ÎCCJ, decizie (scj.ro #136798)

Acțiune în anularea deciziei emise de o casă teritorială de pensii prin care s-a dispus încetarea acordării indemnizației stabilite în baza Legii nr. 8/2006. Competență materială

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența materială

Index alfabetic : conflict negativ

necompetență materială

asigurări sociale

Legea nr. 8/2006, art. 2 - 5, art. 9

Din interpretarea prevederilor art.9 din Legea nr.8/2006, reiese că acțiunii având ca obiect anularea deciziei emise de o casă teritorială de pensii, prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației acordate în baza dispozițiilor Legii nr.8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane de utilitate publică, i se aplică în mod corespunzător prevederile legale ce reglementează domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Prin urmare, competența materială de soluționare a cererii revine secției specializate din cadrul tribunalului, în materia asigurărilor sociale.

Secția I civilă, decizia nr.138 din 20 ianuarie 2017

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 09.03.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, anularea deciziei din 08.03.2013, prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației prevăzute de Legea nr.8/2006, și repararea pagubei cauzate prin repunerea în drepturile avute anterior emiterii acestei decizii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat, în esență, că este pensionar militar, conform deciziei din 08.03.2013, emisă de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, și că a dobândit calitatea de membru al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, persoană juridică de utilitate publică potrivit H.G. nr.1242/2000.

Prin Legea nr.8/2006 s-a instituit dreptul la o indemnizație lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori, legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.

În acest sens, a solicitat pârâtei stabilirea și plata indemnizației prevăzute de Legea nr.8/2006, menționată în decizia din 08.03.2013, aflată în plată până în decembrie 2015, inclusiv.

Prin decizia din 05.01.2016, pârâta a dispus încetarea plății indemnizației, pe motiv că, după intrarea în vigoare a Legii nr.223/2015, reclamantul a pierdut calitatea de pensionar al sistemului public de pensii.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat plângere prealabilă, potrivit dispozițiilor art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, solicitând revocarea actului administrativ. Plângerea a fost respinsă.

Reclamantul a susținut că Legea nr.8/2006 folosește sintagma beneficiar al sistemului public de pensii, nefăcând trimitere la vreun anumit act normativ. Prin urmare, în opinia sa, atât norma generală, cât și norma specială se referă la pensiile de stat, cu deosebirea că norma specială derogă, sub anumite aspecte, de la cea generală, însă nu cu privire la sursa de finanțare, care este publică.

A apreciat că, din dispozițiile art.5 din Legea nr.223/2015, rezultă că sunt acoperite, în sistemul pensiilor militare de stat, contravaloarea pensiilor militare de stat și a altor drepturi de asigurări sociale, sumele necesare organizării și funcționării sistemului pensiilor militare de stat și a altor prestații, prevăzute de lege. Aceste norme se coroborează cu cele ale art.12 din Legea nr.223/2015, care statuează că, în sistemul pensiilor militare de stat, se acordă, pe lângă pensiile militare, și alte drepturi de asigurări sociale.

Prin urmare, prevederile art.75 din Legea nr.223/2015 se aplică și indemnizațiilor acordate prin legi speciale, ale căror stabilire și plată se află în competența materială a caselor de pensii sectoriale, cu excepția situațiilor în care legea specială de reglementare dispune altfel.

A apreciat că, potrivit dispozițiilor art.9 din Legea nr.8/2006, indemnizației stabilite în condițiile acestei legi i se aplică, în mod corespunzător, prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile  art.7, art.8, art.15 și art.18 din Legea nr.554/2004.

Prin sentința civilă nr.3568 din 1.06.2016, Tribunalul București, Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune astfel, această instanță a apreciat că cererea principală vizează anularea deciziei din 05.01.2016, prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației prevăzute de Legea nr.8/2006.

Aplicând principiul simetriei juridice, a reținut că, potrivit dispozițiilor art.5 alin.(4) din Legea nr.8/2006, decizia prevăzută la alin.(3) poate fi contestată de solicitant, în condițiile Legii nr.554/2004.

Potrivit prevederilor art.10 alin.(1) din Legea nr.554/2004, competența materială, partajată între tribunale și curțile de apel, se stabilește în funcție de rangul autorității emitente a actului contestat.

Astfel, conform art.2 lit. a) din H.G. nr.233/2011, reluat în H.G. nr.144/2016, casele de pensii sectoriale se organizează și funcționează, pentru Ministerul Apărării Naționale, la nivel de structură centrală, potrivit dispozițiilor legale în vigoare privind organizarea și funcționarea acestei instituții publice.

Față de rangul de autoritate publică centrală a emitentei actului contestat, tribunalul a apreciat că cererea de chemare în judecată este de competența materială de soluționare a Curții de Apel București, Secția de contencios administrativ și fiscal, în favoarea căreia și-a declinat competența.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 23.06.2016.

