ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 141/2018

Decizia nr. 141/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la 19 decembrie 2016, reclamantul Sindicatul "A.", în numele membrilor săi de sindicat B., C. și D., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comuna Tureni - prin Primar și Primarul Comunei Tureni, obligarea pârâților la stabilirea nivelului de salarizare în favoarea reclamanților corespunzător nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare în cadrul instituției pârâte, obligarea pârâților la plata diferențelor salariale astfel rezultate, începând cu 09 aprilie 2015 actualizate cu indicele de inflație, obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 2526 din 21 aprilie 2017, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâți, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

A reținut instanța că nu este aplicabilă Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în soluționarea recursului în interesul legii, pentru că problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și asigurărilor sociale.

În materia contenciosului administrativ, competența teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanța de la sediile pârâților, situate în județul Cluj. De asemenea, sindicatul nu are calitate de reclamant unic, ci acționează potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor de sindicat, care își au domiciliile în județul Cluj.

Astfel, având în vedere că atât domiciliile reclamanților, cât și sediile pârâților, sunt în județul Cluj, în baza art. 129 și art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale.

Tribunalul Cluj, prin Sentința civilă nr. 5880 din 23 octombrie 2017, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București.

A reținut instanța, în esență, că, în cauză, reclamantul-sindicat are sediul în București, și că, în raport cu Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, organizația sindicală nu are calitate de reprezentant, ci are calitate procesuală activă, formulând o cerere de chemare în judecată în numele membrilor săi.

Constatând ivit conflict negativ de competență, Tribunalul Cluj, în baza art. 133 și art. 134 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, acțiunea a fost formulată de Sindicatul "A.", în numele membrilor săi de sindicat.

Instanțele aflate în conflict s-au constatat necompetente teritorial în raport cu sediul/domiciliul reclamantului.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât reclamanții sunt funcționari publici, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

În cauză, este de observat faptul că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul "A.", în numele membrilor de sindicat, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:

"Art. 28. - (1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres".

În condițiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 își aveau corespondentul în dispozițiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat."

Chiar dacă decizia a fost pronunțată cu privire la litigiile de muncă, ea este pe deplin aplicabilă, în ceea ce privește calitatea procesuală a sindicatelor, și în cazul raporturilor de serviciu, legitimarea procesuală a acestor entități având același izvor.

Astfel fiind, întrucât Sindicatul "A." are calitate procesuală activă, iar prezentul litigiu vizează raporturile de serviciu ale reclamanților, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său din București.

Astfel, competența de soluționare a acțiunii în primă instanță revine Tribunalului București, sindicatul reclamant având sediul în circumscripția acestei instanțe.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul "A.", pentru B., C. și D., și pârâții Comuna Tureni prin Primar și Primarul Comunei Tureni, în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT