ÎCCJ, decizie (scj.ro #137617)

Recurs. Invocarea necompetenței materiale a primei instanțe în cuprinsul motivelor de casare. Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile noului Cod de procedură civilă

Cuprins pe materii

: Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul

Index alfabetic

: necompetență materială

motive de casare

primul termen de judecată

NCPC, art. 130, art. 488

Din coroborarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 cu cele cuprinse în alin. (2) al art. 130 din Codul de procedură civilă, reiese că necompetența materială poate constitui motiv de casare numai dacă a fost invocată în condițiile legii, adică de părți sau de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt citate în fața primei instanțe.

Or, câtă vreme la judecata în fond, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, pârâtul nu a invocat excepția de necompetență materială a instanței de judecată raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, iar tribunalul a apreciat că este competent să soluționeze acțiunea, eventuala necompetență a instanței sesizate se acoperă definitiv, iar instanța astfel învestită devine competentă să soluționeze cauza tocmai ca efect implicit al dispozițiilor care limitează în timp posibilitatea de a invoca excepția de necompetență. În măsura în care pârâtul ar fi susținut, în condițiile legii, excepția de necompetență materială, iar tribunalul ar fi respins-o, partea în cauză avea la dispoziție calea de atac a apelului, prin care ar fi putut să formuleze critici sub acest aspect, respectiv să invoce drept motiv de apel necompetența materială a primei instanțe.

Secția I civilă, decizia nr.986 din 9 iunie 2017

Prin sentința civilă nr. 407 din 10.07.2015, Tribunalul Cluj a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta Arhiepiscopia A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Cluj-Napoca, a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top. x2, în suprafață de 1 jug. și 1257 st.p. și nr. top. x3, în suprafață de 288 st.p., în baza contractului de donațiune din data de 30.01.1923, încheiat cu pârâtul, intabulat inițial în CF nr. x8 Cluj; a dispus rectificarea înscrierilor din CF nr. x0 Cluj-Napoca (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x3), în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea Municipiului Cluj-Napoca; a dispus sistarea CF nr. x0 Cluj-Napoca (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x3), din lipsă de imobil; a respins cererea reconvențională formulată de pârât, ca neîntemeiată, iar precizarea la cererea reconvențională, ca lipsită de interes.

Prin decizia nr. 1601/A din 17.06.2016, Curtea de Apel Cluj, Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul-reclamant Municipiul Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 407/2015 a Tribunalului Cluj.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-pârât-reclamant Municipiul Cluj-Napoca, solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 8 C.proc.civ.

Prin criticile formulate, recurentul-pârât-reclamant a susținut că hotărârea atacată este nelegală, întrucât instanța de apel nu a dat eficiență rolului său activ.

Astfel, a arătat că aceasta, la primul termen de judecată, respectiv 5.02.2016, prin raportare la minuta întâlnirii profesionale trimestriale III 2015 privind problemele de practică judiciară neunitară discutate de judecătorii secțiilor civile ale instanțelor din circumscripția Curții de Apel Cluj, din data de 10.09.2015, potrivit căreia acțiunea în rectificare de CF este de competența de primă instanță a judecătoriei, avea obligația, pornind de la dispozițiile art. 22, art. 479 alin. (1) și art. 131 alin. (1) C.proc.civ., de a pune în discuție, din oficiu, excepția necompetenței primei instanțe, ca excepție de ordine publică.

În situația în care instanța de apel ar fi procedat în acest sens, se impunea a fi analizată și încheierea din data de 09.01.2015, pronunțată de Tribunalul Cluj la primul termen de judecată, din care rezultă faptul că au fost încălcate prevederile instituite de art. 131 alin. (1) C.proc.civ., deoarece tribunalul, ca primă instanță, nu și-a verificat din oficiu competența generală, materială și teritorială privind judecarea pricinii, fapt care atrage nulitatea hotărârii, aceasta fiind dată cu încălcarea normelor de procedură.

Recurentul-pârât-reclamant a menționat faptul că nu a avut posibilitatea de a invoca prin apel excepția necompetenței materiale raportat la minuta susmenționată, întrucât a luat la cunoștință despre cele statuate în cuprinsul acesteia după data declarării apelului și a primului termen de judecată, depunând note scrise în acest sens la 02.03.2016.