Prin sentința civilă nr.2563 din 12.09.2016, Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a dispune astfel, a reținut că, prin art.1 alin.(1) din Legea nr.8/2006, s-a instituit o indemnizație lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Alin.(2) stabilește cuantumul indemnizației la 50% din pensia cuvenită titularului, dar nu mai mult de două salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată.

Potrivit art.3 alin.(1) din același act normativ, conducerea uniunilor de creatori va atesta calitatea de membru, la cererea persoanelor interesate, iar dovada eliberată în acest sens poate fi contestată potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cum rezultă din art.3 alin.(2).

Art.4 prevede că stabilirea și plata indemnizației lunare se efectuează de casa teritorială de pensii, în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința solicitantul, iar, potrivit art.5 alin.(3), punerea în plată se face în baza deciziei casei teritoriale de pensii competente.

Art.5 alin.(4) stipulează că decizia prevăzută la alin.(3) - așadar decizia de punere în plată - poate fi contestată de solicitant, în condițiile Legii nr.554/2004.

Conform art.9 din Legea nr.8/2006, prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător și indemnizației stabilite în condițiile prezentei legi.

Din examinarea coroborată a acestor dispoziții legale, curtea a reținut că instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze doar litigiile care se grefează pe eliberarea dovezii privind calitatea de membru al uniunilor de creatori, așa cum rezultă din prevederile art.3 alin.(2) din Legea nr.8/2006.

Toate celelalte chestiuni litigioase referitoare la indemnizația prevăzută de Legea nr.8/2006 intră în domeniul jurisdicției asigurărilor sociale, potrivit art.9 din acest act normativ.

Sensul care trebuie dat dispozițiilor art.5 alin.(4) din lege, potrivit cărora decizia de punere în plată poate fi contestată de solicitant în condițiile Legii nr.554/2004, este acela că sunt aplicabile condițiile de contestare prevăzute de Legea contenciosului administrativ, precum necesitatea parcurgerii procedurii prealabile ori termenele de contestare.

Art.5 alin.(4) nu poate fi însă interpretat în sensul că ar conferi instanței de contencios administrativ competența de soluționare a cauzelor privind deciziile emise de casele de pensii în legătură cu indemnizația prevăzută de Legea nr.8/2006.

Astfel, curtea a constatat redactarea diferită a textului art.5 alin.(4) față de cel al art.3 alin.(2). A apreciat că, atunci când a dorit să confere instanței de contencios administrativ competența de soluționare a contestațiilor privind dovada de membru în uniunile de creatori, legiuitorul a utilizat expresia poate fi contestată potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, în sensul că Legea nr.554/2004 se aplică în ansamblul său, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile referitoare la competență. Dimpotrivă, când a reglementat contestarea deciziei de punere în plată, legiuitorul a utilizat formularea poate fi contestată de solicitant, în condițiile Legii nr.554/2004, înțelegând să facă trimitere doar la condițiile de contestare prevăzute de Legea nr.554/2004.

Având în vedere condițiile prevăzute de lege pentru acordarea indemnizației, respectiv aceea de a fi, pe de o parte, pensionar în sistemul public de pensii, și, pe de altă parte, membru al unei uniuni de creatori de utilitate publică, curtea de apel a reținut că, de îndată ce aspectele privind calitatea de membru al uniunii de creatori au fost definitiv tranșate de instanța de contencios administrativ, în condițiile art.3 alin.(2), singurele chestiuni cu potențial litigios sunt cele privind calitatea de pensionar al sistemului public de pensii - cum este cazul în speță - cuantumul indemnizației, stabilit prin raportare la pensia cuvenită, ori plata efectivă a acesteia, chestiuni care țin de domeniul pensiilor, fiind firesc să fie date în competența de soluționare a instanțelor de asigurări sociale, cum stipulează art.9 din Legea nr.8/2006.

Nu în ultimul rând, curtea a considerat că o interpretare a prevederilor art.5 alin.(4), în sensul că se conferă competență materială instanțelor de contencios administrativ, în ceea ce privește deciziile privind stabilirea, încetarea ori plata indemnizației, ar lipsi de conținut dispozițiile art.9, care prevăd că indemnizației i se aplică, în mod corespunzător, prevederile referitoare la jurisdicția din domeniul pensiilor, fără vreo distincție, în funcție de obiectul litigiului.

