ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 22.06.2016

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 917/2016

HOTĂRÂRE

22.06.2016

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 917/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 917/2016

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 51/P.I. din data de 9 mai 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins cererea formulată de autoritățile judiciare din Suedia cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Parchetul din Linkoping Suedia la data de 21 martie 2016 față de persoana solicitată

S-a constatat incidența motivului opțional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004.

S-a constatat că persoana solicitată

a fost reținută pentru o durată de 24 de ore începând din data de 23 martie 2016, ora 16:00, arestată la domiciliu pe o durată de 13 zile începând cu data de 24 martie 2016 până la data de 5 aprilie 2016 și sub control judiciar de la data de 05 aprilie 2016 la data de 23 aprilie 2016.

În baza art. 107 alin. 4 din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010 s-a solicitat Biroului Sirene Național efectuarea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din S.I.S. introdusă de Suedia cu privire la mandatul european de arestare emis de Parchetul din Linkoping Suedia privindu-l pe

În baza art. 87 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea nr. x/II.5/2016 din data de 23 martie 2016, înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 23 martie 2016, s-a înaintat potrivit dispozițiilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată ordonanța de reținere și procesul verbal de identificare și ascultare a persoanei solicitate A. față de care a fost emis mandatul european de arestare al autorităților judiciare din Suedia solicitându-se totodată luarea față de aceasta a măsurii arestării provizorii.

Sesizării i-au fost anexate procesul-verbal de identificare și ascultare, ordonanța de reținere prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate pe 24 de ore începând cu data de 23 martie 2016, ora 16,00, cazierul judiciar al persoanei solicitate, fișa Depabd, mandatul european de arestare în limba suedeză și semnalarea Biroului Sirene.

Prin încheierea penală nr. 9/IP/24 martie 2016, Curtea, în baza art. 101 alin. (7) Legea nr. 302/2004, în vederea continuării procedurii, a dispus amânarea judecării cauzei și stabilirea unui termen la data de 29 martie 2016, ora 9:00 pentru prezentarea de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a mandatului european de arestare însoțit de traducerea în limba română. Totodată, s-a dispus față de persoana solicitată măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 15 zile începând cu data de 24 martie 2016 până la data de 7 aprilie 2016, inclusiv.

În data de 29 martie 2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a înaintat Curții copia mandatului european de arestare însoțit de traducerea în limba română.

Prin Încheierea nr. 12/IP din 04 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel s-a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe o durată de 20 de zile, începând cu data de 04 aprilie 2016 până la 23 aprilie 2016, inclusiv, iar prin Încheierea nr. 17/IP din 28 aprilie 2016 a Curții de Apel Oradea s-a constatat încetată de drept măsura controlului judiciar dispusă față de persoana solicitată A.

Examinând cererea formulată, Curtea a reținut că pe numele persoanei solicitate A. s-a emis mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Suedia pentru comiterea infracțiunii de răpire a doi minori sub 15 ani și separarea ilegală de celălalt custode al lor, fapte prevăzute la cap. 7 secțiunea 4 C. pen. suedez.

De asemenea, instanța a constatat că persoanei solicitate i s-au adus la cunoștință motivele reținerii și faptul că s-a emis un mandat european de arestare în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, Curtea a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a încheiat proces-verbal de identificare și ascultare în 23 martie 2016 în prezența avocatului din oficiu, prezentându-se, la finalul procedurii de identificare și apărătorul ales al persoanei solicitate, avocat Bodea Bogdan.

În fapt, s-a reținut, în esență, că persoana solicitată în data de 24 februarie 2016 a plecat din Suedia cu cei doi copii ai săi sub 15 ani în România, fără a avea acordul mamei, deși persoana solicitată deținea custodia celor doi copii împreună cu mama acestora.

