ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.04.2020

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
29.04.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 147 din data de 3 februarie 2020 Judecătoria Gherla, secția Penală a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect cerere de liberare condiționată, privind pe condamnatul A., aflat în Penitenciarul Aiud, în favoarea Judecătoriei Aiud.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut în esență că la data formulării cererii de liberare condiționată petentul condamnat A. se afla la Penitenciarul Aiud.

Cauza a fost înaintată Judecătoriei Aiud, care a înregistrat dosarul la data de 13 februarie 2020, sub nr. x/2019.

Prin Sentința penală nr. 233 din 10 martie 2020 Judecătoria Aiud, secția penală, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gherla și, totodată, s-a constatat conflictul negativ de competență ivit în cauză, astfel că s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului de competență.

În esență, pentru a dispune astfel, Judecătoria Aiud a constatat că instanța competentă teritorial să judece prezenta cerere potrivit dispozițiilor art. 587 alin. (1) din C. proc. pen. este Judecătoria Gherla, având în vedere că la data formulării cererii - 1 octombrie 2019, înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Dej, petentul condamnatul A. se afla în Penitenciarul Gherla.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 23 aprilie 2020, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 29 aprilie 2020.

Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Aiud și Judecătoria Gherla cu privire la competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A., constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Gherla, pentru următoarele considerente:

La data de 1 octombrie 2019, condamnatul A., aflat în Penitenciarul Gherla, a formulat o cerere de liberare condiționată, potrivit art. 587 din C. proc. pen., cerere ce a fost înaintată prin ANP - Penitenciarul Gherla către Judecătoria Gherla, formându-se astfel dosarul nr. x/2019.

Potrivit art. 587 alin. (1) din C. proc. pen., "Liberarea condiționată se dispune la cerere sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere."

Rezultă din conținutul dispozițiilor legale enunțate că legiuitorul a utilizat sintagma "judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere", fără a distinge dacă locul de deținere este cel în care Administrația Națională a Penitenciarelor a stabilit să fie executată pedeapsa ori cel în care condamnatul a fost transferat pentru rezolvarea unor afaceri judiciare în care este implicat.

Prin urmare, în stabilirea competenței, relevant este locul de deținere în care contestatorul se afla la momentul formulării cererii de liberare condiționată.

De altfel, cu privire la existența unei practici neunitare cu privire la instanța competentă să soluționeze cererile formulate de condamnați în timpul executării pedepsei în situația în care, la momentul formulării acestora, persoana condamnată se află tranzitoriu în alt loc de deținere decât cel stabilit pentru executarea pedepsei, conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, care prin Decizia nr. 15/2018 din data de 17 septembrie 2018, (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 885 din 22 octombrie 2018), a statuat că instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

Or, în cauză, condamnatul A., la data de 1 octombrie 2019, când a formulat cererea de liberare condiționată ce formează obiectul prezentului dosar, se afla în stare de deținere la Penitenciarul Gherla, astfel cum rezultă din graficul privind situația mutărilor/transferurilor emis de ANP, depus la dosar nr. x/2019 al Judecătoriei Aiud.

În consecință, având în vedere că la data formulării cererii de liberare condiționată petentul condamnat A. se afla în Penitenciarul Gherla, potrivit dispozițiilor art. 587 alin. (1) din C. proc. pen., rezultă că, în cauză, competența de soluționare aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de deținere, respectiv Judecătoriei Gherla.

Pentru aceste considerente, în baza art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe petentul condamnat A., în favoarea Judecătoriei Gherla, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar potrivit alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat rămâne în sarcina statului.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Gherla, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 aprilie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă