ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1386/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1386/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia

nr. 1386/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele;

Prin sentința

civilă nr. 353/C din 06.05.2014, pronunțată de Tribunalul Bihor,

s-a admis în parte acțiunea reclamantului A. în nume propriu și în

calitate de administrator al SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, s-a stabilit

cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru imobilul în suprafață

de 97 mp, identificat prin nr. cadastral 176807 Oradea, proprietatea SC B. SRL și

imobilul în suprafață de 155 mp, identificat prin nr. cadastral

176807 Oradea, proprietatea reclamantului A., la suma de 31.000 lei, a fost

obligată pârâta, în favoarea reclamanților, la plata acestei

despăgubiri, au fost respinse celelalte capete de cerere.

În fapt, în

conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, ca urmare a exproprierii

terenurilor în suprafață de 97 mp, respectiv 155 mp, prin hotărârile

nr. 3 și 4 din 23.12.2013, s-a stabilit despăgubirea la suma de 3.880

lei, respectiv suma de 6.200 lei, în favoarea reclamanților.

În ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor, instanța a reținut

că imobilul supus exproprierii are o valoare de piață de 31.000

lei, evaluarea fiind făcută de comisia de experți conform

standardelor internaționale de evaluare. În raportul de expertiză s-a

ținut cont și de restricțiile legale de construire

prevăzute de O.G. nr. 43 din 28 august 1997 privind regimul drumurilor.

Instanța

s-a raportat la această valoare, având în vedere raportul inițial de

expertiză, dar și opinia expertei C., care a aratat că terenul

expropriat este un teren aflat în zona cu restricții de construire, fiind

în imediata apropiere a șoselei care a fost modernizată și, prin

urmare, nu poate avea valoarea de piață a unui teren construibil, așa

cum reiese din completarea la raportul de expertiză. Totodată,

valoarea terenului era diferită în anul 2008, la data achiziționării

lui, față de cea de la momentul efectuării raportului de

expertiză.

În ce privește

prejudiciul cauzat proprietarului ca urmare a exproprierii terenului din

litigiu, s-a reținut că nu s-au produs probe din care să rezulte

în ce constă acest prejudiciu în mod concret, experții mărginindu-se

a face supoziții cu privire la modalitatea în care ar fi fost folosit

acest teren de către reclamanți. Astfel, conform opiniei expertei C.,

având în vedere că terenul este situat în zona cu restricții de

construire, fiind în imediata apropiere a șoselei care a fost

modernizată, prin utilizarea acestuia s-ar fi încălcat prevederile O.G.

nr. 43/1997, astfel că nu s-ar fi putut obține venituri din folosirea

lui.

Susținerile

reclamanților în sensul că sunt îndreptățiți la plata

sumei ce reprezintă rata credit aferenta suprafeței expropriate,

proporțional cu rata achitată pentru rambursarea creditului, sunt

neîntemeiate, întrucât la data achiziționării terenului acesta a avut

o valoare, în funcție de care s-a acordat creditul, însă la data

efectuării raportului de expertiză, prețul este altul, iar prin

achitarea valorii actuale a terenului expropriat se realizează o

corectă și justă reparare a prejudiciului suferit de reclamanți.

Prin decizia

civilă nr. 350/A/2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-a

admis apelul reclamantului, s-a schimbat în parte sentința, în sensul

că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților

la suma de 62.900 lei, la care se adaugă suma de 104,87 lei, reprezentând

contravaloarea impozitului achitat pentru terenul expropriat.

Prin decizia

civilă nr. 2100 din 08 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție s-au admis recursurile reclamantului A.,

în nume propriu și administrator al SC B. SRL și de pârâta Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA, a fost casată decizia și a fost trimisă cauza spre

rejudecare la aceeași curte de apel.

În

rejudecare, prin decizia civilă nr. 381 din 24 mai 2017, Curtea de Apel

Oradea, secția I civilă, a admis apelul reclamantului A. în nume

propriu și în calitate de administrator al SC B. SRL Oradea, în

contradictoriu cu intimata pârâtă Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București, și

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a schimbat în parte sentința,

în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților

la suma de 64.000 lei, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței.