Astfel, Curtea a reținut drept considerente de natură teoretică că mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de un stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării și predării de către un stat membru a persoanei căutate, pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât și în cea europeană, s-a apreciat a fi evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a statuat că mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

Conform art. 8 alin. (1) lit. c) din același act normativ s-a arătat că este necesar ca mandatul european de arestare să indice existența unei hotărâri executorii, a unui mandat de arestare sau a oricărei alte decizii judiciare executorii având același efect.

Din ordonanța de reținere emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a rezultat că procurorul a stabilit corespondența infracțiunii la care se referă mandatul european de arestare în legislația română, ca fiind cea prevăzută de art. 205 alin. (2) și (3) C. pen.

Din conținutul mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, Curtea a observat că fapta reținută în sarcina sa nu este catalogată de autoritatea judiciară emitentă ca făcând parte din categoria infracțiunilor care dau loc automat la predare fără verificarea condiției dublei incriminări și care sunt prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004. În acest sens, s-a invocat incidența dispozițiilor art. 96 alin. (2) din același act normativ care condiționează predarea de împrejurarea ca faptele care constituie obiectul mandatului european de arestare să constituie infracțiune și potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică dată faptei.

În ceea ce privește încadrarea juridică, s-a apreciat că instanța este cea care stabilește existența sau inexistența unei infracțiuni corespondente în legislația română în raport de starea de fapt descrisă în actul emis de autoritatea judiciară străină, fără a fi legată de aprecierile procurorului.

Curtea a constatat că încadrarea faptei corespunde prevederilor art. 379 alin. (1) C. pen. din legislația română și nu celei prevăzute de art. 205 C. pen. în varianta răpirii deoarece cea din urmă infracțiune presupune o acțiune în forță asupra victimei, iar nu lipsa consimțământului celuilalt părinte.

S-a mai precizat în legătură cu situația juridică a celor doi copii minori că aceștia provin din căsătoria persoanei solicitate A. cu numita B., iar la momentul comiterii faptelor, ambii părinți aveau dreptul de a exercita autoritatea părintească asupra minorilor, iar deciziile referitoare la copii se luau de comun acord, niciunul dintre părinți neavând drept de veto, astfel că în situația apariției unei neînțelegeri, decizia revenea instanței de tutelă (s-a mai arătat, de asemenea, că persoana solicitată a introdus o acțiune civilă în fața autorităților judiciare române - fila 25).

Curtea a mai reținut că persoana solicitată prin acțiunile sale - de stabilire a domiciliului copiilor minori în România fără acordul mamei, restrângând sau chiar înlăturând posibilitatea acesteia de a exercita autoritatea părintească - ar fi putut atrage eventual comiterea infracțiunii prevăzute de art. 379 alin. (1) C. pen. Dat fiind că aceste fapte s-au comis pe teritoriul României, se putea reține motivul opțional de refuz de executare a mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004.

La termenul din 09 mai 2016, s-a procedat și la ascultarea persoanei solicitate A., care întrebată asupra consimțământului la predare, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Suedia și a menționat expres că nu renunță la regula specialității, aspecte consemnate în declarația aflată la dosar.

Raportat la dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, Curtea a constatat incidența motivului de refuz opțional la executarea mandatului european de arestare cu privire la infracțiunea reținută în sarcina persoanei solicitate A.

Împotriva sentinței penale nr. 51/P.I. din data de 9 mai 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

, la data de 14 iunie 2016, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele formulate în scris, s-a precizat, în esență, că este nejustificată respingerea cererii formulate de autoritățile judiciare din Suedia nefiind incident motivul opțional de refuz al executării mandatului european de arestare emis de Parchetul din Linkoping Suedia la 21 martie 2016 față de persoana solicitată A. prev. de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 în sensul că infracțiunile care fac obiectul mandatului european de arestare, potrivit legii române, ar fi fost comise pe teritoriul României.

De asemenea, s-a susținut că infracțiunea de răpire este exceptată de la îndeplinirea condiției dublei incriminări.

