ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3255/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 30.07.2013, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 20 iunie 2013, emis de pârâtă; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 102/F/2014 din 24 iunie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 20 iunie 2013, emis de pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., solicitând ca, în baza dispozițiilor prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., să se caseze sentința recurată și să fie trimisă cauza spre o nouă judecată Curții de Apel Brașov.

Arată recurenta că, prin sentința pronunțata, instanța de fond a respins cererea acesteia, reținând că reclamanta se face vinovată de săvârșirea unor neregularități de natură a crea un posibil prejudiciu, arătând în esență că reclamanta a amenajat, în podul/mansarda clădirii finanțate din fonduri europene ca pensiune cu 10 camere, încă 6 camere, neavând relevanță, în opinia instanței, dacă cele 6 camere au funcționat efectiv în regim turistic.

Recurenta arată că din motivarea hotărârii nu reiese dacă instanța a reținut și că aceste 6 camere au fost construite mult după finalizarea proiectului aprobat și finanțat din fonduri europene și că pentru amenajarea lor recurenta s-a folosit de sume de bani provenite integral din surse proprii și nu din finanțări provenite de la bugetul public.

Apreciază recurenta că sancțiunea ce i-a fost aplicată are evident ca punct de plecare faptul că cele 6 camere amenajate au fost calificate drept o neregularitate și, pornind de la aceasta, instanța de fond a îmbrățișat poziția intimatei, reținând încălcarea unor articole din cuprinsul Contractului Cadru de Finanțare și a Condițiilor Generale acceptate de reclamantă.

În opinia recurentei, în mod eronat instanța de judecată, în considerentele hotărârii pronunțate, a reținut faptul că neconformitatea cheltuielii atrage prezumpția unui potențial prejudiciu, dat fiind faptul că nu poate fi vorba în speța dedusă judecății de cheltuieli neconforme, întrucât, așa cum reclamanta a arătat, iar intimata nu a negat acest aspect, amenajarea celor 6 camere a fost făcută din bani proveniți din alte surse și nu de la bugetul public. Or, în aceste condiții, prejudiciul nu poate fi nici existent, nici posibil.

Se arată în motivele de recurs că, în condițiile în care amenajarea celor 6 camere nedeschise circuitului turistic nu s-a făcut cu sume de bani alocate din fondurile uniunii, este evident că cel puțin una din condițiile cerute pentru a fi în fața unei neregularități nu este îndeplinită, respectiv cheltuiala necorespunzătoare bugetului general și, în mod evident, nu se poate discuta nici despre posibilitatea constatării vreunei neregularități și nici a aplicării vreunei sancțiuni.

Recurenta apreciază că în speță nu s-a făcut dovada că spațiile ulterior amenajate au afectat natura ori condițiile de implementare a proiectului, că acestea nu conferă unei societăți sau organism un avantaj necuvenit, nu a fost schimbată natura proprietății niciunui articol din infrastructură etc.

În ceea ce privește chestiunile invocate cu privire la proporționalitatea sancțiunii aplicate, și în legătură cu care instanța a afirmat că nu pot fi luate în considerare având în vedere că au fost invocate pe fondul cauzei și detaliate în concluziile scrise, recurenta apreciază hotărârea instanței ca fiind nelegală.

Se arată în motivele de recurs că instanța nu trebuia să pornească de la ideea preconcepută că persoana sancționată este vinovată, iar menținerea procesului-verbal trebuie să fie rezultatul unor verificări, mai restrânse ori mai largi, efectuate în mod obligatoriu de instanța de judecată, atât cu privire la starea de fapt, cât și cu privire la natura și cuantumul sancțiunii aplicate.

În opinia recurentei, în virtutea principiului rolului activ al judecătorului, instanța trebuia să procedeze la verificarea cauzei sub toate aspectele, ca urmare a necesității stabilirii, în mod corect, temeinic și legal, a situației de fapt și de drept existente în cauză, la analizarea și individualizarea sancțiunii aplicate, fără a se putea prevala de faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a formulat un petit distinct prin care să solicite înlocuirea sancțiunii aplicate cu cea a avertismentului.

