ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 568/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 568/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 568/2018
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 119 din data de 2 martie
2017
,
Curtea de
Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, a constatat perimarea
recursului declarat
de
petenta
A.
împotriva Deciziei
civile nr. 3768/A din data de 27 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul
București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/4/2011.
Prin încheierea din camera de consiliu
din data de
8
decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost
anulată, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petenta
A. împotriva membrilor completului de judecată care a pronunțat Decizia
nr. 119 din data de 2 martie 2017. Împotriva acestei încheieri, petenta A. a
declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație
și Justiție, secția I civilă, la data de 23 ianuarie 2018.
Analizând cererea de recurs sub
aspectul admisibilității sale, Înalta Curte constată
următoarele:
Î
n conformitate cu
dispozițiile art. 34 alin. (2) C. proc. civ., încheierea prin care s-a
respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.
Așadar, încheierea de respingere
a cererii de recuzare are, din punctul de vedere al căilor de atac,
același regim juridic ca și hotărârea asupra fondului.
În speță, prin încheierea
recurată s-a respins o cerere de recuzare formulată în cadrul unui
dosar având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva deciziei
prin care s-a constatat perimarea unui apel (recurs la un apel ce a fost
constatat perimat), fondul cauzei fiind așadar o hotărâre
irevocabilă, în sensul
dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4
C. proc. civ.
Prin urmare, coroborând textele legale
anterior menționate, întrucât în speță hotărârea ce s-a
pronunțat în soluționarea recursului,
are caracter
irevocabil,
reiese
că și încheierea prin care s-a anulat ca netimbrată cererea de
recuzare formulată în cauză (în recurs)este irevocabilă, nefiind
susceptibilă de exercițiul căii de atac a
recursului, cu atât mai mult, această încheiere nu ar avea deschisă
separat cale de atac, ci numai odată cu fondul și doar în ipoteza în care
fondul cauzei ar fi susceptibil de vreo cale de atac.
Principiul legalității
căilor de atac, prevăzut de dispozițiile art. 129 din
Constituție, presupune faptul că o hotărâre
judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac
prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de
aceasta.
Așa fiind, în afară de
căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace
procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei
hotărâri judecătorești.
Recunoașterea unei căi de
atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală
constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât
și a principiului constituțional al egalității în fața
legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea
de drept.
Ca atare, în raport de
dispozițiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile
în cauză,
încheierea
din data de 8 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori
și de familie, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă, prin
lege, cenzurii acestei căi de atac.
Pentru considerentele expuse, recursul
formulat în cauză fiind inadmisibil,
Înalta Curte
urmează a-l respinge
în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de petenta A. împotriva încheierii din data de 8 decembrie 2017
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a
civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 22 februarie 2018.