ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1337/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1337/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 1337/2015
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
Hotărârea supusă revizuirii;
Prin Decizia nr. 7317 din 19 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins recursul declarat de reclamantul A. impotriva sentinței civile nr. 1462 din data de 29 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Cererea de revizuire.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul A. solicitand admiterea acestuia și rejudecarea cauzei pe fond cu consecința admiterii acțiunii și restituirii sumelor de bani incasate de B.
Cererea nu a fost intemeiată in drept.
Apărarea intimatului;
Prin întâmpinarea depusă la data de 11 martie 2015 intimata C., a solicitat respingerea ca inadmisibilă a revizuirii, având in vedere că aceasta este formulată împotriva unei hotărâri prin care nu se evocă fondul cauzei.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii;
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, care poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea se poate cere numai cu privire la hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul.
Decizia civilă nr. 7317 din 19 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, este o hotărâre care nu evocă fondul litigiului, prin aceasta fiind respins recursul ca nefondat.
Condiția de a fi vorba despre o hotărâre prin care este evocat fondul este prevăzută în mod expres pentru hotărârile pronunțate de către instanțele de recurs, revizuirea putând fi exercitată numai pentru hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenției deduse judecății, respectiv a fost examinat raportul juridic dedus judecății, prin prisma probelor administrate in cauză, doctrina și jurisprudența fiind constante in acest sens.
Temeiul juridic al soluției pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție:
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 322 C. proc. civ. va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 7317 din 19 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2015.