Arată recurenta că, pentru considerentul că prin petitele formulate prin cererea introductivă nu a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu cea a avertismentului, instanța nu se putea elibera de obligația de a analiza cauza sub toate aspecte, ea fiind ținută să analizeze această chestiune din oficiu, putându-se pronunța asupra individualizării sancțiunii aplicate, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost solicitată în cadrul dezbaterilor orale ce au avut loc în fața instanței de judecată și a concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că susținerile recurentei se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 al art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

În condițiile în care circumstanțele litigiului dedus judecății au fost detaliat expuse în cuprinsul hotărârii ce formează obiectul recursului, reluarea acestora în cadrul prezentelor considerente ar avea caracter redundant, iar, în temeiul art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza motivele de casare invocate prin prisma criticilor formulate de recurentă în contextul factual prezentat în sentința atacată.

Pentru a ajunge la soluția de admitere a recursului, instanța de control judiciar a constatat că, în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este întemeiat și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din probele administrate în cauză rezultă faptul că prin Procesul-verbal de constatare înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. 18.620 din 20 iunie 2013, întocmit în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011 și ale H.G. nr. 875/2011, s-a constituit în sarcina reclamantei un debit în cuantum de 358.295,45 RON, la care se adaugă penalitățile de întârziere și dobânzile calculate potrivit legislației în domeniu.

Această sumă reprezintă finanțare nerambursabilă, acordată în trei tranșe, respectiv: tranșa I - 104.073,50 RON, conform O.P. nr. 6785 din 14 martie 2007; tranșa II - 183.249,00 RON, conform O.P. nr. 8601 din 30 octombrie 2007; tranșa III - 70.972,95 RON, conform O.P. nr. 9719 din 20 mai 2008, în baza contractului de finanțare nr. C 3.40204370800220 din 09 august 2006 având ca obiect "Construire pensiune turistică rurală P+E+M, Com. Moieciu, sat Moieciu de Sus, jud. Brașov".

În fapt, proiectul inițial prevedea realizarea unei pensiuni cu 10 camere, iar reclamanta a procedat la amenajarea a încă 6 camere în mansarda clădirii.

Instanța de fond a reținut că în speță nu se contestă existența celor 6 camere din mansardă, fiind dovedit faptul că reclamanta a amenajat în podul/mansarda clădirii finanțate din fonduri europene ca pensiune cu 10 camere, încă 6 camere, neavând relevanță, în opinia instanței, dacă cele 6 camere au funcționat efectiv în regim turistic.

Curtea de apel a apreciat că prin actul administrativ contestat pârâta a calificat în mod corect această împrejurare de fapt, constând în adăugarea a 6 camere în mansarda pensiunii cu 10 camere finanțată din fonduri europene, ca fiind o neregularitate, reținând încălcarea cumulativă a dispozițiilor art. 1, 7, 14 și 17 din Contractul de finanțare.

Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii, nu poate fi împărtășită de instanța de control judiciar pentru că a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual la criticile prezentate în cadrul memoriului de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 1 din Contractul de finanțare - Obligații generale:

"(1) Beneficiarul trebuie să asigure executarea Proiectului în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în Cererea de Finanțare aprobată. Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului. (2) Beneficiarul trebuie să implementeze Proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu acest contract".

Curtea de apel a reținut că, prin amenajarea a încă 6 camere în spațiul mansardă, proiectul a comportat modificări, deoarece Fișa tehnică a măsurii 3.4, aprobată prin H.G. nr. 759/2006, Ghidul solicitantului și Proiectul tehnic aprobat prevedeau un număr maxim de 10 spații de cazare, cu atât mai mult cu cât, potrivit contractului cadru de finanțare, beneficiarul are obligația de a păstra investiția realizată prin finanțarea nerambursabilă în stare de funcționare pe o perioadă de minim 5 ani (perioada de monitorizare) și să-și îndeplinească indicatorii specificați în documentele atașate cererii de finanțare (plan de afaceri, studiu de fezabilitate).

Astfel cum rezultă din procesul-verbal contestat, prin Cererea de Finanțare și Proiectul Tehnic aprobat beneficiarul a propus construirea unei pensiuni turistice rurale P+E+M, cu 10 spații de cazare, cu un total de 20 locuri, în Comuna Moieciu, sat Moieciu de Sus.

Obligația impusă, care s-a apreciat că ar fi fost încălcată, este cea prin care se asumă obligația de a nu aduce nicio modificare substanțială pe o perioadă de 5 ani de la data plății finale realizată de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Așa cum rezultă din lucrările dosarului, perioada de implementare a proiectului a fost 09.08.2006 - 20.05.2008, acesta fiind finalizat la data 20.05.2008, data ultimei plăți efectuate de autoritatea contractantă, iar pașii impuși prin proiect, la a căror respectare reclamanta s-a angajat, au fost în totalitate respectați, iar sumele primite cu titlu de fonduri nerambursabile au fost folosite strict pentru amenajarea celor 10 camere cu 20 locuri de cazare, astfel cum era prevăzut în Contract și astfel cum acesta a fost aprobat.

Înalta Curte apreciază, astfel, că în cauză nu se poate reține că reclamanta a modificat proiectul pentru care s-a primit finanțarea, deoarece aceasta a menținut destinația și natura proprietății bunurilor în conformitate cu condițiile de implementare, efectuând lucrările necesare cu privire la punerea în funcțiune a investiției și operarea efectivă a acesteia, astfel că din punct de vedere tehnic proiectul a fost pe deplin realizat.

În opinia instanței de control judiciar, reclamanta a asigurat executarea proiectului în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în Cererea de Finanțare aprobată, iar sumele ce au fost înaintate cu titlul de fonduri nerambursabile au fost folosite strict pentru amenajarea spațiilor turistice despre care se face vorbire în Proiectul de Finanțare acceptat și aprobat.

În consecință, proiectul nu a fost modificat, modernizarea construcției prin amenajarea unor spații, ulterior plăților efectuate din fonduri nerambursabile, din surse proprii ale reclamantei, neputând reprezenta o modificare a proiectului, atâta vreme cât spațiile respective nu au fost introduse în circuitul economic, nu au destinație turistică și nu au afectat și nu afectează cu nimic activitatea turistică a pensiunii, care se desfășoară în conformitate cu condițiile impuse de Proiect.

Conform art. 2 din Contractul de finanțare - Obligații privind informarea și raportarea financiară și tehnică:

"(2) Beneficiarul are obligația să furnizeze orice alte informații de natură tehnică și financiară solicitate de Autoritatea Contractantă".

Instanța de fond a apreciat că reclamanta, prin reprezentant, nu numai că nu a furnizat informațiile reale, dar a încercat și să inducă în eroare reprezentanții autorității de control prin prezentarea unui înscris alterat material și care nu corespunde evidențelor autorității emitente, situație ce a condus la declanșarea unei anchete penale.

Cu privire la acest aspect în mod întemeiat reclamanta a susținut că încălcarea prevederilor art. 2 nu îi poate fi imputată, deoarece a răspuns fiecărei solicitări din partea Autorității Contractante, a oferit informații de natură tehnică, financiară, ori de câte ori acestea i-au fost solicitate.

A apreciat curtea de apel că în mod corect prin actul contestat s-a reținut încălcarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 3 din Contractul de finanțare - Obligații, potrivit cu care:

"(1) Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare. De asemenea, pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de Agenția SAPARD beneficiarul se obligă să nu modifice substanțial proiectul conform Art. 14 (2) al prezentului contract", dar și a art. 14 - Eligibilitatea cheltuielilor, potrivit cu care:

"(2) Proiectul rămâne eligibil pentru co-finanțarea Uniunii Europene numai dacă nu suferă o modificare substanțială, pe perioada de valabilitate a contractului. Modificările substanțiale la un proiect sunt acelea care: afectează natura și condițiile de implementare sau oferă unei firme sau organism public un avantaj necuvenit și rezultă de asemenea dintr-o schimbare a naturii proprietății unui articol din infrastructură, sau o încetare sau schimbare în localizare a investiției. Sprijinul acordat va fi recuperat dacă obiectivele finanțate nu sunt folosite conform scopului destinat sau în cazul în care acestea au fost vândute sau închiriate într-o perioadă de 5 ani după finalizarea proiectului (data ultimei plăți). Beneficiarul trebuie să notifice Autoritatea Contractantă la apariția oricărei modificări de mai sus".

Referitor la încălcarea prevederilor privind obligațiile asumate, din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a respectat criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare, iar proiectul funcționează întocmai cum a fost aprobat, în speță fiind vorba despre o pensiune agro-turistică cu 10 camere, respectiv 20 spații de cazare.

