ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 496/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/3/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ș., T., Ț., U., V., X., Z., Y., W., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., ȘȘ., TT., ȚȚ., UU., VV., XX., ZZ., YY., WW., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., ȘȘȘ., TTT., ȚȚȚ., UUU., VVV., XXX., ZZZ., YYY., WWW., AAAA., BBBB., R., CCCC., DD., FF., GG., DDDD., EEEE., toți prin Sindicatul "FFFF.", în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, au solicitat recalcularea salariului acestora în sensul stabilirii la nivelul maxim existent în instituție pentru funcția deținută, precum și plata diferențelor de drepturi salariale începând cu data de 9 aprilie 2015, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă.

1.1. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 625 din 03 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2016 a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanți, iar pârâta a fost obligată să emită actele prin care să recalculeze salariul de bază și sporurile de care beneficiază fiecare dintre reclamanți la nivelul maxim al acestor drepturi salariale acordat în cadrul instituției pentru fiecare funcție, grad, treaptă, clasă și gradație, începând cu data de 9 aprilie 2015, precum și la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamanți și sumele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 09 aprilie 2015, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, până la data plății efective.

1.2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

1.3. Hotărârea instanței de recurs

Prin Decizia civilă nr. 2.814 din data de 21 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, împotriva Sentinței civile nr. 625 din data 03 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2016, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ș., T., Ț., U., V., X., Z., Y., W., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., ȘȘ., TT., ȚȚ., UU., VV., XX., ZZ., YY., WW., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., ȘȘȘ., TTT., ȚȚȚ., UUU., VVV., XXX., ZZZ., YYY., WWW., AAAA., BBBB., R., CCCC., DD., FF., GG., DDDD., EEEE., toți prin Sindicatul "FFFF.", a casat sentința recurată și, rejudecând, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a reținut că, normele de competență sunt cele reglementate de prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 ("Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."), având în vedere că obiectul litigiului este reprezentat de drepturi salariale ale funcționarilor publici, care se completează cu norma generală în materie de contencios administrativ, respectiv prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care stabilește că "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

Verificând actele aflate la dosarul de fond, Curtea de Apel București a constatat că niciunul dintre reclamanți nu are domiciliul în București, ci au domiciliul în județele Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinți și Gorj, iar pârâta are sediul în județul Dolj, aspect în raport de care a considerat că Tribunalul București nu este competent teritorial de a soluționa pricina, iar dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabilesc în mod expres că este competentă să soluționeze cauza fie instanța de la domiciliul reclamantului, fie instanța de la domiciliul pârâtului.

Întrucât Sindicatul "FFFF." acționează în calitate de împuternicit, iar nu de parte, este irelevantă împrejurarea că acest Sindicat are sediul în București, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 făcând trimitere la domiciliul părții, iar nu la domiciliul (sediul) împuternicitului.

Pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. x/63/2017.

2.1. Prin Sentința nr. 4.757 din data de 17 octombrie 2017, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dolj a reținut că, în cauză nu au aplicabilitate prevederile cu caracter general ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 - așa cum a considerat Curtea de Apel București, ci competența teritorială se determină în raport de dispozițiile speciale cuprinse în Legile nr. 62/2011, nr. 188/1999 și nr. 53/2003.

Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011 "(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă".

Art. 117 din Legea nr. 188/1999 statuează "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice".

Coroborând prevederile legale anterior menționate, s-a concluzionat că, în cazul litigiilor privind raportul de serviciu al funcționarului public - litigii ce urmează a fi soluționate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Tribunalelor, în virtutea prevederilor art. 109 din Legea anterior menționată -, dispozițiile Legii nr. 188/1999 urmează a fi completate cu prevederile legislației muncii, în măsura în care acestea nu contravin legislației specifice funcției publice.

Întrucât Legea nr. 188/1999 nu cuprinde niciun fel de prevederi cu privire la competența teritorială a instanțelor de contencios administrativ și fiscal de a soluționa litigiile referitoare la plata drepturilor salariale cuvenite funcționarilor publici, urmează a-și găsi aplicabilitatea dispozițiile cuprinse în C. muncii care reglementează o astfel de competență.

Astfel, art. 269 alin. (1) și 2 din Legea nr. 53/2003 (C. muncii) prevede: "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Este adevărat că Sindicatul "FFFF." nu a specificat că a acționat în justiție în calitate de reclamant, ci de reprezentant al membrilor de Sindicat nominalizați în tabelul anexat cererii de chemare în judecată, însă un astfel de aspect nu poate conduce la concluzia că trebuie stabilită competența teritorială în raport de domiciliile funcționarilor publici reclamanți - din moment ce, prin Decizia nr. 1/2013 (prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii), Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în mod clar că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

Prin urmare, este indubitabil că, în cazul litigiilor declanșate de organizațiile sindicale în vederea rezolvării conflictelor de muncă în care sunt implicați membrii de sindicat - indiferent dacă respectivele persoane au raporturi de muncă (prin încheierea unui contract individual de muncă) sau raporturi de serviciu (în baza unui act de numire în funcția publică) cu instituția angajatoare -, respectivele Sindicate au calitate procesuală activă, iar competența teritorială este una exclusivă și ea aparține instanței în a cărei rază teritorială se află sediul organizației sindicale reclamante.

Or, în speță, este incontestabil că sediul Sindicatului "FFFF." este situat în mun. București - aspect specificat în mod expres în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Ca atare, competența de soluționare a cauzei aparține secției contencios administrativ și fiscal, din cadrul Tribunalului București.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în drepturi bănești, acțiunea fiind formulată, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 62/2011, de către reclamantul Sindicatul "FFFF". în numele membrilor de sindicat, funcționari publici.

Potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:

"(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă."

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că, în cauză, acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul "FFFF.", în calitate de reprezentant al membrului de sindicat, funcționar public cu statut special, și sunt aplicabile, în stabilirea competenței materiale și teritoriale a litigiului, așa cum corect au reținut și instanțele sesizate, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrul de sindicat este funcționar public, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd: "Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

În cauză, se reține că cererea dedusă judecății a fost formulată de Sindicatul "FFFF.", în numele membrului de sindicat menționat în cerere, în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor, nr. 54/2003.

Așa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamantul Sindicatul "FFFF." are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său, în raza teritorială de competență a Tribunalului București.

Totodată, Înalta Curte are în vedere și soluția de principiu adoptată la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care în ședința din data de 22 mai 2017, a stabilit faptul că în materia contenciosului administrativ, în acțiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de dispozițiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că, acțiunea a fost promovată de către sindicat în numele membrilor săi, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora (în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 62/2011), Înalta Curte constată că în cazul de față, calitatea procesuală activă o are Sindicatul "FFFF.", iar competența teritorială de soluționare a cauzei revine instanței de la sediul acestuia.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul "FFFF." pentru membrii de sindicat și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 februarie 2018.