Astfel, a apreciat că, în speță, nu se atacă o decizie de punere în plată a indemnizației, ci una de încetare a plății, astfel că art.5 alin.(4) nu poate fi reținut ca fiind incident nici din această perspectivă. Acest articol se referă expres la decizia de punere în plată, iar, față de prevederile cu caracter general ale art.9 în materie de competență, textul de la art.5 alin.(4) ar putea fi considerat cel mult o excepție, care nu poate primi decât o interpretare restrictivă.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 01.11.2016.

Prin sentința civilă nr.10588 din 22.11.2016, Tribunalul București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că, prin decizia din 08.03.2013 pentru stabilirea indemnizației prevăzute de Legea nr.8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, reclamantului i s-a stabilit, în baza art.1 alin.(1) din Legea nr.8/2006, o indemnizație lunară de 1.288 lei.

Prin decizia din 05.01.2016 privind încetarea plății drepturilor prevăzute de Legea nr.8/2006 s-a dispus, începând cu data de 01.01.2016, sistarea plății drepturilor acordate în baza deciziei din 08.03.2013, stabilite în baza Legii nr.8/2006.

În motivarea deciziei privind încetarea plății drepturilor prevăzute de Legea nr.8/2006 s-a menționat că acest act normativ reglementează dreptul la o indemnizație lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Conform art.109 și art.110 din Legea

nr.223/2015, începând cu data de 01.01.2016, pensiile militarilor au devenit pensii militare de stat.

Prin urmare, tribunalul a considerat că, la determinarea competenței materiale de soluționare a litigiului, prezintă relevanță natura juridică a actului contestat.

În speță, prin decizia contestată s-a revocat beneficiul dreptului stabilit în baza Legii nr.8/2006, iar în motivarea acesteia s-au invocat aspecte care țin de condițiile în care acesta poate fi acordat, fiind analizat de instituția cu atribuții în domeniu printr-un act administrativ, supus controlului contenciosului administrativ.

Astfel, conform dispozițiilor art.5 alin.(1) din Legea nr.8/2006, indemnizația lunară prevăzută de acest act normativ se acordă la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea la casa teritorială de pensii.

Conform art.5 alin.(3) din Legea nr.8/2006, punerea în plată se face în baza deciziei casei teritoriale de pensii competente.

Potrivit dispozițiilor art.5 alin.(4) din Legea nr.8/2006, decizia prevăzută la alin.3 poate fi contestată de solicitant, în condițiile Legii

nr.554/2004

.

Prin urmare, dacă decizia de punere în plată poate fi contestată în condițiile Legii

nr.554/2004

,

înseamnă că, la rândul ei, decizia de încetare a plății (care, în speță, are natura juridică a unei decizii de revocare) comportă același regim juridic, mai ales că împrejurările avute în vedere reprezintă condiții de fond referitoare la acordarea dreptului.

Într-adevăr, art.9 din Legea nr.8/2006 stipulează că

prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător și indemnizației stabilite în condițiile prezentei legi.

Însă, din examinarea coroborată a acestor dispoziții legale nu se poate ajunge la raționamentul curții de apel, cum că instanțele de contencios administrativ sunt competente doar în ceea ce privește litigiile ce poartă asupra eliberării dovezii privind calitatea de membru al uniunilor de creatori, așa cum rezultă din dispozițiile art.3 alin.(2) din Legea nr.8/2006, iar toate celelalte chestiuni litigioase, privind indemnizația prevăzută de Legea nr.8/2006, intră în domeniul jurisdicției asigurărilor sociale, potrivit art.9.

Dacă s-ar da eficiență raționamentului curții de apel, inclusiv contestarea deciziilor de stabilire a calității de beneficiar al indemnizației prevăzute de Legea nr.8/2006 ar fi de competența instanței de asigurări sociale, întrucât art.9 face trimitere și la stabilirea acesteia, aspect care este în contradicție cu prevederile imperative ale art.5 alin.(4) din Legea nr.8/2006, care stabilesc competența exclusivă a instanței de contencios administrativ, și cu argumentele aduse în sprijinul soluției de trimitere.

Dispozițiile art.9 vizează, în realitate, prevederile ce țin de procedura emiterii deciziilor, elementele obligatorii ale acestora, cazurile de suspendare, încetare, modalitatea de plată și termenele etc.

Pe de altă parte, indemnizația reglementată de Legea nr.8/2006 nu este un drept de asigurări sociale și nu poate atrage competența unei instanțe specializate în această materie.

Conform art.96 pct.1 C.proc.civ., curțile de apel judecă, în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale.

Dispozițiile art.10 alin.(1) din Legea nr.554/2004 prevăd că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei, se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Or, în speță, decizia contestată a fost emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, iar, conform art.132 alin.(1) din Legea nr.263/2010, casele de pensii sectoriale se înființează în subordinea Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, după caz, ca structuri cu personalitate juridică și cu sediul în municipiul București.