Rezultă, de asemenea, că, deși ulterior reclamanta a amenajat în mansarda pensiunii încă 6 camere, acestea nu au fost deschise circuitului turistic, iar amenajarea acestora s-a realizat după ce a fost virată ultima tranșă din fondurile nerambursabile acordate.

Cu privire la presupusa încălcare a art. 14 din contract - Eligibilitatea cheltuielilor, în raport de înțelesul dat noțiunii de "modificări substanțiale" în chiar cuprinsul actului de finanțare, astfel cum rezultă din art. 14 alin. (2), se observă că proiectul păstrează caracterul de eligibilitate întrucât nu a suferit modificări substanțiale.

În acest sens, din lucrările dosarului rezultă că nu s-a făcut dovada că spațiile ulterior amenajate au afectat natura ori condițiile de implementare, că acestea oferă unei firme sau organism public un avantaj necuvenit, că a fost schimbată natura proprietății unui articol din infrastructură, altfel spus, nu se poate vorbi de modificări substanțiale aduse proiectului.

Cu privire la presupusa încălcare a art. 17 din contract - Neregularități, sume necuvenite și restituirea finanțării, raportat la obiectul contractului, modalitatea de realizare a acestuia și respectarea cerințelor impuse, instanța de control judiciar apreciază că nu poate fi vorba de săvârșirea unei neregularități de către reclamantă.

Referitor la acest aspect, instanța de fond a constatat, în raport de definiția noțiunii de neregularitate din dreptul comunitar (art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995 al Consiliului Europei privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene), cât și din art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, care constituie dreptul comun aplicabil în materie din legislația națională, dar mai ales în raport de cea cuprinsă în prevederile speciale ale Contractului de finanțare, respectiv art. 17, că în mod temeinic și legal a fost reținută săvârșirea unei neregularități în sarcina reclamantei.

Pornind de la definiția dată neregulii de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, preluate și de art. 17 alin. (1) din Contractul de finanțare încheiat de părți, în cazul finanțării nerambursabile obținute prin Programul FEADR, răspunderea care incumbă beneficiarului este generală și independentă de ideea de culpă, acesta având obligația de a respecta toate criteriile de eligibilitate și selecție și de a prezenta documente justificative în acest sens, interesul său fiind acela de a realiza un proiect eligibil.

În cadrul eligibilității, orice proiect este verificat sub aspectul îndeplinirii condițiilor legale, normative, pentru acordarea unei finanțări nerambursabile, iar proiectele declarate eligibile îndeplinesc toate condițiile pentru a beneficia de finanțare nerambursabilă din fonduri europene și/sau naționale.

Instanța de fond a reținut că neconformitatea cheltuielii atrage prezumția unui potențial prejudiciu, fiind evident, în opinia acesteia, că rațiunea edictării stricte a condițiilor de angajare a cheltuielilor din fonduri europene o constituite tocmai cheltuirea rațională a acestora.

În opinia instanței de fond, în speță, reținându-se existența abaterii de la normele mai sus edictate, se conturează un potențial prejudiciu rezultat tocmai din încălcarea esențială a condițiilor de eligibilitate a finanțării. Mai mult dispozițiile art. 17 din contractul de finanțare nu condiționează aplicarea sancțiunii financiare de dovedirea unui prejudiciu, simpla încălcare a obligațiilor atrage obligația restituirii integrale a finanțării obținute.

În ceea ce privește existența sau potențialitatea prejudiciului, Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora termenul de "prejudiciu" are semnificația dată de reglementările incidente și de ghidurile lor de aplicare, emise de Uniunea Europeană/donatorul public internațional.

Potrivit art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului U.E, "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 759 din 11 iulie 2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, emisă în aplicarea regulamentului mai sus menționat, pentru a fi eligibilă o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ o serie de condiții, între care și aceea de a fi conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare.

De asemenea, potrivit Contractului de finanțare:

- art. 17 alin. (3):

"în cazul încălcării de către Beneficiar a prezentului contract Autoritatea Contractantă va înceta executarea contractului. În acest caz Autoritatea Contractantă va solicita înapoierea sumelor deja plătite în cadrul contractului și va aplica Beneficiarului penalități în procentul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare. Mai mult, Autoritatea Contractantă poate aplica posibile sancțiuni în situația neconformității cu obligațiile de mai sus în conformitate cu prevederile Acordului Multianual de Finanțare, secțiunea A, art. 5 (1) lit. d)."