Din

considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție

s-a reținut faptul că a intrat în puterea lucrului judecat dispoziția

privind respingerea cererii reclamanților de obligare a pârâtei la plata

despăgubirilor pentru lipsa de folosință, reprezentând chiria

optenabilă pe mp/teren, fiind totodată tranșat aspectul legat de

contravaloarea impozitului solicitat, (reținându-se, în decizia de casare,

faptul că, creditul contractat de reclamat în vederea dobândirii terenului

reprezintă prețul terenului expropriat, iar plata impozitului pentru

acest teren, constituie exercitarea prerogativei de proprietar, astfel că

acestea nu pot fi incluse în noțiunea de prejudiciu, astfel cum e

reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994). De asemenea, s-a tranșat cu

putere obligatorie și aspectul privind ratele și dobânzile achitate

de către reclamanți, statuându-se că, pentru exproprierea

terenurilor, proprietarul beneficiază de despăgubirea stabilită

la nivelul prețului de piață, calculat la data exproprierii, iar

despăgubirea se acordă tocmai în considerarea calității de

proprietar asupra terenurilor supuse exproprierii care presupune, printre

altele, plata prețului pentru achiziționarea acestora și plata

impozitelor.

În

rejudecare, s-a dispus refacerea raportului de expertiză. În ciuda tuturor

demersurilor întreprinse în cauză, atât din partea instanței, cât și

a experților desemnați, nu s-a reușit a se obține contracte

de vânzare-cumpărare încheiate la o dată cât mai apropiată de

momentul exproprierii (09 iulie 2012), apelantul depunând în vederea

efectuării expertizei doar două contracte de vânzare-cumpărare,

unul încheiat în 2008, iar cel de-al doilea în 2010. În această situație,

experții D. și E. au opinat că valoarea reală a terenului

expropriat în suprafață de 252 mp este de 14.220 euro, respectiv

64.000 lei, și anume 56,42 euro/mp, estimarea fiind făcută cu

metoda uzuală prevăzută în Standardele Internaționale de

Evaluare IVS 2011. Raportul de expertiză nu a fost însușit de

către expertul C., însă cum poziția sa e minoritară și

cum acest expert nu a exprimat un punct de vedere concret privind valoarea

imobilului în litigiu, opinia sa nu a fost reținută.

Conform art.

26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală

a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite. Tot în același sens este și jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în repetate rânduri,

în aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1, faptul că o măsură

privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru

între exigențele interesului general al comunității și

imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Așadar,

cum din cuprinsul tuturor acestor dispoziții se desprinde ideea că

nici o expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei

despăgubiri, care să reprezinte valoarea reală a bunului

expropriat, date fiind concluziile raportului de expertiză întocmit în

apel, în rejudecare, care a cuantificat valoarea reală a imobilului

expropriat la o valoare superioară celei stabilite de prima instanță,

s-a apreciat a fi fondate criticile apelantului sub acest aspect.

Împotriva

deciziei civile nr. 381/A din 24.05.2017, pronunțată de Curtea de

Apel Oradea, secția I civilă, au formulat cereri de recurs reclamanții

SC B. SRL Oradea și A. și pârâta Compania Națională de

Administrarea a Infrastructurii Rutiere SA, prin Direcția Regională

de Drumuri și Poduri Cluj, prin care au criticat-o pentru nelegalitate -

au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - sub

următoarele aspecte:

În concret,

recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, cu consecința

casării deciziei recurate și reținerea cauzei spre rejudecare,

respectiv obligarea intimatei la plata integrală a despăgubirilor, în

cuantum de 23.940 euro, reprezentând valoarea reală a imobilelor

expropriate, dar și obligarea intimatei la plata sumei de 6.048 euro,

sumă reprezentând lipsa de folosința a imobilelor expropriate.

