ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1975/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1975/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 6690/2016 din 22 noiembrie 2016, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., prin Sindicatul P. și pe pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moinești, prin Primar, Primarul Municipiului Moinești și Consiliul Local al Municipiului Moinești, către Tribunalul Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.
Prin Sentința nr. 135/2017 din 15 februarie 2017, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bacău, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Bacău și Tribunalul București și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.
Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin acțiunea formulată, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., toți prin Sindicatul P., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moinești prin Primar, Primarul Municipiului Moinești și Consiliul Local al Municipiului Moinești, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând valoarea financiară a normei de hrană personalului Poliției Locale Moinești, începând cu data de 01.01.2015 la zi și în continuare, în conformitate cu prevederile art. 351 din Legea nr. 155/2010, la valorile stabilite prin ordinul MDRAP nr. 496/2015, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la efectuarea plății.
În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât reclamanții sunt funcționari publici cu statut special, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora:
"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".
Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:
"Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".
În cauză, este de observat faptul că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul P., în numele membrilor de sindicat, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:
"Art. 28. - (1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.
(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.
(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă".
În condițiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 își aveau corespondentul în dispozițiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, prin care s-au decis următoarele:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."
De asemenea, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, dispozițiile legii se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
În conformitate cu prevederile art. 269 din Codul Muncii: "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii.
(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".
Astfel fiind, întrucât în cauză Sindicatul P. este reclamant și, deci, are calitate procesuală activă, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său ales, situat în Municipiul București, Sector 1, aflat în circumscripția Tribunalului București.
În raport de natura litigiului de contencios administrativ, în raport de opțiunea reclamantului manifestată în sensul sesizării instanței din București, respectiv de la sediul său ales, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția de contencios administrativ.
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., toți prin Sindicatul P. și pe pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moinești, prin Primar, Primarul Municipiului Moinești și Consiliul Local al Municipiului Moinești, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2017.
Procesat de GGC - GV