ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 118/2018

Decizia nr. 118/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă cu nr. 3950 din 21 iunie 2017, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cauzei privind pe reclamantul A. prin Sindicatul B., în contradictoriu cu pârâta Comuna Fulga, în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Tribunalul București a constatat că articolul mai sus menționat nu prevede care este instanța competentă teritorial, devenind aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.

De asemenea mai reține că, în conformitate cu prevederile art. 111 C. proc. civ. din 2010, cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

Arată că, în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii privește un caz de competență teritorială exclusivă, motiv pentru care s-a reținut că instanța competentă teritorial cu soluționarea conflictelor de muncă, în cazul acțiunilor formulate de organizațiile sindicale, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În materia contenciosului administrativ însă, competența teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanța de la sediul pârâtului, respectiv Tribunalul Prahova.

De asemenea, sindicatul nu are calitate de reclamant, ci acționează ca reprezentant pentru reclamantul A., care are domiciliul în județul Prahova.

Învestit prin declinare, Tribunalul Prahova, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2433 din 27 octombrie 2017, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici, formulată de reclamantul A., prin Sindicatul B., în contradictoriu cu pârâta Comuna Fulga, în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență dintre Tribunalul București și Tribunalul Prahova și a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Prahova a reținut că potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.".

În aceste condiții, tribunalul reține că Sindicatul B., având calitatea de reclamant, se poate prevala de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel încât acesta poate introduce acțiuni în justiție, în numele membrilor săi de sindicat, la instanța de la sediul său, care se află în municipiul București.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În cauză, acțiunea a fost formulată de Sindicatul B., în temeiul art. 28 din Legea nr. 62/2011, în numele membrului de sindicat reclamant.

Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, "(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.".

Prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a statuat că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat și că instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Un argument în plus în sensul celor prezentate îl reprezintă și faptul că în ședința plenului secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 22 mai 2017 a fost unificată practica în aceste litigii și s-a considerat că, în materia contenciosului administrativ, în acțiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de dispozițiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu exercitarea dreptului de opțiune al reclamantului.

În temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Sindicatul a ales instanța competentă teritorial ca fiind tribunalul în circumscripția căruia își are sediul, respectiv Tribunalul București și nu prin raportare la domiciliul membrilor săi sau al sediului pârâtului.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. prin Sindicatul B. în contradictoriu cu pârâta Comuna Fulga în favoarea Tribunalului București, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT