii raportului de expertiza (în cuantum de 56,42 euro/mp, respectiv 14.220 euro), iar deciziile Curții Constituționale au declarat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind determinarea prețului la data întocmirii raportului de expertiză, statuând că despăgubirea se stabilește în funcție de prețul de la data transferului dreptului de proprietate.

Astfel, era obligatoriu ca expertiza din rejudecare să determine prețul imobilelor prin raportare la anul 2012 (data transferului dreptului de proprietate) și nicidecum la anul 2014. S-au depus eforturi în comunicarea de contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada de timp relativ apropiată de cea fixată de instanță, însă acestea nu au fost luate în considerare pe motivul ca unul era din 2008, iar celalalt din 2010, dar a luat în considerare valoarea imobilelor stabilită ulterior momentului transferului dreptului de proprietate. Pentru aceste considerente, s-a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor cuvenite recurenților-reclamanți.

Au solicitat astfel acordarea integrala a sumei de 23.940 euro, reprezentând valoarea reală a imobilelor expropriate, dar și obligarea intimatei la plata sumei de 6.048 euro, reprezentând lipsa de folosința a imobilelor expropriate; S-au formulat obiecțiuni la această reapreciere a poziției experților, prin care s-a arătat că în contextul în care valorile terenurilor folosite ca și valori de comparație sunt de minim 70 euro/mp și maxim 100 euro/mp, cum este posibil ca valoarea terenurilor recurenților să fie stabilită la 56,42 euro/mp. Nu rezultă de nicăieri care au fost considerentele pentru care experții au redus valoarea terenurilor mult sub valoarea minimă de piață a terenurilor învecinate, fără a mai vorbi de evaluarea terenurilor către valoarea maximă de circulație.

Instanța supremă a statuat limpede că valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportate atât la amplasamentul acestuia, la destinația lui, cât și prin raportare la poziționarea acestuia față de alte localități și de căile de acces. Raportat la amplasamentul terenului, facilitățile oferite de acesta, utilitățile cu care este dotat și vadul comercial care face ca terenul în zona să se preteze pentru activități comerciale, în acest fel prețul fiind în general mai mare decât prețul de vânzare pentru terenuri de construcții civile, recurenții-reclamanți au susținut că valoarea corectă de circulație a terenului în zona/mp este de 95 euro/mp, iar suma la care sunt îndreptățiți aceștia, reprezentând valoarea reala a terenului, este de 23.940 euro.

La data achiziției terenului mp valora 140 euro, iar prin completarea la raportul de expertiză se cuantifică faptul că, în prezent, valoarea/mp este situată între 70-100 euro, deci rezultă o scădere a pieței imobiliare cuprinsă între 50% și 28,5% față de data achiziției imobilului. Cu toate că raportul de expertiză stabilește în mod clar o scădere a valorii de circulație a imobilelor cuprinsă între 50% și 28,5%, prin valoarea stabilită imobilelor în litigiu se stabilește o scădere a pieței imobiliare de 59,70%, ceea ce este inadmisibil. Experții s-au raportat la terenuri din zona localității Sântandrei la o distanță de aproximativ 9 km de locația unde se află imobilele expropriate, terenurile aflându-se la aproximativ 400 m de la sensul giratorul Oradea - Arad, spre loc.

Sântandrei. Instanța de apel a reținut în mod eronat faptul că respingerea cererii privind obligarea intimatei la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosința a intrat în puterea de lucru judecat. Instanța de control judiciar a reținut doar că criticile formulate, raportat la aceste despăgubiri, vizează situația de fapt și nu pot forma obiect al analizei instanței de control judiciar, considerent pentru care nu a dispus nimic raportat la aceste pretenții. Astfel ca nu a intrat în puterea lucrului judecat respingerea cererii privind acordarea sumei de 6.048 euro. Instanța de apel, în mod eronat, a stabilit limitele de rejudecare doar raportat la stabilirea cuantumului despăgubirilor reprezentând contravaloarea imobilului.

În esența, s-a arătat că se impune repararea prejudiciului reprezentat de lipsa de folosința a terenului, însă prin decizia casată s-a reținut în mod neîntemeiat faptul că nu au fost propuse dovezi în probarea existentei prejudiciului reclamat ca urmare a exproprierii suprafeței de teren în litigiu. Atâta vreme cât au fost privați de folosința imobilului - fapt dovedit, în mod implicit le-a fost cauzat un prejudiciu, iar acest prejudiciu a fost stabilit de către experți prin raportare la chiria optenabilă pe perioada indicată. Atâta vreme cât chiria a fost stabilită/calculată de o comisie de experți rezultă în mod indubitabil că aceasta este contravaloarea prejudiciului cauzat. Intimata nici nu a contestat raportul de expertiză, completările aduse acestuia fiind implicit de acord cu valoarea stabilită de comisia de experți.

A reține ca un teren este lipsit de folosință, întrucât potrivit prevederilor O.G. nr. 43/1997 nu este construibil este inadmisibil, întrucât un amplasament care nu este construibil poate fi utilizat în alte scopuri (agricol, depozit, etc.). În concret, recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România SA, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, a solictat casarea hotărârii atacate, rejudecarea pe fond a apelului, respingerea acestuia, respectiv menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru următoarele motive: În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., precum și pe normele de drept material și procesual invocate în motivarea prezentului recurs.

În rejudecare, Curtea de Apel Oradea nu s-a conformat îndrumărilor instanței de casare. Astfel, potrivit deciziei de casare, trebuia ca judecata să se limiteze la stabilirea cuantumului despăgubirilor în raport de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data exproprierii, preț rezultat din contracte de vânzare-cumpărare autentice încheiate cât mai aproape de momentul exproprierii, în acord cu Deciziile nr. 12 din 15 ianuarie 2015 și nr. 380 din 26 mai 2016 ale Curții Constituționale.

În cauză, nu s-au depus contracte de vânzare-cumpărare încheiate la o dată cât mai apropiată de momentul exproprierii, apelantul depunând în vederea efectuării expertizei în cauză doar două contracte de vânzare-cumpărare, unul încheiat în anul 2008, iar cel de-al doilea în anul 2010, în timp ce exproprierea a avut loc în anul 2012. Instanța nu și-a respectat obligația de a se conforma îndrumărilor instanței supreme, dezlegând cauza dedusă judecății în prezentul dosar doar raportat la valoarea indicată în raportul de expertiză întocmit pe baza acestor contracte de vânzare-cumpărare. Instanța de apel în mod greșit s-a raportat la valoarea indicată în respectivul raport de expertiză, luând in considerare doar opinia majoritară a experților, ignorând total poziția expertului care a făcut opinie separată.

Recursurile sunt nefondate. În privința despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului, reprezentând chiria optenabilă pe mp/teren, instanța supremă a statuat prin decizia anterioară că aceste critici vizează situația de fapt și nu pot forma obiect al analizei instanțe, întrucât, în actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie. S-a apreciat totodată că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată și, ca atare, aceste critici nu pot forma obiect al analizei.

În acest context, instanța de apel în mod corect a reținut faptul că respingerea cererii privind obligarea intimatei la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosința a intrat în puterea de lucru judecat. În egală măsură, trebuie consemnat și că, în mod corect, instanța de apel a stabilit limitele de rejudecare doar raportat la stabilirea cuantumului despăgubirilor reprezentând contravaloarea imobilului. A concluzona altfel, înseamnă a nesocoti regimul juridic al căii de atac a recursului, cale extraordinară de atac, astfel cum acesta s-a configurat prin dispoziții legale exprese, respectiv printr-o jurisprudență îndelungată și constantă. De altfel, atunci când s-a pronunțat instanța supremă a stabilit cu precizie, în mod expres, limitele rejudecării, dar și obligațiile prescrise în sarcina instanței de trimitere.

În rejudecare, potrivit îndrumărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție din decizia de casare, judecata s-a limitat la stabilirea cuantumului despăgubirilor în raport de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data exproprierii. În privința criticile din ambele recursuri, care vizează cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenurile expropriate, acestea sunt nefondate, în considerarea următoarelor argumente: Dintru început trebuie reținut că instanța de apel nu a pronunțat hotărârea fără a tine seama de dispozițiile obligatorii ale Deciziilor Curții Constituționale nr. 12/2015 și nr. 380/2015, respectiv de îndrumările Înaltei Curți de Casație și Justiție din decizia de casare nr. 2100 din 08 octombrie 2015, așa cum s-a susținut prin cererile de recurs formulate.

Instanța de rejudecare a avut în vedere că stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44 din Constituție). Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. l din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.

Așadar, trebuie consemnat de fiecare dată că finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și justă despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică. În mod concret și punctual, ca de fiecare dată în jurisprudența sa, instanța supremă a reiterat că valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare atât la amplasamentul acestuia, la destinația lui, cât și prin raportare la poziționarea acestuia față de alte localități și de căile de acces.

Mai mult, dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză S-a constatat astfel că, din dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost interpretate prin deciziile Curții Constituționale, rezultă cele două aspecte esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții desemnați de către instanța de judecată, respectiv prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii.

Sintagma prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate. În rejudecare, pornind de la aceste imperative s-a procedat la refacerea raportului de expertiză întocmit de experții D., C. și E. Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, în raport de care a reținut cu valoare de principiu că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane, îndreptățite.

Tot în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în repetate rânduri, în aplicarea art. 1 din Protocolul 1, faptul că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Instanța de apel a consemnat însă că, în ciuda tuturor demersurilor întreprinse în cauză, atât din partea instanței, cât și a experților desemnați care s-au adresat în acest sens Oficiului de Cadastru și Publicitate imobiliară, Primăriei Municipiului Oradea, Camerei Notarilor Publici Oradea, nu s-a reușit a se obține contracte de vânzare-cumpărare încheiate la o dată cât mai apropiată de momentul exproprierii (09 iulie 2012), apelantul-reclamant persoană fizică depunând în vederea efectuării expertizei doar două contracte de vânzare-cumpărare, unul încheiat în 2008, iar cel de-al doilea în 2010. În această situație, experții D. și E. au opinat că valoarea reală a terenului expropriat în suprafață de 252 mp este de 14.220 euro, respectiv 64.000 lei, și anume 56,42 euro/mp, estimarea fiind făcută cu metoda uzuală prevăzută în Standardele Internaționale de Evaluare IVS 2011. S-a avut în vedere la aprecierea probatoriului inclusiv faptul că raportul de expertiză nu a fost însușit de către expertul C., însă cum poziția sa a fost minoritară și cum acest expert nu a exprimat un punct de vedere concret privind valoarea imobilului în litigiu, opinia sa nu a fost reținută ca fiind pertinentă.

Aplicarea rigidă a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în situația inexistenței tranzacțiilor pe piața imobiliară cu dată apropiată de momentul transferului dreptului de proprietate ar determina blocarea procedurii de evaluare, astfel încât, pentru a se evita un asemenea inconvenient, poate fi avută în vedere posibilitatea experților de a evalua imobilul și în raport de alte criterii de evaluare, inclusiv aplicarea unor indici de corecție, potrivit normelor și principiilor în materie de evaluare imobiliară. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile formulate au fost respinse, ca nefondate.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții SC B. SRL Oradea și A. și de pârâta Compania Națională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj împotriva deciziei nr. 381/A din data de 24.05.2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în Dosarul nr. x/111/2013*. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2017.