Pe de altă parte, s-a apreciat că instanțele române în baza probatoriului administrat au procedat la modificarea stării de fapt reținută de autoritățile suedeze, stabilind un moment diferit de consumare a infracțiunii de răpire, precum și o încadrare juridică diferită dată faptei reținute în sarcina sa în baza declarației dată de persoana solicitată.

În concluzie, s-a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale nr. 51 din 09 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea privind persoana solicitată A. și admiterea cererii formulate de autoritățile suedeze cu privire la executarea mandatului european de arestare.

Examinând contestația formulată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

, în baza actelor și lucrărilor de la dosar

și în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

În acord cu instanța de fond, din actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că faptele reținute în sarcina persoanei solicitate A., respectiv de răpire a doi minori sub 15 ani și separarea ilegală de celălalt custode, faptele sunt prevăzute de cap. 7 secțiunea 4 C. pen. suedez și

se circumscriu dispozițiilor art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rep. referitoare la condiționarea dublei incriminări, respectiv ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracțiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia

În acest sens, în mod corect s-a reținut că încadrarea corespunzătoare potrivit legii române este cea prevăzută de art. 379 alin. (1) C. pen. privind nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului în sensul reținerii de către un părinte a copilului său minor, fără consimțământul celuilalt părinte și nu infracțiunea prevăzută de art. 205 C. pen.

privind lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal.

Mai mult, se observă că, situațiile prevăzute în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată nu-și găsesc aplicabilitatea față de împrejurarea că, în cauză, nu s-a pronunțat o pedeapsă sau o măsură de siguranță privativă de libertate.

Totodată, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, există unul dintre cazurile prevăzute de art. 98 din

Legea nr. 302/2004 rep.

și pentru care statul român poate să refuze executarea mandatului european.

Față de prevederile art. 98 alin. (2) lit. a)-h) din Legea nr. 302/2004

republicată privind

cooperarea judiciară internațională în materie penală

„Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) în situația prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori masura de siguranță în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie să nu înceapă urmărirea penală, fie încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmarire penală sau clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare, sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri”.

În considerarea celor expuse anterior, transpare ideea că predarea persoanei solicitate către statul emitent al mandatului european de arestare nu se justifică față de împrejurarea că

fapta pretins săvârșită de

aceasta de reținere în calitate de părinte al copiilor săi minori fără consimțământul celuilalt părinte s-a petrecut pe teritoriul României, fiind incident astfel motivul opțional de refuz de executare a mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Din actele dosarului, rezultă că persoanei solicitate i-au fost respectate drepturile de a fi informată cu privire la conținutul mandatului european de arestare, fiindu-i comunicat, în limba română, mandatul european de arestare, precum și dreptul de a fi asistată de un apărător în fața instanței de fond, conform prevederilor art. 104 din Legea specială.

Se constată că instanța de fond a urmat procedura reglementată în art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată procedând la ascultarea persoanei solicitate, la termenul din 09 mai 2016, aceasta nu a formulat obiecțiuni în ceea ce privește identitatea, admițând că este persoana menționată în mandat și precizând că nu consimte la predarea sa către autoritățile judiciare suedeze.

În acest sens, Înalta Curte observă că, în mod constant, atât în fața procurorului, cât și în fața curții de apel, persoana solicitată a arătat că nu dorește să fie predată autorităților suedeze.

Afirmațiile Parchetului că, în realitate, infracțiunea de răpire a propriilor copii de care persoana solicitată a fost acuzată în conținutul mandatului european s-a săvârșit atât pe teritoriul statului suedez, cât și pe teritoriul statului român și că această infracțiune este exceptată de la condiția dublei incriminări nu sunt de natură să infirme concluziile la care a ajuns instanța de fond care a apreciat justificat că se impune respingerea cererii formulate de autoritățile judiciare din Suedia cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Parchetul din Linkoping Suedia la data de 21 martie 2016 față de persoana solicitată A.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art.

108 din Legea

nr.

302/2004, republicată, Înalta Curte va respinge,

ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată

contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinței penale

nr.