S-a susținut

că instanța de apel a pronunțat hotărârea fără a ține

seama de dispozițiile obligatorii ale Deciziilor Curții Constituționale

nr. 12/2015 și nr. 380/2015, și nici de îndrumările Înaltei Curți

de Casație și Justiție din decizia de casare nr. 2100 din 08

octombrie 2015. În drept, au fost invocate astfel dispozițiile art. 147

alin. (4) din Constituție, respectiv art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 128 din Constituție.

Instanța

supremă a reținut ca fiind fondate criticile privind cuantumul

despăgubirilor acordate pentru terenurile expropriate, considerent pentru

care a dispus restabilirea cuantumului despăgubirilor în raport de prețul

cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data exproprierii, preț rezultat din

contracte de vânzare-cumpărare autentice încheiate cât mai aproape de

acest moment. S-a statuat și că sintagma „prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială” presupune prețul de piață, anume

prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui

să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce

acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață

concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei

vânzări oneste și în care cumpărătorul și

vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de

cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia

nu este supus unei constrângeri exagerate. Instanța supremă a conchis

astfel că pentru stabilirea valorii despăgubirii se impune refacerea

expertizei.

Curtea de

Apel a dispus refacerea raportului de expertiză, însă comisia de

experți nu a răspuns obiectivelor obligatorii dispuse de instanță

în sarcina acestora. Experții au menținut complectarea la raportul de

expertiza depus la data de 28.03.2014, fiind avute în vedere Normele

standardelor internaționale de evaluare IVS 2011, și nu prețul

cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială

la data exproprierii, preț rezultat din contracte de

vânzare-cumpărare autentice încheiate cât mai aproape de momentul iulie

2012.

Instanța

a validat astfel raportul de expertiza care reflecta un preț al imobilelor

ulterior celui al transferului dreptului de proprietate și își

motivează decizia că nu s-a reușit să se obțină

contracte de vânzare-cumpărare încheiate la o dată cât mai apropiată

de momentul exproprierii, iar recurenții-reclamanți au depus la dosar

doar două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2008,

respectiv 2010.

Instanța

de apel a apreciat ca fiind pertinentă, utilă și legală

cauzei, „resuscitarea” raportului de expertiză din 2014 - proba care a

atras casarea deciziei pronunțată în baza acestuia - și asupra

căreia instanța supremă i-a stabilit nelegalitatea. Expertiza

tehnică întocmită în anul 2014 a determinat prețul în funcție

de data întocmirii raportului de expertiza (în cuantum de 56,42 euro/mp,

respectiv 14.220 euro), iar deciziile Curții Constituționale au

declarat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 privind determinarea prețului la data întocmirii

raportului de expertiză, statuând că despăgubirea se stabilește

în funcție de prețul de la data transferului dreptului de

proprietate. Astfel, era obligatoriu ca expertiza din rejudecare să

determine prețul imobilelor prin raportare la anul 2012 (data transferului

dreptului de proprietate) și nicidecum la anul 2014.

S-au depus

eforturi în comunicarea de contracte de vânzare-cumpărare încheiate în

perioada de timp relativ apropiată de cea fixată de instanță,

însă acestea nu au fost luate în considerare pe motivul ca unul era din

2008, iar celalalt din 2010, dar a luat în considerare valoarea imobilelor

stabilită ulterior momentului transferului dreptului de proprietate.

Pentru aceste considerente, s-a susținut că instanța de apel a

pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirilor cuvenite recurenților-reclamanți. Au solicitat

astfel acordarea integrala a sumei de 23.940 euro, reprezentând valoarea

reală a imobilelor expropriate, dar și obligarea intimatei la plata

sumei de 6.048 euro, reprezentând lipsa de folosința a imobilelor

expropriate;