Pe fondul cauzei, cu privire la excepția nulității absolute a contractului de donație încheiat la data de 30.01.1923, recurentul-pârât-reclamant a învederat că hotărârea atacată nu este legală față de împrejurarea că, așa cum rezultă din considerente, instanța de apel a analizat valabilitatea contractului de donație din perspectiva formei, constatând că această cerință este îndeplinită, fără a reține că actul contestat conține corecturi, modificări olografe, deși a fost redactat la mașina de scris, iar corecturile sau modificările nu sunt confirmate prin semnătură de partea de la care emană actul. Or, potrivit art. 291 C.proc.civ., „ștersăturile, radierile, corecturile și orice alte modificări, mențiuni sau adăugiri, făcute într-un înscris, nu vor fi luate în considerare decât dacă au fost constatate sub semnătură de cel competent să îl întocmească sau de partea de la care emană înscrisul, după caz”.

De asemenea, recurentul-pârât-reclamant a apreciat că, față de mențiunile din deciziunea Judecătoriei de Ocol Urbană Cluj, secția c.f. nr. 1874/1923 cf, reiese în mod evident că numerele topografice și suprafețele care fac obiectul acesteia nu coincid cu cele din contractul de donație.

Totodată, a arătat că instanța de apel nu a avut în vedere nici adresa Primăriei Municipiului Cluj-Napoca nr. 6064/1922, din care rezultă că obiectul donației îl reprezintă doar terenul cu nr. top x3, destinat catedralei, restul rămânând pentru parc public, în favoarea Municipiului Cluj-Napoca.

Recurentul-pârât-reclamant a criticat hotărârea și din perspectiva faptului că în mod greșit instanța de apel a respins obiecțiunile la suplimentul la raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul tehnic B., formulate de acesta.

Intimata-reclamantă-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat, cu obligarea recurentului-pârât-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat că hotărârea Curții de Apel Cluj nu a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică, prin urmare instanța nu a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare să atragă sancțiunea nulității. A susținut că pretinsa necompetență materială de care se prevalează recurentul trebuia invocată în fața Curții de Apel Cluj la primul termen de judecată, respectiv la  data de 5.02.2016. Alte motive de fapt sau de drept susținute ulterior cererii de apel prin note scrise sau în alt mod sunt sancționate, în conformitate cu prevederile art. 470 alin. (3) C.proc.civ., cu decăderea, după cum a arătat și instanța de apel prin încheierea de ședința din data de 4.03.2016. În egală măsură, inclusiv invocarea minutei întâlnirii profesionale trimestriale III 2015 privind problemele de practică judiciară neunitară discutate de judecătorii secțiilor civile ale instanțelor din circumscripția Curții de Apel Cluj, din data de 10.09.2015, este o chestiune care nu are niciun fel de relevanță în cauză, datorită împrejurării că dosarul de față a fost înregistrat în anul 2014, dată la care nu exista niciun fel de minută.

De asemenea, intimata-reclamantă-pârâtă a menționat că instanța de apel și-a exercitat rolul activ, cerând explicații suplimentare apelantului, însă acesta nu a avut niciun reprezentat legal la dezbateri (nici la fond și nici în apel). Așadar, în mod nelegal a fost criticată decizia civilă nr. 1601/2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, întrucât instanța a analizat și dispus în consecință, punând în discuție toate aspectele speței, inclusiv cele procedurale, cu atât mai mult cu cât legea care guvernează contractul de donațiune din anul 1923 a fost Codul civil austriac.

În cauză s-a procedat la întocmirea raportului cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului formulat de recurentul-pârât-reclamant Municipiul Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 1601/A/2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

În opinia raportorului, față de conținutul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 8 C.proc.civ., recursul a fost apreciat drept admisibil în principiu.

Conform rezoluției din 14.03.2017, s-a dispus comunicarea raportului, ulterior fiind formulat un punct de vedere de către intimata-reclamantă-pârâtă.

La data de 19.05.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul-pârât-reclamant Municipiul Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 1601/A/2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Examinând criticile formulate, cu referire la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 8 C.proc.civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) C.proc.civ.,

casarea unei hotărâri „se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: … 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii; … 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;…  8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material

”

.

Așadar, pct. 3 al art. 488 alin. (1) C.proc.civ. are în vedere ipoteza în care hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe,

invocată în condițiile legii

.

Conform art. 130 alin. (2) C.proc.civ.,

necompetența materială trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe

.