- art. 17 alin. (4):

"În cazul înregistrării unei neregularități rezultate din culpa Beneficiarului, acesta are obligația să restituie integral valoarea finanțării primite din partea Autorității Contractante în termen de 15 zile de la data confirmării de primire a notificării. În cazul în care Beneficiarul nu se conformează acestei obligații, Autoritatea Contractantă va stabili penalități în procentul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare, la data respectivă pentru fiecare zi întârziere. Dacă în termen de 30 de zile din momentul notificării, Beneficiarul nu restituie integral sumele solicitate, inclusiv penalitățile, Autoritatea Contractantă va sesiza instanța competentă în vederea declanșării executării silite, în conformitate cu prevederile legislației naționale în vigoare."

Așadar, astfel cum termenul este definit în cuprinsul actului de finanțare, prin "neregularitate" se înțelege orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de finanțare, a acordurilor de finanțare, precum și a prevederilor contractului de finanțare, rezultată dintr-o acțiune sau omisiune de către beneficiar, care, printr-o cheltuială neeligibilă, are ca efect prejudicierea Comunității Europene și a României.

Ori raportat la prevederile mai sus expuse, pentru a putea vorbi de existența unei neregularități, trebuiesc îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv săvârșirea oricărei abateri și existența unui prejudiciu.

În speță, în ceea ce privește starea de fapt, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține încălcarea niciuneia din aceste condiții.

Pentru a decide astfel, în raport de actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar are în vedere următoarele aspecte:

- cele 6 camere suplimentare au fost construite mult după finalizarea proiectului aprobat și finanțat din fonduri europene, iar pentru amenajarea lor recurenta s-a folosit de sume de bani provenite integral din surse proprii și nu din finanțări provenite de la bugetul public;

- nu poate fi vorba în speța dedusă judecății de cheltuieli neconforme, întrucât, așa cum reclamanta a arătat, iar intimata nu a negat acest aspect, amenajarea celor 6 camere a fost făcută din bani proveniți din alte surse și nu de la bugetul public. Or, în aceste condiții, prejudiciul nu poate fi nici existent, nici posibil;

- în condițiile în care amenajarea celor 6 camere nedeschise circuitului turistic nu s-a făcut cu sume de bani alocate din fondurile uniunii, este evident că cel puțin una din condițiile cerute pentru a fi în fața unei neregularități nu este îndeplinită, respectiv cheltuiala necorespunzătoare bugetului general și, în mod evident, nu se poate discuta nici despre posibilitatea constatării vreunei neregularități și nici a aplicării vreunei sancțiuni;

- proiectul și-a atins obiectivul și funcționează întocmai cum a fost aprobat, respectiv o pensiune agro-turistică cu 10 camere, respectiv 20 locuri de cazare;

- proiectul nu a fost modificat, iar modernizarea construcției prin amenajarea unor spații din surse proprii ale reclamantei, ulterior plăților efectuate din fonduri nerambursabile, nu poate reprezenta o modificare a proiectului, atâta timp cât spațiile respective nu au fost introduse în circuitul economic și nu au destinație turistică;

- aceste spații nu au afectat și nu afectează cu nimic activitatea turistică a pensiunii, care se desfășoară în continuare în conformitate cu condițiile impuse de Proiect;

- aceste camere construite ulterior au fost amenajate în podul pensiunii, fapt care nu este de natură să afecteze niciuna din condițiile de acordare a finanțării.

- în speță nu s-a făcut dovada că spațiile ulterior amenajate au afectat natura ori condițiile de implementare a proiectului, că acestea conferă unei societăți sau organism un avantaj necuvenit, că a fost schimbată natura proprietății vreunui articol din infrastructură etc.

- în speță nu a fost îndeplinită nici condiția prejudiciului, deoarece acest prejudiciu nu a fost dovedit și nici nu poate fi dovedit.

În concluzie, în raport de probatoriul administrat în cauză și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentei-reclamante sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., republicat, coroborate cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, va casa hotărârea atacată și, rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamanta A. și va dispune anularea actului administrativ contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 102/F/2014 din 24 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, admite acțiunea reclamantei A.

Anulează Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 20 iunie 2013 emis de A.P.D.R.P. (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2016.