ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1569/2017

Decizia nr. 1569/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 06.01.2015 reclamanta A. SA a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta B. SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 7.636.420,17 lei cu titlu de diferență indemnizație de asigurare pentru dăunarea parțială a culturii de grâu de pe suprafața de 4.739 ha, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată de la 06.10.2014 până la achitarea debitului. De asemenea, solicită cheltuieli de judecată.

În raport de prevederile art. 95 și art. 115 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare a prezentei cauze revine Tribunalului Dolj.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1270 și 2208 și urm. C. civ., art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința nr. 376 din 10.11.2015, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta B. SA, în parte; a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 6.332.778,10 lei și dobândă legală la această sumă începând cu 6.10.2014 și până la plata integrală a debitului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. SA, care a invocat nelegalitatea și netemeinicia.

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 953 din 10.11.2016 a admis apelul declarat de pârâta B. SA, împotriva sentinței nr. 376 din 10.11.2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. SA; a schimbat sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri în cuantum de 1.214.748,18 lei, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu 06.10.2014 și până la acoperirea integrală a pagubei.

Împotriva deciziei nr. 953 din 10.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a declarat recurs recurenta-reclamantă A. SA, dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 30.12.2016 la Curtea de Apel Craiova.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ.

Criticile recurentei-reclamante au vizat motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că decizia atacată este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 178 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., în sensul că în mod greșit instanța a cenzurat soluția instanței de fond de respingere ca tardive a obiecțiunilor formulate de pârâtă la termenul din 27.10.2015.

Astfel, raportul de expertiză a fost depus la 18.09.2015, iar termenul de judecată stabilit a fost 29.09.2015, astfel încât termenul prevăzut de art. 336 alin. (1) C. proc. civ. a fost respectat.

În raport de același motiv de nelegalitate, recurenta-reclamantă a mai susținut că decizia atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că în mod greșit instanța a reținut că nu s-a invocat prin acțiune producția obtenabilă de 7000 kg/ha și în mod greșit nu a reținut acest aspect esențial în cauză, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) raportat la art. 482 și art. 22 C. proc. civ.

Recurenta arată că acest aspect a fost invocat prin cererea de chemare în judecată și prin întâmpinarea formulată în combaterea apelului, iar instanța avea obligația de a-l analiza în raport de dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

În ce privește încheierile de ședință din data de 07.04.2016, 19.05.2016 și 02.06.2016 se constată că sunt pronunțate cu încălcarea dispozițiilor art. 174 alin. (1), raportat la art. 13 și art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ. în sensul că instanța de apel a stabilit obiectivele expertizei contabile fără a le pune în discuția părților, respingând totodată fără temei obiectivele propuse de reclamantă, cu încălcarea art. 477 și art. 478 alin. (2) C. proc. civ. alături de art. 13 alin. (3), art. 22 și art. 255 raportat la art. 482 C. proc. civ.

Recurenta arată că cererea prin care s-a invocat nulitatea încheierii din 07.04.2016 a fost respinsă la 02.06.2016 fără a fi pusă în discuția părților, din acest punct de vedere fiind încălcat dreptul la apărare.

Respingerea obiectivelor propuse de recurentă prin încheierea din 07.04.2016 este nelegală, cât timp modul de calcul se circumscrie argumentelor expuse prin întâmpinarea formulată în apel, care trebuiau analizate.

De asemenea, motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 a fost invocat pentru a se susține nelegalitatea încheierii nr. 16 din 08.06.2016 de respingere a cererii de recuzare, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 44 alin. (1) raportat la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Recurenta arată că a formulat cerere de recuzare întrucât instanța și-a exprimat părerea asupra soluției în cauză, validând argumentul de drept al pârâtei și anume că părțile au asigurat doar o producție de 6000 kg/ha și nu o cultură în întregul său.

În acest fel antepronunțarea a fost evidentă, fiind încălcate dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a susținut că încheierea din 27.10.2016 prin care au fost respinse obiecțiunile la raportul de expertiză și de efectuare a unui nou raport de expertiză contabilă este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 337 și 338 C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenta apreciază că există o contradicție între concluziile experților care au participat la efectuarea expertizei, motiv pentru care se impunea refacerea raportului cu luarea în considerare a gradului de distrugere. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 13 aprilie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată ca este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat decizia atacată sub patru aspecte:

O primă critică este reprezentată de încălcarea dispozițiilor art. 178 alin. (2) lit. b) C. proc. civ. în sensul că în mod greșit instanța a cenzurat soluția instanței de fond de respingere ca tardive a obiecțiunilor formulate de pârâtă la termenul din 27.10.2015.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a reținut în mod eronat că între data depunerii raportului de expertiză și termenul de judecată din 29.09.2015 sunt doar 8 zile libere, termenul de 336 alin. (1) C. proc. civ. fiind respectat, astfel că termenul limită pentru formularea de obiecțiuni era 29.10.2015 și nu 27.10.2015.