Prin urmare, fiind vorba de o structură în subordinea unei autorități centrale și neavând

statut de autoritate locală sau județeană, tribunalul a apreciat că instanța competentă material să soluționeze cererea este Curtea de Apel București.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Tribunalului București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele ce succed:

În cauză, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, anularea deciziei din 05.01.2016, prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației acordate prin decizia din 08.03.2013 în baza dispozițiilor Legii nr.8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane de utilitate publică.

Prevederile art.2 din acest act normativ stipulează că

beneficiază de dispozițiile prezentei legi persoanele care au calitatea de membru al uniunilor de creatori prevăzute la art.1

alin.(1

), potrivit statutelor acestora.

Conform dispozițiilor art.3 din Legea nr.8/2006, (1)

conducerea fiecăreia dintre uniunile prevăzute la art.1

alin.1

va atesta calitatea de membru, la cererea persoanelor interesate. Conducerii uniunii de creatori îi revine întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și exactității datelor consemnate în dovada calității de membru. (2) Dovada eliberată poate fi contestată potrivit Legii contenciosului administrativ

nr.554/2004

, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art.4 din același act normativ,

stabilirea și plata indemnizației lunare se efectuează de către casa teritorială de pensii în a cărei rază solicitantul își are domiciliul sau reședința.

Conform art.5 alin.(3) din lege,

punerea în plată se face în baza deciziei casei teritoriale de pensii competente.

Prevederile art.5 alin.(4) din Legea nr.8/2006 stipulează că

decizia prevăzută la alin.(3) poate fi contestată de solicitant, în condițiile Legii

nr.554/2004

, cu modificările și completările ulterioare.

Prin art.9 din Legea nr.8/2006, legiuitorul a prevăzut că

dispozițiile referitoare la

stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător și indemnizației stabilite în condițiile prezentei legi.

Din interpretarea coroborată a normelor legale mai sus enunțate rezultă că legiuitorul a intenționat, prin Legea nr.8/2006, să atribuie în competența instanței de contencios administrativ soluționarea litigiilor care vizează eliberarea dovezii privind calitatea de membru al uniunilor de creatori legal constituite, astfel cum rezultă din conținutul dispozițiilor art.3 alin. (1) și (2) din acest act normativ.

Referitor la

încetarea plății indemnizației

prevăzute de Legea nr.8/2006, a statuat în sensul că acestei chestiuni litigioase i se aplică în mod corespunzător dispozițiile din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aspect ce reiese din prevederile art.9 din lege.

Înalta Curte reține că, în speță, dispozițiile art.5 alin.(4) din Legea nr.8/2006, conform cărora decizia de punere în plată poate fi contestată de beneficiar în condițiile stipulate de Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că acestui act administrativ îi sunt aplicabile condițiile de contestare prevăzute de Legea contenciosului administrativ, și anume cele referitoare la necesitatea parcurgerii procedurii prealabile și la termenele de contestare indicate în acest act normativ.

Dispozițiile art.5 alin.(4), avute în vedere de instanțele în conflict și care fac trimitere la Legea nr.544/2004, reglementează modalitatea de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor de stabilire și plata a indemnizație lunare acordate în baza prevederilor Legii nr.8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane de utilitate publică.

Prin urmare, aceste norme nu pot fi interpretate în sensul că atribuie instanței de contencios administrativ competența de soluționare a cauzelor privind emiterea, de către casele de pensii, a deciziilor referitoare la

încetarea

plății indemnizației prevăzute de Legea nr.8/2006.

O interpretare contrară a acestei norme juridice, în sensul că se conferă competență

materială instanțelor de contencios administrativ în ceea ce privește deciziile privind

încetarea

plații indemnizației, ar fi de natură să lipsească de conținut dispozițiile art.9 din Legea nr.8/2006, care prevăd că indemnizației i se aplică, în mod corespunzător, prevederile referitoare la jurisdicția din domeniul pensiilor, fără vreo distincție, în funcție de obiectul litigiului.

Înalta Curte mai reține că, în cauză, nu se contestă o decizie de punere în plată a indemnizației, ci una de

încetare a plății

, astfel că art.5 alin.(4) nu poate fi reținut ca fiind incident nici din această perspectivă. Articolul în cauză vizează în mod expres decizia de punere în plată, putând fi considerat, cel mult, o excepție, de la regula instituită de art.9 din Legea nr.8/2006.

Față de toate considerentele expuse și având în vedere că, în cauză, reclamantul contestă o decizie prin care pârâta casa teritorială de pensii a dispus

încetarea plății indemnizației

acordate în baza Legii nr.8/2006, prin raportare la obiectul acțiunii deduse judecății și la dispozițiile art.9 din acest act normativ, Înalta Curte, în temeiul art.135 C.proc.civ., a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.