S-au formulat

obiecțiuni la această reapreciere a poziției experților,

prin care s-a arătat că în contextul în care valorile terenurilor

folosite ca și valori de comparație sunt de minim 70 euro/mp și

maxim 100 euro/mp, cum este posibil ca valoarea terenurilor recurenților să

fie stabilită la 56,42 euro/mp. Nu rezultă de nicăieri care au

fost considerentele pentru care experții au redus valoarea terenurilor

mult sub valoarea minimă de piață a terenurilor învecinate,

fără a mai vorbi de evaluarea terenurilor către valoarea maximă

de circulație. Instanța supremă a statuat limpede că

valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi

determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportate

atât la amplasamentul acestuia, la destinația lui, cât și prin

raportare la poziționarea acestuia față de alte localități

și de căile de acces. Raportat la amplasamentul terenului,

facilitățile oferite de acesta, utilitățile cu care este

dotat și vadul comercial care face ca terenul în zona să se preteze

pentru activități comerciale, în acest fel prețul fiind în

general mai mare decât prețul de vânzare pentru terenuri de construcții

civile, recurenții-reclamanți au susținut că valoarea

corectă de circulație a terenului în zona/mp este de 95 euro/mp, iar

suma la care sunt îndreptățiți aceștia, reprezentând

valoarea reala a terenului, este de 23.940 euro. La data achiziției

terenului mp valora 140 euro, iar prin completarea la raportul de expertiză

se cuantifică faptul că, în prezent, valoarea/mp este situată

între 70-100 euro, deci rezultă o scădere a pieței imobiliare

cuprinsă între 50% și 28,5% față de data achiziției

imobilului. Cu toate că raportul de expertiză stabilește în mod

clar o scădere a valorii de circulație a imobilelor cuprinsă

între 50% și 28,5%, prin valoarea stabilită imobilelor în litigiu se

stabilește o scădere a pieței imobiliare de 59,70%, ceea ce este

inadmisibil. Experții s-au raportat la terenuri din zona localității

Sântandrei la o distanță de aproximativ 9 km de locația unde se

află imobilele expropriate, terenurile aflându-se la aproximativ 400 m de

la sensul giratorul Oradea - Arad, spre loc. Sântandrei.

Instanța

de apel a reținut în mod eronat faptul că respingerea cererii privind

obligarea intimatei la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosința

a intrat în puterea de lucru judecat. Instanța de control judiciar a reținut

doar că criticile formulate, raportat la aceste despăgubiri,

vizează situația de fapt și nu pot forma obiect al analizei

instanței de control judiciar, considerent pentru care nu a dispus nimic

raportat la aceste pretenții. Astfel ca nu a intrat în puterea lucrului

judecat respingerea cererii privind acordarea sumei de 6.048 euro. Instanța

de apel, în mod eronat, a stabilit limitele de rejudecare doar raportat la

stabilirea cuantumului despăgubirilor reprezentând contravaloarea

imobilului. În esența, s-a arătat că se impune repararea

prejudiciului reprezentat de lipsa de folosința a terenului, însă

prin decizia casată s-a reținut în mod neîntemeiat faptul că nu

au fost propuse dovezi în probarea existentei prejudiciului reclamat ca urmare

a exproprierii suprafeței de teren în litigiu. Atâta vreme cât au fost

privați de folosința imobilului - fapt dovedit, în mod implicit le-a

fost cauzat un prejudiciu, iar acest prejudiciu a fost stabilit de către

experți prin raportare la chiria optenabilă pe perioada indicată.

Atâta vreme cât chiria a fost stabilită/calculată de o comisie de

experți rezultă în mod indubitabil că aceasta este

contravaloarea prejudiciului cauzat. Intimata nici nu a contestat raportul de

expertiză, completările aduse acestuia fiind implicit de acord cu

valoarea stabilită de comisia de experți. A reține ca un teren

este lipsit de folosință, întrucât potrivit prevederilor O.G. nr.

43/1997 nu este construibil este inadmisibil, întrucât un amplasament care nu

este construibil poate fi utilizat în alte scopuri (agricol, depozit, etc.).

În concret,

recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a

Infrastructurii Rutiere din România SA, prin Direcția Regională

Drumuri și Poduri Cluj, a solictat casarea hotărârii atacate,

rejudecarea pe fond a apelului, respingerea acestuia, respectiv menținerea

ca legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond,

pentru următoarele motive:

În drept, au

fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc.

civ., precum și pe normele de drept material și procesual invocate în

motivarea prezentului recurs.

