ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3255/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 22 octombrie 2015 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatoarea A., judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 16 din 2 iulie 2015 a Colegiului de Conducere al ÎCCJ prin care a solicitat anularea hotărârii contestate în sensul admiterii contestației formulate, anulării Ordinului nr. 147 din 14.06.2013 și emiterii unui nou ordin care să respecte principiul de salarizare egală la muncă și încadrare egale, astfel încât salarizarea sa să fie identică salarizării magistraților care au îndeplinit aceleași condiții de vechime la data de 31.12.2010, respectiv la data de 14.06.2013, data emiterii ultimului ordin.

În motivarea plângerii, contestatoarea invocă, în esență, încălcarea principiului discriminării arătând că dispozițiile Legii cadru nr. 284/2010 prevăd o remunerație egală pentru muncă egală pentru toate persoanele care se află încadrate în aceeași gradație și clasă de salarizare, astfel că, discriminarea și greșita stabilire a salariului său rezultă din aplicarea greșită a legii.

În raport cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 284/2010, contestatoarea susține că, atât timp cât principiul instituit de lege este acela că salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare, nu poate fi primită interpretarea conform căreia legiuitorul a dorit o nouă abordare în materie de salarizare prin acordarea unor sporuri de vechime mai mici.

Susține contestatoarea că deciziile Curții Constituționale prin care s-a reținut că sunt constituționale prevederile art. 2 și art. 6 din Legea nr. 284/2010 nu sunt incidente în cauză, întrucât discriminarea nu rezultă din lege, ci din aplicarea greșită a acesteia.

Prin urmare, nu poate fi acceptată o situație defavorabilă în ceea ce privește personalul care, începând cu anul 2011, îndeplinește condițiile necesare pentru a trece într-o nouă tranșă de vechime în muncă și în funcție, comparativ cu personalul care, în același an, ocupă pentru prima dată o funcție ori primește un grad sau o treaptă și pentru care salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică unde sunt încadrați.

Astfel, chiar dacă reglementarea drepturilor salariale în cazul celor cu o vechime mai mică în muncă și în funcție, a reprezentat o prioritate, o opțiune a legiuitorului, aceasta nu poate fi impusă cu scopul de a discrimina o anumită categorie de persoane fără o justificare rațională și obiectivă.

Arată contestatoarea că discriminarea a fost constată prin prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, care au fost introduse prin Legea nr. 71/2015.

Intimata ÎCCJ a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației, excepția lipsei calității sale procesuale pasive. A solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În esență, intimata a susținut că diferențele de salarizare între magistrații care au împlinit anumite condiții de vechime în muncă și în funcție până la data de 31.12.2010 și cei care au îndeplinit aceleași condiții după data de 1.01.2011, sunt rezultatul aplicării, pentru fiecare categorie în parte, a dispozițiilor legale în materie de salarizare, în vigoare la momentul îndeplinirii condițiilor respective.

Au arătat că la calculul indemnizației de încadrare s-au avut în vedere, pentru vechimea în funcție, prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, iar pentru vechimea în muncă, dispozițiile art. 11 alin. (3) din același act normativ, care prevăd modalitatea de aplicare a tranșelor de vechime în muncă, respectiv, numărul de clase de salarizare suplimentare, pentru categoriile de gradații corespunzătoare.

II. Considerentele Înaltei Curți

Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, în raport cu apărările intimaților și față de prevederile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Analizând cu prioritate excepția indmisibilității contestației, Înalta Curte o va respinge în considerarea următoarelor argumente.

Prin Decizia nr. 9 din 29 mai 2017, pronunțată în dosar nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că în interpretarea unitară a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 și a art. 11 din O.U.G. nr. 83/2014, dispozițiile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanțelor din cadrul jurisdicției muncii cu acțiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plată, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiționale la acestea din urmă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată. Dispozițiile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 prevăd faptul că "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. (…)"

Se reține că aceste dispoziții legale reglementează competența Înaltei Curți în soluționarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor pronunțate de ordonatorul de credite în soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative emise de aceștia, cu privire la stabilirea drepturilor salariale.

Înalta Curte a fost învestită, în temeiul art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei nr. VI la Legea nr. 284/2010, cu o plângere împotriva Hotărârii nr. 16 din 2 iulie 2015 a Colegiului de conducere al ICCJ, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de doamna judecător împotriva Ordinului nr. 147 din 14.06.2013 emis de președintele ÎCCJ.

Prin Ordinul contestat, doamnei judecător A. i s-a stabilit indemnizația de încadrare brută, cu data de 1.06.2013, dată la care a fost promovată în funcția de judecător, prin acordarea unei majorări a indemnizației cu 2,5% ca urma a îndeplinirii condițiilor de promovare în tranșe de vechime în funcție (corespunzătoare a 20 de ani de vechime în funcție).

Din preambulul ordinului contestat rezultă că, aplicarea acestor majorări a indemnizației de încadrare brută, prin acordarea claselor de salarizare succesive corespunzătoare pentru fiecare tranșe de vechime în funcție și în muncă s-au efectuat: pentru vechimea în funcție, conform Legii nr. 284/2010, pentru vechimea în muncă conform Legii nr. 284/2010, care prevede la art. 11 alin. (3) modalitatea de aplicare a tranșelor de vechime în muncă, respectiv numărul de clase de salarizare suplimentare, pentru cele 5 categorii de gradații.

Dispoziții legale relevante în cauză:

Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

"Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.

(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Art. 10. - […]

(5) Diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare.

Art. 11. - […]

(2) Clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți în anexe pentru funcțiile de execuție corespund nivelului minim al fiecărei funcții, la care se adaugă 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă.