Coroborând aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că necompetența materială poate constitui motiv de casare numai dacă a fost invocată în condițiile legii, adică de părți sau de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt citate în fața primei instanțe, iar reclamantul este nemulțumit de soluția dată.

Art. 130 alin. (2) C.proc.civ. impune, din punct de vedere conceptual, ca atât instanța, cât și părțile să examineze întâi respectarea regulilor de competență – și a aspectelor de fond necesare pentru determinarea instanței competente – și abia apoi fondul pretențiilor și apărărilor formulate în cauză. Respectarea în practică a obligației de verificare cu prioritate a competenței este asigurată de dispozițiile art. 131 C.proc.civ., care obligă instanța să-și verifice competența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Înalta Curte constată că, în speța dedusă judecății, la judecata în fond, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate – 9.01.2015, pârâtul nu a invocat excepția de necompetență materială a instanței de judecată raportat la obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Arhiepiscopia A., iar Tribunalul Cluj nu a apreciat că nu este instanță competentă să soluționeze acțiunea pendinte.

În acest context, în măsura în care pârâtul ar fi susținut, în condițiile legii, excepția de necompetență materială, iar instanța de judecată ar fi respins-o, partea în cauză avea la dispoziție calea de atac a apelului, prin care ar fi putut să formuleze critici sub acest aspect, respectiv să invoce drept motiv de apel necompetența materială a primei instanțe.

Ca atare, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în aceste condiții, atunci eventuala necompetență a instanței sesizate se acoperă definitiv, iar instanța astfel învestită devine competentă să soluționeze cauza tocmai ca efect implicit al dispozițiilor care limitează în timp posibilitatea de a invoca excepția de necompetență.

În consecință, instanța de control judiciar (care examinează motivul necompetenței de ordine publică a primei instanțe) nu are posibilitatea de a invoca din oficiu această necompetență, iar dispozițiile legale referitoare la efectul devolutiv al apelului, în speță prevederile art. 497 alin. (1) C.proc.civ., nu pot conduce la altă concluzie, cât timp excepția de necompetență materială beneficiază de o reglementare legală expresă, derogatorie.

Înalta Curte, față de considerentele prezentate anterior, apreciază că, raportat la dispozițiile art. 497 alin. (1) C.proc.civ., care prevăd că „instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță” nu era obligată ca, din oficiu, să pună în discuția părților și să analizeze excepția de necompetență materială a primei instanțe, date fiind limitele stabilite de apelant prin cererea de apel (în cauza pendinte pârâtul nu a invocat, ca motiv de apel, necompetența materială a primei instanțe), Or, instanța de apel, chiar în condițiile în care ar fi dat eficiență dispozițiilor art. 22 C.proc.civ., care reglementează „rolul judecătorului în aflarea adevărului”, nu putea depăși cadrul fixat prin cererea de apel, necompetența materială nefiind un motiv de ordine publică care să poată fi invocat din oficiu în acest stadiu procesual.

Împrejurarea potrivit căreia pârâtul-reclamant nu a avut posibilitatea de a invoca prin cererea de apel chestiuni legate de necompetența materială a primei instanțe, în condițiile în care acesta a luat cunoștință de minuta întâlnirii profesionale a judecătorilor secțiilor civile ale instanțelor din raza de competență a Curții de Apel Cluj după momentul la care a declarat și motivat apelul, nu are relevanță juridică în cauză, întrucât această minută nu se constituie într-o normă legală/hotărâre judecătorească/decizie pronunțată în condițiile art.514 și urm. C.proc.civ., respectiv art.519 și urm. C.proc.civ., general obligatorie și nerespectată de instanța de judecată.

Înalta Curte constată, astfel, că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., hotărârea recurată nefiind dată cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe de judecată.

De asemenea, apreciază că în speță nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., care vizează situația în care instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurentul-pârât-reclamant a invocat încălcarea principiului enunțat de dispozițiile art. 22 C.proc.civ., însă Înalta Curte reține că nu se poate imputa instanței de judecată, în apel, lipsa de rol activ. Nu se poate dispune casarea hotărârii recurate pentru că, din oficiu, instanța de apel nu a invocat necompetența materială a primei instanțe, întrucât o astfel de obligație nu este reglementată de legiuitor.

