Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
10 noiembrie 2017

Decizia nr. 3516/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

DECIDE Admite excepția lipsei capacității de folosință a societății A. S.R.L., în prezent radiată din Registrul Comerțului. Respinge recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 144 din 2 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană fără capacitate de folosință. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2017.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.