Critica recurentei-reclamantă, încadrată în art. 488 pct. 5 C. proc. civ., potrivit căreia termenul prevăzut de art. 336 alin. (1) C. proc. civ. a fost respectat este nefondată.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a reținut că termenul în care trebuia depus raportul de expertiză nu a fost respectat, întrucât nu a fost depus la dosarul cauzei cu cel puțin 10 zile libere înainte de termenul fixat pentru judecată.

Termenul socotit pe zile se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fără ziua în care începe să curgă și fără ziua când se împlinește.

Aplicând aceste dispoziții legale, în mod corect a reținut instanța de apel că nulitatea și obiecțiunile referitoare la raportul de expertiză au fost legal invocate și ca urmare în mod greșit instanța de apel a reținut că aceste acte procedurale au fost tardiv formulate, astfel încât decizia atacată este la adăpost de critică din acest punct de vedere.

A doua critică subsumată acestui motiv de nelegalitate a vizat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că în mod eronat a reținut instanța de apel că reclamanta nu a invocat prin acțiune producția obtenabilă de 7.000kg/ha, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) raportat la art. 482 și art. 22 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Or, în cauză, susținerea recurentei potrivit căreia apărarea referitoare la posibilitatea obținerii unei producții de 7.000kg/ha și calcularea gradului de distrugere în raport de această cantitate reprezintă schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată, ceea ce contravine dispozițiilor art. 478 alin. (3), art. 494 raportat la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Reclamanta prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri constând în diferența dintre valoarea producției obtenabile, prin înmulțirea producției medii estimate (6000 kg/ha) cu întreaga suprafață calamitată 4739 ha, și valoarea producției asigurate de 0,88 lei/kg și valoarea producției efectiv obținută în urma valorificării producției, ceea ce reprezintă un prejudiciu indirect, constând în scăderea prețului recoltei.

Instanța de apel a analizat cuantumul despăgubirii în raport de prejudiciul efectiv suferit și de obligațiile stabilite de către părți prin polițele de asigurare încheiate și a reținut că producția medie la hectar, cât și suma asigurată reprezintă o dublă limitare pentru despăgubirile pe care le poate plăți asiguratorul. Instanța de apel arată că valoarea pagubei suferite de asigurat se stabilește prin raportare la producția nerealizată, și nu prin raportare la suma asigurată.

Instanța de apel în mod legal a concluzionat în sensul că potrivit prevederilor contractuale, pârâta nu răspunde pentru daune consecință, cum ar fi pierderi de venit/profit și nici pentru daune indirecte, cum ar fi scăderea prețurilor recoltelor, chiar urmare a unor clauze cuprinse în asigurare.

A treia critică încadrată în acest motiv de casare, vizează încheierile din 07.04.2016, 19.05.2016 și 02.06.2016, recurenta-reclamantă susținând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor art. 174 alin. (1) raportat la art. 13, și art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a stabilit obiectivele expertizei contabile fără a le pune în discuția părților, respingând obiectivele propuse de reclamanta cu încălcarea art. 477 și art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, se susține că încheierea din 27.10.2016 de respingere a obiecțiunilor la raportul de expertiză și de efectuare a unui nou raport de expertiză contabilă este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 337 și 338 C. proc. civ.

Din punct de vedere al dispozițiilor menționate a fi încălcate, care vizează încălcarea dreptului la apărare și al principiul contradictorialității, Înalta Curte reține că argumentele concrete invocate de recurentă critică în realitate aspecte care țin de necesitatea și utilitatea probelor administrate în cauză, aspect care scapă controlului de legalitate în această etapă procesuală.

Sub imperiul acestui motiv de recurs, recurenta își exprimă nemulțumirea în ceea ce privește respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză, precum și de efectuare a unui nou raport de expertiză contabilă, cereri care în apel au fost argumentate de către instanța, în considerarea caracterului devolutiv al acesteia.

Criticile dezvoltate la acest punct, nu pot constitui obiect al controlului de legalitate al instanței de recurs, întrucât vizează modul în care au fost stabilite obiectivele expertizei administrate în cauză și motivele pentru care instanța a apreciat asupra necesității efectuării unei noi probe cu expertiză contabilă, toate aceste chestiuni reprezentând motive de netemeinicie care, în actuala reglementare nu pot forma obiect de analiză în această cale extraordinară de atac. Înalta Curte precizează că instanța de apel, în baza rolului devolutiv al apelului este suverană în ceea ce privește stabilirea situației de fapt, raportat la probele administrate în cauză, instanța de recurs, având obligația de a verifica aplicarea corectă a legii în raport de situația astfel stabilită. În recurs se judecă exclusiv în drept numai hotărârea recurată. Sunt și rămân câștigate cauzei faptele, astfel cum au fost apreciate de judecătorii fondului.

O ultimă critică formulată în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează încheierea de respingere a cererii de recuzare care a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 44 alin. (1) și art. 42 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că dispozițiile precitate de către recurenta-reclamantă nu au fost încălcate de către instanța de apel, care a apreciat în mod corect că modul de soluționare a unei excepții, propunerea din oficiu a anumitor obiective ale expertizei și respingerea cererii de încuviințare a unui obiectiv propus nu constituie motiv de incompatibilitate, dat fiind faptul că din soluția pronunțată de instanță nu se întrevede rezultatul final al procesului.

În ipoteza textelor de lege invocate, nu pot fi incluse împrejurările invocate de către reclamantă, care reprezintă greșeli de judecată care pot fi remediate prin mijlocele procedurale prevăzute de lege.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. a fost argumentat cu trimitere la încălcarea dispozițiilor art. 1270 C. civ. raportat la prevederile din Condițiile generale, respectiv art. 2.6, art. 2.13, art. 2.20, art. 4.1 și 6.1 și art. 2 din Clauza adițională pentru asigurarea la valoarea producției.

Chestiunea esențială supusă examinării pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. o constituie obiectul polițelor de asigurare, care este reprezentat, potrivit susținerilor recurentei, de asiguarea culturii în ansambul său și nu o parte din producția ce se poate obține de pe urma recoltării culturii respective.

Instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a clauzelor contractuale de asigurare a culturilor agricole, constatate prin polițele de asigurare nr. 78995-79000 din 12.08.2013, modificate prin Condițiile Generale pentru Asiguarea Culturilor Agricole și printr-o clauză adițională.

Noțiunea de daună nu poate avea decât semnificația conferită de prevederile art. 2.6 din Condițiile Generale, respectiv aceea ce pierdere catitativă suferită de culturile agricole asigurate provocată de un eveniment asigurat, acoperit prin polița de asigurare.

Susținerile recurentei potrivit cărora părțile au asigurat cultura la valoarea producției, conform clauzei adiționale prin Acordul special pentru asigurarea la valoarea producției, nu pot fi reținute, întrucât încalcă dispozițiile contractuale.

Părțile au stabilit prin polițele de asigurare o producție medie la hectar de 6.000 kg și o sumă asigurată de 5.280 lei/ha.

Întrucât părțile nu au asigurat prețul de valorificare, suma de 5.280 lei/ha nu reprezintă suma cuvenită pârâtei. Aceasta sumă reprezintă limita valorică a răspunderii asiguratorului, aceasta neconstituind obligația pentru asigurator de a asigura reclamantei un preț al grâului de 0,88 lei/kg.

De asemenea, întreaga cantitate asigurată de 6.000 kg/ha reprezintă limitarea pentru despăgubirea pe care o poate plăti angajatorul în funcție de starea culturii din momentul producerii riscului asigurat, deci pentru pierderile suferite ca urmare a calamităților naturale.

În consecință, prejudiciul se raportează la diferența de cantitate de grâu nerealizată față de cantitatea asigurată.

Instanța de apel nu a făcut nicio confuzie între producția estimată prin poliță și suma asigurată, ca limită maximă a despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurător.

Conform art. 1270, art. 1266 alin. (1) și art. 1267 C. civ., instanța de apel a făcut o corectă interpretare a convenției potrivit voinței părților și dând clauzelor înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului.

În consecință, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 1270 C. civ., care instituie obligativitatea contractului între părțile contractante au fost respectate, prevalând aceste dispoziții, care obligă să se dea prioritate voinței reale a părților, aceasta fiind cea care, într-o convenție, determină cuprinsul, natura și întinderea raporturilor dintre ele.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B SA împotriva deciziei nr. 953 din 10 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, precum și împotriva încheierilor pronunțate în datele de 7 aprilie 2016, 19 mai 2016, 2 iunie 2016, 8 iunie 2016, 16 iunie 2016 și 27 octombrie 2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B. SA împotriva deciziei nr. 953 din 10 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, precum și împotriva încheierilor pronunțate în datele de 7 aprilie 2016, 19 mai 2016, 2 iunie 2016, 8 iunie 2016, 16 iunie 2016 și 27 octombrie 2016 în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. SA.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2017.