(3) Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:

- gradația 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare față de nivelul minim al fiecărei funcții;

- gradația 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 1;

- gradația 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 2;

- gradația 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 3;

- gradația 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 4.

(4) Gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranșa respectivă, prin acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin. (3).

(5) Pentru acordarea gradației corespunzătoare tranșei de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral și perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare."

Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice:

"Art. 2. - În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Art. 4. - […]

(2) În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.

(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Art. 6. - (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. […]

(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", respectiv vechime în învățământ pentru personalul didactic de predare universitar și preuniversitar."

Susținerile contestatoarei vizând aplicarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului din justiție, în vigoare la data promovării într-o altă tranșă de vechime în muncă și în funcție, sunt neîntemeiate.

Din analiza normelor de drept intern incidente, se constată că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a abrogat Legea-cadru nr. 330/2009, instituind reglementări noi în privința modului de stabilire a drepturilor salariale, în raport cu vechimea în muncă și/sau în funcție, dobândită de o persoană.

Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia, iar, potrivit art. 7 alin. (1), aplicarea prevederilor legii se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de încadrare.

Conform prevederilor art. 11 alin. (2)-(5) din Legea-cadru nr. 284/2010, clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți în anexe pentru funcțiile de execuție corespund nivelului minim al fiecărei funcții, la care se adaugă 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă, prin aplicarea unui procent ce variază între 2,5% și 7,5%. Din calculul rezultat prin aplicarea acestor dispoziții, se observă că, în cazul modificării gradației ulterior datei de 01.01.2011, cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul aplicabil sporului aferent acestei vechimi este mai mic.

În ceea ce privește modul de calcul al drepturilor salariale, se constată că, prin legi tranzitorii care au stabilit modul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice pentru fiecare an bugetar în parte, începând cu anul 2011, s-a prevăzut în mod expres că dispozițiile referitoare la noile procente corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă din Legea-cadru nr. 284/2010 se aplică începând cu data de 01.01.2011.

Astfel, prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se stabilește valoarea de referință de 600 RON, se dispune reîncadrarea, începând cu data de 01.01.2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de Legea-cadru, dar se prevede că, în anul 2011, nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, toate persoanele care își modifică tranșele de vechime începând cu data de 01.01.2011, intră sub incidența noilor reguli stabilite prin Legea-cadru nr. 284/2010, care prevăd pentru ultimele două tranșe de vechime în muncă un procent de 2,5%, față de 5%, cât era prevăzut anterior.

Prevederile art. 6 din Legea nr. 285/2010 sunt aplicabile: pentru anul 2012, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010, completată și modificată prin Legea nr. 283/2011; pentru anul 2013, în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012; pentru anul 2014, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 103/2013; pentru anul 2015, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 83/2014.

Referitor la sporul de vechime în funcție, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 stabilește că prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", nemaifiind astfel aplicat sistemul creșterii procentuale instituit de cadrul legislativ anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010.

Rezultă că magistrații care au împlinit o anumită vechime până la 31.12.2010, sunt îndreptățiți să păstreze același cuantum al salariului, însă, pentru magistrații nou încadrați pe funcții, precum și pentru cei promovați în funcții sau grade/trepte după data de 01.01.2011, legiuitorul nu a prevăzut expres aceste drepturi, fiind vorba despre categorii diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, respectiv Legea nr. 330/2009 și Legea-cadru nr. 284/2010.

În ceea ce privește plata efectivă a drepturilor salariale, se constată că dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, devenind astfel aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010.

Acest text de lege a făcut obiectul chestiunii de drept ce a fost dezlegată prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, noțiunea de funcție similară în raport de care se face plata drepturilor salariale vizând aceste drepturi acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție, și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

În contextul prezentat, existența unor diferențe de salarizare între magistrații care au îndeplinit anumite condiții de vechime în muncă și în funcție anterior datei de 31.12.2010 și cei care au îndeplinit aceleași condiții după data de 01.01.2011, este rezultatul aplicării, pentru fiecare categorie în parte, a dispozițiilor legale în materie de salarizare sub a căror incidență s-au aflat la momentul îndeplinirii respectivelor condiții.

Revenind la datele concrete ale speței, așa cum rezultă din Nota Departamentului economico-financiar și administrativ din cadrul ICCJ, se reține că, prin Ordinul nr. 147 din 14.06.2013, în mod corect în privința contestatoarei a fost recalculată indemnizația de încadrare brută, prin acordarea unei majorări a indemnizației cu 2,5%, conform art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, ca urmare a îndeplinirii condițiilor de promovare în tranșe de vechime în muncă și prin acordarea unei majorări de 2,5%, potrivit art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, ca urmare a îndeplinirii condițiilor de promovare în tranșe de vechime în funcție (corespunzătoare a 20 de ani vechime în funcție).

În ceea ce privește starea de discriminare invocată de către contestatoare, nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării și egalității de tratament, având în vedere că, în plan național, în sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată numai în raport cu anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare.

De asemenea, în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că diferența de tratament devine discriminare în înțelesul art. 14 din Convenție, numai atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979).

Exercitând controlul de constituționalitate asupra prevederilor O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile ordonanței de guvern sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (Deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008, nr. 1325/2008).

Cum în cauză, diferența de salarizare provine din lege, fiind vorba despre situații juridice diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României.

De altfel, dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, care au determinat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranșă de vechime în muncă, au făcut obiectul analizei Curții Constituționale care, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi legale, statuând că "avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce vor putea fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate".

Prevederile Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, invocate de către contestatoare, nu sunt incidente în cauză, nefiind în vigoare la data emiterii ordinului contestat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei nr. VI la Legea nr. 284/2010, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 16 din 2 iulie 2015 a Colegiului de Conducere al ÎCCJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității contestației.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 16 din 2 iulie 2015 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2017.