În

rejudecare, Curtea de Apel Oradea nu s-a conformat îndrumărilor instanței

de casare. Astfel, potrivit deciziei de casare, trebuia ca judecata să se

limiteze la stabilirea cuantumului despăgubirilor în raport de prețul

cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială la data exproprierii, preț rezultat din

contracte de vânzare-cumpărare autentice încheiate cât mai aproape de

momentul exproprierii, în acord cu Deciziile nr. 12 din 15 ianuarie 2015 și

nr. 380 din 26 mai 2016 ale Curții Constituționale.

În cauză,

nu s-au depus contracte de vânzare-cumpărare încheiate la o dată cât

mai apropiată de momentul exproprierii, apelantul depunând în vederea

efectuării expertizei în cauză doar două contracte de

vânzare-cumpărare, unul încheiat în anul 2008, iar cel de-al doilea în

anul 2010, în timp ce exproprierea a avut loc în anul 2012.

Instanța

nu și-a respectat obligația de a se conforma îndrumărilor instanței

supreme, dezlegând cauza dedusă judecății în prezentul dosar

doar raportat la valoarea indicată în raportul de expertiză întocmit

pe baza acestor contracte de vânzare-cumpărare. Instanța de apel în

mod greșit s-a raportat la valoarea indicată în respectivul raport de

expertiză, luând in considerare doar opinia majoritară a experților,

ignorând total poziția expertului care a făcut opinie separată.

Recursurile

sunt nefondate.

În privința

despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului,

reprezentând chiria optenabilă pe mp/teren, instanța supremă a

statuat prin decizia anterioară că aceste critici vizează situația

de fapt și nu pot forma obiect al analizei instanțe, întrucât, în

actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei

hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de

netemeinicie. S-a apreciat totodată că instanța de recurs nu mai

are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin

hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci

doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația

de fapt pe care aceasta o constată și, ca atare, aceste critici nu

pot forma obiect al analizei.

În acest

context, instanța de apel în mod corect a reținut faptul că

respingerea cererii privind obligarea intimatei la plata despăgubirilor

pentru lipsa de folosința a intrat în puterea de lucru judecat. În egală

măsură, trebuie consemnat și că, în mod corect, instanța

de apel a stabilit limitele de rejudecare doar raportat la stabilirea

cuantumului despăgubirilor reprezentând contravaloarea imobilului. A

concluzona altfel, înseamnă a nesocoti regimul juridic al căii de

atac a recursului, cale extraordinară de atac, astfel cum acesta s-a

configurat prin dispoziții legale exprese, respectiv printr-o jurisprudență

îndelungată și constantă.

De altfel,

atunci când s-a pronunțat instanța supremă a stabilit cu precizie,

în mod expres, limitele rejudecării, dar și obligațiile

prescrise în sarcina instanței de trimitere.

În

rejudecare, potrivit îndrumărilor Înaltei Curți de Casație și

Justiție din decizia de casare, judecata s-a limitat la stabilirea

cuantumului despăgubirilor în raport de prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ

teritorială la data exproprierii.

În privința

criticile din ambele recursuri, care vizează cuantumul despăgubirilor

acordate pentru terenurile expropriate, acestea sunt nefondate, în considerarea

următoarelor argumente:

Dintru

început trebuie reținut că instanța de apel nu a pronunțat

hotărârea fără a tine seama de dispozițiile obligatorii ale

Deciziilor Curții Constituționale nr. 12/2015 și nr. 380/2015,

respectiv de îndrumările Înaltei Curți de Casație și Justiție

din decizia de casare nr. 2100 din 08 octombrie 2015, așa cum s-a susținut

prin cererile de recurs formulate.

Instanța

de rejudecare a avut în vedere că stabilirea valorii de circulație a

imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul

determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea

legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44

din Constituție). Reținându-se caracterul excepțional al

cedării proprietății prin expropriere și în scopul

asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de

proprietate privată, dispoziția menționată din legea

fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art.

l din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile,

în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate

publică, după o dreaptă și prealabilă

despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.

Așadar,

trebuie consemnat de fiecare dată că finalitatea procedurii de

expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și justă

despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o

ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și

de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate

publică.

În mod

concret și punctual, ca de fiecare dată în jurisprudența sa,

instanța supremă a reiterat că valoarea de piață a

imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate

caracteristicile bunului, prin raportare atât la amplasamentul acestuia, la

destinația lui, cât și prin raportare la poziționarea acestuia

față de alte localități și de căile de acces. Mai

mult, dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că

la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză

S-a constatat

astfel că, din dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

astfel cum au fost interpretate prin deciziile Curții Constituționale,

rezultă cele două aspecte esențiale ce interesează

obiectivele la care trebuie să răspundă experții desemnați

de către instanța de judecată, respectiv prețul de piață

al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în

perioada relevantă și, eventual, din oferte de tranzacționare,

iar în al doilea rând, momentul de referință al determinării

cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii.

Sintagma prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială definește prețul de piață,

anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar

trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după

ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață

concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei

vânzări oneste și în care cumpărătorul și

vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de

cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia

nu este supus unor constrângeri exagerate.

În

rejudecare, pornind de la aceste imperative s-a procedat la refacerea

raportului de expertiză întocmit de experții D., C. și E.

Instanța

a avut în vedere dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, în raport de

care a reținut cu valoare de principiu că despăgubirea se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane, îndreptățite. Tot în același

sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

care a statuat în repetate rânduri, în aplicarea art. 1 din Protocolul 1,

faptul că o măsură privativă de proprietate trebuie să

păstreze un just echilibru între exigențele interesului general al

comunității și imperativele apărării drepturilor

fundamentale ale individului.

Instanța

de apel a consemnat însă că, în ciuda tuturor demersurilor

întreprinse în cauză, atât din partea instanței, cât și a experților

desemnați care s-au adresat în acest sens Oficiului de Cadastru și

Publicitate imobiliară, Primăriei Municipiului Oradea, Camerei

Notarilor Publici Oradea, nu s-a reușit a se obține contracte de

vânzare-cumpărare încheiate la o dată cât mai apropiată de

momentul exproprierii (09 iulie 2012), apelantul-reclamant persoană

fizică depunând în vederea efectuării expertizei doar două

contracte de vânzare-cumpărare, unul încheiat în 2008, iar cel de-al

doilea în 2010.

În

această situație, experții D. și E. au opinat că

valoarea reală a terenului expropriat în suprafață de 252 mp

este de 14.220 euro, respectiv 64.000 lei, și anume 56,42 euro/mp,

estimarea fiind făcută cu metoda uzuală prevăzută în

Standardele Internaționale de Evaluare IVS 2011. S-a avut în vedere la

aprecierea probatoriului inclusiv faptul că raportul de expertiză nu

a fost însușit de către expertul C., însă cum poziția sa a

fost minoritară și cum acest expert nu a exprimat un punct de vedere

concret privind valoarea imobilului în litigiu, opinia sa nu a fost reținută

ca fiind pertinentă.

Aplicarea

rigidă a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în

situația inexistenței tranzacțiilor pe piața

imobiliară cu dată apropiată de momentul transferului dreptului

de proprietate ar determina blocarea procedurii de evaluare, astfel încât,

pentru a se evita un asemenea inconvenient, poate fi avută în vedere

posibilitatea experților de a evalua imobilul și în raport de alte

criterii de evaluare, inclusiv aplicarea unor indici de corecție, potrivit

normelor și principiilor în materie de evaluare imobiliară.

În consecință,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile formulate au fost

respinse, ca nefondate.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanții SC B. SRL Oradea și A.

și de pârâta Compania Națională de Administrarea a

Infrastructurii Rutiere SA, prin Direcția Regională de Drumuri și

Poduri Cluj împotriva deciziei nr. 381/A din data de 24.05.2017, pronunțată

de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în Dosarul nr. x/111/2013*.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2017.