Rolul activ al instanței, prevăzut de dispozițiile art. 22 C.proc.civ., nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a unei părți și în apărarea acesteia. Judecătorul poate invoca din oficiu încălcarea normelor de ordine publică privind competența numai în condițiile legii, or, în cauză, prevederile art. 130 alin. (2) C.proc.civ. sunt de strictă interpretare. Așadar, în exercitarea rolului activ, judecătorul este ținut de aceste condiții restrictive.

Înalta Curte, pentru argumentele expuse anterior, consideră că nu poate face nici aplicarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., text de lege care implică încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel.

În situația de față, recurentul-pârât-reclamant a invocat încălcarea unor norme de procedură, iar nu de drept material, pentru care instanța de recurs să poată cenzura, din această perspectivă, hotărârea atacată.

Cât privește critica relativă în neanalizarea valabilității contractului de donație, Înalta Curte reține că instanțele de fond au fost învestite doar cu soluționarea excepției de nulitate a acestui act juridic din perspectiva lipsei formei autentice la momentul încheierii convenției – 30.01.1923. Atât prin cererile deduse judecății la instanța de fond, cât și prin motivele de apel, pârâtul-reclamant a susținut că nu s-au respectat dispozițiile art. 813 Cod civil de la 1865, în sensul că actul de donație nu a fost încheiat în formă autentică.

Prin recursul de față, recurentul-pârât-reclamant a invocat alte cauze de nulitate a contractului de donație, cu referire la încălcarea prevederilor art. 291 C.proc.civ., în sensul că actul contestat conține corecturi, modificări olografe, care nu sunt confirmate prin semnătură de partea de la care emană acesta.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 483 alin. (3) C.proc.civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Așadar, prin intermediul recursului se realizează doar un control de legalitate, de aplicare a regulilor de drept, dar și aceasta în limitele stabilite de lege.

În speță, instanța de apel a analizat în mod corect valabilitatea contractului de donație din perspectiva formei, constatând că această cerință este îndeplinită. Pentru a statua în acest sens, cu respectarea dispozițiilor art. 479 alin. (1) teza I C.proc.civ., Curtea de Apel Cluj a reținut motivul de nulitate cu care a fost învestită instanța de fond în privința actului contestat și a apreciat asupra situației de fapt și de drept aplicabile cauzei în limitele deduse judecății.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 494 C.proc.civ. raportat la art. 478 alin. (3) C.proc.civ., în recurs nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. Instanța de recurs, fiind chemată să controleze numai ceea ce a judecat instanța de apel (care realizează, la rândul său, un control de temeinicie și legalitate asupra hotărârii instanței de fond), înseamnă că în recurs (ca, de altfel, și în apel) nu este posibil nici să se modifice elementele stabilite la prima instanță și nici să se formuleze cereri noi.

Încălcarea normelor în cauză atrage aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., însă, în speță, o astfel de situație nu este incidentă.

Referitor la nevalorificarea mențiunilor din deciziunea Judecătoriei de Ocol Urbană Cluj, secția c.f. nr.1874/1923 cf, respectiv din adresa nr. 6064/1922 emisă de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Înalta Curte constată că aceste critici vizează netemeinicia hotărârii recurate, iar, din perspectiva art. 488 C.proc.civ., o astfel de analiză excede recursului, care reglementează cazuri de casare a deciziei atacate numai atunci când se invocă motive de nelegalitate.

În speță, recurentul-pârât-reclamant a criticat decizia pronunțată de instanța de apel și din perspectiva faptului că, în mod greșit, aceasta a respins obiecțiunile formulate la suplimentul la raportul de expertiză întocmit de către expertul tehnic B.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 337 C.proc.civ., dacă este nevoie de lămurirea sau completarea raportului de expertiză ori dacă există o contradicție între părerile experților, instanța, din oficiu sau la cererea părților, poate solicita experților, la primul termen după depunerea raportului, să îl lămurească sau să îl completeze.

În speță, după depunerea raportului de expertiză și a suplimentului la raportul de expertiză, pârâtul-reclamant a formulat obiecțiuni, pe care instanța de apel le-a respins motivat.

Or, aprecierea asupra necesității încuviințării acestor obiecțiuni este atributul suveran al instanței de apel, astfel că, prin respingerea motivată a acestora de către Curtea de Apel Cluj, nu se poate susține că s-a produs vreo vătămare părții recurente, de natură a atrage aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 496 alin. (1) C.proc.civ., a respins, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul-reclamant împotriva deciziei nr. 1601/A/2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția I civilă.